Skip to main content

Ce șanse erau să se întâmple la fel în România?

Suntem mulți în casă, iar tentațiile din magazine sunt cu mult mai multe, motiv pentru care și ultima dată când am călcat prin Tesco am încărcat un coș întreg, așa cum le stă bine unor oameni gospodari, care nu vor să ducă lipsă de nimic. La ieșirea din magazin există un telefon de unde poți suna gratis pentru a chema un taxi, dar noi am ales să stăm întâi afară, cât să băgăm cumpărăturile în plase și să fumăm câte o țigară în locul special amenajat. Una dintre plase nu a încăput în coș și nu am vrut să forțăm, mai ales că era cea mai grea și taxiul urma să apară în câteva momente. Am lăsat-o jos, alături de coșul pentru gunoi.

Am nimerit un om simpatic, care a vorbit cu noi câte în lună și în stele în puținele minute până acasă. Mi-au atras atenția inscripțiile de pe geamurile taxiului: no smoking, no drinking, no eating. Iată că la ei se poate, mi-am spus și mi-am promis că voi scrie pe blog despre acest lucru. Mașina arăta și mirosea de parcă ar fi fost nouă. Cu mirarea încă stăruindu-mi pe chip, Read More

Vremea în Scoția

Pe 18 octombrie am fost la bancă să îmi deschid un cont. Din vorbă în vorbă, doamna de acolo m-a întrebat dacă mi se pare frumoasă Scoția. Deocamdată nu am văzut decât două orășele (nu ajunsesem încă la Edinburgh), însă mi-au făcut o impresie deosebită. Scoția nu este frumoasă, ci de-a dreptul răpitor de frumoasă. Da, dar vremea e rece la noi, mi-a spus doamna, cu un zâmbet compătimitor pe chip. I-am zâmbit cam în același fel, căci stătea într-un birou călduros, îmbrăcată cu o bluză și un pulovăr, iar eu veneam de afară, îmbrăcată cu un tricou și o bluză de trening.

Vremea în Scoția nu este nici rea, nici rece, nici ploioasă, așa cum vor alții să mă faca să cred, de parcă nu aș avea ochi. Vremea în Scoția este ca un inepuizabil ou kinder, lucru care pe mine mă fascinează, căci pot prinde două sau chiar trei anotimpuri într-o singură zi. Sunt pe aici români care Read More

Primii pași pe pământ scoțian și primele surprize

Primii pași pe pământ scoțian mi-au adus, cum era de așteptat, și primele surprize. Apartamentele scoțienilor sunt aducătoare de febră musculară. O febră musculară mega-ultra-super decomandată. Avem la primul nivel bucătăria, un hol și livingul, iar la următorul nivel două dormitoare, un hol și baia. 14 trepte de urcat și de coborât de câte ori mă apucă pipi, sete, foame sau de câte ori vreau un lucru care, spre amuzamentul etern al lui Murphy, sigur este la celălalt nivel al casei.

Primii pași pe pământ scoțian, în lumina cețoasă a primei dimineți, i-am făcut prin iarba unde întreaga noapte au “păscut” iepurii și au vânat vulpile. Locuim la bloc, într-o zonă cu multe alte blocuri, dar iarba e iarbă, iar pomii sunt pomi. De la geamul bucătăriei văd o mică pădurice și un teren plin de iarbă crudă, de un verde superb. Din living văd alte blocuri, despărțite între ele de Read More

E lumea plină de români

E de mirare că au mai rămas români în țară. Orice curios care scotocește internetul o jumătate de oră descoperă că românii s-au împrăștiat prin toată lumea, că nu mai e colț al pământului unde să nu întâlnești măcar unul. Totuși, consideram că Scoția este o țară mult prea ploioasă și îndepărtată, catalogată ca fiind nu foarte bine situată economic (comparativ cu Anglia, de exemplu). Mi se părea puțin probabil să mai întâlnesc și alți români în afară de cei care lucrează cu Mihai sau care locuiesc pe lângă noi. Mă înșelam, desigur.

Ne-am dus să vizităm Edinburgh, situat nu foarte departe de orășelul în care trăim. În jurul castelului roiau oameni de toate naționalitățile și de toate culorile. M-am bucurat să văd atâta diversitate și, pentru o clipă lungă, chiar m-am holbat după mutre care să pară a fi de români. Atrasă de frumusețea castelului și de panorama pe care o oferea, am uitat imediat de conaționalii mei. Read More

Falsidramă de vară – Alăptarea în public

Falsidramele sunt toate la fel – ne țin mintea ocupată cu nimicuri, cel mai probabil pentru a ne consuma energia înainte de a pricepe că avem alte probleme nerezolvate, unele cu adevărat dificile. Falsidrama acestei veri mi se pare a fi discuția despre alăptare. Nu știu cum e pe la voi, însă în bula mea de internet oamenii se ceartă ca la ușa cortului pe această temă. La început mi s-a părut amuzant, însă după atâta bătut apa în piuă, subiectul a început să mă plictisească și apoi chiar să mă irite.

Fie că au copii, fie că nu au, fie că au alăptat sau nu vreodată, tot mai mulți oameni își dau cu părerea, convinși că la ei este adevărul adevărat. I-am urmărit pe cei care susțin că femeile au făcut asta dintotdeauna fără să deranjeze și fără ca vreo persoană să vadă în alăptare ceva rușinos, imoral sau grețos. Le-am dat dreptate în gând, căci nu de puține ori mi-a fost dat să observ, în această viață, Read More

Să învățăm de la animale!

