Skip to main content

Creaturi nevăzute

Drumul pare interminabil, dar nu ne deranjează deloc. Am plecat de la hotel să explorăm zona, să ne bucurăm de aer curat, de peisaje, de tot ce ne-ar ieși în cale. E atât de mult verde în jur, încât mă simt ca într-un paradis terestru. Soarele călduț îmi mângâie umerii și-mi scrie povești pe asfalt. Le ating cu degetul și gândul mă poartă prin păduri, spre spiriduși care se ascund în scorburi, spre fluturi legați pe vecie de dulceața florilor, spre frunze foșnind sub tălpi desculțe, spre umbre împletindu-se printre ciupercile pufoase. Soarele știe toate poveștile lumii și, dacă citești cu atenție umbrele de pe asfalt, le poți afla pe unele.

În iarba de la marginea drumului aud un foșnet. Îmi pare că un personaj de poveste mă cheamă spre el, să îmi dezvăluie secrete păstrate de iarba deasă și de pietre. Dar nu. Cel mai probabil e o șopârlă sau chiar un șarpe atras de căldură. Pregătesc aparatul de fotografiat și mai înaintez un pas înspre pădure. Soțul îmi prinde brațul și mă trage înapoi. Se teme de șerpi și de vietățile nevăzute care mișună prin tufișuri. Nu crede în povești cu zâne și spiriduși, deci nici nu poate vedea toate aceste creaturi minunate Read More

Plec în călătoria vieții mele

Căldura năucitoare m-a făcut să urlu și să bat cu pumnii în pereții moi și parfumați. Cineva să mă elibereze! țipam speriată, în vreme ce transpirația îmi șiroia pe tâmple și îmi păta cerceii însângerați. După aproape două ore de chin, timp în care mi-au trecut prin fața ochilor toate momentele mai mult sau mai puțin frumoase trăite în scurta mea viață, cineva mi-a înțeles zbaterea. Eram palidă, încercănată și îngrozită. În jur mirosea a primăvară, a înflorire și parcă a miere. Singura mea vină este că m-am născut. Atunci, de ce mi-a fost sortit să îndur atâta suferință?

Când soarele scălda pământul în lumină și culoare, când magnolia exploda de-atâta fericire, când albinele deja alergau din floare în floare, eu stăteam încuiată într-un ghiozdan, înghesuită între țigări, cărți, șervețele și tot felul de lucrușoare femeiești. Vreau să fiu una cu natura, vreau să îmi trăiesc viața la maxim, vreau să văd lumea! strigam din răsputeri, cu disperarea ființei ce nu se poate bucura de împrimăvărare. Glasul meu, deși subțirel și timid, s-a auzit până în cele patru zări și-atunci… Read More

Visul peștelui

Mă strânge apa. E tot mai mică, mai aglomerată și mai caldă. Încerc să mă îndepartez de acest loc sumbru, mirosind a moarte. Am senzația că nu sunt în siguranță și asta mă face să bat din coadă mai des, tot mai des și mai dezordonat. În jurul meu sunt pești speriați care fac același lucru. Ne izbim unii de alții. Ne cerem scuze cu (aproape) insesizabile străfulgerări de priviri. Respirăm greu. Unii plâng și lacrimile lor se amestecă imediat cu apa nefiresc de limpede.

Din când în când se face mai mult loc. Încă nu am înțeles unde pleacă unii dintre tovarășii mei de suferință, purtați de un curent ciudat, ca o plasă minusculă de pescuit, dar cercetez. Poate au găsit drumul către casă, iar eu stau ca blegul pe aici, tremurând branhiile și lovind cu coada apa aceasta bizară. Aștept momentul potrivit și mă urc în liftul ce duce spre libertate. Plasa e toată găurită, însă nu sunt în pericol să mă pierd, căci am trei kilograme, după cum spune vocea de femeie. Read More

Îți lipsește seva

Te dai un pas înapoi, pui o mână streașină la ochi, să nu te deruteze soarele cu dinți, și privești. Îi vezi crescând ca niște feți-frumoși. Dar asta nu-i poveste. Te miri de înverzirea lor, apoi de rodul negru – otravă aruncată-n lume fără avertisment și fără antidot. Toamna care coboară peste pământ îți dă fiori. Frunzele roșiatice se aștern, covor, pe asfaltul care geme sub pașii ultimilor rătăciți. Rămași fără protecție, feții-nu-prea-frumoși caută să ascundă rolul pe care l-au avut cârceii în evoluția spectaculoasă de la sămânța rătăcind în vânt și până la planta viguroasă, invazivă, de astăzi. Iarna este aici. De neoprit.
Făt-Frumos, nici măcar gheața în care te învelești nu mă poate împiedica să-ți deslusesc conturul, să observ că îți lipsește seva și că metodele prin care ai urcat până în vârful scării s-au așezat, ca niște putrede noduri, peste poza pe care o afișezi când te privesc.
Toți Feții-Frumoși se chircesc sub vorbele-ți dure. Le întorci spatele și pleci pe drumul tău, către hibernare, întrebându-te dacă nu cumva și de această dată se prefac, așteptând momentul când Read More

Uniți salvăm toată România

Uniți salvăm toată România! E sloganul care ne-a trezit din somn și care ne-a împins la o epurare cum n-a mai fost alta. Ne-am adunat, unul câte unul, și am format o mulțime imposibil de oprit. Ne-am abătut, cu o furie blândă (nu vă mirați, chiar există așa ceva), asupra pământului oropsit. Am dansat pe străzi în vântul schimbării și am acoperit cu alb tot ceea ce era murdar, crezând că este de ajuns. De cum s-a încins atmosfera, am început să ne topim de emoție, tot unul câte unul. Din albul nostru pur nu a mai rămas mare lucru. Acoperiți de murdăria lumii, de praful otrăvitor care plutește în aer, ne prelingem pe asfalt, ape-ape, cărând în spate atât cât putem din jegul omniprezent. În urma noastră rămân amintirea unor hârtii aberante, pungi umflate cu aer și căcați, mulți căcați pe care mulțimile îi calcă în picioare. Marea curățenie e abia la început. Vom continua să luptăm, toți pentru unul și unul pentru toți.

