Skip to main content

O vând pe VIENELA!

O vând pe VIENELA!

Cu numai 3 euro poți afla de unde provine acest prenume deosebit. Eu am avut nevoie de 47 de ani pentru a afla. 
Fă-mi cadou, în contul de paypal sas.vienela@yahoo.com, minim 3 euro, apoi lasă-mi un mesaj privat cu dovada și adresa de mail (dacă folosești adrese de mail diferite) la care dorești Read More

Moș Crăciun chiar există!

Alarma ceasului a sunat cu o întârziere de aproape o săptămână. Am sărit speriată din pat. Oare durerile de care m-am tot plâns au fost reale sau doar le-am visat în această noapte? Au fost cât se poate de adevărate, mi-a confirmat corpul obosit imediat ce am atins podeaua. În acest caz, de ce sună alarma? Nu merg la nici o muncă astăzi. Voi fi fericită dacă voi putea face puțină ordine în dormitor și dacă voi putea sta pe scaunul de la birou mai mult de o jumătate de oră fără să mă văicăresc. Poate m-aș înveseli puțin dacă aș pregăti mici pachete pentru cei dragi din țară. Nu prea ne permitem, dar le-aș putea face în așa fel încât să nu coste o avere. Aș trimite și moțatelor mele niște pliculețe bune și niște șoricei de jucărie pe care să îi alerge.

Aș putea încerca să montez undeva instalația de brad pe care am cumpărat-o zilele trecute. Cu siguranță m-ar duce mai aproape de sărbătorile de iarnă, mai ales dacă aș asculta și niște colinde. Portocalele s-au mâncat toate. Ieri, întinsă în pat, mă gândeam că aș putea face o pâine rotundă, cu coaja tare și miez bun, aromat. Dar cine să o frământe, dacă pe mine mă doare ba una, ba alta? Read More

Prima (și probabil ultima) mea comandă pe Amazon

Am vrut să intru în rândul lumii și am început prin a-mi comanda ceva de pe Amazon. E mai puțin important ce/de la cine. Firma respectivă s-a comportat exemplar și a trimis în timpul promis produsele pe care le-am comandat, așa că nu am ce să îi reproșez. Nu același lucru pot spune despre firma care ar fi trebuit să mi le livreze acasă. Joi, pe 30 noiembrie, produsele erau disponibile pentru livrare, ajunseseră la Glasgow. Am încercat să ne facem programul zilnic urmărind traseul pachetului, ca nu cumva să ratăm livrarea.

Pe 4 decembrie trebuia să vină curierul. Eram acasă toți trei, plus nebunul de Bruno, care te scoală și din morți dacă bate cineva la ușă. Ei bine, cu o seninătate demnă de cauze mai bune, de la firma care livrează pentru amazon ni s-a spus că ne-a căutat curierul, dar nu ne-a găsit acasă. Noi suntem oameni înțelegători, care pot ierta un amărât căruia i-a fost lene să urce două etaje, să ne livreze coletul. Am trecut cu vederea întârzierea și am cerut telefonic să ne fie retrimis. Read More

Și ce mândră am fost mereu de el…

Am știut dintotdeauna ce este un blog, însă nu m-am priceput niciodată la partea sa tehnică. Uneori am apelat la prieteni sau cunoștințe, alteori la fiul meu sau la nepot. Când am crezut că mă descurc singură, mi-am băgat nasul și am încercat să nu deranjez prea multă lume cu problemele mele, imaginare sau reale. Totuși, ani de zile am tânjit după niște butoane pe care să le pun în partea de sus a paginii, astfel încât să poată vedea orice vizitator despre ce este vorba în poveste fără să caute prin multele categorii adunate în timp. Și tot ani de zile cineva mi-a spus că nu îmi permite tema blogului să le pun, deși eu am schimbat vreo trei sau patru teme în șase ani. Chiar așa ghinionistă să fiu? mă întrebam, înciudată pe nepriceperea mea.

Iată că nepotul, în doar câteva clipe, mi-a pus în bara de sus butoanele la care visam. De acolo selectez astăzi câte un articol pentru fiecare categorie, ca un soi de retrospectivă a anului 2017. Puteți da clic pe linkuri dacă vreți să vă convingeți că trăiesc printre cărți și că sufăr când mă gândesc că mi-am pus sufletul în palma unor oameni care nu au avut ce face cu el. Mă uit și eu în urmă, la acest an care se încheie, Read More

Oameni în palma cărora mi-am pus sufletul

Mi-ar fi foarte greu să mă autocaracterizez, dacă mi s-ar cere vreodată acest lucru. Noroc că nu sunt destul de importantă. Totuși, pot spune multe despre mine doar dezgropând amintiri ce stau la pândă după ușă, gata să iasă la iveală când mă aștept mai puțin. În această dimineață, de exemplu, un simplu like primit de la o cunoștință din viața reală m-a dus cu gândul la prietenii comuni pe care ai avem/aveam și la felul în care viața mă obligă să mă schimb clipă de clipă, transformându-mă din omul sociabil, mereu cu zâmbetul pe buze, într-o ființă acră, o ființă care nu mai are încredere în semenii săi și care nu își poate număra toate rănile căpătate în timp.

