Skip to main content

Corelații

Nu există viață fără moarte 

Îmi plăcea cândva să mă uit în ochii oamenilor când nu erau atenți, să deslușesc ce se află dincolo de ei. Aveam impresia că observ tristețe, speranță, încredere, uimire, durere, iubire… Fiecare pereche de ochi transmitea un ceva unic, doar al său. Am renunțat în urmă cu vreo câțiva ani. Ori am pierdut eu darul de a-mi imagina trăirile ce se ascund dincolo de cortina pleoapelor, ori ochii celor mai mulți oameni sunt nefiresc de goi. Mi-am îndreptat atenția către flori. Ele continuă să spună povești parfumate, să coloreze viața, să trezească amintiri și să redea speranțe. Îmi crește inima de bucurie când le văd. Uneori nu mă pot abține și rup câte o floare. E nevoia de a păstra aproape frumosul, egoismul de care doar omul poate fi capabil. Floarea îmi înveselește o clipă a vieții, apoi se stinge sub ochii mei îndurerați (și vinovați).

Nu există viață fără moarte.

Dacă aș lăsa floarea în pământul unde a răsărit, probabil ar trăi puțin mai mult. S-ar bucura de soare, de ploaie, de firescul drum al vieții către moarte. Rupând-o, îi scurtez viața, dar îi ofer în schimb onoarea de a transmite o bucurie unică unui suflet omenesc. Îi e de folos această onoare? Am mari îndoieli…

A murit fotbalistul Patrick Ekeng. Nu mă pasionează fotbalul și nu auzisem până aseară de tânărul camerunez. Îmi pare rău de el, așa cum îmi pare rău de orice viață care îmbrățisează moartea. Nu cred că mă voi acomoda vreodată cu ideea că un om care acum aleargă și zâmbește, peste o oră ar putea fi mort…

Cu toate că nu există viață fără moarte…

flori

Comments
  • Radu May 7, 2016 at 9:31 am

    Ai dreptate, moartea face parte din viaţă.

    • Vienela May 7, 2016 at 5:26 pm

      Din pacate. Sau poate din fericire, ca nici nemurirea nu ne-ar face prea bine. 🙂

  • Chaika May 7, 2016 at 9:50 am

    Cum să fie om fără de povești? Fiecare a trăit o leacă aici pe Pământ, fiecare trebuie să fi trăit una alta. Că ochii reflectă sau nu acele povești e discutabil, de cele mai multe ori e nevoie să sapi nițel ca să ajungi la ele. Cât despre fotbalist, îmi pare tare rău de el… mai ales când am auzit că medicii de la fața locului nici măcar n-au încercat să îl resusciteze. 🙁

    • Vienela May 7, 2016 at 5:29 pm

      Sunt convinsa ca fiecare om isi are povestea lui, insa pe strada e tot mai greu sa o poti citi in ochi. Am uneori senzatia ca ne transformam in robotei. 🙂
      Mi s-a parut ironic faptul ca bietul om a murit (aparent cu zile) in vreme ce pe strazile din Bucuresti lumea protesta contra sistemului sanitar.

  • Suzana May 7, 2016 at 3:54 pm

    Ochii oamenilor mi se par de cele mai multe ori tare tristi. Parca imprastie o lipsa de speranta aproape dureroasa, uneori. Si-mi creeaza senzatia unui fel de prizonierat! Poate exagerez, dar parca suntem captivi…
    Moartea neasteptata si ilogica intotdeauna socheaza. Nu inteleg cum intr-un loc atat de aglomerat, asistenta medicala a fost atat de slaba. Parca actiunea de ” a gandi” incepe sa devina SF! 🙁

    • Vienela May 7, 2016 at 5:30 pm

      Pai de unde sa mai avem sperante, cand in jurul nostru se intampla toate cate se intampla, cand descoperim ca suntem doar niste biete oite manate incolo si incoace de vointa altora?
      Cine poate intelege? 🙁

      • Vero May 8, 2016 at 8:04 am

        “Nu cerceta aceste legi,
        Că eşti nebun când le-nţelegi!”
        😀

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.