Skip to main content

Patuturi pentru copii

Am scris mai devreme un articol despre hainute de bebelusi si parca am dat drumul unui robinet plin cu amintiri care se revarsa in valuri, amenintand sa ma inece in melancolie. Cat timp am fost insarcinata, de multe ori m-am uitat prin magazine pe la patuturi copii, pe la lenjerie de pat de calitate, pe la paturici pufoase, insa nu am cumparat nimic si asta din cauza unei superstitii induse de batranele care ma sfatuiau sa nu achizitionez nimic inainte de nastere. Mare greseala ca m-am luat dupa sfaturile lor, ca am fost atat de naiva.

Cand am adus bebelusul acasa, nu aveam nici macar un scutec, o caciulita sau o suzeta. Nimic. In prima noapte l-am culcat alaturi de mine in patul matrimonial. Dupa cum lesne va puteti imagina, s-a dus pe apa sambetei somnul meu. Ma trezeam la fiecare minut sa verific daca mai respira copilul, daca nu cumva m-am urcat cu el, daca nu cumva a cazut din pat, de parca un bebelus de patru zile s-ar putea rostogoli, mai ales cand este strans infasat intr-un cearsaf taiat bucatele.  (more…)

Haine pentru bebelusi

Au trecut 23 de ani de cand am devenit mamica, insa nu am uitat mai nimic din tot ceea ce am trait in primul an de viata al baiatului meu. E greu sa uit momentul in care m-am trezit noaptea si am inceput sa urlu, convinsa ca micutul meu e vanat la fata, cand el, bietul, dormea neintors, avand pe cap o caciulita de culoare vinetie. Sau cand, grabita sa ii dau medicamentul recomandat de medic, am uitat sa ii racesc ceiuletul. Sau cand m-am urcat pe dulap pentru a intinde niste rufe pe sarma si mi-am spart capul imediat ce am cazut. De asemenea, nu pot uita ca la acea vreme nu imi permiteam sa cumpar prea multe haine bebelusi, asa ca ma bucuram de tot ceea ce primeam de la prietene sau de la rude.

Cum as putea uita, tinand cont de faptul ca eram obsedata de curatenie, de igiena, si stateam intreaga zi sa fierb hainele de bebelus primite, apoi sa le limpezesc in zeci de ape, ca nu cumva copilul meu sa ia vreo boala sau sa isi irite pielea de la detergenti? Va spun cu cea mai mare sinceritate ca astazi, daca ar fi sa o iau de la capat, nu as mai accepta nici o haina purtata de alti bebelusi, (more…)

Când și cum să câștigi la loto

Nu reușeam să adormim de foame. Hainele stăteau pe noi ca pe gard. Diminețile ne găseau cu ochii duși în fundul capului de atâtea griji. Mi-era mai dor de-o țigară decât de mama. Primisem de la cineva cinci kilograme de făină. Făceam o pâine la două zile și aia ne ținea loc de mic dejun, prânz și cină. Vândusem toate cărțile din bibliotecă și probabil aș fi vândut și mobila, dacă aș fi găsit pe cineva dispus să o cumpere. Era cea mai neagră perioadă din viața mea, a noastră.
libris.ro
Într-un final am reușit să ne angajăm. Plecam la serviciu cu mult înainte de începerea programului, căci în curtea instituției descoperisem un măr cam pădureț. Ne opream lângă el ca la împinge tava. Întâi mâncam pe săturate mere, apoi înghesuiam cât mai multe în geantă, să avem și pentru acasă de un compot leșinat. La pauză înghițeam în sec inhalând aromele răspândite de ceea ce mâncau colegii. Vecinii băteau zilnic în ușă, întrebând când mai dăm ceva la întreținere. (more…)

