Cititori de bloguri. Cine sunt cititorii de bloguri? De unde vin, cum ne găsesc, ce îi atrage pe blogurile noastre şi ce îi face uneori să renunţe la a mai citi unele articole sau chiar bloguri? Pot fi ei încadraţi într-o anumită categorie? Îi căutăm noi sau aşteptăm să ne găsească ei? Încercăm să le oferim ceea ce aşteaptă de la noi sau ne continuăm drumul scriind aşa cum simţim, chiar dacă unora nu le mai spune nimic peniţa noastră virtuală? Sunt întrebări pe care fiecare blogger ar trebui să le gândească uneori, dacă nu vrea să vorbească singur pe internet.
Unii scriu foarte bine, dar au extrem de puţini cititori, aşa cum este cazul Marianei, de unde citez: “Pe strada noastră blogosferică, am o droaie de cititori. Daaa, mulţimea lor e covârşitoare, nu mai am loc de ei pe bloguri!”. Totul scris într-o amară glumă, ce o face uneori să se întrebe dacă nu ar fi cazul să renunţe la blogurile pe care scrie. La Renata am găsit versiunea internaută a celor zece negri mititei: “Ai un blog modest, de rahat, pe care-l citește un singur cititor, dar nu ca să afle ce scrii tu pe blog, ci fiindcă a găsit cuvântul cilitbeng și-a crezut că a nimerit bine. Întrebare: mai ții blogul ăsta?”.
Alţii susţin că cititorii lor sunt formaţi, în mare majoritate, din bloggeri. Sinceră să fiu, vreme îndelungată mi-am dorit şi eu să fiu citită de cât mai mulţi bloggeri. Trăiam cu impresia că este foarte important să te cunoască bloggerii şi să îţi intre pe blog. În mare parte chiar aşa este şi nu voi înceta niciodată să le mulţumesc celor care m-au ajutat să mă ridic, celor ce m-au recomandat pe blogurile lor (fie în articole, fie aşezându-mă în blogroll), celor ce mi-au distribuit pe reţelele de socializare articolele, celor ce mi-au comentat articolele şi m-au încurajat să merg mai departe. De la fiecare dintre bloggerii care m-au sprijinit mi-au venit noi cititori, iar pentru asta le sunt veşnic recunoscătoare.
Astăzi ştiu că este la fel de important să te citească şi cei care nu au bloguri, dar obişnuiesc să citească bloguri, ba chiar şi cei care abia acum descoperă internetul. Ei vor fi cei mai sinceri critici ai bloggerului, cei mai fideli, cei care îi vor trece cu vederea unele greşeli şi cei care, aşa cum a făcut draga mea Nicoleta, vor ajunge poate să scoată pe foi reale cuvintele pe care bloggerul le aşterne în virtual, să le îndosarieze pentru a le putea citi pe hârtie, ca pe o carte. Lor cum am putea să le mulţumim vreodată? Poate doar scriind în continuare, tot mai mult şi mai bine, nu?
Dar cum trebuie să procedeze bloggerul pentru a se face cunoscut printre cititorii de bloguri, pentru a spune lumii că există şi el pe internet, pentru a atrage cât mai mulţi oameni în jur, ca vorbele sale să nu se risipească în neant? Unii au studiat piaţa şi au descoperit că traficul creşte între anumite ore sau în anumite zile şi au început să posteze în funcţie de aceşti factori. Alţii împânzesc internetul cu linkurile lor, sperând ca din noianul de cititori de bloguri, câţiva să se oprească şi la ei. Unii îşi optimizează bine blogurile pentru ca nenea google să le trimită vizitatori, alţii îşi fac mulţi prieteni pe reţelele de socializare, iar restul aşteaptă pur şi simplu să fie găsiţi din întâmplare (excepţie fac cei cărora nu le pasă, normal).
Cred că fiecare dintre aceste “strategii” poate mări numărul de cititori al unui blog. Sunt convinsă că fiecare cititor de blog în parte este important şi fiecăruia trebuie să îi mulţumim într-un fel sau altul. Mai ştiu un lucru important: dacă bloggerul obişnuieşte să scrie despre ceea ce se întâmplă zilnic în lume, îşi va căuta cititorii printre cei ce sunt bine ancoraţi în realitate, iar dacă bloggerul obişnuieşte să scrie poezii şi poveşti, îşi va căuta cititorii printre iubitorii de artă, de frumos, de literatură.
