Skip to main content

Să învățăm de la animale!

Să învățăm de la animale. Putem? Pe zi ce trece mă conving mai tare că nu suntem capabili de așa ceva. Conviețuim de atâta timp pe pământ alături de ele, însă nu putem – sau nu vrem – să le urmăm exemplul. Unele, și aș aminti aici câinele și pisica, ne taie deseori calea, ca pentru a ne aduce ghinion sau pentru a ne aminti că au prostul obicei de a trăi, de a face pipi și caca, ba chiar și de a tânji după dragostea omului bun. Noi alegem să vedem numai ceea ce ne convine sau ceea ce animalele au rău în ele.

Când avea vreo patru ani, nepoata lui Mihai mi-a băgat un deget în ochi pentru a-mi atrage atenția asupra ei. Așa îmi vine să fac astăzi cu toți cei care văd numai ce vor, care cred că numai ei au drepturi, care consideră că sunt mult deasupra animalelor, deși se poartă mai rău decât ele. Le-aș înfige câte un deget în ochi și aș spera că în acest fel li s-ar rupe vălul ce îi împiedică să vadă clar lumea și să înțeleagă ceva din ea. (more…)

Mesaj pentru țăranul român și pentru mine, cea din viitor

Mesaj pentru țăranul român (și/sau pentru intermediarul care a acaparat piața de legume și fructe)

Te întrebi de ce recolta pentru care ai muncit o jumătate de an ți se strică pe taraba din piață? Înjuri marile magazine că au venit și ți-au furat clienții? Poate că ai, parțial, dreptate. Dar nu uita că o parte din vină îți aparține. Dacă eu îți plătesc banii pe care îi ceri, și dacă accept condiția ta de a nu pune mâna pe marfă, să știi că mă aștept totuși ca în punga pe care mi-o dai să găsesc roșii pentru salată, nicidecum niște fleșcăite pe care nu le pot folosi decât la supă.

Iar asta mă duce cu gândul la un vis mai vechi, acela de a avea propria grădină, de a planta acolo tot ceea ce dorește inima mea, de a mă bucura de roadele muncii mele fără teamă că mănânc doar plastic și prafuri. Am vrut – și aș fi putut – să cultiv câte ceva pe terenul de la țară.

(more…)

A înflorit catalpa

Văzusem la un moment dat pe facebook o pagină tare interesantă. Pagina unui copac bătrân. Nu mai rețin amănunte, nu știu ce copac era sau pe unde își ancorase rădăcinile. Tot ce îmi amintesc este că mi-a plăcut ideea atât de mult, încât zile întregi m-a bântuit gândul de a-i face poze și pagină de facebook copacului care îmi umbrește geamul de la sufragerie. E un pom tânăr, are doar câțiva ani, vreo patru, parcă, însă mi se pare spectaculos, căci e deja înalt, face frunze uriașe, are flori de o frumusețe rară, dispuse în ciorchini, și fructe (păstăi lungi – clic pe link dacă doriți mai multe informații și imagini cu/despre catalpa) care atrag atenția trecătorilor: e copacul numit catalpa, originar din America de Nord, după cum spune dex-ul.

Impulsionată de primul paragraf scris, am ieșit în fața blocului și am pozat copacul, apoi am făcut și un filmuleț de câteva secunde, ca să îl pot cuprinde pe tot. Nu mi-a reușit pe deplin din cauza unor vecini care mă priveau ca pe o nebună scăpată de la balamuc. Dar pagină de facebook tot îi voi face, probabil chiar astăzi, căci vreau să îmi pot aminti peste ani cum era în cutare zi sau în cutare anotimp,

(more…)

Sunt Om!

Sunt Om! Sunt ființa cea mai inteligentă, mai puternică și mai frumoasă dintre toate cele ce populează acest pământ. Mă închin doar zeilor. Uneori nici măcar lor. Cine sunt ei, să-mi spună cum să mă port și ce să gândesc? Pot, cu mintea mea ascuțită și cu tehnologiile pe care le-am dezvoltat, să împărățesc lumea, să prefac îndată fața planetei, dacă așa îmi vine chef. Am puterea de a schimba cursul apelor, de a decide când norii trebuie să se scuture de greutatea adunată în burțile uriașe, de a gaza plante și chiar de a le modifica. Am drept de viață și de moarte asupra oricărei viețuitoare, plante, pietre etc.

