Skip to main content

Promisiune pentru viitor

Astăzi (3 decembrie 2017)… este o zi ciudată, cu program dereglat pe motiv de serviciu. După o săptămână lucrată în schimb de noapte, aseară am adormit la ora 20. Spre marea noastră uimire, ne-am trezit la miezul nopții, după doar patru ore de somn. Mă simt odihnită și cu chef de treabă. Ar fi niște vase de spălat, dar prefer să scriu pe blog în jurnalul de femeie simplă – pagina 112. Tocmai am descoperit că, în urmă cu patru ani pe această vreme, îmi făceam planuri legate tot de împodobirea casei pentru sărbătorile de iarnă. Pauză de o oră.

Mă gândesc… că trezirea noastră ciudată, la miez de noapte, ar putea fi considerată un semn. Exact în acel moment socrul meu se stingea, în liniște, în căsuța pe care a iubit-o atât de mult.

Sper… ca sotul meu să treacă cu bine prin această încercare. Nu l-am putut însoți în țară, căci, luat din scurt, biletul lui de avion ne-a costat 400 de lire. Este de preferat să folosim banii rămași pentru cheltuielile ce vor urma.

Read More

Mesaj către românul mai mult sau mai puțin patriot

Nu am ales eu să plec din țară; m-a împins viața, ca un vânt al schimbării ce suflă necontenit de la un capăt al pământului la celălalt, răsturnând situații, ridicând sau coborând destine, suflând aer în fiecare pereche de aripi. Inima bate deodată pe ritmul melodiei Pui de lei, atât de emoționant cântată de Corul Armatei, și asta mă ajută să înțeleg tot mai bine că aș putea iubi și ajuta România chiar și de la 3000 de kilometri distanță, dacă România ar fi ceea ce îmi imaginam eu cândva că este.

“Eroi au fost, eroi sunt încă,

Şi-or fi, în neamul românesc,

Că rupţi sunt ca din tare stâncă

Românii orişiunde cresc.”

Oare? Într-o zi am să vă povestesc ce am observat lucrând cu oameni din toate colțurile pământului.

Read More

Începând de mâine…

Cobor dimineața din pat și simt cum pielea mă strânge. Mi-a rămas mică. Nu doar că m-am îngrășat câteva kilograme, dar mă și umflu peste noapte din cauza oboselii. Mă simt ca un roboțel uitat în colțul laboratorului vreo câțiva ani, apoi reactivat și pus să facă tot mai multe treburi. Sunt înțepenită, obosită peste măsură și mă doare fiecare părticică a corpului. În plus, ca și cum nu era de ajuns că îmi tremură grisinele când încerc să merg ca un om normal, mă mai potopesc și felurite griji. Despre unele dintre ele voi scrie probabil pe blog, însă altele trebuie să le țin ascunse de ochii lumii. Le discut doar în familie, dimineața sau la ceas de seară, când reușim să ne întâlnim pentru câteva clipe.

Mă relaxez când ies cu Bruno la plimbare. E tot mai cuminte, mai ascultător, mai ușor de controlat. Uneori mă apucă râsul așa, din senin, când îmi dau seama că devin, fără să vreau, un pui de englezoaică. Spunea George Mikes, în cartea How to be an Alien, “If you go for a walk with a friend in England, don’t say a single word for hours; if you go for a walk with your dog, talk to it all the time.”. Mă regăsesc Read More

Jurnal de femeie simplă (pagina 111)

Astăzi (16 noiembrie 2017)… mă simt la fel de obosită fizic ca în oricare altă zi din ultimele două săptămâni, însă gândul la sutele de lire pe care le-am adunat în cont alungă imediat febra musculară și îmi dă puterea de a mă ridica din pat pentru a pleca, iar și iar, la serviciu. Casa mea arată, mai mult ca oricând, de parcă prin ea a trecut uraganul Ophelia. Cui îi pasă, dacă biroul e plin cu dulciuri, câinele doarme alături cu burta în sus, iar eu scriu în jurnalul de femeie simplă (astăzi pagina 111)?

Mă gândesc… la faptul că mi-aș putea deschide un blog pe care să scriu doar texte despre porțile visului și despre tot ceea ce se ascunde dincolo de visare. Probabil ar avea succes, însă… de unde atâta timp și energie?

Sper… să găsesc undeva putere măcar pentru blogul în limba engleză pe care l-am deschis zilele trecute. Deocamdată e gol, dar e al meu și deja îl iubesc.

Read More

Întâmplare cu final nefericit

Mi s-a spus că sunt “marea maestră a povestirilor cu final neaşteptat/surprinzător” și am negat, nu atât din modestie, cât din cauza gândului că nu am nici un merit de această dată. Pur și simplu așa s-au petrecut lucrurile. La fel cum s-a întâmplat și cu multele poze pe care le-am făcut în perioada în care am fost ruptă de internet. Eram așa mândră de ele! Fremătam de nerăbdare să le descarc în calculator și mai apoi să le pun pe bloguri, să vă arăt cum se distrează Bruno, cum mi-am aranjat apartamentul, cum se cațără hamsterul pe gratiile cuștii, pe unde mă plimb și mai ales cât de frumos este orașul Edinburgh, capitala Scoției.

