Skip to main content

Parvoviroza canină și un vaccin pentru câine

S-a discutat mult zilele acestea, pe unul dintre grupurile de fb în care sunt inclusă, despre parvoviroza canină, asta după ce un câine adult, vaccinat, s-a îmbolnăvit de cumplita și temuta boală ce afectează în general puii de câine. S-a dat vina în primul rând pe un vaccin care, după spusele cunoscătorilor, ar fi un soi de apă de ploaie. M-am grăbit să verific carnetul de sănătate al lui Bruno, să văd ce vaccin au folosit medicii veterinari la care am dus câinele. Spre ușurarea mea, am descoperit imediat că am ales bine, că nu degeaba am avut încredere în doctori. Vaccinul folosit pentru Bruno era unul bun, apreciat de către cunoscători.

Cu toate astea, trebuie să spun că noi am avut zile foarte grele în anul 2015, imediat după ce i-am făcut primele vaccinuri câinelui. Am crezut că îl vom pierde. L-am păzit zi și noapte, i-am stat la căpătâi, i-am umezit buzele cu apă, l-am mângâiat și l-am încurajat. S-a dovedit că, atunci când l-am adunat de pe străzi, el era deja prins în plasa îngrozitoare numită parvoviroză canină. (more…)

Câinele metis de ciobănesc german pierdut în Ploiești

UPDATE 2: A fost regăsit și câinele. L-a întâlnit fiul meu când pleca la serviciu. M-a chemat. Am fugit cu zgarda lui Bruno după mine, l-am luat, am anunțat stăpânul și, în doar câteva minute, cei doi se îmbrățișau fericiți. Mii de mulțumiri celor care au distribuit anunțul meu!

UPDATE 1: A fost găsit stăpânul câinelui. Îl caută de la Paști, de când a fugit, însă câinele nu mai e de găsit. Dacă îl vedeți, vă rog să dați un semn. Câinele e blând. Răspunde la numele de Lupu.

Pe Bruno l-a scos soțul la plimbarea de seară, pentru ca eu să rămân în bucătărie și să pregătesc ceva de mâncare. În liniștea serii mi-am auzit câinele lătrând fioros, apoi vocea lui Mihai, emoționată: ia niște boabe de la Bruno și vino repede afară! În câteva clipe eram pe trotuarul din fața scării de bloc, jucându-mă cu un dulău cât toate zilele, cel mai probabil pierdut în Ploiești, în vreme ce Bruno, abia ținut de Mihai, amenința că îl va face praf dacă va putea ajunge destul de aproape.

Nebunul meu s-a ridicat în două labe și a căscat gura, a urlat, a lătrat fioros, a făcut ca toate ielele, dornic să îl mănânce, iar câinele pierdut/rătăcit a stat cuminte, ușor mirat, fără să dea nici cel mai mic semn de agresivitate, ba chiar din contră. Ca să îi dau apă și câteva bobițe a trebuit să îl bag pe Bruno în casă, că înnebunise de furie și probabil de teamă că pățesc ceva. L-am pozat și i-am distribuit imaginea pe facebook, în speranța că își va regăsi stăpânul care plânge după câinele pierdut. (more…)

Sub fereastra mea…

Sub fereastra mea se întâmplă zilnic o mulțime de lucruri interesante, amuzante, ciudate… Unele sunt mai drăgute, altele de-a dreptul enervante. Pentru toate am câteva cuvinte de spus, deși eu sunt un câine tăcut în general. De exemplu, adolescenții care îmi tot băteau în geam seară de seară ca să mă enerveze au inspirat-o pe mami să scrie textul numit Povestitorul. Să nu îl ratați! Când eram mic mă speriau teribil pălăriile, glugile, umbrelele și toate chestiile mari care se strecurau pe sub ferestrele noastre. Lătram cu disperare când le vedeam și chiar câteva secunde după ce dispăreau din raza mea vizuală. Acum am devenit mai înțelept. Latru, preventiv, la tot ceea ce mișcă dincolo de căsuța mea. Mă potolesc doar când vine mami lângă mine sau când mă ceartă Ionuț, că nu-i de glumit cu el când se încruntă.

M-a luat gura pe dinainte și am spus un neadevăr. De fapt, eu sunt câinele care latră numai la oameni și la câini. Mai ales la câini. Cu furie la câini. Și știți de ce? Probabil pentru că eu, în sinea mea, mă cred pisică. E riscul pe care mami și l-a asumat când m-a băgat, pui fiind, într-o casă cu multe pisici (trei, pe atunci). Poate că nu s-a așteptat că voi ajunge să iubesc mai mult pisicile decât câinii, (more…)

De ce mănâncă iarbă câinele?

