Skip to main content

Certificatul de deces

Ni s-a spus că eliberarea certificatului de deces este o simplă formalitate, o hârtie pe care o vom primi în zece minute. Dar pentru a ajunge la oficiul de stare civilă al primăriei a trebuit întâi să trecem prin purgatoriul birocraţiei din spitalul judeţean. S-a constatat decesul sâmbătă, la ora 4, 50. Luni, la ora 9, 30, fişa medicală doveditoare încă nu fusese adusă la morgă. După o lungă aşteptare şi după multe insistenţe, o asistentă a binevoit să aducă fişa. Era incompletă, motiv pentru care nimeni nu ne putea elibera un certificat medical constatator.

Am revenit a doua zi, când medicul de pe secţie a fost de serviciu. L-am căutat. Ne-a trimis la asistenta şefă. Am primit o hârtie în care erau descrise evoluţia bolii şi cauza decesului. După o altă lungă aşteptare, am reuşit să intru în biroul celor de la morgă. Bieţii oameni nu păreau a fi medici. Mai degrabă arătau a conţopişti. Nici mai mult, nici mai puţin de patru registre aveau de completat cu toate datele posibile şi imposibile despre decedat şi despre “aparţinătorul” care urma “să îl ridice”.

Desigur, hârtia primită de la asistenta şefă era fără valoare, dacă în fişa propriu-zisă nu fuseseră operate modificări. Alţi nervi, altă aşteptare, alte hârtii de completat. Într-un final am primit certificatul constatator. Cu el ne-am îndreptat către oficiul stării civile al primăriei, locul unde se eliberează certificatul de deces. E situat în celălalt capăt al oraşului, căci mult prea greu ar fi ca un reprezentant al primăriei să aibă biroul chiar în spital ori toate datele să fie transmise şi centralizate cu ajutorul internetului.

Era deja marţi la prânz. Trecuse perioada în care am fi putut înregistra certificatul de deces fără alte bătăi de cap. Ne-au trimis fuga-fuguţa la procuratură, unde o domnişoară plictisită a scris un întreg roman despre persoana decedată -pe hârtie, de mână, în anul 2015- apoi a umblat prin birouri pentru a găsi un procuror care să-şi pună autograful pe manuscris. Abia după ora 14, la peste 80 de ore de la deces, am reuşit să intrăm în biroul stării civile şi să primim certificatul de deces.

Actele necesare:

-certificatul medical constatator al decesului

-certificatul de naştere şi de căsătorie al persoanei decedate

-buletinul de identitate al persoanei decedate

-copie după actul de identitate al persoanei care ridică certificatul de deces

-pentru că înregistrarea s-a produs târziu, dovada de la procuratură că au luat la cunoştinţă cauzele decesului.

Pe toată această perioadă am avut senzaţia că statul român are grijă de sănătatea psihică a cetăţenilor săi. Când să îţi plângi morţii, când să ţi se facă rău de durere, dacă tu umbli prin zeci de birouri pentru un certificat de deces?

Comments
  • Marius November 22, 2015 at 8:57 pm

    Tanti Florica? Cea care are firmă de pompe funebre?! E un intreg cartel acolo… la județean…

    • Vienela December 1, 2015 at 3:30 pm

      Am evitat sa scriu despre ea. Probabil eram singurul om din Ploiesti care nu o cunostea si nu auzise de dansa. :)))

  • rudia November 22, 2015 at 9:01 pm

    🙁
    ce nebunie! Nici ă mori nu mai poți liniștit… 🙁
    Îmi pare rău că trebuie să treci ȘI prin asta… 🙁

    • Vienela December 1, 2015 at 3:30 pm

      Ehe, cel care moare nu mai are asemenea griji, dar cei care raman in urma lui… 🙁

  • Alma Nahe November 22, 2015 at 9:36 pm

    Statul român e statul. La cozi, la rând la multe etc. Și, da, ocupat fiind cu toate astea, nu prea ai cum să-ți mai jelești morții, am trecut și eu prin asta anul trecut, cu bunică-mea. Cam după vreo săptămână m-au dărâmat lacrimi, durere și m-au tot ținut. Nu te poți obișnui cu dispariția unui om drag… Dar va deveni cu timpul mai de îndurat. Nu vei uita niciodată. Dar, ai scrisul… Vei elibera dorul și durerea și prin cuvinte.

    • Vienela December 1, 2015 at 3:33 pm

      Tin minte ca m-a impresionat teribil moartea bunicii tale. Nu neaparat pentru ca era bunica ta, ci pentru ca ti s-au asezat in asa fel cuvintele, incat si de piatra daca era omul si tot amesteca o lacrima cu un zambet.

  • Radu November 23, 2015 at 10:52 am

    Îmi pare tare rău pntru tine.
    Dar birocraţia are întotdeauna tendinţa de a creşte până la limita suportabilităţii ei! 🙁

    • Vienela December 1, 2015 at 3:34 pm

      Ca de obicei in asemenea situatii, am vazut si oameni care au simtit ca si-au atins limitele si au rabufnit. Macar noi am reusit sa ramanem calmi la suprafata… 🙂

  • Nusa November 23, 2015 at 11:31 am

    De ce simplu si cu respect fata de om, indiferent cine ar fi el, cand se poate complicat si intr-un total dispret fata de acesta?
    …Si e doar un caz din multe!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.