Skip to main content

Jurnal de femeie simplă (pagina 111)

Astăzi (16 noiembrie 2017)… mă simt la fel de obosită fizic ca în oricare altă zi din ultimele două săptămâni, însă gândul la sutele de lire pe care le-am adunat în cont alungă imediat febra musculară și îmi dă puterea de a mă ridica din pat pentru a pleca, iar și iar, la serviciu. Casa mea arată, mai mult ca oricând, de parcă prin ea a trecut uraganul Ophelia. Cui îi pasă, dacă biroul e plin cu dulciuri, câinele doarme alături cu burta în sus, iar eu scriu în jurnalul de femeie simplă (astăzi pagina 111)?

Mă gândesc… la faptul că mi-aș putea deschide un blog pe care să scriu doar texte despre porțile visului și despre tot ceea ce se ascunde dincolo de visare. Probabil ar avea succes, însă… de unde atâta timp și energie?

Sper… să găsesc undeva putere măcar pentru blogul în limba engleză pe care l-am deschis zilele trecute. Deocamdată e gol, dar e al meu și deja îl iubesc.

Read More

Întâmplare cu final nefericit

Mi s-a spus că sunt “marea maestră a povestirilor cu final neaşteptat/surprinzător” și am negat, nu atât din modestie, cât din cauza gândului că nu am nici un merit de această dată. Pur și simplu așa s-au petrecut lucrurile. La fel cum s-a întâmplat și cu multele poze pe care le-am făcut în perioada în care am fost ruptă de internet. Eram așa mândră de ele! Fremătam de nerăbdare să le descarc în calculator și mai apoi să le pun pe bloguri, să vă arăt cum se distrează Bruno, cum mi-am aranjat apartamentul, cum se cațără hamsterul pe gratiile cuștii, pe unde mă plimb și mai ales cât de frumos este orașul Edinburgh, capitala Scoției.

Știam că telefonul pe care l-am cumpărat nu e din cele pentru care m-ar putea invidia cineva, însă pozele păreau să arate bine și aveam convingerea că, ușor mărite în calculator, se vor vedea mult mai bine. Am fotografiat toate frunzele pe care vântul mi le-a scos în cale, am pândit hamsterul pentru a-l surprinde în cele mai neașteptate poziții, am îngenunchiat prin Edinburgh Read More

Drumul spre Scoția

Drumul spre Scoția a început în clipa când a plecat Mihai (soțul meu, pentru cei care sunt mai noi pe aici). Mi-am imaginat în fel și chip momentul plecării mele și mai ales pe cel al sosirii. Realitatea, desigur, și-a râs de mine și mi-a arătat cât suntem de vulnerabili, de neputincioși în fața oricărei schimbări.

Până la aeroport am mers cu un taxi – cel la care apelez întotdeauna când plec pe undeva cu Bruno – și am ajuns fix când se deschidea “drumul” spre avionul care urma să mă ducă la Glasgow. Dar cum m-aș fi putut urca în avion fără să trăiesc o mică aventură demnă de povestit pe blog? Read More

Data viitoare mă veți “auzi” din Scoția

Aș putea da vina pe dependența de calculator, însă adevărul este că aceste ultime zile înainte de plecare mi se par atât de lungi și de plictisitoare, încât nu știu cu ce să le ocup. Din acest motiv nu am strâns încă jucăriile, așa cum planificasem săptămâna trecută. Nu m-am putut concentra pe citit, nici cu Bruno în plimbări lungi nu am avut chef să ies. Nu am gătit nimic, dar măcar am dat cu aspiratorul. În rest, întinsă în pat, înconjurată de pisicuțe, având câinele tolănit la picioare, am ales să ascult povești citite în limba engleză.

Nu doar că am învățat cuvinte noi, ci am și descoperit o carte pe care vreau neapărat să pun mâna. Vă recomand și vouă să o căutați, dacă vreți să vă destindeți, să vă distrați într-o după-amiază plictisitoare. How to be an Alien, de George Mikes, este genul de carte care nu te poate lăsa indiferent. Pe alocuri am râs cu lacrimi, prin unele părți am rămas uimită, iar la final am regretat că s-a terminat atât de repede (am ascultat-o pe youtube). O voi reciti alături de Mihai, de cum vom avea o clipă liberă.  Read More

Don Williams

S-a autoinvitat la o cafea, așa cum face ea de obicei, știind că nu mă deranjează niciodată, căci în prezenta ei “mă simt de parcă aș fi singură”, după cum îmi place să o tachinez pe sora mea. M-a găsit ascultând muzică și dansând cu Bruno, lucru care a mirat-o și în aceeași măsură a distrat-o grozav. Câinele s-a rușinat și a refuzat să mai danseze, deși pe chipul surorii mele se citea plăcerea de a ne urmări. Văzând că nu mai am cu cine să dau spectacol, m-am așezat gâfâind pe un scaun și abia atunci a remarcat și ea că ascultam un cântăreț de care nu auzise niciodată.