Read More

Câteodată…

 

Câteodată simt că plutesc pe deasupra grijilor. Apoi cad.

Câteodată mă doare tăcerea lumii. Apoi aud urletul lupilor.

Câteodată mă simt înghesuită în conserva planetei. Apoi întind un deget.

Câteodată cânt sălbatic despre umanitate. Apoi o caut.

Câteodată alerg spre o îmbrățișare. Apoi simt cuțitul.

Câteodată mă opresc și respir adânc. Apoi tușesc.

Câteodată îmi este rece chiar și sub razele arzătoare ale soarelui de gustar. Apoi tremur.

Câteodată îmi este cald chiar și ascunsă în nămeții alb-murdari ai zilelor de după ninsori. Apoi mi se înroșesc obrajii. Read More

Întrecere între Zâna Toamnă, o pisicuță și un cățel

Un cățel, o pisicuță și Zâna Toamnă s-au luat într-o zi la întrecere. Fiecare dintre ei trăia cu ferma convingere că e cel mai frumos, mai deștept, mai devreme acasă etc. Pentru că se născuseră în epoca măreață a internetului, au decis ca jurizarea să aibă loc fix acolo unde se adună cei mai mulți oameni, unde timpul nu mai are valoare și unde o culoare, o imagine sau o idee poate impresiona mai ceva decât citatele poptămașiene. Nu au spus nimănui despre dorința lor de a găsi judecători imparțiali, ci doar au postat imagini despre care credeau că îi reprezintă, că îi pun într-o lumină favorabilă.

La jumătatea lunii noiembrie, când afară deja miroase a iarnă, Zâna Toamnă știe că oamenii refuză să se ascundă în case, că-i prea devreme pentru împodobirea bradului și pentru colinde. Are convingerea că frumusețea îi este apreciată cum se cuvine, că toți o respectă pentru felul elegant în care se îmbracă și pentru dărnicia de care dă an de an dovadă. În plus, de această dată Zâna Toamnă i-a făcut fericiți și pe micuții (pre)școlari ai clasei zero. Read More

Lordul nopții

-Ești egoistă. Mult prea egoistă pentru această lume înfometată de cunoaștere. Păstrezi ascunsă legătura noastră, de parcă ar fi ceva rușinos, în loc să povestești oamenilor tot ceea ce facem noapte de noapte sub pătura pufoasă.

Îl privesc uimită, cu un început de revoltă în ochi.

-Cum aș putea scrie pe blog, fără să îmi crape obrazul, cum mă tăvălești, cum mă mângâi sau mă călărești, cum mă faci să roșesc ori să strălucesc de bucurie?

Rânjește dinții la mine și spune:

-Nu văd nici o rușine aici. Chiar crezi că ești singura ființă care se tăvălește cu mine prin așternuturi? Ca și tine, unii fac asta nu doar în pat, ci și la birou, în mașină sau când spală vasele. Cei care nu o fac, habar nu au ce pierd. Lasă egoismul, lasă și teama, și spune lumii despre mine, despre toate senzațiile pe care le ai când te ating. Read More

Ghicitul în cafea, nescrisă poveste de dragoste

-Vei pleca într-o călătorie peste trei puncte. Văd aici un drum șerpuit. Să ai la tine, bine ascuns, un fir de busuioc, altfel nu îl vei întâlni pe bărbatul cu nas ascuțit și ochi verzi. Și să porți furou de mătase crem, că așa mi se arată în ceașca de cafea.

Lucica tresare perceptibil când își amintește de ultima pățanie. Tot furou purta pe sub hainele bune când animalul ăla a încercat să o batjocorească. Norocul ei că a fost mai iute și a pus mâna pe cheie înainte ca mârlanul să încuie ușa de la intrare. S-a întâmplat tocmai în ziua când nu a reușit să facă rost de cafea naturală, să îi ghicească tanti Jeni. Ăștia nu dau pe cartelă decât zahăr și ulei, așa că-i nevoită de multe ori să bea spălătura aia de zaț numită amestec sau nechezol. Normal că și ghicitul, în loc să fie imparțial, dă rateuri și arată numai porțiuni adevărate din viitor, probabil partea de zaț din cafeaua naturală.  Read More

Haiku de octombrie

Cine-mi mai luminează mie ecranul calculatorului, dacă soarele și-a mutat poziția pe cer, îndepărtându-se de fereastra prin care mă saluta în fiecare dimineață? Chiar e octombrie? Prea repede s-a scurs acest an, prea repede se scurg zilele, prea repede se scurge viața. Fă-ți timp, cititorule, să te bucuri de micile ei frumuseți, fă-ți timp să zâmbești îngăduitor când găsești pe blog un…

Haiku de octombrie

Gutui în soare

Zâmbesc galben parfumat.

E octombrie. Read More