Skip to main content

Ce rămâne de făcut?

Mi-am dorit să păstrez doar pentru mine acest vis, să nu vorbesc cu nimeni despre el până când îl văd gata pregătit să devină realitate. Am plăsmuit, am fantazat,  m-am înflăcărat la gândul că va veni o zi în care visul se va împlini. De atunci au trecut câteva luni.

Nu a fost zi în care să nu mă gândesc la momentul în care îmi voi arunca rucsacul în spate şi îmi voi lua rămas bun de la familie pentru două luni. Mă vedeam străbătând o porţiune a Europei la pas, alături de prietena mea. Impulsionate de interese aparent deosebite, unite de pasiuni comune, plănuiam să ne rupem pentru o perioadă de realitatea cotidiană. Proiectul nu era bine pus la punct, dar ideea creştea, se dezvolta, prindea aripi.

Deşi nu foarte încântaţi, soţul şi copilul meu au spus la început că ar fi de acord cu plecarea noastră. La fel şi sotul Bogdanei. În sinea lor erau ferm convinşi că este doar un moft trecător, un plan irealizabil în condiţiile actuale. Ştiau că eu nu îmi voi abandona blogul pentru două luni, că mi-a fost greu să îl las singur chiar şi o singură zi, că îmi va fi greu să strâng banii necesari acestui voiaj. Ştiau că prietena mea nu poate pune lacăt pe uşa showroom-ului de mobilă. Ştiau că nici măcar fizic nu suntem pregătite pentru această “evadare”.

Ieri, datorită Ioanei Budeanu, căreia îi mulţumesc din toată inima, am întrevăzut soluţia. Mi-am dat seama că dorinţa noastră este realizabilă. Entuziasmul meu a fost fără margini. Am râs, am dansat, am plâns şi am dat fuga la Bogdana, să îi dau vestea. Soţul meu tot nu era convins că se poate, aşa că i-a cerut părerea lui Florin Ruşanu, care i-a confirmat. Da, planul este realizabil. Da, cu puţin ajutor vor reuşi. Da, să se pregătească.

Asta i-a pus capac lui Mihai. Cât timp planul părea o utopie, a fost uşor să spună că este de acord. Când i s-a confirmat că aş putea pleca, i-a căzut cerul în cap. La fel a păţit şi soţul Bogdanei. Nu vor ca femeile lor să plece singure de acasă două luni (este un termen aproximativ). Nu negociază, nu stau la discuţii. Femeile nu pleacă singure în lume pentru o perioadă atât de mare de timp.

A venit rândul nostru să simţim cum ne sunt tăiate aripile. Am adus argumente, am vorbit, le-am căutat pe internet detalii, l-am atras de partea noastră pe cumnatul Bogdanei. Nimic. Mihai mi-a spus că toţi trei am avea nevoie de balast, pentru a rămâne cu picioarele pe pământ. Nici măcar băiatul meu nu mă înţelege şi nu este de acord cu plecarea.

Nu vreau să renunţ la visul meu, dar nici să îmi pierd familia pentru el. Ce este de făcut? V-aş rămâne recunoscătoare dacă mi-aţi oferi nişte sfaturi. Luaţi în calcul faptul că nu avem bani pentru a pleca împreună (mă refer strict la familia mea), iar Mihai nu poate lipsi două luni de la serviciu.

Comments
  • Cojo January 16, 2013 at 6:30 am

    Sincer, eu te-aş susţine să pleci. Mă gândesc dacă eu m-aş descurca fără soţie 2 luni şi nu mă văd pera bine :). Dar tot te-aş susţine să pleci. Uneori trebuie să fii egoist şi să te gândeşti doar la visele tale.

    • Vienela January 16, 2013 at 6:36 am

      Si ei s-ar descurca, dar se agata de proverbul “ochii care nu se vad, se uita”. :((

      • Dana January 16, 2013 at 6:43 am

        Mai, barbatii astia sunt cevaaaaa! Cum sa uiti de familie in doua luni??? Cred ca se gandesc ca trebuie sa aiba singuri de ei si asta e taaaaare greu!!!

      • Cojo January 16, 2013 at 9:08 am

        Până să fim căsătoriţi relaţia mea cu soţia se desfăşura la o distanţă de vreo 400 km … aşa că asta cu “ochii care nu se vad, se uita” nu ţine la mine.

      • raul rual January 16, 2013 at 12:44 pm

        daca in 2 luni se uita ochii, atunci nu e bine…

    • Ioana January 16, 2013 at 7:25 am

      Foarte frumos spus, ai mare dreptate:) Insa as vrea sa te intreb, daca nu te superi evident, de ce crezi ca nu te-ai descurca fara sotie doua luni? Inainte cum era>? Ma rog, nu as vrea sa exagerez. Scuza-ma ca ma bag:(

      • Cojo January 16, 2013 at 9:05 am

        În sensul că am şi o mică frumuseţe de care nu sunt sigur că o să pot avea grijă la fel de bine ca ea.

        • Ioana January 17, 2013 at 4:06 am

          Am inteles, sa-ti traiasca:) Sa fiti fericiti!

