Skip to main content

Mini-jurnal zilnic – 7 ianuarie 2019

Pe la ferestre șuieră vântul de-a dreptul turbat al Scoției, alungându-mi fricile și stârnindu-mi curiozități pe care le credeam pierdute pe vecie. Rătăcesc pe străduțe. Ochii îmi alunecă pe zidurile cenușii, se strecoară printre perdelele în spatele cărora lumina dezvăluie adevăruri de tot felul, se opresc bulbucați când observă că scena dintr-o sufragerie oarecare seamănă cu ceea ce cunoscusem cândva. O masă rotundă așezată în mijloc. Florile din vază. Abur ridicându-se din ceștile de cafea. Oameni învăluiți în fum de țigară. Discuții. Chipuri ce-mi sunt cunoscute parcă. Îi credeam morți pe toți. Sau poate doar călătorind spre alte zări. Iată-i aici, ascunși la căldura unui șemineu în care trosnesc bușteni. Prietenii terminate brusc, fără întrebări sau explicații. Prietenii?

Mănânc ultimul colț din checul rămas de la revelion. Beau lapte cald și ascult Silly Wizard – “Wha’ll be King but Cherlie?”. Au trecut trei săptămâni de când m-am tuns. Dacă vezi că am momente de nebunie, de ce nu mă împiedici să fac tâmpenii? Read More

Mini-jurnal zilnic – 5 ianuarie 2019

S-au dus deja trei din cele patru nopți ale acestui shift și nici nu le-am simțit, probabil pentru că am avut norocul de a lucra într-o echipă cu oameni faini și, chiar dacă nu am fost în cea mai bună formă (mă chinui cu ceva probleme la mâna dreaptă), m-am străduit să le fiu alături. M-aș duce cu inima deschisă la serviciu dacă toate zilele ar fi așa. Cu câteva luni în urmă, la un meeting, managerul ne-a spus că ar trebui să ne tratăm colegii de parcă ar fi parte din familiile noastre, căci petrecem mai mult timp cu ei decât cu persoanele care ne așteaptă acasă. Iată că am găsit o echipă unde chiar se întâmplă asta.

După ce m-am îndopat cu nurofen, paracetamol, sirop de tuse și am inhalat mentol dintr-un creion nazal până m-au usturat creierii, am trecut la metodele băbești de a combate răceala: miere și lămâi în cantități industriale. Deja se observă o ameliorare. Ar trebui să povestesc Read More

Mini-jurnal zilnic – 2 ianuarie

Mult timp a trecut de când nu am mai citit poezii. Cu toate astea, m-am visat recitându-i soțului una dintre minunile lui Nichita, preferata mea, Dezîmblânzirea.

“De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem…”

Mihai mă întreba ce a vrut poetul să spună, iar eu mă simțeam incapabilă, în vis, să explic.

Incapabilă mă simt și să muncesc. În prima noapte din shift am reușit, habar nu am cum, să îmi scrântesc mâna dreaptă. Am o umflătură Read More

Mini-jurnal zilnic – 1 ianuarie 2019

Prima zi din noul an mi-a adus și bune, dar mi-a adus și mai puțin bune, amintindu-mi că viața nu e mereu roz, nici măcar atunci când noi încercăm, pentru o vreme, să ne amăgim. Cu adevărat grav mi se pare faptul că se termină zilele libere și intru în tura de noapte. Încerc totuși să găsesc speranță și bucurie pentru următoarele patru zile. În prima parte a nopții de 1 spre 2 ianuarie cerul a fost senin în Scoția, plin de stele, iar temperaturile foarte scăzute. Cu puțin (hi, hi, cu al naibii de mult) noroc, poate mi se ivește șansa de a vedea aurora boreală în vreo pauză, când ies afară la țigară.

Sper să îmi fie de folos acest mini-jurnal zilnic, să îmi pot aminti anul viitor că pe 1 ianuarie totul este închis în Scoția, cu excepția supermarketului Tesco. Nu poți mânca în oraș nici dacă străbați țara în lung și în lat. Noi am avut treabă la Hamilton, un orășel în apropiere Read More

Mini-jurnal zilnic (30 decembrie 2018)

După ce ne-am tot întrebat unul pe altul ce am putea face în ultima zi din an, am ajuns la concluzia că ar fi interesant să găsim ceva ce nu am mai încercat niciodată. Ocazia s-a ivit seara, pe 30, când mi-a ieșit în cale pe fb rugămintea unui domn. Și-a pierdut câinele și are nevoie de ajutor pentru a-l căuta. Ne-am entuziasmat imediat. Uite aventura pe care o așteptam. Din păcate, imediat ce am citit mai cu atenție anunțul, ne-am dat seama că ar fi destul de complicat. Câinele s-a pierdut la vreo 200 de mile de noi, într-o zonă înaltă (la 900 m) și greu accesibilă. Nu avem echipament de munte, nu cunoaștem zona, nu vrem să devenim, la rândul nostru, subiectul căutării.

Mă pregăteam să vă fac urările tradiționale (31 decembrie, ora 7 dimineața). Plănuiam să pozez instalațiile care clipocesc în geamurile vecinilor când mi s-a colorat camera de la niște lumini pe care nimeni, niciodată, nu ar trebui să le vadă. Noroc că a fost alarmă falsă și vecinii sunt ok (mai puțin cel de la parter, pe care soția, după o ceartă zdravănă, l-a ținut afară jumătate de noapte; cel mai supărat a fost Bruno Read More

Mini-jurnal zilnic (29 decembrie 2018)

Mi-e dor să scriu… De fapt, scriu zilnic, mai ales când sunt la serviciu, transformată într-un robot cu mâini iuți și chip împietrit. Scriu în gând romane întregi. Îmbin ficțiunea cu amintiri mai vechi sau mai noi. Scriu mult, încercând să țin ritmul cu banda pe care pâinile fără gluten aleargă aparent dezordonat. Modific frazele care nu îmi plac. Rescriu. Sunt alergică la cei care mă întrerup, alungând ideile abia răsărite. Nu le uit, ci le depozitez undeva în adânc. A doua zi o iau de la capăt, cu alte povești. Nu știu cum altfel aș putea rezista. E modul meu de a-mi păstra mintea întreagă în zgomotul infernal făcut de mașini și în tăcerea mormântală a oamenilor din jur.

