Skip to main content

Record: 19 ore pe zi la calculator

Am reuşit să îmi dau programul peste cap, mi-am dereglat somnul stând prea multe ore în faţa calculatorului. În ultimele săptămâni am avut zile în care am stat şi câte 19 ore nemişcată, uitând de orice altceva(am fost totuşi la baie şi de câteva ori prin bucătărie).  Nici măcar nu fac ceva prea important la PC, exceptând blogul, cu tot ceea ce implică el, comentarii la mine, comentarii pe alte bloguri, doua articole pe zi.

Nu mi-am dat seama pe moment cât este de obositor şi am continuat să profit dn plin de zilele în care eram singură acasă, până când corpul şi-a cerut drepturile. Şi aşa am ajuns să adorm la cele mai neaşteptate ore, să mă trezesc în noapte, la ora 2. Read More

Au vrut să fiu copilul lor

Când l-am cunoscut nu mi-a venit să cred ca era orb. Avea nişte ochi verzi… atât de frumosi, dar nu vedea nimic. Cu mulţi ani în urmă, din cauza unui nefericit accident casnic, îşi pierduse vederea. Sărise pe neaşteptate capacul cazanului de ţuică şi îl opărise pe faţă, lăsându-l fără posibilitatea de a mai vedea vreodată.

Mi-a pipăit faţa, m-a pupat şi m-a poftit în curte. La fiecare pas pe care îl făcea  mă întrebam dacă este cu adevărat orb. Nu folosea baston, dar străbătea curtea la fel de repede şi de sigur ca şi mine, ca şi copilul lui Read More

Omleta din ouă de broască ţestoasă

Mustangul meu de ieri a trezit în sufletul Pandhorei o amintire amuzantă despre “calul lui Gheorghiţă”, iar cântecul din articolul ei mi-a readus în minte lacrimile care îmi năvăleau în ochi nestăvilite din cauza unei alte melodii. Omleta din oua de broasca testoasa…

Aveam vreo 4-5 anişori când ai mei au cumpărat un disc pentru pick-up cu cântece ale Angelei Similea. Acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit de melodiile ei, deşi mare lucru nu înţelegeam din ele.

Ascultam la nesfârsit cântecul “Omleta din ouă de broască ţestoasă” Read More

Întors de la vânătoare

Din ciclul “amintiri din copilărie” voi aduce astăzi la lumină un episod în care  am tras o spaimă sora cu moartea din cauza unei glume a tatălui meu.  Obişnuia să meargă la vânătoare prin păduri cu colegii, să împuşte fazani şi iepuri.

 

Se distrau ca între bărbaţi, stând câte două zile în pădure, mâncând ceea ce vânau, bând şi povestind.

Dar într-o noapte s-a întors plin de sânge şi emoţionat, a trezit-o pe mama, ne-a trezit şi pe noi, făcându-ne semne să nu vorbim sau să o facem în şoaptă. Când i-am văzut hainele pline de sânge, mâinile năclăite şi i-am simţit teama din glas, m-am îngrozit crezând că a fost rănit de vreun glonţ sau atacat de vreun animal.

Dar ne-a liniştit repede în privinţa asta, spunăndu-ne că el personal nu a păţit nimic, dar că ar putea să o încaseze rău dacă cineva află ce a făcut. Bine-nţeles că ne-a fugit gândul la vreun accident de vânătoare, la un glonţ rătăcit care a lovit vreun om, la acuzaţiile ce îi vor fi aduse din postura de criminal.

Apoi am văzut chiuveta plină de carne şi de sânge. Cu gândul că omorâse un om, nu am mai judecat şi am început să plâng nestăvilit, pentru că tata nu dădea nici o altă explicaţie.

Abia atunci s-a îndurat să dezlege misterul şi să ne spună că au reuşit să împuşte un cerb la vanatoare. Read More

Maioneză în toate direcţiile

Am învăţat de mic copil că maioneza trebuie făcută turnând uleiul cu răbdare, câte puţin şi mai ales că trebuie învârtit în acelaşi sens pentru a nu avea surprize neplăcute.   Mama mea se închidea în bucătărie de teamă să nu o deranjăm când pregătea maioneza, preparat care mereu i-a dat bătăi de cap, mai ales cand i se taia. Ne distram făcând glume pe seama ei până o aduceam în stare să ţipe la noi. Şi totuşi, a reuşit să îmi transmită şi mie emoţia, deşi nu am exagerat niciodată, nu m-am închis în bucătărie, nu am gonit copilul de lângă mine, nici nu mi-a tremurat mâna pe bidonul de ulei.

