Skip to main content

Vasele comunicante

A început numărătoarea inversă. Emoții cu și făra nume au invadat suflete și-au înfiorat minți. Zarurile au fost aruncate, după cum ar fi spus marele Cezar cândva. Deși micuți, neînsemnați pentru istoria trecută sau viitoare, cei doi nu s-au sfiit să arunce un zar în aer, în încercarea de a schimba ceva în propriile vieți. Privind spre înainte cu încredere, el a ales să muncească pe brânci pentru a câștiga destui bani, iar ea…, hmm, ea s-a apucat să își facă bagajul, cu toate că va fi așteptată la avion abia pe 22 septembrie.

Vrea să lase totul în ordine. Face liste, dă telefoane, eliberează dulapuri, caută acte, curăță obiecte, selectează cărți și-apoi, frântă de oboseală, se ascunde în baie, să-și curețe corpul și să-și relaxeze mintea. Acela e momentul când descoperă cu stupoare că vasele comunicante nu-s doar o noțiune abstractă din caietul de fizică de la școală, ci reprezintă ceva concret, care se întâmplă aici și acum. Apa din cadă refuză să se mai scurgă, iar cea din chiuvetă coboară un metru și cotește dreapta, intrând fără permisiune în cadă.  Read More

Viața în alb și albastru

Mulți visează, uneori chiar și întreaga viață, la ziua când cerul lor va fi senin, atât de senin încât să uite că au existat cândva nori care le umbreau calea. Mi-am dorit și eu cândva albastrul pur al zilelor fără griji, fără provocări de tot felul. L-am căutat în inocența ochilor de copil, în adâncimea lacului ascuns de păpuriș, în cerneala care se întindea pe caietul unde naivitatea adolescenței așternea poezii. Am îndrăznit chiar să privesc în zare, așa cum prezicătorii se uită în globul de cristal. Nicăieri albastrul nu era pe cât de pur îl doream. Oriîncotro aș fi îndreptat ochii, viața era parțial senină, parțial înnorată.

Dezamăgită, am lăsat pleoapele să îmi acopere mirarea și-am ales să visez albastru în albastru. O vreme a fost bine. Eliberată de furie, de spaimă și de curiozitatea însetată, viața se derula ca un film mut în care țipetele și bufniturile nu se auzeau. Din păcate, nu mai auzeam nici râsul vesel, spontan, nici ciripitul păsărilor, nici valul care se spărgea la mal, nici foșnetul pădurilor, nici vocile celor pe care îi crezusem Read More

Turul mincinosului și niște povești jurnaliere

Astăzi (8 august 2017)… este ziua internațională a pisicilor, motiv pentru care voi sărbători acceptând fără rezerve miorlăitul prelung pe care Vrăbiuța îl scoate la fiecare câteva secunde, cu toate că am nervii întinși la maxim de când a intrat iar în călduri. Îi ține isonul și Ursula, înnebunită de invidie că Bruno iese afară, în vreme ce ea este condamnată să rămână izolată în apartament, departe de orice provocare și de orice distracție. Noroc cu Pufina, care nu mi se dezlipește de picioare nici măcar când merg la baie. Doar nepotul meu mai făcea așa când era mititel, silind-o pe sora mea să își rezolve treburile intime cu un bebeluș în brațe.

Mă gândesc… la toate cheltuielile pe care le implică plecarea mea în Scoția și simt cum mi se strânge cardul/portofelul/inima văzând că vor zbura cel puțin 1000 de lire:

-pașaport pentru mine, pașaport pentru câine

-deparazitări (făcute în ultimul moment) pentru Bruno

-transport câine în UK (am decis să îl trimitem totuși cu o mașină specializată pe așa ceva)