Toată lumea a văzut măcar un câine mâncând iarbă, ca un animal erbivor, dar prea puțini știu că am uneori senzația că am scos vaca la păscut, nu câinele la plimbare. Bruno ignoră de obicei verdețurile de afară (cu excepția momentelor când se tăvălește prin ele sau când le stropește), căci nu fac parte din meniul lui de bază, dar are și zile mai proaste, când nu se poate opri din mâncat iarbă, când o devorează de parcă ar fi cea mai apetisantă bucată de carne. Puteți vedea în videoclipul de mai jos cum se îndoapă.

Aș vrea totuși să lămuresc și o mică problemă. Unii oameni, mai ales din categoria celor în vârstă, când îl văd pe Bruno că mănâncă iarbă, îmi spun că îl doare capul. Mă uit la ei și zâmbesc: Da, a tras o băută azi-noapte și acum e mahmur. Dacă tot ni s-a terminat zeama de varză, l-am invitat afară, la o porție de ceaiuri medicinale. Cam așa îmi vine să le răspund celor care se bagă în seamă neîntrebați.

Din experiența mea de până acum, pot spune că nevoia câinelui de a mânca iarbă apare (more…)

Inseparabilii – om și câine

Am scris despre el pe blog încă din prima zi – Mai bogată cu o ciocolată Bruno. După câteva zile l-am lăsat să scrie în locul meu, apoi m-am decis să îi fac rubrică separată (categoria Viață de câine), să se distreze în voie. Și a făcut-o de multe ori, în stilul său caracteristic. M-a făcut să râd, m-a înduioșat și mi-a bucurat inima. Dragul de el! Îi place atât de mult să se dea victimă și să își pună poze pe aici, ca mai apoi să aștepte cu sufletul la gură like-uri și/sau cuvinte de compătimire din partea cititorilor. Deși pe blog îmi spune mami, în viața reală nu se comportă ca și cum ar fi copilul meu. Nici de parcă ar fi animalul de companie al familiei. E doar el, Bruno, un câine răsfățat, sensibil și îndărătnic.

E unic. Deosebit. Fascinant datorită amestecului de blândețe și agresivitate cu care natura l-a înzestrat. Nu l-aș fi vrut altfel. Îl iubesc așa cum este, pentru ceea ce este. Soțul meu susține că îl iubesc pentru că îmi seamănă atât de mult la caracter. Suntem inseparabili. Petrecem cel puțin 23 de ore pe zi împreună. Când scriu stă lângă mine și, din când în când, dacă îl apucă plictiseala, își pune laba pe mâna mea, să îmi aducă aminte că am un câine. Când citesc, se lungește lângă mine în pat și moțăie, atent totuși la fiecare întoarcere de pagină, (more…)

Câinele dependent de pâine

Salutare! Sunt Bruno și sunt dependent de pâinea uscată. În casa noastră rămâne mereu pâine de pe o zi pe alta, iar mami, femeie deloc risipitoare, o pune la uscat, cu gândul că întotdeauna este cineva care are nevoie de ceea ce nouă nu ne mai trebuie. Vara trecută a întâlnit un bătrânel care venea pe bicicletă tocmai de la Vălenii de Munte. I-a oferit doi saci de pâine uscată. Astă-iarnă a cunoscut o doamnă care crește opt căței. I-a dus vreo cinci plase pline cu pâine uscată, dar și doi saci de boabe.

Ai mei nu se învață minte. Sau nu le pasă. Continuă să cumpere mai multă pâine decât le trebuie. Ceea ce rămâne pune mami la uscat, în locuri curate, dar nu foarte departe de nasul meu fin. Eu am tot ce îmi trebuie: boabe bune, conserve apetisante, oase de vită, carne proaspătă, o mulțime de recompense. Cu toate astea, vă jur că nimic nu se compară cu pâinea uscată. Îmi place atât de mult, încât zi de zi fur câte o bucată. (more…)

Frumoasa și bestia

Frumoasa și bestia este filmul vieții mele, filmul în care joc dublu rol: sunt și frumoasa, și bestia. Blândețea mea este întrecută numai de frumusețea care atrage toate privirile. Toți vor să știe unde m-am născut, cine îmi sunt frații și părinții, ce mănânc și câți ani am. Le răspund cu răbdare sau chiar cu entuziasm, căci blândețea și frumusețea cu care natura m-a înzestrat sunt completate de o politețe desăvârșită. Desigur, toate astea numai când sunt în casa mea ori în vreun pet shop unde aromele mă amețesc. Patru oameni m-au mângâiat astăzi, uluiți de frumusețea mea. Le-am sărutat mâinile și am făcut sluj pe lângă ei, fericit că mă apreciau. Deh, orice frumusețe vine la pachet cu un munte de vanitate…