Lista bloguri romanesti personale
Voi vă cunoaşteţi cititorii? Cititori de bloguri. Le oferiţi ceea ce îşi doresc sau scrieţi doar ceea ce simţiţi?
..despre mine ştii deja totul, blogger din greseală sunt şi am ajuns la nivelul in care sa nu imi doresc a fi citită decat de cei care ştiu că nu mă citesc in dungă, şi asta văd foarte bine pe fb şi cum bine ziceai de Nicoleta, şi mai nou de incă două persoane ce imi sunt dragi. In rest eu insumi nu mai ajung pe bloguri, la oameni care de altfel imi sunt tot la fel de dragi, dar am inceput a-i şti şi intui deja cuvintele. Textele cu proză prea metaforice nu m-au atras niciodată şi, recunosc, mai nou îmi plac unele opinii dezvoltate in articole spumoase. Dacă aş trece în revistă tot ce spui tu m-ar durea capul şi cam atat. Eu le mulţumesc celor ce m-au ajutat, format, alungat şi bineînţeles..citit. Acum mă simt…aşezată, cumva. Intru cand vreau pe blog, rar, dar cu drag. Te pup şi succes.
Stii ca am simtit si eu pe cateva bloguri acelasi lucru? Cred ca dupa un timp ajungem sa ne cunoatem atat de bine unii pe altii, ca rar se mai intampla ca un text sa ofere surprize… Cred ca si asta ma face sa comentez mai rar pe bloguri, desi le citesc in continuare…
Te pup si iti urez sa ai doar zile senine, indiferent daca le petreci pe internet sau in alta parte!
..de acord, dar să nu te miri că şi noi vom face la fel şi poate e bine de menţionat asta: te voi citi, dar cine stie dacă voi mai comenta..
Haide sa ne lamurim, Adriana! In nici un caz nu ma refeream la textele scrise de tine. E o poveste mai veche. Iti pot enumera dintr-un foc, abia trezita din somn, cel putin trei persoane care scriu mereu despre aceleasi lucruri, mereu in aceleasi fel… In plus, toate trei vin pe alte bloguri sa comenteze numai si numai dupa ce primesc comentarii.
…nu ne-am inteles. In primul comentariu spun clar, sper, că eu nu mai am aşteptări de la nimeni. Că blogul meu nu a fost decat o ”greseală’ frumoasă ce abia acum o pretuiesc cu adevărat, când m-am relaxat şi nu mai mă risipesc prin locuri care uneori imi aduceau bucurie, alteori nu; dar nici nu cred in faptul că dacă nu mai lasi cate o impresie ici colo, mai primesti comentarii. Eu nu am lăsat comentarii la tine luni de zile, anul ce a trecut şi am văzut tot la tine articole goale, lipsite de comentatori. Tu intotdeauna mai incurajat, dar de la tine am si luat pulsul blogosferei uneori şi simt că ceea ce am spus mai sus se poate aplica. Nimic mai mult. Eu, spre ruşinea mea şi nefiind nici măcar stilul meu, am din 24 ian, comentarii la care nu am răspuns. Ma astept oricand ca oamenii să aibă o reactie ca a mea.
Da, inteleg ce spui. Am senzatia ca m-am schimbat mult din vremea cand stateam zilnic de vorba cu tine. Acum ma bucur de fiecare comentariu primit, insa nu mai alerg dupa ele cum faceam altadata. E drept, sunt secatuita de energie si probabil asta imi influenteaza gandirea. Las din cand in cand comentarii pe alte bloguri, cand ceva ma impresioneaza puternic, fara sa astept nimic in schimb. Inca mai incerc sa ma impac cu mine si cu lumea…
..am gresit in text, scuze. ”M-AI” INCURAJAT
Uitem ai pus o problema interesanta. imi cunosc cam un sfert din cititori si sigur nu chiar pe toti cei fideli, dr mi se intampla uneori sa vad in metro cate o tipa relativ atragatoare, sigura pe ea…dar trista…si sa ma gandesc; “uite, asta mi-ar placea sa ma citeasca si sa ii plac”.
Poate totusi e bine sa nu iti cunosti toti cititorii, pentru ca ai avea tendinta sa scrii numai pentru ei si sa te uiti pe tine…dar e bine sa stii totusi macar o parte…pentru un sentiment greu de ascuns de mandrie.