Read More

Sunt pentru sterilizare, dar…

Astăzi s-a tot învârtit pe lângă blocul meu un câine de aproximativ 5-6 luni, talie medie. Un drăgălaș cu chef de joacă, înfometat și însetat. Maidanez get-beget. Poate abandonat, poate (mai degrabă) născut pe străzi… L-am hrănit și i-am dat apă rece pe săturate.
Mi-am spus, iar și iar, că sterilizările și refuzul montei pentru câinii cu ai căror pui nu știm ce să facem ar fi cea mai bună și mai blândă soluție. Puiul de astăzi nu are multe șanse pe stradă să devină adult. Ca el sunt încă mulți, foarte mulți câini. De unii aflăm, însa cei mai mulți mor neștiuți, în chinuri înfiorătoare.
Pe de altă parte, îmi dau seama că sterilizarea tuturor metișilor ar duce la un moment dat la dispariția rasei comune, a maidanezilor. Își vor mai putea permite să aibă câini numai cei care vor avea bani grei să cumpere din canise câini cu pedigree. Toți ceilalți iubitori de câini se vor uita peste gard la bogătași și vor ofta… Read More

Din oul tău să iasă fum!

Fiind sâmbătă, decretată zi de leneveală maximă, nu m-am deranjat nici să mă spăl pe ochi până când nu mi-am băut cafeaua și nu am umplut pe jumătate scrumiera de chiștoace. Geamurile deschise aduceau de afară mirosuri de tot felul și-un aer cald, îmbietor. Parcă știind cât de mult tânjesc după o plimbare, ale mele neamuri m-au sunat să mă întrebe dacă am chef să merg până la țară. Am sărit ca arsă de la calculator și-n cinci minute am fost și ieșită de la duș, și îmbrăcată, și cu ghiozdanul pe umăr. Pe bietul Bruno l-am lăsat în casă. A urlat prelung în clipa când m-am urcat în mașina oprită în fața blocului, zgândăridu-mi o rană mai veche și amintindu-mi de promisiunea de a cumpăra cândva un autoturism.

Plimbarea a fost cu adevărat scurtă, căci urma să mergem și la o înmormântare, iar bluzele viu colorate și pantalonii scurți nu se potriveau momentului. Când m-au lăsat la scară, mi-am imaginat că am timp să mănânc ceva până se schimbă cumnata și copiii. Întâi am scos câinele afară, apoi m-am întors și-am aruncat în crăticioara plină cu apă două ouă. Am fugit la șifonier. Hainele colorate au zburat pe canapea, cele negre și-au luat locul pe Read More

Mândrie de mamă (Jurnal de Anglia)

Poate că altora nu li se va părea cine știe ce, însă cei care îl cunosc pe Ionuț vor înțelege de ce sunt atât de mândră de el în acest moment. Și-a dorit, în secret, să plece la muncă în Anglia, să fie alături de prietenii lui și să scape de grija de cloșcă cu care îl sufocam. Copil cuminte, crescut cu greutăți, nu ne-a spus nimic de visul său, căci știa cât de greu mi-ar fi fără el, la fel cum știa că nu dispunem de banii care i-ar fi fost necesari. Dar am văzut strălucirea din ochii lui și am înțeles fără cuvinte, așa că ne-am zbătut și am reușit în scurt timp să îl ajutăm să zboare (atât la propriu, cât și la figurat).

Primele zile în Anglia au părut dezamăgitoare, cel puțin din scurtele mesaje pe care mi le trimitea. Târziu am aflat că a răcit încă din prima zi și că a avut probleme cu o măsea. Abia atunci am înțeles de ce i se părea atât de grea naveta de patru kilometri făcută prin ploaie, vânt, soare sau întuneric, după 10-12 ore de muncă. De cum și-a revenit, a luptat să își ușureze viața. Read More

Fără povești motivaționale

Astăzi (9 iulie 2017)… am stat aproape o oră în spatele blocului, acolo unde s-a aciuat un pui de câine ciufulit și tare jucăuș. Îi place să muște și o face cu simț de răspundere. Încearcă să îmi capseze mâinile, hainele, încălțările și, când nu e băgat în seamă, se repede chiar și la picioarele lui Bruno, care îl suportă fără să dea semne de nervozitate. Agitată sunt doar eu. M-a cuprins nefericirea duminicală când am vrut să îmi pilesc unghiile, căci am reușit să rup una. Ca să mă răzbun, le-am tăiat pe toate din carne.