Doar mami rânjea mânzește. Am dat puțin filmul înapoi și mi-am amintit că dimineață o supărasem rău, că l-a așteptat pe tati nerăbdătoare și, de cum l-a văzut intrând pe ușă, m-a pârât că nu sunt cuminte, că uneori atac din senin cățeii pe stradă (și chiar unele cățelușe), că sunt o bestie îmbrăcată în blana unei ființe frumoase. Nu am bănuit nimic. M-au scos la plimbare, mi-au permis să latru la niște namile de lupi, m-au așteptat răbdători cât am discutat cu niște vrăbii, apoi m-au dus la magazinul cu jucării și recompense. Cu multe mângâieri și un strop de vrăjeală au reușit să îmi bage pe cap un soi de mască. (more…)

Sistem imunitar slăbit

Dezbracă-te, să te putem vedea în toată splendoarea! m-au rugat ei. I-am refuzat, căci nu-i rușine mai mare pentru un câine decât să umble golaș, ca o găină ciufulită de cocoș. M-au momit cu piept de pui și cu bobițe bune. Tot de pui. Am ales să le fac pe plac. M-am scărpinat cu ghearele, am tras cu dinții și într-un final am reușit să rămân fără blăniță pe spate, deasupra cozii, pe coadă și pe burtă. Nu le-a plăcut cum arăta pielea mea goală, așa că m-au dus la cabinetul veterinar, convinși că “toate bubele rele sunt în c_urul babei mele”.
Verdictul a venit clar și rapid: Bruno are o alergie, cel mai probabil la carnea de pui. Mi-au pus pe ceafă o pipetă care nu a costat “decât” 70 de lei și mi-au dat niște antihistaminice. Mi-au cumpărat bobițe cu somon, un pește pe care puțini umani își permit să-l mănânce, că-i tare scump pe aici. Adio pui! Rămân sub observație la domiciliu până săptămâna viitoare, când merg iar la control. Să nu vă mire dacă, de la atâta somon, voi ajunge să depun icre.
Vă pupă al vostru Bruno, golaș deasupra cozii ca o găină ciufulită de cocoș! (more…)

Când latră câinele…

E doar un copil. Un copil căruia au început să îi apară fire albe de păr și riduri. În fiecare săptămână își găsește alte jucării. Își ocupă cu ele timpul, în loc să facă treburi importante, cum fac toate ființele care au capul pe umeri. De fapt, și ea îl are, numai că trebuie împinsă de la spate. Eu prefer să nu îi mai fac morală. Am observat că e în zadar. Aleg să o păzesc mai ceva decât își păzesc rușii fetele, să o apăr chiar și împotriva voinței sale, să îi amintesc uneori, printr-un lătrat, că trebuie să revină la realitate, că și-a luat deja prea multe jucării, pe care astăzi le ignoră. O voi trăda, o voi face de rușine pe blog, o voi lătra până când va înțelege că trebuie să lase aparatul cu care ne filmează.

Da, minunată lume, mami a noastră, în loc să se joace cu animăluțele sale, preferă să piardă vremea filmându-le. A avut răbdare și timp să stea cu ochii pe mine până când am lătrat. Primul meu lătrat surprins în direct, înregistrat și mai apoi aruncat în online. Din cauza acelui filmuleț s-a dus pe apa sâmbetei faima mea de câine simpatic și cuminte, de mielușel numai bun de mângâiat și răsfățat, de Brunuț dulce și haios. (more…)

De câte ori pe zi se scoate câinele afară

Am găsit niște discuții pornite de la întrebarea “de câte ori pe zi se scoate câinele afară să-și facă nevoile”. Eram pe un grup al iubitorilor de câini și, după ce am citit cele mai fanteziste păreri, m-am decis să scriu pe blog un articol venit din propria mea experiență cu Bruno, căci amintirile îmi sunt proaspete încă. Era mititel când l-am găsit, trăise la ghena de gunoi, așa că nu se pricepea să se poarte ca un domn în apartament. De fapt, nici un pui de câine nu știe să fie domn / doamnă până când omul nu își asumă răspunderea pentru educația lui. Printre primele lucruri pe care un câine trebuie să le învețe sunt: să ceară afară când simte că îi vine să facă pipi sau caca, să răspundă la numele pe care l-a primit, să nu pună botul pe mâncarea găsită pe stradă, să meargă la pas în lesă, să nu facă rău familiei, să nu atace pe stradă oameni, câini, pisici, mașini, biciclete etc. (more…)