Mie mi s-a intamplat sa ma intalnesc cu o amica pe care nu o mai vazusem de vreo cativa ani si sa ma intreg ce fac. “pai ce sa fac…m-am maritat, am divvortat, acum ma marit iar…”. A, (zice ea) asta stiu, ca iti citesc blogul. ;)
Ha, ha, intamplarea aceea suna fix ca in bancurile de pe net. :)) Spunea si Mixy candva ca a intalnit in autobuz o persoana care i-a mentionat numele intr-o discutie, fara sa stie ca bloggerul Mixy e la un pas de ea. :))
Aveam si eu tendinta de a ma gandi in timp ce scriam: ce va crede x, cum i se va parea lui y, oare se va supara z… Acum scriu doar cand simt si doar ceea ce simt…
Nu cred că trebuie să-i mulţumim citorului. Nu ne citeşte ca să facă o faptă bună. Ne citeşte fiindcă îi place ce scriem. Iar dacă reuşim să scriem pe placul multor cititori, meritul este al nostru – se cheamă că scriem bine, că ne-am prins ce se caută şi, în plus, că mai şi ştim să ne vindem marfa. În caz contrar, vina e tot a noastră. Stăm prost la unul dintre capitolele de mai sus şi trebuie să ne mulţumim să scriem pe bloguri pentru propria plăcere sau să ne lăsăm de sportul ăsta.
Nu, nu neaparat sa merg la fiecare in parte si sa ii strang mana; nici nu ar fi posibil… Dar multumirile pot fi de multe feluri… ;)
Cumva, am reusit sa raman ca la inceput in privinta cititorilor. Ma emotioneaza fiecare nou venit, ma emotioneaza cei care imi sunt fideli, ma emotioneaza orice comentariu primit… O fi bine, o fi rau…? :)
Scuze! Ți-am răspuns de pe blogul ursulețului Nono. Personajul principal al romanului cu același nume pe care l-am scris. Deocamdată, dumnealui e la hibernare.
Nici nu observasem, dar e bine ca cititorii mei sa iti vada ambele “personalitati”. :)
Cred ca Fb e o buna promovare a blogurilor. Cred ca cititorii vin si pleaca, in schimb sunt multi care devin fideli si asta conteaza cel mai mult.
Intr-adevar, de-a lungul timpului unii vin, altii pleaca… Ideal ar fi ca numarul celor ce vin sa fie mai mare decat al celor ce pleaca. :)))
Ce chestie! Cum se-ntâlnește blog cu blog, mai ceva ca om cu om.
La întrebarea cârlig din final răspunsul meu e – îmi cunosc cititorii care fac comentarii pe blog. Plus câțiva, din real, care citesc blogul dar n-au comentat niciodată. Mai vorbim la telefon. Scriu ce-mi vine, dacă-mi vine. Câteodată scriu pentru cititori. Câteodată pentru unul singur.
Eu ti-am citit cartea inainte de a stii ca ai blog. Apoi te-am tot vazut la Ratzone si te-am urmarit din umbra. :))
O parte a cititorilor mei am descoperit-o urmarind cine sunt persoanele care au dat like paginii de facebook (exceptie facand bloggerii, desigur). In functie de ceea ce am vazut la ei mi-am format o imagine si mi-am inchipuit ca stiu cam ce anume ii atrage… :D
Doar cativa cititori am si eu din viata reala…
Bine te-am gasit in mod oficial, Renata!
Am uitat să zic. Pe placul cititorilor aş scrie dacă m-ar plăti. Gratis scriu ce-mi place, ce-mi trece prin cap pe moment – chiar dacă asta înseamnă să am cititori puţini.
Tu esti dintr-o bucata. Una dura! :))
Aparenţele înşeală :)
Ma rog, una cu principii… E mai corect asa? ;)
Nu-mi cunosc foarte bine cititorii. Am remarcat doar că circa două treimi sunt de sex feminin. Poate, fiindcă fetele citesc, în general, mai mult? Oricum sunt puţini cititori fideli, pe care te poţi baza. Şi asta e o regulă pentru majoritatea dintre noi. Cu puţin timp în urmă am făcut o analiză a ce s-a întâmplat cu postările mele din 2014. Am constatat că primii mei cititori (din octombrie 2012) nu se mai regăsesc printre cei de anul acesta şi cel recent încheiat. Am trecut de câteva zile de graniţa a 1000 de comentarii în articole. E mult, puţin, normal? Nu mai am obsesia de a avea foarte mulţi cititori în fiecare zi şi nici măcar să public ceva nou zilnic. Mi se pare normal aşa. Gustul cititorilor se schimbă, iar aceştia sunt diferiţi. Probabil că dacă fi avut cunoştinţele de acum atunci când am înfiinţat blogul, făceam mai puţine greşeli. Şi, desigur, altele. Dar cu siguranţă aş fi ştiut să pregătesc terenul pentru a înfiinţa blogul. Abia acum întrezăresc ceea ce cred că trebuia făcut.
