Skip to main content

Creaturi nevăzute

Drumul pare interminabil, dar nu ne deranjează deloc. Am plecat de la hotel să explorăm zona, să ne bucurăm de aer curat, de peisaje, de tot ce ne-ar ieși în cale. E atât de mult verde în jur, încât mă simt ca într-un paradis terestru. Soarele călduț îmi mângâie umerii și-mi scrie povești pe asfalt. Le ating cu degetul și gândul mă poartă prin păduri, spre spiriduși care se ascund în scorburi, spre fluturi legați pe vecie de dulceața florilor, spre frunze foșnind sub tălpi desculțe, spre umbre împletindu-se printre ciupercile pufoase. Soarele știe toate poveștile lumii și, dacă citești cu atenție umbrele de pe asfalt, le poți afla pe unele.

În iarba de la marginea drumului aud un foșnet. Îmi pare că un personaj de poveste mă cheamă spre el, să îmi dezvăluie secrete păstrate de iarba deasă și de pietre. Dar nu. Cel mai probabil e o șopârlă sau chiar un șarpe atras de căldură. Pregătesc aparatul de fotografiat și mai înaintez un pas înspre pădure. Soțul îmi prinde brațul și mă trage înapoi. Se teme de șerpi și de vietățile nevăzute care mișună prin tufișuri. Nu crede în povești cu zâne și spiriduși, deci nici nu poate vedea toate aceste creaturi minunate cum se ascund dincolo de drumul pustiu, interminabil.

Comments
  • […] săi triști se îndreaptă numai către pământ, acolo unde urmele imprimate clar îi șoptesc povești pe care numai călătorul le poate înțelege. Știe că fiecare nou pas îl duce mai aproape de El […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.