  • simsim January 16, 2013 at 6:32 am

    spune-i ca la cat e de dezordonat si nu te anunta cand ajung cartile meriti si tu 2 luni de hoinarit:)) acuma serios vorbind, cred si eu ca ii e greu sa te lase sa pleci…dar cu calm si rabdare si argumente poate reusesti sa-l razgandesti. Si ne mai adunam noi pe aici cu sustinerea si-i arati zecile de comentarii…si poate poate…succes:)

    • Vienela January 16, 2013 at 6:38 am

      :)) Inca nu am gasit-o. :))
      Stai sa vedem… Daca vor fi mai multi cei care il vor sustine pe el?

  • Dana January 16, 2013 at 6:36 am

    Daca vrea sa stea langa o nevasta nefericita, n-are decat! Dar trebuie batut la cap pana intelege! Sunt convinsa ca ai facut multe sacrificii personale pentru sotul tau si fiul tau! Poate e momentul ca si ei sa inteleaga ca trebuie sa faci ceva si pentru tine! Strict pentru tine!!
    Iti tin pumnii sa reusesti sa ii convingi!!
    Bafta, Vienela, nu te lasa!!!

    • Vienela January 16, 2013 at 6:39 am

      Iti multumesc mult, Dana. I-am spus deja cat as fi de nefericita. :((

      • Dana January 16, 2013 at 6:44 am

        Mai spune-i si si arata-i!!!! Sa vedem daca ii convine!!

  • nina January 16, 2013 at 6:39 am

    Draga mea,

    Inteleg deplin ceea ce simti tu acum, am fost pusa de multe ori in situatia asta, nu neaparat de catre sot, care stia ca el daca ar fi fost in situatia mea ar fi avut sprijinul meu total, ci din partea copiilor (care erau prea mici si pe care mi se rupea inima sa-i las), a socrilor si chiar a parintilor. M-am resemnat si-am inteles: e prea devreme.
    Probabil ca asa e si la voi. Baietii tai nu-s pregatiti. In primul rand n-au incredere ca se vor descurca ei singuri, nu ca veti pati voi ceva in lume.
    Eu ii inteleg si pe ei, dar sunt sigura ca daca vor gasi in ei puterea de a te lasa sa-ti implinesti visul asta, la sfarsit se vor simti atat de bine, incat iti vor multumi pentru perioada asta in care i-ai lasat singuri. pentru ca nu numai tu vei vedea si invata lucruri, ci si ei. Sau mai ales ei. 🙂
    Eu iti doresc din suflet sa reusesti!

    • Vienela January 16, 2013 at 6:42 am

      Nu vor fi niciodata suficient pregatiti, mai ales sotul. Cel putin asa imi da impresia acum. :((
      Multumesc mult, Nina!

  • DANAP.RO January 16, 2013 at 6:48 am

    La mijloc nu este o dilema. Tu stii ce vrei. Ei stiu ca nu te vor plecata. Nu e nevoie de sfaturi, ci de o intelegere intre voi. Din pacate, e o situatie in care nu pot ceda cate putin ambele parti. Trebuie doar sa-i determini sa-ti dea binecuvantarea de plecare…

  • Ioana January 16, 2013 at 7:10 am

    Draga mea draga, sincer, nu stiu ce sa zic. Daca ar fi fost vorba de mine, solutia era simpla: plecam, fara sa ma uit inapoi. Avem o singura viata. Din pacate, in viata asta suntem singuri. Daca nu facem ce ne dorim, ramanem vesnic cu o dezamagire care ne macina si ne imbatraneste inainte de vreme. Iar regretele dupa… sunt mai bune decat regretele ca nu ai incercat. Ce sa zic? Tu stii cel mai bine ce este mai important pentru tine. Trebuie sa pui in balanta lucrurile cu adevarat importante din viata ta si sa iei o decizie. Insa, tine minte: numai de tine depinde!!

  • Radu January 16, 2013 at 7:39 am

    Aici nu ma bag. E o capcana ! 🙂

  • Irealia January 16, 2013 at 8:03 am

    Salut!
    Dacă ar fi vorba de mine și aș alege să plec împotriva dorinței familiei de-a rămâne – reacție impulsivă bazată pe-o situație tensionată – călătoria ar avea un gust amărui, pe ici-colo, conștiința dându-mi de furcă în momente cheie. Dacă aș alege să rămân, cred că reproșul s-ar cuibări pe viață în sufletul meu. Nu mai vorbesc de frustrare. Da, de la un moment dat trebuie să ne gândim și la ceilalți, dar când ceilalți își pun mereu interesele personale pe podium, e destul de complicat s-o faci fără pic de resentiment. Cred că aș lupta cu toată ființa să mă fac înțeleasă. Să priceapă toți că atunci când mie mi-e bine, lor le este foarte bine! Și să ajungă să mă fugărească ei, ca să le fiu recunoscătoare și să-i iubesc și pentru toate motivele la care nu m-aș fi gândit până atunci. Nu știu cât de clară sunt în exprimare, am încercat să mă pun în situația ta. Care, adăugată la modul meu de-a vedea lucrurile, a dat variantele de mai sus. Îți doresc să-ți iasă evadarea. Cap-coadă. 🙂