Rectific: sunt 10.000 de comentarii.
Am citit articolul in care vorbeai despre cititori/comentatori… Eu nu ma bazez prea mult pe statisticile care imi spun daca predomina cititorii de sex masculin sau feminin. De unde sa stie programele alea daca pe abonamentul lui mamaie intru eu, copilul meu sau chiar mamaie? :)))
Mie nu imi pare deloc rau ca am pornit la drum fara sa stiu nimic despre blogging. Nu as schimba nimic, chiar daca am avut si eu greselile mele.
Nu după numele de abonat se bazează acele statistici. Coockie ajută mult în astfel de statistici. Vede pe ce situri mai navighezi + conturi de socializare… e un algoritm mai complex!
Tot nu e destul. Daca eu intru numai pe bloguri (indiferent de sexul autorilor) si pe site-uri cu / despre carti, cum isi dau programele seama cine sunt? De exemplu, intr-o vreme am folosit toti trei un singur calculator. Eu – cititor de bloguri, copilul – jucator inrait de LOL, sotul – ratacit fara scop pe net, intrand pe tot ce ii iese in cale. :)))
Multumesc,Vienela,ca ai adus aminte de mine in textul tau.Eu sunt unul dintre cititorii de bloguri fara a avea unul propriu.Daca Adriana Tirnoveanu a ajuns sa scrie la insistentele tale,si sustinuta de tine,eu am ajuns sa citesc bloguri cand Adriana a intrat in viata mea.Recunosc,citesc ce recomandati voi si mai rasfoiesc ce aveti prin blogroll-uri.
Eu nu iti voi putea niciodata multumi indeajuns, Nicoleta! <3 Nu iti poti imagina ce a insemnat pentru mine gestul tau!
Cred ca mai devreme sau mai tarziu te voi impinge sa iti faci blog. Ce spui? :)
Pe blogul despre Kirby am în medie 120-150 de unici/zi care vin din afara blogosferei. Pe cel personal (un fel de a spune) grosul îl formează blogosfera.
In primul an de blogging si grosul celor ce intrau pe blogul meu era format din bloggeri. Lucrurile s-au schimbat mult intre timp…
Altceva am vrut a spune. De exemplu cel de K. care este o nişă în nişă îmi aduce cu mulţi mai mulţi vizitatori decât m-am aşteptat. Şi toţi interesaţi, ceea ce nu este deloc rău. Dar cel pe care scriu advertoriale are un PA ceva mai ridicat. Nu înţeleg de ce, dar se pare că în viitor acesta va conta în locul PR-ului.
Sunt voci care spun ca va conta doar PA, insa nu cred ca gogle va lasa lucrurile asa. Intr-o zi ori va lua tuturor PR-ul, ori va face o noua actualizare.
Mnah, eu am incercat sa scriu mereu cum simt eu, ce simt eu, mai mult asa, sa fie insemnari ale mele. Cand nu am mai simtit si nu m-am mai regasit scriind pe blog, am luat o pauza, de zile si chiar saptamani. Nu as putea sa scriu atunci cand simt ca nu o pot face, doar asa, sa stiu ca au cititorii ce sa frunzareasca la cafeaua de dimineata. Asta pentru ca am urmarit dintotdeauna scopul principal al blogului meu si anume acela de a fi casuta mea virtuala unde intru si scriu de drag atunci cand pot, simt si cand am ce sa spun!
Te pup, vienela! :*
In primul rand pentru mine am scris si eu mereu, insa in timp mi-am tot schimbat (as vrea sa spun perfectionat) stilul si ceea ce imi place mie mult se pare ca cititorii mei nu gusta. :))) Cum poti impaca si capra, si varza? :))
Pupici, Ana!