Mă gândesc… la tot drumul pe care copilul meu îl are de făcut de acasă până la serviciu și înapoi. Cale de vreo patru kilometri, apreciază el. I se pare greu, după zece ore de stat în picioare. Încerc să îl încurajez povestindu-i ce navetă grea făceam eu când îl purtam în burtă. Se enervează. Nu vrea povești motivaționale, ci doar să se descarce.

Read More

Primele impresii de după plecarea în Anglia

Când mi-a spus că ar vrea să își încerce norocul în Anglia, primul meu impuls de mamă care dorește binele fiului său a fost să îi dau un șut în dos, să prindă viteză, să scape de aici. M-am zbătut să îi pregătesc tot ce am crezut că i-ar putea trebui în Anglia (în limita posibilităților, desigur), astfel încât prima perioadă, cea mai grea, să nu i se pară dificilă, să nu îl sperie. Mai mult decât mine, copilul a avut inima cât un purice la gândul că voi rămâne singură și voi suferi de dorul și de grija lui. L-am asigurat că asta nu se va întâmpla, că sunt puternică și pot face față plecării lui.

Știți filmele în care părinții transformă camera copilului plecat de acasă într-un soi de muzeu în care nu intră decât să șteargă praful și să lăcrimeze privind fotografiile? Ei bine, încep să le înțeleg, deși până ieri mi se păreau exagerate ori de-a dreptul ridicole. Nu îmi vine să arunc nici măcar șervețelele în care copilul meu și-a suflat mucii noaptea, înainte de a pleca la aeroport.

Read More

Să învățăm matematică – Jurnal scoțian

Sunt vreo 12 ani de când am fost văzută cu ochii ieșiți din orbite și cu falca picată în piept de uimire. Stăteam cu Giovanna și cu fiul ei la o masă, în curtea plină de brazi și măslini. Noi savuram o cafea, băiețelul își făcea temele. Ajuns la matematică, Enrico a scos calculatorul de buzunar și a tastat rapid diverse cifre și semne, rezolvând astfel tema în doi timpi și trei mișcări. Mi-au spus că în Italia copiii sunt încurajați să folosească orice mijloace pentru a găsi rezultatele corecte și m-au privit increduli când am replicat că în România e aproape o blasfemie ca un elev să utilizeze calculatorul când rezolvă exerciții la matematică.

Vineri, 30 iunie 2017, a fost rândul soțului meu să încrucișeze ochii de mirare. Era într-o sală împreună cu reprezentantul scoțian al angajatorului și tocmai terminase încă un test. I s-a spus că a greșit absolut toate exercițiile de matematică din respectivul examen. Poate că nu știe perfect limba engleză, însă matematica o mănâncă pe pâine, iar problemele erau de clasa a treia,

Read More

Primul zbor cu avionul – Jurnal scoțian

Este infinită puterea omului de a se adapta și de a face față provocărilor care îi ies în cale de-a lungul vieții. Influențat probabil de filme și de văicărelile altora, susținea sus și tare că nu se va urca niciodată în avion, că va alege întotdeauna calea mai lungă și mai complicată dacă va trebui să treacă granițele țării. Totuși, mă străduisem să îi implantez undeva în adâncul minții ideea că avionul este un mijloc de transport sigur, comod și rapid, ba uneori chiar și mai ieftin decât trenul sau autocarul.

Presat de nevoia de a ajunge repede și de căldurile năucitoare ale sfârșitului de iunie, a acceptat să își cumpere bilet de avion. A rămas calm și vesel până în clipa când ne-am apropiat de aeroport. Atunci au dat năvală temerile mai mult sau mai puțin justificate. M-am temut că nu va face față călătoriei, că emoțiile îl vor împiedica să se bucure de primul său zbor sau chiar mai rău, că va avea nevoie de calmante pentru a trece cu bine hopul.

Read More