  • Ana-Maria January 16, 2013 at 8:24 am

    Nu cred in povestea cu ochii care nu se vad se uita.In plus nu pleci ca sa te desparti , ci pleci de placere , experimentezi , afli , inveti…si iti implinesti un vis si atata vreme cat fiul ramane impreuna cu sotul , nu pot sa cred ca intentia ta este sa ii parasesti. 🙂 Eu te-as sustine ! Poate suna urat , insa disperarea barbatilor de a nu va lasa sa plecati , sub diferite motivatii , este egoism si simt de proprietate ,lipsa de incredere.As putea paria ca toate intrebarile interioare incep cu “dar daca…”. Orice inceput este greu .Probabil ca primele cateva zile le va fi greu fara tine si tie la fel, dar se vor obisnui , in timp.Si sunt foarte sigura ca veti comunica zilnic,de cateva ori pe zi.
    O idee ar fi sa te pui tu in situatia sotului tau si sa incerci sa simti ce simte el , daca rolurile ar fi inversate.Tu ce ai gandi?Ce ai face?Cum ai reactiona daca sotul tau ti-ar spune exact aceleasi cuvinte pe care tu i le-ai spus sau i le spui , despre aceasta plecare?
    Solutie? Cred ca voi sunteti singurii in masura sa gasiti calea de compromis si calea de mijloc.

  • Larisa January 16, 2013 at 8:33 am

    Bafta multa Vienela, sa ti se indeplineasca visul. Cat despre familie, eu cred ca pana la urma poti sa-ti convingi sotul. Usor-usor cu rabdare sunt sigura ca va merge, mai ales ca te iubeste si va intelege ca e important pentru tine.

  • cotos January 16, 2013 at 8:46 am

    Avand in vedere ca ai o familie frumoasa,fericita nu vad de ce s-ar opune. Dupa 2 luni vii inapoi, nu se uita ochii in 2 luni, crede-ma :)) Noi te putem doar sfatui, insa decizia va trebui sa o iei tu

  • Ioana K-Man January 16, 2013 at 8:48 am

    Lucrurile se fac, nu se discuta. Altfel, ramanem cu marketingul de imagine.

  • Andera Y January 16, 2013 at 8:55 am

    Crede-ma pe cuvant ca am rasucit problema pe toate partile inainte sa ma apuc sa scriu acum. E tare complicat, dar prefer sa spun exact ce cred…
    Am incercat sa ma pun in locul tau, dar nu am reusit. Marturisesc cu vinovatie ca mai repede ma pot pune in locul familiei tale. Nu ma intelege gresit, intotdeauna am sustinut ideea de a-mi indeplini visurile, oricat ar parea ele de nerealizabile, dar inca nu ma pot vedea departe de familie si de casa atata vreme. Totusi, e vorba de un vis de-o viata. Daca as intrezari o posibilitate de a-mi indeplini visul meu de-o viata, probabil ca m-as agata de el cu toate puterile.
    Dupa cum vad eu lucrurile, daca ai pleca in aceasta aventura, singura problema ar fi dorul. Si de-o parte si de alta. Altceva nu. La sfarsitul expeditiei te intorci acasa, familia se poate descurca fara tine in problemele de zi cu zi, ba chiar si daca nu, exista metode lejere de comunicare… Asadar, singura problema e dorul…
    Alege cu grija si mult succes iti doresc! 🙂

  • Roxana January 16, 2013 at 9:12 am

    Eu înţeleg visele. Am avut şi eu câteva la care am renunţat. Pe de altă parte atunci când am decis să îmi continui studiile, să merg în fiecare săptîmână la cursuri (învăţământ cu frecvenţă redusă) sâmbetele şi duminicile (timp de cinci ani de zile), soţul meu a decis să mă conducă (150 de km dus-întors) cu maşina. A fost greu pentru amândoi. Fiica mea terminase clasele primare. A fost un vis necesar, a fost ceva care mi-a adus ulterior o bonificaţie materială pe lângă cea spirituală. Poate un vis care aduce beneficii întregii familii este mai uşor de acceptat, de înţeles. Eu zic că şi compromisul ar putea să-şi facă loc cumva în ideea ta. Să zicem că nu pleci pentru 2 luni, ci doar pentru una. Eu înţeleg şi îngrijorarea pe care o poate avea cineva, cu atât mai mult dacă a văzut cumva Taken (1,2) :)) Dacă este vorba despre visuri – eşti convisă că el îşi împlineşte visul? Pentru că ar fi corect ca fiecre din voi să-şi realizeze, măcar parţial, visul. Faceţi un troc – … un compromis.., cum ziceam. Cât despre blog, să zicem că este şi ăsta un vis, o obişnuinţă bună de-a ta. Dacă ai un laptop sau şi mai bine o tabletă + un stick de internet… poţi să scrii în word, să postezi rapid. Sau poate este prea obositor, după ce mergi atâta pe jos să mai scrii. Nu ştiu. Oricum eu n-aş lăsa nici blogul, nici alte obişnuinţe să stea în calea viselor mele importante. Dar dacă nu ajungi la un consens în familie, poate că visul deja împlinit al unei familii câtăreşte mai mult decât un vis personal… Cu toate că nu pot trage nici eu o concluzie din cele scrise, cred că sunt de partea realizării viselor, cu “costuri” sufleteşti minime.

