Skip to main content

Pasagerii – un film și o întrebare

Trezit mult prea devreme din hibernare, eroul se vede nevoit să aleagă între două rele: să își trăiască întreaga viață singur pe nava care se îndreaptă către o planetă aflată la 120 de ani distanță de Pământ sau să o trezească din hibernare pe femeia de care s-a îndrăgostit, pentru a petrece împreună toți anii care le rămân de trăit, chiar știind că acest gest o condamnă la un trai pe care ea nu l-a imaginat și nu l-a dorit. Frământările eroului durează câteva luni, timp suficient pentru ca soțul meu să mă privească și să mă întrebe ce aș fi ales. Știu deja răspunsul.

Viața trăită într-o singurătate deplină, chiar având toate condițiile necesare supraviețuirii și o mulțime de posibilități de distracție, nu poate fi numită viață. Omul este o ființă care are nevoie să socializeze. O ființă egoistă care, mai devreme sau mai târziu, va alege să-i fie bine, chiar dacă asta poate însemna, cel puțin la prima vedere, să facă unui alt om rău. Nu generalizez. Mă refer strict la omul care sunt eu. (more…)

Un dinozaur printre americani

Astăzi e ziua întrebărilor. Dacă aveți răspunsuri, vă aștept să le comentăm împreună. Dacă nu, dați și voi un share, poate îl găsim pe noul Nostradamus. M-am trezit în această dimineață la fel de șocată pe cât a fost Geoană cândva. Probabil din acest motiv o avalanșă de întrebări m-a prins în ghemul îndoielilor și m-a învârtit până am amețit. Cer ajutorul cititorilor mei, al cititorilor de bloguri (ne)bune din întreaga lume. Lămuriți un biet muritor:

1. De peste ocean oare ce eră se îndreaptă către noi?

2. Ce este mai de speriat la poza asta: că (aparent) gresia o ia la vale, că nepotul umblă cu pălăria de vrăjitor pe cap, că dovleacul are ochi roșii ori că printre americani se plimbă un dinozaur? (more…)

Ce faci în caz de cutremur

Ce faci în caz de cutremur? Iată o întrebare serioasă care necesită cele mai serioase răspunsuri. Am petrecut mulți ani din viață citind sfaturi și căutând cele mai bune soluții. Fiecare nou cutremur ce a zgâlțâit pământul m-a făcut să încerc una sau mai multe variante. Am ieșit afară, m-am ascuns sub masă, am stat lipită de tocul ușii, am ținut aproape o trusă de prim ajutor, am lansat rugăciuni către divinitate. Faptul că sunt vie și nevătămată dovedește ori că nu am prins un cutremur destul de mare, ori că toate acele soluții au funcționat.

Aflând că animalele simt apropierea unui cutremur, am adoptat patru pisici și un câine. Aveam, așadar, nu doar un soi de expert în materie de cutremure, ci și patru rezerve, pentru cazuri excepționale, când simțurile unuia nu ar fi funcționat perfect. A venit cutremurul din 24 septembrie 2016. 5, 6 grade pe scara richter, adică un cutremur destul de serios, pe care orice ființă vie ar trebui să îl perceapă.  (more…)

Laude când este cazul

Din ciclul: Cum ne mai momesc angajatorii

Promisiunile pe care angajatorii le fac potențialilor viitori angajați continuă să mă uimească, deși mereu spun că nimic nu mă mai miră. Mi s-a părut de-a râsu’-plânsu’ când am citit că mulți oferă angajaților posibilitatea de a petrece chiar și o parte din timpul liber alături de un colectiv tânăr și vesel. Cu alte cuvinte, dacă nu ești sătul de colegi după 8 – 10 ore de muncă, iată că noi îți oferim ocazia să stai din ce în ce mai puțin cu familia și tot mai mult cu colegii de serviciu. Cine și-ar dori așa ceva și de ce?

Mirarea mea nu a mai cunoscut margini când am găsit în cutia poștală fluturașul din poza de mai jos. Angajatorul promite acolo să ofere nu doar salarii foarte bune, bonuri de masă, subvenție la transport, ci și “laude când este cazul”. În prima clipă am râs, dar mai apoi mi-am dat seama că de fapt este grav, de plâns. Ne plac laudele, mai ales dacă sunt meritate, dar când angajatorul promite să ni le ofere, eu am impresia că societatea a alunecat pe panta nepotrivită.  (more…)

Nici valoare, nici onoare

Părea să fie o zi ca oricare alta. Văpaia soarelui nu era mai rea decât ieri, vântul nu adia mai tare decât în noaptea ce trecuse, troleibuzul nu mergea mai repede decât de obicei. Doar ei, cei doi hoți de buzunare, erau nou apăruți în peisaj și tocmai ascundeau portofelul sustras din geanta unei doamne. Spiritul civic s-a trezit brusc în bărbatul care stătea pe scaun.

-Doamnă, vedeți că v-au furat portofelul!