Timp de 20 de ani am respectat cu stricteţe reţeta de maioneză a mamei mele, chinuindu-mă să învârt în acelaşi sens şi să torn uleiul puţin câte puţin. Totul pâna în ziua în care băiatul meu, după o zi de robotit prin bucătărie alături de mine, obosit şi deja plictisit, s-a oferit să facă maioneza. Read More

Vis împlinit

Sunt la moda prin blogosferă citatele motivaţionale, diverse sfaturi despre ce şi cum să faci pentru a ajunge să-ţi împlineşti visurile, deşi uneori ele se împlinesc fără ca tu să depui vreun efort fizic sau intelectual.

Dorinţa cea mai arzătoare pe care am avut-o în copilărie a fost să am un frate mai mare. Îmi doream atât de mult încât în fiecare seară, stând în pat cu lumina stinsă, îmi imaginam că într-o zi se va auzi soneria, că voi fugi la uşa să deschid şi voi vedea un băiat cu câţiva ani mai mare decât mine. Vedeam cum m-ar fi luat în braţe şi mi-ar fi spus că nu mai era nevoie ca eu şi sora mea să ne batem cu băieţii de la bloc, că îi va pune el la punct pe obraznicii care nu ne lăsau să ne jucăm şotron pe terenul unde ei jucau fotbal, pe cei care nu ne mai înapoiau jucăriile sau care ne pârau tatălui meu că am plecat din faţa blocului (lucru interzis categoric). Read More

Scrisoare către salariul meu

                                    Dragul meu salariu,

 

Trebuie să îţi mărturisesc cu lacrimi în ochi că îmi lipseşti foarte mult, că îmi este dor de tine şi de aventurile noastre de altădată, motiv pentru care iti si scriu această scrisoare.

Când eram mai tineri reuşeam să fim mereu împreună, să colindăm munţii de pe Valea Prahovei, plajele litoralului, barurile şi magazinele din Ploieşti, secătuindu-ne reciproc.

 

A apărut Ionuţ, ne-am bucurat împreună, am sărbătorit, apoi m-ai lăsat cumva în urmă, ai ales să mergi alături de copilul meu, să te risipeşti pentru a-i fi pe plac, pentru a-l ajuta să crească.

În ultimii ani am observat la tine o schimbare drastică pe care nu mi-o pot explica şi care m-a dezamăgit profund, dragul meu salariu. Read More

Pierdut prieteni. Îi declar nuli.

Cândva aveam un grup de prieteni cu care mă potriveam la orice, aveam pasiuni comune, ne cunoşteam bine, ne acceptam cu bune şi rele, chiar şi când aveam opinii diferite rămâneam aceiaşi buni prieteni. Credeam ca asa va fi intotdeauna in viata.

Încet, încet ne-am pierdut, fiecare a pornit pe drumul lui, şi-a văzut de viaţa lui; eu m-am mutat în alt cartier, unii s-au mutat în alte oraşe, în alte ţări, au ajuns prea sus şi au uitat de unde au plecat, iar de alţii nu mai ştiu nimic.

Mi-am făcut noi prieteni, dar nu mai e la fel ca înainte, nu mai pun la fel de mult suflet, nici nu mai am tot atâta încredere. M-am maturizat, trăim vremuri grele şi văd cum mulţi dintre noii mei prieteni sunt mai interesati de eventualul câştig pe care l-ar putea avea de pe urma mea decât de noţiunea de prietenie şi ceea ce implică ea. Read More

Viitor erou intr-un viitor razboi

De la ce a pornit discuţia nu îmi aduc aminte, ştiu doar că a durat în jur de trei ore, timp în care eu şi soţul meu ne-am tot contrazis aducând argumente şi contraargumente. Poate doriti si voi sa aflati cum poti deveni viitor erou intr-un viitor razboi.

Eu susţineam (şi susţin) că este normal ca în caz de război să îmi apăr ţara, să lupt într-un fel sau altul pentru libertatea mea, a familiei mele, a tot ceea ce reprezintă viaţa mea. Nu ma simt erou spunand aceste cuvinte si sper sa nu avem un viitor razboi.

Soţul meu are o părere diametral opusă, pentru el viaţa este viaţa în orice condiţii, iar persoana lui este mai importantă decât libertatea ţării. I se pare normal să încerce să scape, el şi familia lui, chiar dacă asta presupune să ne ascundem, să plecăm pe alte meleaguri, fără să ne uităm în urmă, fara teama ca nu vom ajunge viitori eroi intr-un viitor razboi. Read More