  • bogdana January 16, 2013 at 9:13 am

    Mai doamna, in primul rind e vorba de maxim 5 saptamini (pe care le puteai declara 4).
    In al doilea rind toate argumentele contra sunt legate de faptul ca nu rezistam, ca o sa ne fure cineva pe acolo, ca cir, ca mir. Chestia cu “ochii care nu se vad se uita” cred ca era din alt context, mai ales ca nimeni nu uita o persoana importanta din viata sa in 2 luni (n-o uita niciodata mai exact). Cred ca din partea lui Mihai mai degraba e vorba de neincredere. Cit despre Adi sunt convinsa ca nu e impotriva, mai ales ca si el are niste pasiuni in care o sa investeasca timp si bani, iar eu am sa-l sustin.
    In alta ordine de idei poate ar fi interesant sa povestesti despre ce este vorba si eventual poate ni se mai alatura si alti doritori.

    • Vienela January 16, 2013 at 9:16 am

      Stii ca eu sunt uneori mai corecta decat ar fi cazul. m preferat sa spun 2 luni si sa fie mai putin, decat sa spun o luna si sa se prelungeasca, ceea ce ar fi dus la discutii interminabile.
      Faptul ca Tete aseara il aproba pe Mihai, faptul ca i-a dat apa la moara, ma face acum sa nu mai pot discuta deloc cu sotul meu. Nici nu vrea sa auda.
      Dar voi mai face o incercare si voi scrie pe blog un articol in care sa spun ce ne dorim.

      • mixy January 16, 2013 at 10:23 am

        nu știu de ce vrei să pleci, doar că îți dorești foarte mult.
        Probabil familia mea ar avea aceeași reacție dacă aș pleca.
        Dar aș pleca.
        La cum îi știu, probabil că ar găsi modalitățile să vină după mine.

  • Lavinia January 16, 2013 at 10:17 am

    O viata este lunga si daca partenerii nu se sprijina unul pe celalalt tot timpul, apar frustrarile si se erodeaza relatia. Daca nu o sa pleci pentru ca nu vrea el, vei ramane cu un gust amar si te vei gandi mereu cum ar fi fost daca… La un moment dat va veni momentul cand si el va vrea sa faca ceva cu care tu nu esti de acord, si daca va face cumva acel ceva impotriva vointei tale, te vei simti nedreptatita. Eu sunt de parere ca oamenii nu trebuie sa isi taie aripile unii altora. Eu zic sa mai discutati, sa ii mai spui de inca o mie de ori ce inseamna aceasta calatorie pentru tine, sa incercati sa ajungeti la un consens. Redu si tu calatoria la o luna, in loc de doua, fa cumva sa vada ca tu vrei sa ii faci si lui pe plac dar in nici un caz, nu pune visele tale pe locul doi. Nici acum, nici altadata. Un om care te iubeste, te sprijina. Sprijinul si intelegerea vin la pachet cu iubirea. Sotul tau creeaza acum un precedent periculos in relatia voastra, sper ca realizeaza asta si o sa revina asupra deciziei. Eu iti doresc inca de pe acum, calatorie placuta:)

  • Tomata January 16, 2013 at 10:36 am

    🙁 of, imi pare asa rau ca tot apar piedici. dar auzi, daca ati pleca mai putin? 3 saptamani? si anul viitor, alte 3 saptamani.
    nu stiu cati ani are sotul tau, dar daca ai zis ca aveti copil deja mare, imi inchipui ca e undeva la 40-50, nu? cred ca mentalitatile astea sunt mai greu de schimbat, asa ca trebuie sa-i explici ca nu inseamna ca renunti la familie si nici ca-i iubesti mai putin daca vrei sa faci asta pentru tine.

    • Vienela January 16, 2013 at 10:42 am

      Aproape ca am ajuns la o intelegere cu sotul meu. Vom incerca sa plecam pentru o perioada mai scurta de timp, atunci cand vom fi pregatite. Inca nu stiu sigur, dar am senzatia ca articolul, comentariile voastre si discutia pe care a avut-o cu Bogdana l-au convins.

  • bloodie January 16, 2013 at 10:37 am

    Mie mi se pare foarte ciudat cum spui că ți-ar fi extrem de greu să renuți (temporar) la blog pentru un vis, dar ai o anume lejeritate când vorbești despre renunțarea (tot temporara) la famile.

    • Vienela January 16, 2013 at 10:40 am

      Familia este mereu aici, va fi mereu alaturi de mine. Pe familie ma bazez, ne sprijinim unii pe altii, suntem uniti intotdeauna. Acum este doar ceva ce nu s-a mai intamplat si este normal pe undeva sa fie socati si sa incerce sa ma opreasca.