Toate privirile s-au întors spre el. Nu era dornic să atragă în acest fel atenția, dar nici nu putea permite ca sub ochii lui să se întâmple așa ceva. A clipit și… în secunda următoare s-a trezit la capăt de linie. Șoferul îl scutura și îi spunea că trebuie să coboare. S-a frecat la ochi și a simțit imediat o durere cumplită. Troleibuzul se învârtea incontrolabil, soarele părea ascuns în ceață, iar durerea de cap îl făcea să fie confuz, să nu își amintească mare lucru.  (more…)

Salvăm orașul sau planeta?

Îmi imaginez uneori planeta ca fiind o casă mare în care proprietarul ne permite să locuim fără să ne ceară chirie, fără să me solicite la schimb servicii de un fel sau altul. Și îmi imaginez că noi, oamenii, ființe aparent raționale și civilizate, facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a distruge casa care ne adăpostește. Lăsăm vasele nespălate, spargem mobilierul, înfometăm și terorizăm copiii proprietarului, ne răhățim în mijlocul casei, mânjim pereții cu substanțe care nu se mai pot curăța etc etc. Planeta suferă în tăcere și visează la răzbunări crunte. Uneori se ridică bunica înțeleaptă și ne ceartă că nu păstrăm curățenia, că nu avem grijă de casa pe care am primit-o. Unii dintre noi, mai rușinoși sau mai cu capul pe umeri, ascultă sfaturile bătrânei și pun mâna pe mătură, să curețe câte un colț al casei. Alții, indolenți, ridică din umeri și se tolănesc în fotolii, cu ochii la vreun film de acțiune. Cât ne va mai suporta planeta? (more…)

Un muscoi și o albină

 

Un muscoi și o albină,

întâlnindu-se-n grădină,

au decis…

Auzul meu nu mai este la fel de fin ca altădată. Cu toate că m-am străduit, nu am reușit să aflu ce anume au decis, dar sunt sigură că imaginația voastră poate face lumină în acest caz. Primăvară, soare, păpădii, un muscoi, o albină și orice mai doriți voi. Credeți că poate ieși o poveste din aceste ingrediente? Răspunsurile, dacă vor exista, își vor găsi locul chiar aici, în grădina unde un muscoi și o albină au decis… (more…)

Cum poți face avere

De-a lungul timpului, mulți s-au întrebat “cum poți face avere“. Unii au muncit din greu și au pus ban peste ban, alții au furat și au înșelat, alții au moștenit imperii, alții au găsit comori adânc îngropate. Mulți încă mai caută secretul, în dorința lor de a se înavuți, fără să știe cât de aproape este acesta. Istoria modernă și contemporană atrage atenția (celor ce au ochi să vadă) asupra unui aspect cel puțin ciudat: fetele foarte tinere luptă din răsputeri pentru a face avere. Aceste persoane caută cele mai bune metode de a se îmbogăți. Dar, după spusele marelui filozof vali, “nu bani masini miki s-au baieti cu muschi dotati sa arate bine” ar trebui fetele să caute, căci nu cu astea vor face avere. Și totuși, cum poți face avere? Averea se face cu “inima si sufletu-l omului”, spune tot gânditorul nostru. Fac un pas în spate, îmi fac și câteva cruci și vă las vouă plăcerea de a continua analiza pe text. :p Mă interesează în special partea cu “am o mama moarta”. 😀 (more…)

Camere de supraveghere şi/sau binocluri

Încredere. Să fie doar un cuvânt din dex, unul bun de strecurat în poezii de dragoste şi în discursurile politicienilor ce ştiu să prindă omul prin învăluire? Mai există încredere sau omul modern a învăţat să se teamă şi de umbra lui, ca nu cumva în ea să stea ascunsă trădarea? De fapt, mă întreb uneori dacă omul a avut vreodată încredere în om. Se temeau bărbaţii să îşi lase femeile singure dacă plecau la vânătoare, pe vremea când se ascundeau în peşteri? Aveau încredere boierii să îşi lase conacele pe mâna servitorilor, pe vremea când lumea era altfel împărţită? Sau omul a inventat camere supraveghere tocmai pentru a se asigura că ştie stânga ce face dreapta (şi invers, ca să nu discriminăm)? (more…)

Facem sau nu economii când pregătim nunta?

Facem sau nu economii când pregătim nunta? Fiind un eveniment pe care fiecare îl doreşte irepetabil, e absolut normal să se caute în toate unicitatea, respectând în acelaşi timp tradiţia. Uşor de zis, greu de făcut, vor spune toţi cei care deja au trecut prin asta. În jurul nunţilor a fost dezvoltată o adevărată industrie: restaurantele se întrec în a pregăti cele mai reuşite locaţii, hainele mirilor pot costa o mică avere, preotul poate avea mai multe pretenţii decât cei de la starea civilă, buchetul miresei poate costa cât rochia. Este greşit ca mirii să caute soluţii pentru a cheltui mai puţin cu nunta? Este neapărat necesar să ne aliniem tendiţelor? (more…)