Skip to main content

Cea mai bună reţetă de slăbit cu cafea verde

Update: Persoana despre care vorbesc în acest articol de blog a reușit să slăbească de la 90 de kilograme la 69 de kilograme doar cu cafea verde și mergând pe jos în fiecare zi vreme de o oră.

Ai râs vreodată de oamenii graşi? Ţi-a fost vreodată milă de prietena care nu vrea să meargă la plajă pentru că nu are un corp de invidiat? Te-ai gândit vreodată că omul care testează diverse reţete de slăbit îşi doreşte să fie în primul rând sănătos? Da, ştiu, ţi s-a întâmplat măcar o dată în viaţă să râzi, să-ţi fie milă sau să te gândeşti că nici un om nu vrea să fie gras. Dar ai făcut ceva pentru a-l ajuta? Mărturisesc sincer că eu, în cei peste 40 de ani de viaţă, în afară de sfaturi nu am oferit nimic. Zilele trecute am luat o decizie care m-a surprins până şi pe mine. Povestea:

vola.ro

A încercat o mulţime de reţete de slăbit. Unele clasice, altele de-a dreptul nebuneşti. Nici una dintre metode nu a funcţionat pe termen lung. Cu greu îşi încărca bateriile pentru a face un nou pas prin viaţă, cu greu îşi putea vedea trupul altfel decât deformat. Un om nemulţumit de sine este un om vulnerabil, un om care poate fi învins uşor, un om care se rupe la cea mai mică atingere. Mi-am dorit să îi dau impulsul necesar. În secret ne-am hotărât să începem o “campanie de regăsire” a trupului, curajului şi încrederii de altădată. Cum?

-am trasat reguli stricte în legătură cu mâncarea: dimineaţa va mânca precum un rege, la prânz ca un prinţ, iar seara ca un cerşetor

-va renunța la cafeaua obișnuită și va bea numai cafea verde, despre care am auzit o mulțime de lucruri bune

-îi dăruiesc zilnic cel puţin două ore, ore în care ne plimbăm, povestim, râdem, facem poze…

Efortul meu nu a trecut neobservat. Ai mei s-au mirat văzând că îmi iau în fiecare zi catrafusele şi plec la plimbare. Le-am explicat, aşa cum vă explic şi vouă, că vreau să încurajez pe cineva să slăbească, să facă mai multă mişcare şi să observe că nu este singura persoană din lume care a acumulat nişte kilograme în plus. Important este că are dorinţa de a scăpa de ele. Mergem zilnic în jur de 5-6 kilometri, timp în care eu mă îndop precum un purcel, ca nu cumva să pierd vreun gram (sunt deja sub greutatea optimă). Pe lângă faptul că face mişcare şi se hrăneşte aşa cum ar fi normal, învaţă cu această ocazie şi ce înseamnă să nu cedeze ispitelor.

larysa.ro

Urmează să fac un tabel în care să notăm greutatea pe care o avea când am început “campania” şi numărul de kilometri parcurşi zilnic şi sper ca peste o lună să ne putem lăuda că am reuşit, că există schimbări vizibile. Vom vedea dacă este sau nu cea mai bună reţetă de slăbit…

O poză facută ieri, în timp ce ne plimbam…

flori albe de primavara -1024x768

Distribuie, să citească şi prietenii tăi!

Comments
  • Radu April 28, 2015 at 8:07 am

    🙂 Dacă ai sta la etajul 10 şi ţi s-ar strica liftul când vii cu sacoşa încărcată de la piaţă nu ar trebui să mai urmăreşti nici un grafic! 😛

    • Radu April 28, 2015 at 8:19 am

      În plus se spune că râsul îngraşă! 🙂

      • Vienela April 28, 2015 at 8:22 am

        Hi, hi, pai ma straduiesc sa rad eu mai mult… 😀

    • Vienela April 28, 2015 at 8:21 am

      Pentru mine este ideal ca stau la parter, iar persoana a locuit mereu la casa. De curand s-a mutat la etajul doi… :)))

  • Dana April 28, 2015 at 4:41 pm

    De susţinere au nevoie cel mai mult în astfel de momente şi tu o oferi din plin… Să reuşiţi ceea ce v-aţi propus!…

    • Vienela April 29, 2015 at 4:30 am

      Exact! Mi-am dat seama ca degeaba sunt toate sfaturile, daca nu ii impinge nimeni de la spate.
      Multumim! 🙂

  • anitzei-blog April 29, 2015 at 7:02 am

    1. Arăți grozavă, în poză!
    2. Văzând „plângerile”sexului slab al prietenei tele, i-am dat, azi, un sfat pentru slăbire rapidă, de uz marital. Nu-l reproduc aici din motive comerciale. Numai voi să câștigați?!

    • Vienela April 29, 2015 at 7:08 am

      1. Asa alba si infloritoare? :))))
      2. Ha, ha, m-ai facut sa ma gandesc la prostii in prima clipa. In a doua am observat sfaturile tale si m-am linistit. :))))

  • Mihaela April 29, 2015 at 10:27 am

    Eu stau la etajul 4 si lucrez la etajul 2 asa ca nu mai am nevoie de sala 🙂 Sa aveti motivatie, ambitie si rezultate bune.

    • Vienela May 3, 2015 at 5:16 pm

      Cat am locuit la etajul trei aveam picioare de fotbalist. Acum, ca stau la parter, obosesc si cand urc cele cateva trepte pana in casa, desi am vreo 50 de kilograme sau poate chiar mai putine… :)))

  • Mâzgălica May 5, 2015 at 2:23 pm

    Este printre cele mai bune și plăcute rețete. Îți spun eu, care le-am încercat aproape pe toate și m-am întors mereu cu drag la plimbările lungi și dese.
    Oricum, după cum scrii, din suflet și cu suflet, sunt sigură că arăți la fel de frumos și în exterior.

    • Vienela May 6, 2015 at 8:31 am

      Am deja impresia ca aceasta reteta incepe sa dea rezultate. Cu fiecare noua zi persoana respectiva mi se pare mai slaba. :)))
      Multumesc frumos! Eh, am aproape 45 de ani… Exista pe aici niste poze cu mine. Stai sa vad daca o gasesc pe cea in care par beata si speriata de bombe. :)))
      Gata! http://vienela.ro/chioara-stramba-speriata-de-bombe/

  • Cafea verde pentru slabit | May 26, 2016 at 11:20 am

    […] precum un prin, iar seara ca si cum ar fi un biet cersetor. In paralel, i-am cerut sa bea numai cafea verde pentru slabit si sa faca plimbari lungi. Am si insotit-o in aceste plimbari, ca sa aiba suficienta […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.