  • Rudolph Aspirant January 16, 2013 at 10:58 am

    Eu nu am inteles acele argumente de a trebui sa se “ramana cu picioarele pe pamant” si de a avea nevoie de “un balast”. Aceste argumente mi se par ca arata o spaima concreta despre bunstarea calatoarelor, nu despre teama berbatilor ramasi in urma…desi mi se par exagerate, insa totusi nu prea cred ca ambii barbati ar fi de tip exagerat, ca ar fi o coincidenta cam mare sa fie ambii de tip ultra-sensibil sau sperios fata de soarta sotiilor lor, care totusi sunt de varsta adulta si pleaca in UE, nu in desertul Gobi.

    Plus totusi acesta pare a fi un proiect relativ serios daca s-a implicat si un patron de bloguri + este interesata o femeie care are totusi o functie de raspundere la un magazin de mobila. Plus mi se pare ciudat ca copilul care are totusi 19 ani, deci nu e de tip bebelus se opune si el. Ceva este in neregula, sau in mod real efectiv NU avem destule informatii concrete pt a da vreun sfat posibil util ajutator sau a lua o pozitie anume pro sau contra. Efectiv NU stim, ca cititor, cu cine votam !

    Deci pe undeva mi-am pus intrebrea CE anume din acest plan li se pare barbatilor implicati, (adulti maturi seriosi si ei, nu de tip “capcaun care isi tin nevestele in lanturi, nici de tip bebelus care se gata de fusta mamei, pt ca efectiv NU pot sa cred ca chiar toti ar fi de genul asta, pt ca NU e ceva REALIST sa fie toti asa), ce este cam nerealist si cam asa “in aer” ? E vorba de deplasatul exclusiv per pedes ? E vorba de facut autostopul ? Si de dormit la cort de-a lungul soselei ? Adica ce anume li se pare nepotrivi acestor 2 barbati, care la fel, sunt oameni adulti maturi, si nu prea cred ca sunt chiar ambii de tip capcaun care isi tin nevestele in lanturi.

    Din aceasta prezentare-pledoarie efectiv lipsesc informatiile si argumentele concrete si razbat numai niste emotii. De aia intrebarea “Ce sa facem ?” nici nu are vreo sansa de a primi vreun posibil sfat ajutator concret util, ci mai mult slogane politice de tip “You go girl !”, sau amintiri din copilaria cititorilor de tip, “Pe vremea mea…”, “Si eu am plecat odata de acasa fara sa ma lase mama”, etc.

    • Rudolph Aspirant January 16, 2013 at 11:07 am

      Daca ar fi o chestie de mers pe jos + autostop + dormit la cort la intamplare pe unde s-o nimeri, nu in campinguri organizate pe o ruta clar planificata de dinainte, si eu m-as opune in acest context MAI ALES daca persoanele care doresc sa plece isi prezinta planurile lor fata de mine in mod emotional, cu “lacrimi si plansete” si cantecele de tip “I want to be free”, in loc sa prezinte un plan clar si realist, de la A la Z…chiar si daca ar fi vorba de o aventura adevarata cu dormit la cort, si asa se poate organiza ceva cat de cat realist, ca doar exista hosteluri si campinguri pe UE, desi desigur trebuie verificat daca aceste campinguri sunt deschise si functionale acum in mijlocul iernii, plus trebuie avut grija de cum se efectueaza transportul, cu ce si pe ce rute. Altfel zau, e ceva total nebulos.

      • Rudolph Aspirant January 16, 2013 at 11:25 am

        De fapt in mod concret realist nu e adevarat ca m-as opune cu cine stie ce intrebari sau argumente, pt ca efectiv nici nu mi-as lua raspunderea, deoarece din start as presupune ca un partener de viata este adult, nu copil-adolescent, si daca printr-un accident ar incepe deodata sa se poarte ca un copilas in fata mea, zau, cred ca m-as speria si as chema Salvarea mai curand decat sa stau sa vad cu cine votez si daca sunt de acord cu planul lui sau nu, nu neaparat pt el, ci mai mult pt mine, ca as incepe sa intru in PANICA !

        La urma urmei, asa la nivel principial mai serios, de ce trebuie sa-si dea acordul un partener fata de vreo initiativa de concediu + business a celuilalt partener, decat daca e vorba de pus la bataie bani conjugali comuni ? Atunci, inteleg ca poate fi veni vorba de o negociere, pt ca trebuie prezentat un plan de business cu cati bani se cer pt a investi in acest proiect si care este beneficiul comun pt contul comun conjugal. Altfel, zau, chestii din astea cu “Unde pleci ? Nu ma parasi singur pt ca nu stiu sa-mi fac de mancare”, etc, sau chiar “Unde pleci ca un nebun, nu vezi ca o sa-ti dea in cap si o sa-ti fure portofelul primul bandit la primul colt”, zau, cu parteneri din astia sau la dialoguri de acest nivel eu nici nu as discuta, decat poate cateva secunde la inceput ca sa-mi manifest surpriza si socul, si sa-mi evaluez starea de sanatate sa vad cat am pulsul si sa vad daca sa chem Salvarea sau nu !