Răsărit de soare la mare

E greu să te opui exploziilor de hărnicie care vin peste tine când îți e duminica mai dragă și mai mincinoasă, când ai în plan să lenevești cu ochii pe facebook și cu mâinile în blana câinelui ce dormitează lângă scaun. Am încercat, însă hărnicia a fost mai puternică decât mine. M-a zgâlțâit bine, bine, până când am cedat presiunii și mi-am dat acordul. Treaba a mers surprinzător de repede, poate pentru că-mi stătea pe taste hărnicia, poate pentru că sunt un om ordonat și-mi pun pozele pe categorii, poate… cine să mai știe? Cert este că în doar câteva minute aveam un filmuleț cu evoluția câinelui de la stadiul de pui la cel de adult.
(more…)

Jurnal de femeie simplă (pagina 106)

Astăzi (6 mai 2017)… mă uit cu drag la brățara abia cumpărată. Oare pe unde o voi plimba? Cu drag mă uit și spre cărțile care așteaptă să fie citite. Când le va veni rândul? În teorie aș avea timp să termin una chiar acum, în timp ce sorb dintr-o cafea pe jumătate leșinată. Practic, prefer să scriu pe blog. Am descoperit că mă amuză grozav recitirea paginilor de jurnal din anii trecuți.

Mă gândesc… că lenea de a mă aranja singură m-a costat 50 de lei ieri – ojă semipermanentă, manichiură french, bla bla. Ei bine, din cauza unei cliente care a întârziat, s-a decalat programul și domnișoara manichiuristă a fost nevoită să se grăbească, mai ales că astăzi merge la o nuntă. Rezultatul este catastrofal: unghiile mele arată de parcă au fost mânjite cu ojă de un copil plictisit.

Sper… să ducem planul până la capăt data viitoare când ne decidem să plecăm la munte. Acum câteva zile, pe la 4 dimineața, (more…)

O zi de tot norocul

Se spune că norocul și-l face omul cu mâna lui, însă uneori viața insistă să-i contrazică pe cei care cred în legătura dintre mână și noroc. La nevoie poate fi folosit și piciorul, vă garantez. Pe 1 mai, în cinstea unei sărbători care nu îmi spune mare lucru, dar care îmi dă motive să ies din casă și să mă bucur de natură, de oameni, de familie, am mers la țară, să facem un grătar. După masă, în timp ce stăteam pe un scaun și mă uitam la Mihai cum juca șah cu tatăl său, m-a izbit un miros groaznic. L-au simțit și ceilalți. Nu știu cum, unde și când, dar călcasem într-un noroc uriaș. Noroc de om bine hrănit. Așa a început totul.

Mai târziu am ieșit pe coclauri, cu gândul de a vedea moșia familiei, pe care nu reușisem încă, în zece ani, să o vizitez. Nici alții nu călcaseră pe acolo în această perioadă. Vegetația crescuse sălbatic, nederanjată de mâna ori de piciorul omului. Dar, până să ajungem pe terenul ce aparține familiei, am străbătut un câmp. Cât vedeai cu ochii, pășune. O singură balegă stătea, stingheră, între ierburi și flori de păpădie. În ea a reușit nepoata să calce cu toată talpa, spre amuzamentul nostru. Noroc că (more…)

Trăim iluzii

A fost o perioadă în viața mea când mă jucam mai des, când îmi plăcea să combin idei și cuvinte, când mă delectam cu scrierile de pe alte bloguri, când nu mi se părea că ar fi pierdere de timp căutarea și descoperirea de noi prieteni. Apoi a venit ziua în care mi-am dat seama că totul este doar o iluzie. Una plăcută, care poate satisface anumite orgolii, însă doar o iluzie, în definitiv. Mai târziu am uitat iar. Și-am început să mă bucur de ceea ce scriam cu ani în urmă.

