Skip to main content

Chiar se întâmplă

Nu există amintiri clare din acea perioadă, ci mai degrabă senzații întipărite amalgamat, din care cu greu pot fi separate numele de Mehmed, zgomotul andrelelor lovindu-se ritmic, în timp ce bentița albă pentru școală crește, rând după rând, informații despre Imperiul otoman, miros de mere, Imperiul bizantin, tăcerea blândă ce toarce printre cuvintele așternute de Vintilă Corbul în cartea ce pare uriașă copilului de zece ani. Căderea Constantinopolului.

Arhiepiscopul de Constantinopol a încercat să se dezarhiconstantinopolizeze, spunea ieri un cor de copii, spre amuzamentul Alexandrei. Am încercat și eu, în liniștea casei, atât în gând, cât și cu glas tare. Greu, prea greu, mai ales dacă o spun fără să am literele în față. Mă opresc, zâmbind nedumerită: cum de am ales să citesc o carte al cărui titlu probabil nici nu reușeam să îl pronunț bine, la numai zece ani? Sau memoria îmi joacă feste, ascunzând alte cărți, mai simple?

Trăiesc cu impresia că a fost prima carte citită. Oricum, este prima de care îmi amintesc, deși habar nu am cum aș fi putut ajunge până în clasa a patra fără să citesc. Nu am avut niciodată curiozitatea de a reciti Căderea Constantinopolului, pentru a înțelege ceva din ea. Înclin să cred că fiecare carte trebuie citită la timpul ei, în funcție de capacitatea de înțelegere a fiecăruia.

Vorbind despre Proiectul Semn SPRE carte, spuneam ”Putem face noi, oamenii, ceva pentru a-i ajuta, pentru a face ca literatura tipărită să ajungă la copiii săraci? Cu siguranță putem, dacă ne dorim… Mi-aș dori ca vestea să se răspândească și tot mai mulți oameni să adere la acest proiect.”

Acest lucru chiar se întâmplă. Bloggeri, nebloggeri, școli, tipografii, reviste, edituri, toți se implică și fac minuni. Dacă doriți să dați o mână de ajutor, găsiți informații despre mecanismul campaniei la Sonia. Aveți aici detalii, dacă doriți să aflați cine s-a implicat, câte și ce cărți au fost donate și trimise spre copiii care altfel probabil nu ar fi avut acces la ele. Acum se pot bucura de poveștile copilăriei, își pot lăsa imaginația să zboare alături de personaje ce îi învață să deosebească binele de rău, pot simți ce înseamnă puterea oamenilor uniți de o cauză nobilă.

PS: Sonia, copilul despre care spuneam că vrea să citească Aventurile lui Tom Sawyer este nepotul meu. Îți mulțumesc mult pentru intenție, dar cred că aș prefera să îi ofer eu cărțile de care are nevoie, ca ceea ce s-a donat și se va dona să meargă spre copiii care nu au mătuși implicate în proiect. 🙂

 

Comments
  • Radu Thor March 27, 2014 at 5:59 am

    Lucrurile astea ar trebui să fie fireşti!
    Dar e foarte bine când ele chiar se întâmplă! 🙂

  • Adriana March 27, 2014 at 6:56 am

    Radu, într-o lume în care internetul a luat locul tuturor celorlalte, mă mir încă de cel ce citeşte. Iar dacă citeşte la vârstă mică e şi mai lăudabil. Am în jur, fata unor prieteni, a trebuit să îi captez atenţia cu o semi poveste pentru a citi ceea ce TREBUIA. Bineînţeles că nu vroia să o facă. Şi ea e un copil deştept, implicat şi cu toate astea…

  • vavaly March 27, 2014 at 7:19 am

    nu ma mira ca ai inceput sa citesti cu o carte asa de grea… de acolo ti se trage …talentul :).
    ai dreptate, cartile au un moment al lor cand le vine randul la citit. eu insa am si cateva carti pe care le am recitit de multe ori.

  • Andra March 27, 2014 at 11:59 am

    Este bine ca astfel de fapte bune se intampla. Unde am ajunge daca am avea toti inimile inghetate? E foarte bine ca se intampla, inseamna ca lucrurile se misca. Mai incet, mai repede, dar mai exista inca oameni.

  • Traian March 27, 2014 at 2:58 pm

    cel mai importan este ca de mici sa stim sa deosebim binele de rau, sa avem o cunostinta despre aceasta

  • Sonia March 27, 2014 at 4:33 pm

    Mulțumesc, Vienela. Pentru povestea primei cărți și pentru susținere. Dacă băiețelul despre care ai scris este nepotul tău, atunci stau fără grijă. Are cine să îi dea exemplu și să îl îndrume.

  • Adrian Manea March 27, 2014 at 10:41 pm

    Am tot citit la tine pe blog că eşti mare amatoare de literatură SF. Mă gândeam că probabil prima ta carte a fost un Jules Verne. M-am înşelat.

  • Javra March 29, 2014 at 4:12 pm

    Atunci când ai scris prima oară despre acest proiect, mi-am manifestat scepticismul cu privire la destinaţia cărţilor. Nici acum nu sunt mai optimist. Era firesc ca multe tipografii şi edituri să participe. Am lucrat în domeniu, aşa că ştiu ce spun. Chiar dacă puţine cărţi vor ajunge la detinatarii potriviţi, totuşi, e bine că se mai deschide o luminiţă în capul câtorva copii.

  • […] Vienela m-a atras încă de când i-am trecut pragul virtual prima oară, entuziasmul care pentru mine a […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.