      • bogdana January 16, 2013 at 1:31 pm

        :))
        Vienela a lasat un mister (cred ca voit) legat de locul si scopul calatoriei, dar il va divulga cu cel de-al doilea articol de azi. Tare l-as divulga eu, dar cred ca ii stric placerea. Totul a pornit in urma cu ceva timp cind i-am povestit Vienelei despre o emisiune TV in care o invitata povestea despre calatoria pe care o facuse. Intre timp n-am mai discutat cu ea despre acest subiect, nici vorba de planuri sau alte pregatiri. Ieri mi-a spus ca a gasit pe cineva dornic sa incerce sa o ajute, doar ca a expus acasa lucrurile in asa fel incit sotul si tinarul ei fiu s-au grabit sa-i refuze aceasta placere din diverse considerente. Din fericire am reusit sa il conving pe sotul Vienelei ca beneficiile acestei calatorii sunt mai mari decit neajunsurile create de lipsa ei de acasa. Iarasi nu ar fi frumos sa divulg eu la ce e dispusa sa renunte Vienela pentru acest vis. Cit despre sotul meu, nu-mi fac nici un fel de griji, ieri s-a lasat manipulat cu chestii de genul “pleaca singure, o sa le fure, nu sunt in stare fizic etc “, doar ca in fata unor argumente bine croite nu o sa protesteze.

  • Gossip Girl January 16, 2013 at 11:08 am

    Sunt doua variante care imi trec prin minte acum: prima ar fi aceea ca, daca alegi sa pleci risti sa creezi tensiuni in familie…a doua varianta, daca ramai alaturi de familie si nu iti indeplinesti visul vei avea mereu senzatia ca iti lipseste ceva, ceva ce putea sa se intample si nu s-a intamplat! Poate vei ajunge sa ii gasesti vinovati chiar pe ei, aceia care nu te au sustinul in indeplinirea visului. Mult succes in alegerea pe care o vei face!

  • Florin Ruşanu January 16, 2013 at 11:27 am

    Păi nah, au avut nevoie de timp să înţeleagă şi să accepte planu’ când era vorba de o utopie. E nevoie de timp şi vor înţelege că poate deveni real, deci no stress

  • Oana January 16, 2013 at 11:42 am

    Vienela,
    Iti inteleg dorinta de a calatori perfect. Ce nu inteleg eu este cum de ai sta doua luni departe de familie si de blog nu. Totusi, blogul nu e un copil, nu respira, nu are nevoie de atentie sau dragoste. Pe cand relatia cu familia e una la care se lucreaza in mod constant.
    Sa nu intelegi ca sunt impotriva unui asemenea plan. Personal, o piedica mi s-ar parea partea financiara, daca la voi asta nu exista, atunci zic sa faceti amandoi niste compromisuri. El sa accepte plecarea si tu sa mergi pentru vreo luna? Mai negociati si ramaneti undeva la mijloc, sa fie ok pentru amandoi.
    O alta chestie la care m-am gandit: crezi ca el nu si-ar dori sa calatoreasca? Sau copilul? Eu personal as suferi sa stiu ca iubitul meu face o calatorie pentru placerea lui, pentru atata timp, fara mine (pentru ca si eu as face asta). Si lui i-ar fi la fel de aiurea sa plec eu doua luni pentru placerea mea in timp ce el ramane “in aer” cu dorintele astea.

  • salmi January 16, 2013 at 12:27 pm

    Un cuplu care e un cuplu sudat si construit pe incredere, se sustine reciproc in orice situatie. Eu asa vad lucurile, mai ales ca la noi asa a fost mereu. Daca sotul meu nu era sustinatorul meu numarul unu si cel care sa ma incurajeze si impinga de la spate sa imi indeplinesc visul-acela de a invata sa am meseria ce mi-am dorit-o din tinerete-eram demult acasa cu scoala abandonata.

    Eu sper ca sotul tau sa isi dea seama ca visele, daca sunt indeplinibile (oare exista cuvantul asta?) atunci trebuie indeplinite.

    Mult succes!

  • Alice January 16, 2013 at 12:31 pm

    Sunt 2 laturi in mine care se cearta acum pe marginea postarii tale…Pe de o parte eu, cea care as pleca oricand, oriunde ti-as spune sa te duci, pentru ca viata e si asa scurta…si daca poti sa faci ceva fa si gata.
    Pe de alta parte, e vorba de familie si nu e vorba ca pleci la un curs/specilizare sau cu o bursa si e normal sa te inteleaga ca e pt.cariera ta ci ideea e ca te duci sa te distrezi si in conditiile in care poate si ei ar vrea sa vina cu tine. Sau poate nu, poate ei vor altfel de vacanta si atunci gasiti ceva comun.
    Daca vor si eu mai asteptat, strangeti bani si plecati impreuna, o luna.
    Daca nu merge in niciun fel, mai asteapta.Adica, trebuie acum??
    Totusi, tu stii cel mai bine cum e familia ta si nu conteaza sfaturile si comentariile, voi va cunoasteti cel mai bine. Trebuie sa aveti o discutie dincolo de implicatiile materiale, de genul, ce mananca sotul cat sunt plecata sau el sa-si faca griji de genul “Femeile nu pleacă singure în lume”, din punctul meu de vedere este ceva invechit. In mod firesc eu cred ca nu ar trebui sa tinem in frau pe nimeni…
    Mai tine-ne la curent cu situatia..

