Skip to main content

Cheamă poliţia să-l aresteze!

În leapşa de duminică spuneam că nu mă tem de nimic, în afară de cazul în care unul dintre membrii familiei mele păţeşte ceva şi de cutremure. De cutremure am o frică animalică, pe care nu o pot controla. Este destul să mi se pară că începe un cutremur ca să mă pierd, să nu mai gândesc, să tremur, să mă simt rătăcită.

Probabil totul se trage de la cutremurul din 4 martie 1977. Eram prea mică pentru a înţelege bine ce se întâmplă, dar destul de mare încât să mă îngrozesc. Stăteam cu sora mea în pat şi ne jucam când a început. Au venit imediat părinţii să ne scoată din casă, anunţându-ne că este cutremur. Nu cunoşteam acest cuvânt, iar sora mea cu atât mai puţin, fiind mai mică. În loc să piardă vremea explicându-ne ce se întâmplă, au ales să ne spună ca un şofer beat a lovit blocul. A rămas de pomină în familie întâmplarea. Sora mea, care avea 5 ani, ţipa în braţele tatălui meu, care încerca să coboare cu noi de la etajul trei: cheamă poliţia să-l aresteze pe şofer, cheamă poliţia!

Blocul se clătina, şoseaua făcea valuri, iar blocurile turn pe care le vedeam în depărtare păreau că dansează, se aplecau până la etajul 5, se ridicau, oamenii alergau speriaţi în toate părţile, iar cerul era aproape roşu la ora 21, 30. Cum să nu rămâi speriat, dacă vezi aşa ceva la nici 7 ani?

La cutremurul din 1986 dormeam, abia întoarsă de la discotecă, la următorul (nu mai ştiu în ce an – 1988, 1989, 1990? ) eram la munte, rezemată de un gard pe care am crezut că îl leagănă cineva, prin 2000, când a mai fost unul, a încercat Ionuţ să mă trezească, dar eram venită de la schimbul trei şi nu am reuşit să deschid ochii până când s-a terminat.

Dar acum un an, doi, când s-a zgâlţâit iar casa, mă uitam la televizor cu Mihai. Am sărit din pat, m-am oprit în mijlocul camerei tremurand, dezorientată, iar când s-a terminat, am izbucnit în plâns.

Voi vă temeţi de cutremure? Cum reacţionaţi în acele clipe?

Comments
  • Vladen September 26, 2012 at 2:55 pm

    Primul cutremur pe care l-am simtit vreodata a fost in Japonia. Eram pusti si eram cu mama prietenului meu cel mai bun si cu, bineinteles, prietenul cel mai bun. Noi, rusi de Moscova, nu traiseram asa ceva. Asa ca nici noi, nici mama eroina n-am stiut ce se intampla initial. Cand s-a lamurit ea, ne-a luat de mana si am mers cuminti, incolonati, dupa japonezi. N-am remarcat nici un fel de isterie. Toti erau foarte calmi, mai degraba deranjati din treburi de eveniment. Nu ne-a marcat, dar ne-a placut ca am trait-o si am intrebat amandoi ce e aia cutremur si doamna, fizician, ne-a explicat. Ba ne-a si desenat. Cam asta a fost tot. Din ce-mi aduc aminte ca aveam vreo 12 ani.
    Apoi am trait mai multe cutremure cat am stat in Romania (intre 96-01). N-am remarcat altceva decat isteria unora dintre romani pe care am pus-o pe seama traumelor produse de cutremurul din ’77 (de care aflasem si citisem). Comportamentul romanesc n-a fost deloc ca cel japonez. De fapt asta am remarcat mai tare decat cutremurul. Cat despre frica, nu mi-a fost, desi cel din ’98 (sau poate ’99) a fost mai tare si l-am simtit bine. Am gasit mereu ca e o experienta interesanta, dar nici n-am trait vreunul devastator.
    In Geneva, in 10 ani de zile am trait doar unul. Absolut penibil de mic. Ceva de genul 3.7-4.1 pe Richter. Bebelus.