Să învățăm de la animale. Putem? Pe zi ce trece mă conving mai tare că nu suntem capabili de așa ceva. Conviețuim de atâta timp pe pământ alături de ele, însă nu putem – sau nu vrem – să le urmăm exemplul. Unele, și aș aminti aici câinele și pisica, ne taie deseori calea, ca pentru a ne aduce ghinion sau pentru a ne aminti că au prostul obicei de a trăi, de a face pipi și caca, ba chiar și de a tânji după dragostea omului bun. Noi alegem să vedem numai ceea ce ne convine sau ceea ce animalele au rău în ele.

Când avea vreo patru ani, nepoata lui Mihai mi-a băgat un deget în ochi pentru a-mi atrage atenția asupra ei. Așa îmi vine să fac astăzi cu toți cei care văd numai ce vor, care cred că numai ei au drepturi, care consideră că sunt mult deasupra animalelor, deși se poartă mai rău decât ele. Le-aș înfige câte un deget în ochi și aș spera că în acest fel li s-ar rupe vălul ce îi împiedică să vadă clar lumea și să înțeleagă ceva din ea. Read More

Mesaj pentru țăranul român și pentru mine, cea din viitor

Mesaj pentru țăranul român (și/sau pentru intermediarul care a acaparat piața de legume și fructe)

Te întrebi de ce recolta pentru care ai muncit o jumătate de an ți se strică pe taraba din piață? Înjuri marile magazine că au venit și ți-au furat clienții? Poate că ai, parțial, dreptate. Dar nu uita că o parte din vină îți aparține. Dacă eu îți plătesc banii pe care îi ceri, și dacă accept condiția ta de a nu pune mâna pe marfă, să știi că mă aștept totuși ca în punga pe care mi-o dai să găsesc roșii pentru salată, nicidecum niște fleșcăite pe care nu le pot folosi decât la supă.

Iar asta mă duce cu gândul la un vis mai vechi, acela de a avea propria grădină, de a planta acolo tot ceea ce dorește inima mea, de a mă bucura de roadele muncii mele fără teamă că mănânc doar plastic și prafuri. Am vrut – și aș fi putut – să cultiv câte ceva pe terenul de la țară.

Read More

A înflorit catalpa

Văzusem la un moment dat pe facebook o pagină tare interesantă. Pagina unui copac bătrân. Nu mai rețin amănunte, nu știu ce copac era sau pe unde își ancorase rădăcinile. Tot ce îmi amintesc este că mi-a plăcut ideea atât de mult, încât zile întregi m-a bântuit gândul de a-i face poze și pagină de facebook copacului care îmi umbrește geamul de la sufragerie. E un pom tânăr, are doar câțiva ani, vreo patru, parcă, însă mi se pare spectaculos, căci e deja înalt, face frunze uriașe, are flori de o frumusețe rară, dispuse în ciorchini, și fructe (păstăi lungi – clic pe link dacă doriți mai multe informații și imagini cu/despre catalpa) care atrag atenția trecătorilor: e copacul numit catalpa, originar din America de Nord, după cum spune dex-ul.

Impulsionată de primul paragraf scris, am ieșit în fața blocului și am pozat copacul, apoi am făcut și un filmuleț de câteva secunde, ca să îl pot cuprinde pe tot. Nu mi-a reușit pe deplin din cauza unor vecini care mă priveau ca pe o nebună scăpată de la balamuc. Dar pagină de facebook tot îi voi face, probabil chiar astăzi, căci vreau să îmi pot aminti peste ani cum era în cutare zi sau în cutare anotimp,

Read More

Sunt Om!

Sunt Om! Sunt ființa cea mai inteligentă, mai puternică și mai frumoasă dintre toate cele ce populează acest pământ. Mă închin doar zeilor. Uneori nici măcar lor. Cine sunt ei, să-mi spună cum să mă port și ce să gândesc? Pot, cu mintea mea ascuțită și cu tehnologiile pe care le-am dezvoltat, să împărățesc lumea, să prefac îndată fața planetei, dacă așa îmi vine chef. Am puterea de a schimba cursul apelor, de a decide când norii trebuie să se scuture de greutatea adunată în burțile uriașe, de a gaza plante și chiar de a le modifica. Am drept de viață și de moarte asupra oricărei viețuitoare, plante, pietre etc.

Sunt Om! Sunt ființa căreia nu-i pasă de plânsul naturii. Cine este ea, natura, să facă ce vrea în împărăția mea? Poate a fost cândva puternică și înțeleaptă, pe vremea când mă ascundeam în peșteră, cădeam în genunchi și mă rugam fierbinte zeilor, dar astăzi rolurile sunt inversate. La mine se află biciul cu care îi pedepsesc pe nesupuși, la mine-i Read More

Un gest neașteptat de simplu și de firesc

Rolele alunecă ușor pe asfaltul încălzit de soarele amiezii. Fetița își scutură pletele, încercând să alunge o albină care, mai mult ca sigur, s-a rătăcit și acum își caută drumul spre stup; căci trebuie să știți, dragii mei, că viața albinelor nu este întotdeauna ușoară. Când nu se rătăcesc, acestea rămân uneori ascunse în părul fetițelor, pentru a se mira de cele văzute. M., fetița din povestea noastră, nu-și pierde vremea încercând să afle ce vrea gâza, deoarece treburi mult mai importante de făcut o presează. Pe brațe îi atârnă moale o pisicuță de un negru lucios, brăzdat ici-colo de pete albe. M. se grăbește – nici ea nu știe unde. Vrea doar un loc în care să așeze pisica.

I-au amorțit brațele și starea animalului o sperie. E prea bleagă, prea cuminte, prea adormită. Vecina de la prima scară, o știți, cea care are un câine simpatic foc, îi face semn să se oprească. Rolele scârțâie pe asfalt. Capul pisicii se balansează de la stânga la dreapta. Situația nu mai poate continua așa. E timpul ca M. să depună trupul pisicuței în iarbă. Read More