  • Aniela Deby January 16, 2013 at 1:43 pm

    Nu stiu.. e o situatie delicata. Pentru ca esti amica mea, nu-ti pot zice decat sa iti implinesti visul ..
    Daca ai fi mama mea, nu te-as lasa sa pleci, nu neaparat pentru ca nu m-as descurca singura, ci pentru singurul fapt ca m-as simti singura fara tine.
    Si eu am vise….. woai si cate vise. Dar poate exista o solutie, strangeti bani in cativa ani si mergeti toti, nu ar fi o idee? Munciti mai mult, economisiti mai mult.. cheltuiti mai putin.
    Sau auzi o idee, ce ar fi ca voi doua sa plecati si sotul Bogdanei sa stea cu tine si cu fiul tau? Poate asa nu v-as simti lipsa, sa se distreze si ei putin 😀

  • silavaracald January 16, 2013 at 1:48 pm

    Daca se opune doar din cauza grijii pentru securitatea ta, il inteleg.
    Desi, daca te gandesti bine, veti calatori prin Europa civilizata, nu prin Romania. Mai degraba aici e periculos decat acolo.

  • Ana-Maria January 16, 2013 at 1:58 pm

    Tot citind pe aici , Vienela , cumva in urma acestei calatorii ai putea avea ceva avantaje materiale , daca castigi? Participi la vreun show? 😉 😀

  • Rolling Ideas January 16, 2013 at 3:52 pm

    Dacă perioada drumeţei s-ar reduce la 3 săptămâni-o lună, nu ar ajunge banii pt amândoi?

  • Un traseu bătătorit | Iubesc Viaţa January 16, 2013 at 4:19 pm

    […] am renegociat şi iată-mă fericită. Probabil a avut nevoie de puţin timp pentru a se acomoda cu planul meu (pentru cei care întrebau de ce nu scurtez perioada, vreau să ştie că nu este vorba doar de […]

  • Vladimir January 16, 2013 at 9:05 pm

    Desi e la spartul targului imi spun si eu parerea. Am stat nitel si am cugetat si recunosc cu mana pe inima ca il inteleg si ii dau dreptate de asta data lui Mihai. As fi tentat sa fac ca el. Si nu din gelozie, nici vorba. E gandire simplista sa crezi asta. Ci de grija. Trebuie totusi sa iei in considerare ca sunteti doua femei singure. Oricat se bate apa in piua cu egalitatea, eu nu voi inghiti niciodata ca doi barbati sunt expusi la tot la fel de multe pericole pe drum precum doua femei singure. Sunteti vulnerabile, probabil nici una din voi cu experienta indelungata in astfel de expeditii. E normal ca orice barbat cu mintea intreaga si care da doi bani pe voi sa fie ingrijorat. Ii inteleg perfect. M-as opune.
    Bineinteles insa ca nu mi-as impune parerea, dar mi-as spune-o apasat. Daca n-as putea sa conving atunci as proceda cum a procedat bunica-miu cand a apucat-o pe maica-mea independenta si dorul de zburda. As netezi calea. As avea grija sa nu se arda mai tare decat poate duce. Fiindca asta e rolul meu de barbat si de asta m-am nascut. Ca sa protejez. Evident insa asta cere bani. Daca nu-i ai ramai cu stresul. Ce faceti daca sunteti pradate de toti banii, carduri si telefoane in mijlocul pustietatii? Sunt lucruri la care trebuie sa te gandesti. Daca tu nu, atunci macar Mihai da.
    Sper sa nu ma intelegi gresit, admir spiritul de initiativa si aventura. Dar il inteles si pe Mihai. Incerc sa te fac sa intelegi cum gandeste el. Nu e simt de posesiune. E simt de protectie. Nu e nesiguranta, nu e control. E ingrijorare pura. Daca as fi ingrijorat? Oh yeah! Din greu. Sunteti prada usoara mai! Iar spaniolii si francezii din sud sunt celebrii pentru gainarii. O belea pe meleaguri straine e mai belea decat in alte parti. Fiti chibzuite si ganditi in utlimele detalii aventura. Altfel poate foarte usor ajunge cosmar.

    • bogdana January 17, 2013 at 4:01 pm

      🙂 pentru ca nu ti-a raspuns Vienela iti raspund eu, sper sa nu te superi
      Nu cred ca o sa fim furate pentru ca am citit numai lucruri de bine despre localnici care sunt foarte ospitalieri si draguti cu pelerinii. E drept ca se pot intimpla si exceptii, iar daca ar fi sa fim furate cred ca as lua situatia ca pe un obstacol ce trebuie trecut sau ca pe o tema ce trebuie rezolvata. Sunt sigura ca ne vom descurca si sa raminem doar cu hainele de pe noi.
      De gindit o sa gindim cit mai bine aventura, cu toate ca sunt convinsa ca in orice exista o doza de imprevizibil. Pina la urma asta e si frumusetea. Oricum multumim! Sfaturile sunt binevenite 🙂

  • Mala January 16, 2013 at 9:10 pm

    Vorbeste-i despre cele 497 de perechi de opinci care-au strabatut o lume purtind cu ele un ideal, un vis. Poate atunci va vor intelege.
    Si-ar mai fi o chestie …. lor le e teama NU ca vor fi parasiti, nu ca vor fi in imposibilitatea de-a se descurca fara voi ci pentru ca se tem pentru voi. Dar, exista era asta informatizata, exista n-spe mii de device-uri care mai de care mai performante, puteti tine legatura zilnic…. deci ar fi o sursa de control, la o adica, din partea lor asupra bunului mers al expeditiei.
    Pune-le o singura intrebare: daca ei ar fi in locul vostru si-ar vrea sa faca expeditia asta, care ar fi asteptarile lor de la voi ?

