Skip to main content

Confesiune

O aveam pe mama și o aveam pe sora mea. Îl aveam pe Mihai și aveam copilul. Îl aveam pe Loțică și pe copiii lui. Nu îmi erau de ajuns. Din când în când mă întrebam ce fac rudele noastre, toți acei oameni pe care i-am cunoscut cândva și pe care i-am pierdut când ne-am mutat, cu 20 de ani în urmă. Îi căutam pe internet și sora mea se enerva:

-Și dacă îi găsești, ce speri? Crezi că lor le pasă de tine? Crezi că te caută sau că se gândesc la tine?

-Nu știu ce sper. Să îi găsesc, să aflu dacă sunt bine, să fim iar o familie mare.

-Vienela, oamenii se schimbă. Dacă îi durea burta de tine, te căutau.

-Vom vedea.

I-am găsit, rând pe rând. Entuziasmul reîntâlnirilor (virtuale) mi-a dat fiori. I-aș fi îmbrățișat strâns, aș fi împărțit cu ei ultimul dumicat de pâine, le-aș fi povestit câte în lună și în stele, aș fi făcut absolut orice pentru ei, așa cum faci pentru orice membru al familiei.

Primul a dispărut după un schimb scurt de cuvinte și întrebări generale. Altul a venit la noi în casă și, observând că nu îl pot ajuta așa cum spera, s-a dat la fund. Una m-a făcut mahalagioacă pentru că am îndrăznit să apăr într-o discuție drepturile unui văr comun. Alta s-a oferit să îl ajute “luna viitoare”, dar de atunci au trecut multe alte luni si … nimic. Alte două au spus că ne vom întâlni când vor veni în țară. Au venit, au plecat, uitând să se scuze măcar că mi-au dat speranțe, că m-au făcut să le aștept și să cheltui bani pe cadouri pentru ele și familiile lor. Ceilalți îmi dau din când în când câte un like la ceea ce postez pe facebook.

Am prieteni care, dacă nu intru două zile pe internet, mă caută și mă întreabă ce am pățit. Am rude care habar nu au dacă mai trăiesc. Cred că a sosit momentul să privesc adevărul în față, să-l las să-mi sfâșie inima. Avea dreptate sora mea. Oamenii se schimbă. Doar eu am rămas o visătoare și o naivă.

Comments
  • Radu April 13, 2016 at 6:14 am

    Aşa e făcută lumea! 🙁

  • Zina April 13, 2016 at 7:15 am

    S-a ales praful de sentimentul de a aparține unei familii. Acum neamurile se interesează de tine numai dacă cred că ar putea avea un beneficiu, ceva… Dacă văd că nu, nici nu mai știu cum te cheamă. În toate familiile pe care le cunosc se întâmplă asta, inclusiv în a mea. Atâta pagubă!

    • Vienela April 15, 2016 at 5:26 am

      Ma intreb uneori daca familia, asa cum o percepem noi, a existat vreodata cu adevarat sau daca e doar frumos impachetata notiunea prin carti… 🙁
      Unul dintre verii mei a venit la noi de cum ne-am regasit. M-a bucurat si emotionat graba cu care a venit sa ma vada. Mai tarziu am aflat ca de fapt voia numai sa afle daca fetita lui, care tocmai intrase in clasa a 9-a la un liceu din Ploiesti, s-ar putea caza la mine, daca am spatiu si pentru ea. :))) Pentru ca nu am decat 2 camere si un baiat mare in casa, varul meu a disparut la fel de repede pe cat aparuse. :)))

  • Ana April 30, 2016 at 9:31 am

    Eu zic ca e normal sa te intrebi ce se mai intampla cu persoane cunoscute in trecut, si eu m-am intrebat ce o mai fi cu o prietena foarte buna din copilarie de cand mergeam la aceeasi scoala, eu m-am mutat cu casa si am schimbat si scoala, iar ea mai apoi a plecat din tara cand eram in clasa a 6-a… Ne-am intalnit cu parintii ei si mi-au promis ca ea-mi va scrie pe mail, nu mi-au dat mail-ul ei zicand ca al ei e mai complicat. Nici o veste apoi… Probabil ca vin altele, se schimba multe peste ani, si nu mai putem fi asa cum am fost odata, se schimba prioritatile, dorintele, asteptarile…

    • Vienela May 2, 2016 at 5:26 am

      Am patit asa ceva cu o fosta colega de liceu. Probabil voi mai pati. Sunt constienta ca oamenii se schimba, ca ni se schimba prioritatile si interesele, insa tot vreau sa ma conving cu ochii mei ca nu ma mai leaga nimic de x sau y. :)))

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.