În zilele libere mă plimb prin magazine. Cumpăr pixuri și agende. Știu că nu le voi folosi niciodată, cel puțin nu pentru a scrie vreo poveste, dar nu mă pot abține. Mi-e bine sufletește când am casa plină de cărți și caiete. Mă străduiesc să citesc în engleză. E greu când întâlnesc cuvinte noi. Trebuie să cobor din pat, să caut pe google traducerea și felul în care se pronunță. Uneori, când îmi e lene, Read More

Mini-jurnal zilnic (28 decembrie 2018)

2018 se apropie de final. Îmi fac, în gând, un scurt bilanț. A fost greu, dar și frumos. Am văzut o mulțime de locuri (nu mă refer doar la vacanța în Sardinia, cu toate că ea e pe primul loc), am cunoscut o mulțime de oameni, am încercat o mulțime de lucruri noi. Am muncit ca un roboțel. Din când în când am fost absentă din propria viață din cauza oboselii. Mă întreb zilnic ce aș putea face pentru a câștiga bani fără să îmi rup oasele. Mi-e dor de zilele când scriam. Mi-e dor să citesc. Nu am reușit să merg la control și ochelarii de calculator pe care îi am acum nu mă ajută când e vorba despre cărți tipărite pe hârtie. Mi-e dor să trăiesc fără să mă mai plâng de febră musculară. Mi-e dor…

Omul este o ființă uimitoare, care poate simți o bucurie imensă la vederea unui banal căcat, dacă arată bine. Asta mi-a spus Mihai aseară, când s-a întors din plimbarea cu Bruno. Câinele nu este vindecat pe deplin, încă mai face destul de moale Read More

Mini-jurnal zilnic (24 decembrie 2018)

Am vrut să evit aglomerația, oboseala, stresul. Cu talentul meu ieșit din comun, am avut parte de toate astea pe 24 decembrie. Hotărârea a fost luată cu o săptămână înainte: de Crăciun renunțăm la mesele încărcate și ne rezumăm la o saramură de crap, o friptură, chifteluțe, cozonaci și tort. Le-am făcut pe toate în ultima zi, după ce ne-am întors de la cumpărături. Mihai s-a oferit să facă puțină ordine prin casă. Aspiratorul i-a domolit elanul. Din senin l-au apucat năbădăile și nu a mai funcționat. Un coșmar răsturnat cu susul în jos: ne doream să închidem ochii, să nu mai vedem fânul împrăștiat prin sufragerie de hamster și toate resturile de jucării lăsate de Bruno prin dormitor. Am spălat filtrele, am verificat bucată cu bucată întregul, ca până la urmă să descoperim că furtunul aspiratorului se înfundase cu un smoc din umplutura unei jucării de pluș.

O zi care nu mi-a plăcut, mai ales că l-am avut permanent lângă mine pe Bruno, a cărui mutră bleagă îmi ridica semne de întrebare. Read More

Mini-jurnal zilnic (23 decembrie 2018)

Din cauza emoțiilor prin care am trecut ieri, dar și a datei de publicare, care e puțin decalată aici, mi se pare că am cam încurcat borcanele în care adun amintiri pe blog (am ajuns cu câinele la urgențe pe 23 decembrie). Nu contează prea tare. Pentru noi, important este că Bruno se simte bine. Între două reprize de tuse dusă pana la sufocare (sunt răcită cobză) și două cești de cafea care să mă limpezească la creier, să vă povestesc ce s-a întâmplat cu bieții mei cozonaci la care frământam când a început nebunia.

Cu o zi înainte cumpărasem trei tăvi pentru cozonaci. Aluat am pregătit numai pentru două. Cumnatul meu s-a oferit să termine ce începusem eu, ca să pot pleca (puțin mai) liniștită la veterinar cu Bruno. Dacă i-am spus să împartă în trei părți aluatul, așa a făcut, Read More

Mini-jurnal zilnic (22 decembrie 2018)

Se tot mira soțul de mine că mănânc puțin, de parcă aș fi o biată vrăbiuță pe jumătate leșinată. Încerca să mă tenteze cu tot felul de burgeri, de dulciuri, de minuni găsite prin magazinele Scoției. Degeaba. Continuam să ciugulesc cât să nu mor de foame. Până în ziua când am găsit magazinul polonez din Bathgate plin de minuni aduse din România: șuncă, parizer afumat, pere cu aromă de fruct abia cules din pom, roșii (semănând perfect cu cele) de grădină, brânză telemea, amandine. Mihai, de-a dreptul șocat, mi-a spus: Tu rabzi de foame aici din cauză că nu îți place mâncarea! Uite, când ai alimentele tale preferate, mănânci de parcă vine sfârșitul lumii.

Ne facem tot felul de planuri pentru următoarea vacanță, care nu va fi nici în Grecia, nici în Spania, nici în Turcia, cum ne imaginam astă-vară, ci în Tunisia. De ce această țară? Pentru că… Ali. Ali este coleg cu noi, e tunisian, e un tip foarte mișto și ne-a convins că țara lui merită vizitată, dacă vrem să descoperim o cultură diferită de a Europei. M-a vrăjit cu felul în care vorbește limba arabă Read More