Sunt Om! Sunt ființa căreia nu-i pasă de plânsul naturii. Cine este ea, natura, să facă ce vrea în împărăția mea? Poate a fost cândva puternică și înțeleaptă, pe vremea când mă ascundeam în peșteră, cădeam în genunchi și mă rugam fierbinte zeilor, dar astăzi rolurile sunt inversate. La mine se află biciul cu care îi pedepsesc pe nesupuși, la mine-i (more…)

Un gest neașteptat de simplu și de firesc

Rolele alunecă ușor pe asfaltul încălzit de soarele amiezii. Fetița își scutură pletele, încercând să alunge o albină care, mai mult ca sigur, s-a rătăcit și acum își caută drumul spre stup; căci trebuie să știți, dragii mei, că viața albinelor nu este întotdeauna ușoară. Când nu se rătăcesc, acestea rămân uneori ascunse în părul fetițelor, pentru a se mira de cele văzute. M., fetița din povestea noastră, nu-și pierde vremea încercând să afle ce vrea gâza, deoarece treburi mult mai importante de făcut o presează. Pe brațe îi atârnă moale o pisicuță de un negru lucios, brăzdat ici-colo de pete albe. M. se grăbește – nici ea nu știe unde. Vrea doar un loc în care să așeze pisica.

I-au amorțit brațele și starea animalului o sperie. E prea bleagă, prea cuminte, prea adormită. Vecina de la prima scară, o știți, cea care are un câine simpatic foc, îi face semn să se oprească. Rolele scârțâie pe asfalt. Capul pisicii se balansează de la stânga la dreapta. Situația nu mai poate continua așa. E timpul ca M. să depună trupul pisicuței în iarbă. (more…)

Taximetriști buni, taximetriști răi

Țin să amintesc, din capul locului, că taximetriștii sunt în primul rând oameni. Unii mai buni, alții mai răi, ca peste tot în lume și ca în oricare alt domeniu de activitate. Generalizările nu ne fac bine. Țin să spun că nu mă afectează (deocamdată) mai mult decât pe alți români conflictul de zilele acestea. Noi mergem deseori cu taxiul pentru că nu avem mașină (unii ar spune că d-aia nu avem mașină, că risipim banii pe taxi). Întâlnim adesea taximetriști politicoși, atenți, curați, tăcuți, dar trebuie să recunosc faptul că uneori dăm peste tot felul de mârlani care au mașinile murdare, se scobesc în nas, dau muzica prea tare, se prefac a nu cunoaște cel mai scurt drum, vorbesc la telefon în loc să fie atenți la drum sau ne refuză cursa, așa cum s-a întâmplat cu șoferul care nu a vrut să audă nimic când l-a văzut pe Bruno și pe care, în mod firesc, urmare a atitudinii sale, l-am bip-uit cât am putut de tare, să fiu sigură că înțelege.

Nu am idee cum sunt mașinile ori șoferii celor care fac concurență taximetriștilor. Nu am mers și nici nu am de gând să merg cu ei. Pot, în schimb, să vă povestesc despre taximetristul la care apelăm întotdeauna când vrem să luăm câinele cu noi, asta după ce am avut câteva experiențe neplăcute cu diverse firme de taxi care nu ne puteau găsi șoferi dispuși să primească în mașină câini de talie medie (more…)

Spălare de bani

Mi-a amintit facebook că anul trecut pe vremea asta raportam o importantă spălare de bani. Aveam chiar și dovezi sub forma unei poze făcute în grabă, imediat după descoperire. Am repostat-o, ca să-mi distrez prietenii, și am avut surpriza de a descoperi că unii, mai vorbăreți, au idei neașteptat de interesante. Ca să nu se piardă, le postez pe blog. Sper să vă distrați alături de noi. Mulțumiri Silviei!

Vienela: Urgent! Catre ce institutie a statului roman trebuie sa trimit plangerea privind o importanta spalare de bani?

Asc Silvia: da’ de ce’ai prefera bani negri? adica i ai fi pus la cuptor?

V.: Pe post de negresa.