O tentativă (cam palidă, ce-i drept) de haiku, mi-a luminat zâmbetul astăzi. Cât de naivă și fericită eram! Și cât adevăr se ascundea în spatele unor cuvinte pe care, cel mai probabil, le-am înșiruit doar pentru că adunau numărul potrivit de silabe – 5, 7, 5. Unii îmi aplaudau evoluția, alții probabil mustăceau când mă întorceam cu spatele. Doar eu trăiam iluzii.  (more…)

Am speriat iarna

Am speriat iarna, vă jur. M-a chinuit mult, făcându-mă să ies cu Bruno diminețile doar pentru câteva minute, înfofolită în trei cojoace. Când a plecat, am vrut să fac chef. Mi-am ales din șifonier cea mai frumoasă bluză, mi-am luat aparatul de fotografiat, o carte, câinele și tot dorul adunat în suflet, și am plecat să mă plimb pe coclauri, să mă bucur de verde crud, de muguri, de flori, de primăvară. Dar afurisita iarnă, prefăcută și rea, nici gând să plece cu adevărat. S-a întors cu forțe proaspete și a speriat o întreagă țară când a început să arunce fulgi din înalt. Mulți uitaseră de vorba din bătrâni, cea cu zăpada mieilor, la fel cum uitaseră că vara nu-i ca iarna, dar primăvara poate fi ca iarna (pe asta am citit-o pe facebook, însă nu mai rețin la cine). Și eu m-am numărat printre cei care și-au dorit să uite că iarna se poate întoarce într-o clipă, făcând oamenii să redeschidă centralele termice în miez de aprilie.

Urâtă mai ești, cu albul tău prea luminos, cu gerul ce taie obrazul neprotejat, cu mocirla pe care o lași în urmă, cu răul pe care îl faci florilor sensibile, i-am spus încruntată. Am încercat să îmi păstrez capul pe umeri și să mă conving că nu pot lupta cu natura potrivnică. Văzând că întreaga țară se află sub asediul iernii, mi-am scos din dulap paharul cu omul de zăpadă, (more…)

Picătura de nectar

Îți picură nectar pe buze și mâinile încă mai au urme de portocală proaspăt secătuită de sucul aromat. Întind un deget – cu teamă, cu timiditate, cu reținerea omului ce nu a mai făcut asta până acum. Ating picătura de nectar irosită. E atât de multă dragoste și dăruire în ea, e toată dulceața lumii adunată într-un strop concentrat, e miracolul fără de care viața pare tristă. Tu zâmbești. Mă doare nepăsarea ta. Caut printre gânduri cuvintele și gesturile care să te facă să înțelegi cât de prețioasă este această licoare. Ochii tăi îmi arată clar că nu pricepi. Pentru tine, e doar un alt lichid. Poate mai bun, mai aromat, mai dulce, dar un lichid. Dau drumul unui potop de cuvinte, convinsă fiind că e ultima soluție. Cum altfel te-aș putea convinge că miracolul acesta lichid îmi este aproape indispensabil? Tu îți ștergi de pe buze orice urmă de nectar și râzi. Râzi de-a binelea când îți urlu în ureche, transfigurată de furie: (more…)

Jurnal de femeie simplă (pagina 105)

Astăzi (10 aprilie 2017)… descopăr că am repetat experiența de acum trei ani, deși motivele au fost altele. Ca să fiu mai clară și să mă pot înțelege măcar eu peste ani, las link spre o altă pagină de jurnal și spun că în ultimele 24 de ore am avut un somn haotic și neîndestulător. Am dormit în reprize scurte, la ore nepotrivite, motiv pentru care dimineața de luni m-a găsit obosită și agitată. Soarele a crescut mult față de ieri și

Sper… să aducă mult așteptata căldură, căci m-am săturat să îmi scot câinele la plimbare îmbrăcată cu tot șifonierul. Uneori am impresia că vom ține centrala termică aprinsă până în august, că urmează să vină o iarnă cumplită sau că vom fi găsiți cu țurțuri la nas de o civilizație extraterestră, peste milioane de ani.

Mă gândesc… la cât de mult și-au dorit nepoții mei să intre în rândul copiilor moderni. Ieri le-am îndeplinit visul: fiecare dintre ei a primit câte o jucărie kendama. S-au antrenat întreaga zi.

(more…)