    • R_Aspirant September 26, 2012 at 3:01 pm

      Cred intr-adevar ca cine l-a apucat pe cel din Romania din 1977 nu se poate sa nu fi ramas marcat de experienta. Din astea mici am apucat si eu cateva in California, dar mi s-au parut si mie o nimica toata, desi acolo lumea de pe langa San Francisco e cam speriata deoarece mereu il astepta “pe ala mare”.

  • R_Aspirant September 26, 2012 at 2:56 pm

    Eu am mai scris despre asta, dar, uite, dau copy-paste aici.

    Eu il tin minte pe cel din 1986. Am citit ca a avut 7,2 grade pe scara Richter, care e o scara care merge ff abrupt in sus, adica un 7,4 e de o gramada de ori mai mare decat un 7,2, nu e doar asa un pic mai rau. M-am speriat destul de rau la acel cutremur. Si mi s-a parut ca a durat ff mult, ca parca nu se mai termina o data. Eu tin minte ca ne zgaltaiam si mi-a fost frica pt ca nu stiam ce se intampla, dar mama se albise la fata, si parca impietrise, efectiv eu nu o vazusem asa pe mama asa vreodata in viata mea, si cred ca de fapt asta m-a speriat cel mai tare, ca mama nu mai era asa cum o stiam eu, ca de obicei cu ochii mereu la mine sa-mi zica sa stau linistit, sa nu ma speriu, adica pur si simplu inghetase de spaima, tinea asa parca o mana pe mana mea, dar nu simteam caldura de la ea ca de obicei, nu simteam ca ma apuca zdravan de mana, doar ma atingea asa usor, si parca se uita la mine, dar nu zicea nimic, parca uitase de mine, si doar tata, care ma luase parca asa cu o mana dupa umar pe partea cealalta, imi zicea “nu te speria, nu-i nimic, e doar un cutremur, las’ ca trece, acum se termina.”

    Ulterior, mama si-a revenit, tin minte ca a plans imediat dupa ce trecuse, (mama mea plange ffffff rar), si mai tarziu mi-a zis ca ala din 77, (care am citit ca a avut 7,5 grade pe scara Richter), a fost si mai rau, mult mai rau, ca s-a stins lumina si se auzea asa ca un vuiet infiorator venit asa ca din adancul pamantului si se simtea ca tot blocul unde statea ea atunci se balansa asa ca din temelii, din radacina, din adancuri, si in sus si in jos si la dreapta si la stanga asa de parca se arcuia si se indoia. Tata nu il apucase pe cel din 77 ca nu fusese in Romania atunci. Dar parintii mei se cunosteau, de fapt tocmai se casatorisera relativ recent atunci de mai putin de un an de zile, si tata mi-a povestit ca a vazut la TV ce se intamplase si incercase sa dea telefon lui mama, dar nu reausea sa obtina fir, suna ocupat, sau erau liniile supra-aglomerate, si i-a scris o scrisoare pe care ea a primit-o abia dupa o saptamana, si el chiar a vrut sa vina in Romania, dar nu a putut, si abia dupa vreo 2 saptamani au reusit sa vorbeasca la telefon, si abia dupa vreo 2-3 luni s-au reintalnit fata in fata.

    Eu la ala din 1990 nu am fost nici eu nici mama nici tata in Romania. Dar ala parca a fost sub 7 grade pe scara Richter.

    • Vladen September 26, 2012 at 3:23 pm

      Uite Rudolph cum s-a auzit cutremurul din ’77: http://www.youtube.com/watch?v=UYay5G9ko5o (il pun ca link simplu ca sa il vada, de fapt asculte, doar cine vrea)
      Din cate am inteles e singura inregistrare audio a momentului (era concert in seara aia si era chiar pauza). Momentul in care auzi tipetele femeilor (ultimele secunde) coincide cu momentul cand s-a daramat tavanul salii.

      • R_Aspirant September 28, 2012 at 9:12 pm

        Aoleu, cu adevarat infiorator, parca asa ca niste trenuri enorme care vin de undeva navala si accelerat catre tine din mai multe locuri o data, si te simti ca un iepuras mic de tot ratacit din greseala chiar la un mijloc de intersectie a unei previzibile catastrofe feroviare dintre trenurile alea care tot vin si vin si stii ca nu ai ce sa faci si unde sa te duci…eu asa m-am simtit cand am ascultat acel audioclip.