Mă gândesc la oameni în palma cărora mi-am pus sufletul, oameni în care am crezut orbește și pentru care aș fi făcut orice pentru că îi respectam și îi iubeam. Nu le-am spus asta niciodată, dar ei trebuie să fi știut din felul în care mă purtam cu ei, din bucuria care îmi înflorea pe chip când îi vedeam, din fiecare gest și fiecare cuvânt al meu. Ne vedeam rar, dar numai din cauză că viața ne purtase pe cărări Read More

Promisiune pentru viitor

Astăzi (3 decembrie 2017)… este o zi ciudată, cu program dereglat pe motiv de serviciu. După o săptămână lucrată în schimb de noapte, aseară am adormit la ora 20. Spre marea noastră uimire, ne-am trezit la miezul nopții, după doar patru ore de somn. Mă simt odihnită și cu chef de treabă. Ar fi niște vase de spălat, dar prefer să scriu pe blog în jurnalul de femeie simplă – pagina 112. Tocmai am descoperit că, în urmă cu patru ani pe această vreme, îmi făceam planuri legate tot de împodobirea casei pentru sărbătorile de iarnă. Pauză de o oră.

Mă gândesc… că trezirea noastră ciudată, la miez de noapte, ar putea fi considerată un semn. Exact în acel moment socrul meu se stingea, în liniște, în căsuța pe care a iubit-o atât de mult.

Sper… ca sotul meu să treacă cu bine prin această încercare. Nu l-am putut însoți în țară, căci, luat din scurt, biletul lui de avion ne-a costat 400 de lire. Este de preferat să folosim banii rămași pentru cheltuielile ce vor urma.

Read More

Mesaj către românul mai mult sau mai puțin patriot

Nu am ales eu să plec din țară; m-a împins viața, ca un vânt al schimbării ce suflă necontenit de la un capăt al pământului la celălalt, răsturnând situații, ridicând sau coborând destine, suflând aer în fiecare pereche de aripi. Inima bate deodată pe ritmul melodiei Pui de lei, atât de emoționant cântată de Corul Armatei, și asta mă ajută să înțeleg tot mai bine că aș putea iubi și ajuta România chiar și de la 3000 de kilometri distanță, dacă România ar fi ceea ce îmi imaginam eu cândva că este.

“Eroi au fost, eroi sunt încă,

Şi-or fi, în neamul românesc,

Că rupţi sunt ca din tare stâncă

Românii orişiunde cresc.”

Oare? Într-o zi am să vă povestesc ce am observat lucrând cu oameni din toate colțurile pământului.

Read More

Începând de mâine…

Cobor dimineața din pat și simt cum pielea mă strânge. Mi-a rămas mică. Nu doar că m-am îngrășat câteva kilograme, dar mă și umflu peste noapte din cauza oboselii. Mă simt ca un roboțel uitat în colțul laboratorului vreo câțiva ani, apoi reactivat și pus să facă tot mai multe treburi. Sunt înțepenită, obosită peste măsură și mă doare fiecare părticică a corpului. În plus, ca și cum nu era de ajuns că îmi tremură grisinele când încerc să merg ca un om normal, mă mai potopesc și felurite griji. Despre unele dintre ele voi scrie probabil pe blog, însă altele trebuie să le țin ascunse de ochii lumii. Le discut doar în familie, dimineața sau la ceas de seară, când reușim să ne întâlnim pentru câteva clipe.

Mă relaxez când ies cu Bruno la plimbare. E tot mai cuminte, mai ascultător, mai ușor de controlat. Uneori mă apucă râsul așa, din senin, când îmi dau seama că devin, fără să vreau, un pui de englezoaică. Spunea George Mikes, în cartea How to be an Alien, “If you go for a walk with a friend in England, don’t say a single word for hours; if you go for a walk with your dog, talk to it all the time.”. Mă regăsesc Read More

Jurnal de femeie simplă (pagina 111)

Astăzi (16 noiembrie 2017)… mă simt la fel de obosită fizic ca în oricare altă zi din ultimele două săptămâni, însă gândul la sutele de lire pe care le-am adunat în cont alungă imediat febra musculară și îmi dă puterea de a mă ridica din pat pentru a pleca, iar și iar, la serviciu. Casa mea arată, mai mult ca oricând, de parcă prin ea a trecut uraganul Ophelia. Cui îi pasă, dacă biroul e plin cu dulciuri, câinele doarme alături cu burta în sus, iar eu scriu în jurnalul de femeie simplă (astăzi pagina 111)?

Mă gândesc… la faptul că mi-aș putea deschide un blog pe care să scriu doar texte despre porțile visului și despre tot ceea ce se ascunde dincolo de visare. Probabil ar avea succes, însă… de unde atâta timp și energie?

Sper… să găsesc undeva putere măcar pentru blogul în limba engleză pe care l-am deschis zilele trecute. Deocamdată e gol, dar e al meu și deja îl iubesc.

Read More

Întâmplare cu final nefericit

Mi s-a spus că sunt “marea maestră a povestirilor cu final neaşteptat/surprinzător” și am negat, nu atât din modestie, cât din cauza gândului că nu am nici un merit de această dată. Pur și simplu așa s-au petrecut lucrurile. La fel cum s-a întâmplat și cu multele poze pe care le-am făcut în perioada în care am fost ruptă de internet. Eram așa mândră de ele! Fremătam de nerăbdare să le descarc în calculator și mai apoi să le pun pe bloguri, să vă arăt cum se distrează Bruno, cum mi-am aranjat apartamentul, cum se cațără hamsterul pe gratiile cuștii, pe unde mă plimb și mai ales cât de frumos este orașul Edinburgh, capitala Scoției.

Știam că telefonul pe care l-am cumpărat nu e din cele pentru care m-ar putea invidia cineva, însă pozele păreau să arate bine și aveam convingerea că, ușor mărite în calculator, se vor vedea mult mai bine. Am fotografiat toate frunzele pe care vântul mi le-a scos în cale, am pândit hamsterul pentru a-l surprinde în cele mai neașteptate poziții, am îngenunchiat prin Edinburgh Read More