Știam că telefonul pe care l-am cumpărat nu e din cele pentru care m-ar putea invidia cineva, însă pozele păreau să arate bine și aveam convingerea că, ușor mărite în calculator, se vor vedea mult mai bine. Am fotografiat toate frunzele pe care vântul mi le-a scos în cale, am pândit hamsterul pentru a-l surprinde în cele mai neașteptate poziții, am îngenunchiat prin Edinburgh Read More

Drumul spre Scoția

Drumul spre Scoția a început în clipa când a plecat Mihai (soțul meu, pentru cei care sunt mai noi pe aici). Mi-am imaginat în fel și chip momentul plecării mele și mai ales pe cel al sosirii. Realitatea, desigur, și-a râs de mine și mi-a arătat cât suntem de vulnerabili, de neputincioși în fața oricărei schimbări.

Până la aeroport am mers cu un taxi – cel la care apelez întotdeauna când plec pe undeva cu Bruno – și am ajuns fix când se deschidea “drumul” spre avionul care urma să mă ducă la Glasgow. Dar cum m-aș fi putut urca în avion fără să trăiesc o mică aventură demnă de povestit pe blog? Read More

Data viitoare mă veți “auzi” din Scoția

Aș putea da vina pe dependența de calculator, însă adevărul este că aceste ultime zile înainte de plecare mi se par atât de lungi și de plictisitoare, încât nu știu cu ce să le ocup. Din acest motiv nu am strâns încă jucăriile, așa cum planificasem săptămâna trecută. Nu m-am putut concentra pe citit, nici cu Bruno în plimbări lungi nu am avut chef să ies. Nu am gătit nimic, dar măcar am dat cu aspiratorul. În rest, întinsă în pat, înconjurată de pisicuțe, având câinele tolănit la picioare, am ales să ascult povești citite în limba engleză.

Nu doar că am învățat cuvinte noi, ci am și descoperit o carte pe care vreau neapărat să pun mâna. Vă recomand și vouă să o căutați, dacă vreți să vă destindeți, să vă distrați într-o după-amiază plictisitoare. How to be an Alien, de George Mikes, este genul de carte care nu te poate lăsa indiferent. Pe alocuri am râs cu lacrimi, prin unele părți am rămas uimită, iar la final am regretat că s-a terminat atât de repede (am ascultat-o pe youtube). O voi reciti alături de Mihai, de cum vom avea o clipă liberă.  Read More

Don Williams

S-a autoinvitat la o cafea, așa cum face ea de obicei, știind că nu mă deranjează niciodată, căci în prezenta ei “mă simt de parcă aș fi singură”, după cum îmi place să o tachinez pe sora mea. M-a găsit ascultând muzică și dansând cu Bruno, lucru care a mirat-o și în aceeași măsură a distrat-o grozav. Câinele s-a rușinat și a refuzat să mai danseze, deși pe chipul surorii mele se citea plăcerea de a ne urmări. Văzând că nu mai am cu cine să dau spectacol, m-am așezat gâfâind pe un scaun și abia atunci a remarcat și ea că ascultam un cântăreț de care nu auzise niciodată.

A fost cu atât mai uimită cu cât m-a văzut entuziasmată la maxim de el și de muzica lui. Un bătrân. Dar ce bătrân! Ce muzică! Haide să îți pun și altă melodie! Ascult-o și pe asta! Dar asta cum ți se pare? Din cântec în cântec am ajuns să îi ascultăm tot repertoriul, ba unele medolii chiar de mai multe ori, așa cum meritau. Eu oricum fac asta în fiecare zi, de la o vreme. Uneori îl ascult în surdină, Read More

Când ți-o frige buza mai tare…

Astăzi (8 septembrie 2017)… ai putea crede că yahoo a avansat suficient cât să nu le mai pună piedici utilizatorilor de mail, însă nu e așa. Oricum aș încerca, nu pot recupera o adresă din cauză că nu mai am numărul de telefon pe care l-am oferit când am facut contul. Urarea mea de bine: _)_ yahoo! În casă… și probabil pe întreaga scară de bloc mi se poate auzi vocea isterizată de nervi, între două versuri fredonate odată cu Imagine Dragons – Demons.

Mă gândesc… deseori la toți ani pierduți aiurea, cu convingerea că nu trebuie să știu engleza perfect, că nu are la ce să îmi folosească. Sper… să îi pot recupera, la fel cum sper să pot recupera tot timpul pierdut fără să trec prin blogosferă… E adevărat, mi-am aglomerat zilele de bunăvoie și nesilită de nimeni. Mă joc deseori cu pisicile mele…, iar asta îmi dă o stare de bine. Doar cel care nu are pisică în casă nu știe câtă veselie aduc micile feline.

Read More

Miezul nopții

Miezul nopții, cu ale sale umbre tremurate, cu spirite ce nu-și găsesc odihna, cu poeții care își plâng sau cântă iubirile, pe mine m-a găsit făcută ghem în patul deodată mult prea mare. Mă acopereau trei pisici și-mi învelea picioarele un câine. Mi-era cald și bine în noaptea clar-obscură, purtătoare de amintiri nebune cu un câmp plin de cimbrișor, cu grâu legănat în vânt, cu gânduri care fac echilibristică într-un pahar cu vise. Le era bine și lor, viselor. Culcușite în genele somnoroase, legănate de torsul mâțelor, ele creșteau parfumate și tot mai coapte.

Țintuită dincolo de frunzele catalpei, luna cu greu își putea strecura câte o rază în întunericul camerei. Nici măcar nu știa că multe dintre vietățile pământului au învățat să se descurce în lipsa ei folosind alte simțuri. Cu părul împrăștiat peste pernă, formând parcă un soare darnic, cu raze lungi, am întins mâna spre ghemul care muncea de zor la coperta cărții uitate în pat. Simțurile mi-au spus că era Read More