  • Minnie September 26, 2012 at 3:00 pm

    Nu cred ca este cineva sa nu se teama de cutremure!
    Aici sunt foarte rare, mai mult în nordul tarii si cu magnitudini foarte mici.Viva Olanda! Nu mai stau cu frica în san! 🙂

    • Nice September 26, 2012 at 9:45 pm

      Gata, ne mutam in Olanda, acolo e de noi! 😀

  • OchiiVerzi September 26, 2012 at 5:59 pm

    :))))) eu nu am prins decat o singura data un cutremur in mod constient. Primul si cel mai aiurea l-am prins cand avea cativa anisori (2-3) nu stiu, dar comic a fost unde m-a prins :)) eram pe olita 😀 si m-au luat cu tot cu olita si m-au dus afara. Stiu asta pentru ca mi s-a povestit. Apoi cele ce au urmat pana in clasa a-10a (zici ca a fost?) le-am prins dormind si nefiind mari, nu le-am bagat in seama. Cel din clasa a-10a a fost cel ce l-am simtit cel mai bine. Tin minte si acum, stateam pe un scan mare, masiv, din lemn greu si cand a venit cutremurul m-a aruncat de pe el :)) deci cred ca a fost destul de puternic de a miscat asa namila de scaun. Sa nu mai zic apoi cand m-am dus a scoala am vazut una din cladiri crapata :)))) doi pereti din patru, pe afara, plus un colt daramat.

  • Adriana September 26, 2012 at 6:10 pm

    Ma tem de cutremure insa am norocul sa locuiesc intr-o zona in care nu s-au prea simtit… cele recente…
    Cele din anii 80 eram prea mica sa imi dau seama (in `86 aveam abia un an :D)
    Eu intru in panica de obicei la stres mare si ma manifest mai aiurea, adica ma cert si tip la ceilalti 😀

  • george September 26, 2012 at 6:34 pm

    Mie nu imi e teama, cel mai rau lucru pe care poti sa-l faci este sa te panichezi. Ce rost are Vienela sa alergi si sa tipi? Daca e sa pice blocul, mori si daca alergi si daca stai calm, iar daca e sa ramana in picioare vei trai fie ca alergi, fie ca stai calm. Deci nu ajuta la nimic, asa ca stau calm si analizez miscarile 🙂

  • george September 26, 2012 at 6:37 pm

    apropo, de unde titlul postului “Cheama politia sa-l aresteze” ?

  • Denis September 26, 2012 at 6:57 pm

    Nici nu stiu ce sa zic, nu am prins cutremure prea mari, in schimb am prins destule mai micute. In Italia anul acesta au fost foarte multe…

  • salmi September 26, 2012 at 8:50 pm

    La cel din ’77 aveam si eu aproape 7 ani, acum constat ca suntem de-o varsta! Noi am locuit in nord-vestul tarii, dar s-a simtit tare si acolo. Stateam intr-un bloc de 10 etaje, la etajul 4 si lumea urla ca se darama, ca e blestemat…gurile rele spuneau ca de aceea pentru ca inainte sa fie dat in folosinta s-a aruncat de pe el si a murit, o femeie…si ca l-a ajuns blestemele…pe bloc. 🙂 Oricum a fost cumplit, am iesit pe casa scarii si toata lumea fugea jos innebunita…eram numai cu mama acasa, sora mea se nastea abia peste 10 luni…tata era pe teren si ne-a gasit in fata blocului, nu indrazneam sa urcam. Ne-a linistit el, auzise la radio pe drum ca fusese cutremur si apoi am vazut la tv dezastrul din Bucuresti…

    Urmatoarele au fost prea mici ca sa fie atat de cumplite in partea unde locuiam noi, dar pe unul tin minte ca l-am simtit, locuiam deja in SM deci era dupa 2002…stateam intr-un bloc turn la etajul 8 si am crezut ca am ametit…jos nu s-a simtit…dar am auzit apoi la tv ca a fost cutremur…

    Ca norocul in Suedia nu e pericol nicaieri…insa noi calatorim mult si cam am emotii…in Bangkok, imediat la doua saptamani dupa ce am venit noi de acolo, a fost un cutremur puternic…

  • salmi September 26, 2012 at 8:52 pm

    Pe cel din ’86 nu mi-l amintesc, stateam intr-un bloc cu 4 etaje atunci…parca vag imi amintesc ceva…dar nicidecum ca pe cel din’ 77.