A. S.: voiai sa l vezi pe iorga cedand de canicula? si asa l au minimalizat la 1 leu… daca se mai si strangea la cald… (more…)

Herghelia de la Mangalia

Șoseaua scăldată în lumini și umbre ne poartă tot mai departe. Gâze vesele ne însoțesc bătând aripile. Obosiți, ne așezăm la margine de drum și atunci vedem căruța. Sătenii, binevoitori, se oferă să ne ducă până la poarta înaltă a hergheliei de la Mangalia. Gestul ne impresionează, așa că plătim cu generozitate înainte de a ne lua rămas bun de la oamenii simpli, dar atât de săritori. Aleile sunt pustii în iunie, înaintea începerii sezonului estival, însă în grajduri e forfotă mare. Îngrijitorii robotesc de zor pentru ca hrana să fie împărțită în mod egal, apa să fie foarte proaspătă, caii bine țesălați și pregătiți pentru plimbarea de dimineață.

Herghelia de la Mangalia, cea mai mare din sud-estul Europei, este un loc magic, unde armăsari pepinieri, iepe mamă, tineret în creștere, armăsari de montă publică, sport și agrement își au spațiile lor bine definite, în grajduri spațioase și curate. Dincolo de aparenta liniște a momentului simt freamătul cailor pur-sânge arab care își așteaptă rândul. Vor fi scoși la malul mării, pe plaja dintre Saturn și Venus, și vor putea galopa liberi, așa cum doar strămoșii lor mai galopau cândva, ne spune un tânăr îngrijitor, zâmbind mândru. Îl invidiez pentru onoarea de a lucra la una dintre bijuteriile României și îmi promit că voi merge într-o zi să admir caii gonind prin nisipul fierbinte spre… iluzoria libertate.  (more…)

Comenzi pentru torturi în București

Tortul este acea prăjitura în straturi, aspectuoasă și tare gustoasă, pe care o vrem la fiecare eveniment important. Cine își poate imagina o zi aniversară ori o mare sărbătoare fără ca tortul să troneze pe masă, rege al dulciurilor și magician ce știe să aducă zâmbete atât pe chipurile copiilor, cât și ale adulților? Desigur, preferințele în materie de torturi diferă de la om la om și cred că acest lucru e de bine. Datorită gusturilor noastre diferite apar pe piață noi și noi rețete de torturi, noi modele și noi forme, din ce în ce mai atrăgătoare. Cel mai greu lucru mi se pare a fi alegerea unui singur tort din multitudinea de torturi existente prin cofetării.

Urmăream acum câțiva ani o emisiune de la americani și nu conteneam să mă mir văzând cum cofetarii cei mai buni de pe acolo realizau, în loc de obișnuitele torturi, adevărate opere de artă, în care nici nu îți venea să bagi lingurița. Țineau cont de cerințele clienților care dădeau comenzi de torturi și se dovedeau a fi capabili să creeze orice tort, indiferent de mărime, de complexitate, de tematică. Acolo am văzut pentru prima dată în viață torturi în formă de pantof, de carte, de cățel, de mașină, de supereroi din desene animate etc.  (more…)

Flori de primăvară

Când vine primăvara, sufletul mi se deschide ca o floare, stimulat de căldura soarelui, de parfumurile ce învăluie orașul, de ciripitul păsărelelor și de ninsorile albe ce se scutură din copaci. Până și Bruno, câinele meu jucăuș, avea ieri boticul în floare – o floare albă, formată din petalele de zarzăr adunate involuntar în vreme ce amușina urmele unei cățelușe. Orașul e plin cu flori de primăvară. Le culeg cu ochii și le păstrez în inimă. O parte dintre ele, pentru că mă simt darnică astăzi, le impart cu voi pe blog.

Întâi mi-au ieșit în cale niște magnolii. Ireal de frumoase, așa cum sunt toate magnoliile – reginele neîncoronate ale florilor de primăvară. Le-am fotografiat de aproape și de departe, apoi mi-am mutat privirea către alte și alte flori de primăvară, căci în fiecare zi apar noi forme, culori și parfumuri, numai bune de păstrat în poze. Nu mă întrebați cum se numesc. Pe unele nu le știu sau nu sunt sigură de numele lor, așa că prefer să le spun simplu: flori de primăvară. Să dati clic pe poze dacă vreți să le vedeți mai mari.  (more…)