A fost cu atât mai uimită cu cât m-a văzut entuziasmată la maxim de el și de muzica lui. Un bătrân. Dar ce bătrân! Ce muzică! Haide să îți pun și altă melodie! Ascult-o și pe asta! Dar asta cum ți se pare? Din cântec în cântec am ajuns să îi ascultăm tot repertoriul, ba unele medolii chiar de mai multe ori, așa cum meritau. Eu oricum fac asta în fiecare zi, de la o vreme. Uneori îl ascult în surdină, Read More

Când ți-o frige buza mai tare…

Astăzi (8 septembrie 2017)… ai putea crede că yahoo a avansat suficient cât să nu le mai pună piedici utilizatorilor de mail, însă nu e așa. Oricum aș încerca, nu pot recupera o adresă din cauză că nu mai am numărul de telefon pe care l-am oferit când am facut contul. Urarea mea de bine: _)_ yahoo! În casă… și probabil pe întreaga scară de bloc mi se poate auzi vocea isterizată de nervi, între două versuri fredonate odată cu Imagine Dragons – Demons.

Mă gândesc… deseori la toți ani pierduți aiurea, cu convingerea că nu trebuie să știu engleza perfect, că nu are la ce să îmi folosească. Sper… să îi pot recupera, la fel cum sper să pot recupera tot timpul pierdut fără să trec prin blogosferă… E adevărat, mi-am aglomerat zilele de bunăvoie și nesilită de nimeni. Mă joc deseori cu pisicile mele…, iar asta îmi dă o stare de bine. Doar cel care nu are pisică în casă nu știe câtă veselie aduc micile feline.

Read More

Miezul nopții

Miezul nopții, cu ale sale umbre tremurate, cu spirite ce nu-și găsesc odihna, cu poeții care își plâng sau cântă iubirile, pe mine m-a găsit făcută ghem în patul deodată mult prea mare. Mă acopereau trei pisici și-mi învelea picioarele un câine. Mi-era cald și bine în noaptea clar-obscură, purtătoare de amintiri nebune cu un câmp plin de cimbrișor, cu grâu legănat în vânt, cu gânduri care fac echilibristică într-un pahar cu vise. Le era bine și lor, viselor. Culcușite în genele somnoroase, legănate de torsul mâțelor, ele creșteau parfumate și tot mai coapte.

Țintuită dincolo de frunzele catalpei, luna cu greu își putea strecura câte o rază în întunericul camerei. Nici măcar nu știa că multe dintre vietățile pământului au învățat să se descurce în lipsa ei folosind alte simțuri. Cu părul împrăștiat peste pernă, formând parcă un soare darnic, cu raze lungi, am întins mâna spre ghemul care muncea de zor la coperta cărții uitate în pat. Simțurile mi-au spus că era Read More

Emoții de om sărac, fără mașină

Aveam de trimis diverse chestii copilului, în Anglia. Ca să fac rost de cutia potrivită, m-am dus până la praktiker, asta după ce am întrebat în stânga și în dreapta pe la toate magazinele din cartier. S-au uitat cam strâmb la mine călătorii din autobuz când m-au văzut urcând cartonul uriaș pentru care plătisem 20 de lei, dar nu mi-au spus nimic, semn că nu e chiar totul pierdut în țara aceasta.
M-am învârtit pe lângă cutie două săptămâni, tot adunând cele necesare. Ieri (30 august) am sunat la firma de transport internațional. A rămas că ne întâlnim astăzi la ora 10 undeva la ieșirea din Ploiești. Tot ieri am găsit un taximetrist simpatic, cu o mașină mare, în care încăpea lejer cutia mea. Mi-a lăsat numărul de telefon, să îl sun astăzi dimineață.
Read More

Dacă intru în depresie…

Astăzi (25 august 2017)… mi-am amintit ce înseamnă temperatura de 15 grade și, încă somnoroasă, abia ieșită din scutece, nici măcar nu mi s-a părut foarte frig afară, așa cum mă temeam când mă gândeam la plecarea în Scoția, unde la 20 de grade toți spun că e caniculă. Totuși, nu sunt convinsă că m-aș putea acomoda cu un cer mereu încărcat de nori. Dacă intru în depresie în perioada viitoare, să știți că mi se trage de la soarele ascuns dincolo de nori.

Mă gândesc… la faptul că engleza mea e tot mai avansată, însă imediat îmi dau seama că mă păcălesc singură. Citesc o carte scrisă în limba engleză (Next, de Michael Crichton) și înțeleg aproape tot ce e scris acolo, însă nu pentru că mi-ar fi familiare cuvintele, ci pentru că sunt capabilă să fac legătura între ceea ce cunosc și ceea ce este în plus, astfel încât să pricep măcar o mare parte din propoziție, dacă nu pe toată. Muncesc de zor pentru a îmbunătăți chestia asta.

Read More

Întrebările potrivite

Care e momentul când poveștile încep să se repete? În care clipă a vieții omul nu mai are nimic nou de povestit? Cum e posibil să trăim atât de mulți ani, să trecem prin atât de multe situații și totuși să nu putem spune celorlalți decât frânturi de poveste? E drept, uneori o facem voluntar, probabil pentru că fiecare dintre noi are amintiri pe care nu vrea să le trezească la viață, însă tot ar rămâne atât de multe de spus. Unde, când, cum și de ce se pierd toate, de parcă nu le-am fi trăit vreodată?

În adolescență stăteam deseori cu bunica din partea mamei la câte o bârfă mică. Îmi plăcea acel soi de intimitate dat de lumina lămpii cu gaz, de fumul țigărilor, de vocea ei răgușită, dar mai ales de toate câte le aflam despre război, despre viața chinuită pe care o duceau oamenii cândva, despre cum bunica mea își crescuse copilul singură lucrând ca dactilografă și ca profesoară de lucru manual. Simțeam în glasul ei seninătatea omului care acceptă viața așa cum este, cu bune și rele, dar zăream undeva, Read More