  • doru September 26, 2012 at 8:53 pm

    am simtit si eu vreo doua cutremure, dar din acelea mici, de genul “fas fas” :)) , nu prea m-a speriat, si nici acum parca nu realizez gravitatea acestor fenomene, desi am vazut pe la tv de ce sunt capabile….

  • doru September 26, 2012 at 8:54 pm

    +m after m-a :d

  • elly weiss September 26, 2012 at 9:36 pm

    Pe mine exact momentele de genul asta ma fac sa fiu calma. Stiu, par ciudata. Adica, vreau sa spun ca nu m-a speriat niciun cutremur. Pe ultimul, in mod curios, nici nu l-am simtit…

  • Nice September 26, 2012 at 9:51 pm

    Intru in panica, evident. Sunt tare speriata de cutremure, mai ales ca le simt pe toate. Pe ultimele trei sau patru le-am trait pe blog. :)) Nu pe cel personal de acum, ci pe cel vechi, pe care scriam cu Dragos si cu altii… De cate ori era un cutremur, se intampla ca eu sa fiu pe blog si sa relatez pe loc exact ce simt, ce fac, ce se petrece in jur. Eram prima care anunta cutremur, unii nici nu se sinchiseau, altii dimpotriva, erau la fel sau chiar mai speriati decat mine. Am uitat sa preciez ca noi scriam non stop pe acel blog(cu o mica intrerupere in intervalul 3 noaptea – 7 dimineata). 😛 Asta se intampla prin 2008-2009…

  • Yamasha September 26, 2012 at 10:00 pm

    nu stiu… nu am prins niciunul puternic sau nu l-am simtit ca sa-mi fie frica…
    Sper sa nu prind prea curand unul. 😀

  • Irina September 27, 2012 at 6:18 am

    Nici eu nu ma gandesc cu drag la ele,natura dezlantuita si incontrolabila,ideea asta nu-mi place.

  • Dana September 27, 2012 at 6:20 am

    Cam toti pe care i-am intreabat sunt ingroziti de cutremure. Mie chiar si discutia subiectului imi provoaca palpitatii… 😀

  • aA September 27, 2012 at 7:30 am

    am trait multi ani destul de aproape de zona vrancea, unde cutremurele micute erau la ordinea zilei, se scutura geamul de la biblioteca si cam atat. pe cel din 77 l-am prins singura acasa, am tras o sperietura, dar am trecut peste. am m-ai agatat cateva aici in banat, a fost o perioada acum multi ani cand se scutura des si in figuri, dar cand era noaptea stand la etajul 8, am realizat ca pot muri f bine si unde sunt, asa ca…am dormit mai departe 😀

  • pop romy September 27, 2012 at 9:00 am

    Doamne ce frica ne.a fost pe moment,zis,dar a fost bine pina la urma.

  • pandhoraa September 27, 2012 at 1:27 pm

    am prins cutremurul din ’77,eram mica…imi amintesc cum am iesit in fuga din bloc si tot in fuga m-am intors pentru ca m-am speriat de felul cum se misca pamantul…
    dar cel mai tare m-a marcat centrul orasului unde Scala,cofetaria unde manacam prajituri era un morman de pietre si multe alte cladiri la fel…
    in noaptea aia tot orasul era in bezna si era o liniste ca de mormant…

  • Plămădiţi din alt aluat | Iubesc Viaţa September 28, 2012 at 6:15 am

    […] lăudam că nu îmi este frică de nimic, dar nu era adevărat. Să fur riscând să ajung la puşcărie? Niciodată. Mi-ar fi o frică […]

  • Ce faci în caz de cutremur | Iubesc Viaţa September 25, 2016 at 9:21 am

    […] vii orice soi de potențială calamitate. Nu știi niciodată când va avea loc următorul cutremur și e de preferat să îl petreci dormind neîntors, prea obosit pentru a traduce semnalele date de […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.