  • Nice January 16, 2013 at 9:27 pm

    Pana la urma sunt convisa ca se va gasi o solutie de compromis. Acum inteleg mai bine commentul tau de dimineata… E un vis frumos, cred, acesta pe care vrei tu sa-l indeplinesti. Nu stiu cat de ardenta e dorinta, dar se pare ca destul de mult. Sincer, mie mi s-ar fi parut suspect daca sotul tau ar fi acceptat sa te lase sa pleci pentru cateva saptamani de acasa. Eu as muri in prima faza daca iubitul/sotul meu mi-ar spune intr-o zi ca vrea sa plece in lume… Dar pana la urma, daca as vedea ca isi doreste enorm si ca e decis sa faca pasul, nu m-as mai putea impotrivi. As fi fericita pentru el… Insa sotul tau cred ca ar fi mai degraba preocupat si ingrijorat …
    E greu, insa daca mi-as dori nespus, eu as porni in aventura vietii mele in ciuda tuturor obstacolelor. Si cred ca si tu.
    Iar blogul nu pleaca nicaieri. Te va astepta aici, cuminte, sa povestesti, la intoarcere, ce ai facut, pe unde ai umblat, ce ai vazut frumos in drumurile tale. 🙂
    Sunt sigura ca vor urma si alte surprize din partea ta. 😀

  • Iuliana January 17, 2013 at 6:24 am

    Poate a venit vestea prea brusc. Lasa-le timp sa se obisnuiasca cu ideea si vor fi de acord. Ba chiar apoi vor fi atat de mandri de tine incat vor spune ca a fost ideea lor :)) Intre timp tu pregateste-te 🙂 Succes!

  • Mâzgălica January 17, 2013 at 8:43 am

    Uite că până la urmă s-a găsit o cale de mijloc și mă bucur 🙂
    Eram sigură că soțul tău va (mai) ceda și va lua o altă hotărâre, mai ales că știa că această călătorie este visul tău.
    Eu îl înțeleg și pe el dar te înțeleg și pe tine și oricare ar fi fost decizia, unul din voi ar fi fost dezamăgit rău de tot, de aceea un mic compromis nu e un capăt de țară. Scurtarea perioadei cât vei fi plecată mi se pare un astfel de compromis…

  • elly weiss January 17, 2013 at 7:24 pm

    Acum, venind mai tarziu aici, eu am vazut si despre ce este vorba. Ce sa zic? Pana la urma vei face ceea ce doresti, nu? Imi pari o fire foarte hotarata, voluntara. 🙂
    Eu n-as pleca de teama sa nu se intample ceva cu cei de acasa 🙂 Uneori…intr-o clipa se pot intampla lucruri. Si e mai bine sa fii acolo…langa 🙂 Altfel mi-as reprosa toata viata ca nu am fost acolo.
    As fi putut pleca sa muncesc in afara. Prietena mea din Italia mi-a propus sa merg acolo. Dar nu pot sa-i las pe ai mei singuri acasa, simt ca nu pot. Desi e si sora mea in oras. As pleca doar undeva de unde sa ma pot intoarce in cateva ore. Mai departe nu…

  • Adrian January 22, 2013 at 5:43 pm

    Buna seara
    Am sa intru direct in subiect.
    – Nu pleaca nimeni pentru ca le e rau acasa, ca vor sa evadeze, ca acasa nu primesc atentie, ca au facut destule sacrificii si acum merita o pauza sau ca sunt “pierdute-n spatiu” Gresit
    – Cei care raman acasa nu isi uita ochii pe care ii iubesc, nu sunt neindemanatici, nu vor murii de foame, nu sunt gelosi, stiu sa isi spele singuri rufele
    Motivul pentru care inca stam pe ganduri este PURA LOR SIGURANTA si daca priviti mai adanc va veti da seama. Nu comparati cu alte cupluri, ale voastre sau altele.
    – Fetele nu cunosc limba, nu cunosc legile, sunt 2 femei singure intr-o tara straina, fara prieteni la care pot apela, toata lumea stie ca acolo unde este un grup de oameni sunt si hoti printre ei.
    Eu nu o pot trimite de acasa cu banii pititi in ciorapi si batiste in buzunare.
    SAU CA SA SIMPLIFICAM TOTUL DE CE NU MERGETI SI VOI? SA FACETI O GASCA MARE? Daca vi se pare atat de SIMPLU !!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.