In sapte ani de blogosfera s-ar presupune ca am multi cititori, nu? Din pacate nu-i adevarat, caci multi cei care ma citeau la inceput, acum nu mai sunt, nici nu le mai gasesc blogurile, nu mai stiu nimic de ei. Eu scriu texte cu mult continut metaforic, asa cum zicea Adriana, iar multora nu le plac sau nu le inteleg. Mai scriu si cate un articol cu picioarele pe pamant din cand in cand, inainte mai scriam cate un advertorial, dar am renuntat. Nu ma regasesc pe mine in alte texte decat cele metaforice. Nu o sa schimb asta pentru nimeni.
Da, au disparut multi din cei pe care i-am cunoscut in primele luni de blogging. Unii si-au anuntat retragerea, altii au inchis oblonul si gata.
Si da, stilul tau nu este accesibil oricui. In plus, cei care citesc bloguri prefera ceva lejer, care sa poata fi citit imediat si care sa nu le dea batai de cap. :))
Vreo 5 ani are blogul, în medie 2-3 vizitatori pe zi și aceia îs telefonul meu, laptopul meu și câte un pierdut venit din Google. E o colecție de amintiri, o folosesc ori de câte ori vreau să regăsesc un link sau o informație. A rămas public în ideea că poate e interesant și pentru alții. Am una-două pățănii demne de povestit. :)
Hi, hi, asta imi aminteste de primele zile, cand fara sa stiu am setat ca blogspot sa numere si vizitele mele. Ce incantare pe mine vazand ca deja am vizite peste vizite pe blog. :))))
Ia lasa si aici un link, doua, sa citim si noi pataniile tale.
Astea două merg în pereche… și se potrivesc și întrebarea ta:
Viata bate filmul, e tot ce mai pot spune dupa ce le-am citit.
Ah, si ma bucur sa te regasesc! Aproape ca uitasem cat de frumos e la tine. :)
:-)
Mă bucur dacă mă citește cineva. Cu atât mai mut cu cât sunt citite postări vechi.
De asemenea, mă bucur când lumea revine…și știu că sunt unii care citesc cu fidelitate ce scriu. Nu mulți…dar buni!
:-)
Tu scrii bine, Rudia. Dupa ce omul te descopera, nu are cum sa te mai ignore. :)
:-)
săru-mâna! Știi că roșesc… :-)
Iti sta bine imbujorata. ;)
Acum imi dau seama ca eu nici nu-mi cunosc vizitatorii. Cititorii e mult spus.
Adevarul adevarat este ca eu am intrat de multe ori la tine, insa habar nu am cum sa ma descurc pe acolo… :)
Incearca sa nu mai comentezi pe bloguri si dupa o vreme sa vezi ce de “cititori” o sa mai ai! :D
Ha, ha, ‘mnealui, cititorii raman aceiasi, cu exceptia bloggerilor. E drept, scade si numarul de comentarii, dar cam atat. Eu am aproape un an de cand nu mai las comentarii decat in mod exceptional. ;)
Cei cărora le place cu adevărat ce scriem vin şi fără să primească vizite şi comentarii. Şi sunt cei pe care ne putem lăuda cu adevărat că i-am “cucerit”. :)
Bine punctat! :)
Nu îi cunosc deloc pe cititori, excepție fac cei de pe rețelele de socializare unde promovez ceea ce scriu. Și în acest mediu am constatat ca dacă nu promovez ceva, ei nu prea intră să vadă dacă scris…sau nu spun..la comentarii nu prea se înghesuie, motiv pentru care scriu ceea ce simț, în anumite momente
Uneori nu intra nici macar daca le arunci linkul in ochi. Multi se tem ca un link inseamna un virus. Desi, daca ne uitam cu atentie, nu se tem de DA CLICK AICI CA SA VEZI… sau de filmuletele cu imagini pornografice. :)))
Mie mi-au spus multi oameni, de-a lungul timpului, ca ar vrea sa comenteze pe blog, dar nu au adresa de mail sau nu stiu ce sa bifeze in rubricle care apar… ;)
Cititorii vin la pachet cu continutul blogului. Multi sunt si raman fideli datorita persoanei care scrie, daca o cunosc, cu atat mai bine…iar altii doar prin recomandare. Essential este ca acest aspect, fie ca sunt putini cititori sau multi, sa nu ne afecteze stiloul virtual. Important este sa continuam sa scriem.
Da, in teorie cam asta este reteta. Practic, pe unii ii afecteaza lipsa cititorilor sau pasivitatea lor… ;)
Domnul cu pseudonimul ,,’mnealui” a comentat cel mai realist.