Skip to main content

Aş fi vrut să nu mai scriu (inainte de blog)

Elevă în clasele gimnaziale fiind, simţeam o crâncenă invidie faţă de colegii mei de clasă care veneau la şcoală cu  mâna ruptă, bine bandajată. Deveneau imediat centrul atenţiei, erau protejaţi, iar profesorii îi scuteau de calvarul de a scrie.

Spun calvar pentru că eu aşa percepeam scrisul. Eram realmente îngrozită în zilele cănd tatăl meu era acasă şi aveam teme de făcut, pentru că avea de la mine aşteptări prea mari, pe care credeam că nu le pot onora. As fi vrut sa nu mai scriu… Read More

Mici resentimente

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă supăr, să rămân cu mici resentimente faţă de anumite persoane în care am avut încredere şi care m-au dezamăgit, din păcate unele chiar foarte apropiate mie, dar niciodată nu am simţit nevoia să mă răzbun, să le fac rău. Nu am cunoscut ura atât de bine descrisă în cărţi, cea care transformă oamenii în monştri.

Când un om care mi-a fost apropiat mă răneşte, când intră cu bocancii în sufletul meu, prefer să mă retrag, să îl ignor, dar nu îl pot urî. Un om care mi-a fost  prieten apropiat îmi lasă şi amintiri frumoase, chiar dacă povestea se încheie urât si eu raman cu mici resentimente. Read More

Confesional

Poate pentru că sunt un bun ascultător, poate pentru că sunt “finuţă“, poate din alte motive care îmi scapă, de multe ori mi se întâmplă să fiu pusă în situaţii jenante, din care aproape că nu ştiu cum să ies. Persoane pe care le-am văzut de 2-3 ori în viaţă şi cu care nu am discutat prea multe se apucă să-mi povestească problemele lor, să-mi dea detalii foarte intime, surprinzătoare, despre relaţiile lor, de parca eu as fi un confesional disponibil non-stop. Read More

Tastez cu două din zece degete

Dacă în copilărie nu am avut computer (nici nu se auzise pe atunci de aşa ceva), acum îmi este mai greu decât unui copil să-mi învăţ degetele ce este coordonarea, să pot tasta mai repede. Tastez cu doua din zece degete.

Am stat într-o zi aproape o oră să mă antrenez şi nu am observat nici o îmbunătăţire, nu pot folosi toate degetele pentru a scrie, aşa cum face băiatul meu şi cum am văzut pe la altii.  În primul rând din cauză că sunt stângace (la propriu :-P) şi nu am prea mare mobilitate în mâna dreaptă, apoi din cauză că am nişte degete mai iuţi şi altele mai puturoase, ceea ce duce la greşeli elementare. Adică în loc să scriu “raliu” descopăr că am scris “arlui”. :))

Se pare că din zece degete, la mine pot funcţiona la capacitate maximă doar două, tocmai cele mai obraznice (numite şi degetele plăcerii, după cum veţi citi mai jos), degetele mijlocii. 😛 Read More

Cum am fost catalogată

Avem tendinţa de a cataloga oamenii pe care îi cunoastem, de a-i defini printr-un singur cuvânt. Cel mai des folosit adjectiv la adresa mea de-a lungul timpului a fost “finuţă”. Primii care l-au utilizat au fost părinţii mei, care făceau comparaţii între mine şi sora mea, despre care spuneau că este “necioplită, butucănoasă”. Mi-a placut mereu sa port modele de rochii care sa evidentieze feminitatea, asa cum rochita din poza de mai jos, careia i-as asorta o geanta eleganta si pantofi cu toc inalt.

rochie-pe-langa-gat~-turcoaz-i23319-2

Reuşea în fiecare zi să spargă, să strice sau să rupă ceva prin casă. Făcea judo cu tatăl meu (care era-printre altele- instructor la o unitate militară). Probabil a regretat că a învăţat-o când s-a trezit că i-a rupt o coastă (a stat săracul o lună în concediu medical din cauza asta, timp in care noi am profitat de biletele deja cumparate si am petrecut o perioada la mare, sub soarele arzator, imbracate in costume de baie provocatoare). Probabil din acest motiv mama ii cumpara mereu rochite ieftine, caci stia cat de repede le poate distruge. Dar rochia din imaginea de mai jos, desi este extrem de ieftina (doar 29 de lei), mi-as dori sa o cumpar astazi pentru mine.

rochie-imprimeu-frunze-alb~verde-i238612-2

Prietenii de familie ai părinţilor mei spuneau că sunt “finuţă”. Nici unul n-a spus vreodată că sunt “deşteaptă” sau “harnică”, deşi mi-ar fi plăcut să aud asemenea laude. Toti m-au catalogat cam cu acelasi cuvant… Ce fel de rochii poarta o doamna finuta? Bineinteles ca o rochie cu decolteu in V, potrivita atat la birou, la o intalnire, cat si la o petrecere selecta. Ce poarta o doamna finuta pe sub rochie? Probabil o lenjerie intima incitanta.

rochie-cu-decolteu-in-v-~-bordo-m135-i235540-2

Nici măcar prietenii mei nu spuneau că sunt “calmă” sau “frumoasă”. În schimb toţi remarcau cât sunt de “finuţă”. Read More

Cei şapte ani de acasă – educatia copilului

      De când am devenit mămică, singurul meu gând a fost ca băiatul meu să fie sănătos şi să înveţe cât mai mult din ceea ce ştiam eu, sa fie educat, sa aiba cei sapte ani de acasa. Am stabilit (eu cu mine) că nu trebuie să treacă nici măcar o zi din viaţa copilului meu fără să afle ceva.
      Începând din primele lui zile de viaţă, când a învăţat să-mi recunoască vocea (vorbeam cu el în permanenţă, gândeam cu voce tare, iar când terminam de vorbit, cântam) şi până când a plecat la şcoală nu m-am abătut de la ceea ce mi-am propus, in legatura cu educatia lui.
      L-am obişnuit de când era foarte mic să se joace, pentru că jocul este modul în care copiii dezvoltă abilităţi şi învaţă ce este viaţa.
      Dar cei şapte ani de acasă înseamnă şi altceva, nu?
      Mi-am dorit să am un copil isteţ şi educat, să fiu mândră de el. În ce măsură am reuşit poate îmi veţi spune voi la sfârşit.
      L-am învăţat de mic ce este dărnicia şi împărţea cu copiii din faţa blocului tot ce avea, ba uneori chiar şi cu câinii. Îmi creştea inima văzându-l că oferă întâi prietenilor, apoi mănâncă şi el. Dar a venit Moş Crăciun cu multe cadouri, iar el le-a împărţit pe toate cu vecinii care “nu erau la fel de cuminti”. Nu m-am supărat prea tare, doar eu îi băgasem în cap să fie darnic, nu (trebuia să fie ca şi mama lui)? Până în ziua în care m-am întors de la servici şi am găsit frigiderul gol-golut (cu o zi înainte luasem salariul şi îl umplusem). Chemase toţi copiii în casă şi îi rugase să îşi ia din frigider tot ce le place, iar ei au profitat (nici un părinte nu şi-a trimis copilul să aducă înapoi ceea ce primise).
      În ziua în care a împlinit cinci ani a terminat de citit “Colţ Alb”, de Jack London. Unii m-au lăudat pentru ceea ce reuşim, alţii mi-au spus că este prea devreme şi că îi răpesc copilăria. Ionuţ este acum clasa a 11-a şi în toţi aceşti ani încă nu a reuşit vreun coleg din clasă să aibă rezultate mai bune la învăţătură, deşi el nu mai deschide de mult manualele. Se pare că înţelege din clasă.
      Visam cu ochii deschişi la lumea în care va trăi copilul meu, îmi imaginam că dacă toate mămicile ar avea grijă să îşi crească bine puii nu ar mai exista răutate, minciună, egoism. I-am explicat că nu trebuie să se certe cu ceilalţi copii, că trebuie să-i apere pe cei mici. Asta până în clipa când a intrat pe uşă bătut măr de nişte vecini, care erau cu vreo 3-4 ani mai mari decât el. Am văzut roşu în faţa ochilor şi n-am găsit altceva de spus decât: bate-i de acum încolo până uită cum îi cheamă! Să nu mai vii bătut acasă! Şi de atunci nu a mai luat bătaie!

      Ce mai înseamnă cei şapte ani de acasă dacă în afara casei este jungla? Cum ne educam copilul, cum il pregatim pentru viata?

Problemele unui om cu AVC

      Am spus într-o postare mai veche că mama mea a suferit acum patru ani un AVC (accident vascular cerebral) şi de atunci este imobilizată la pat, dependentă de cei din jurul ei. 
      Nu se poate întoarce singură de pe o parte pe cealaltă, nu se poate ridica din pat, nu mai vede decât cu un ochi, are mereu teama că va cădea din pat, că se va întâmpla ceva şi ea nu va putea ieşi din casă la timp.
      Dureros este că şi-a pierdut voinţa de a lupta, nu îşi doreşte să se ridice de acolo decât dacă asta înseamnă să găsim un medicament-minune.
      Deşi este paralizată doar pe o parte, cam cum se intampla tuturor celor ce sufera accidente vasculare cerebrale (AVC) Read More

Aş renunţa la fumat…

      Aş renunţa la fumat, dar nu-mi place să abandonez. Am început un lucru şi vreau să-l duc până la capăt, că aşa sunt eu, tenace.
      Pe 15 iulie 2012 se împlinesc 27 de ani de când m-am luat de fumat, ani în care am investit pentru acest viciu o avere, ţinând cont că din prima zi am fumat un pachet de ţigări. Uneori chiar mă apuc de făcut calcule, să ştiu câţi bani dau în fiecare lună pe ţigări, dar mă enervez aşa de tare, că imediat îmi aprind ţigarea, să mă calmez. 
      Vă spuneam că sunt impulsivă, ceea ce mă face să cred că fumatul mi-a adus multe beneficii, fără el probabil spărgeam lucrurile prin casă când eram supărată. 
      Ştiţi că Prometeu s-a jertfit pentru ca noi să ne putem aprinde ţigarile? Read More

Cârtiţa – un film impresionant

       Spre ruşinea mea, abia aseară am reuşit să văd şi eu multlăudatul film “Cârtiţa”. Pot spune ca mi s-a parut a fi un film impresionant. Şi nici măcar nu am prins începutul, pentru că mai aveam treabă prin bucătărie (de obicei nu reuşesc să văd sfârşitul, că adorm :)) ).
       Mi-a plăcut mult prestaţia lui Nicholson (nici nu mă aşteptam la altceva, e un actor extraordinar), mi-a plăcut şi ideea filmului, dar am rămas un pic dezamăgită de final. Read More

Amintiri de la strand

      Privesc în urmă, printre amintiri, şi văd o puştoaică veselă, arogantă şi inconştientă, diferită de ceea ce sunt azi. Unde a dispărut copila aia? Oare este ascunsă pe undeva aşteptând momentul potrivit pentru a ieşi la suprafaţă? Astăzi am atâtea griji, atâtea probleme, încât uit că trebuie să râd şi să mă bucur de viaţă, aşa cum făceam altădată. O amintire de la strand, de undeva din indepartata tinerete… Read More