Skip to main content

Mândrie de mamă (Jurnal de Anglia)

Poate că altora nu li se va părea cine știe ce, însă cei care îl cunosc pe Ionuț vor înțelege de ce sunt atât de mândră de el în acest moment. Și-a dorit, în secret, să plece la muncă în Anglia, să fie alături de prietenii lui și să scape de grija de cloșcă cu care îl sufocam. Copil cuminte, crescut cu greutăți, nu ne-a spus nimic de visul său, căci știa cât de greu mi-ar fi fără el, la fel cum știa că nu dispunem de banii care i-ar fi fost necesari. Dar am văzut strălucirea din ochii lui și am înțeles fără cuvinte, așa că ne-am zbătut și am reușit în scurt timp să îl ajutăm să zboare (atât la propriu, cât și la figurat).

Primele zile în Anglia au părut dezamăgitoare, cel puțin din scurtele mesaje pe care mi le trimitea. Târziu am aflat că a răcit încă din prima zi și că a avut probleme cu o măsea. Abia atunci am înțeles de ce i se părea atât de grea naveta de patru kilometri făcută prin ploaie, vânt, soare sau întuneric, după 10-12 ore de muncă. De cum și-a revenit, a luptat să își ușureze viața. (more…)

Fără povești motivaționale

Astăzi (9 iulie 2017)… am stat aproape o oră în spatele blocului, acolo unde s-a aciuat un pui de câine ciufulit și tare jucăuș. Îi place să muște și o face cu simț de răspundere. Încearcă să îmi capseze mâinile, hainele, încălțările și, când nu e băgat în seamă, se repede chiar și la picioarele lui Bruno, care îl suportă fără să dea semne de nervozitate. Agitată sunt doar eu. M-a cuprins nefericirea duminicală când am vrut să îmi pilesc unghiile, căci am reușit să rup una. Ca să mă răzbun, le-am tăiat pe toate din carne.

Mă gândesc… la tot drumul pe care copilul meu îl are de făcut de acasă până la serviciu și înapoi. Cale de vreo patru kilometri, apreciază el. I se pare greu, după zece ore de stat în picioare. Încerc să îl încurajez povestindu-i ce navetă grea făceam eu când îl purtam în burtă. Se enervează. Nu vrea povești motivaționale, ci doar să se descarce.

(more…)

Primele impresii de după plecarea în Anglia

Când mi-a spus că ar vrea să își încerce norocul în Anglia, primul meu impuls de mamă care dorește binele fiului său a fost să îi dau un șut în dos, să prindă viteză, să scape de aici. M-am zbătut să îi pregătesc tot ce am crezut că i-ar putea trebui în Anglia (în limita posibilităților, desigur), astfel încât prima perioadă, cea mai grea, să nu i se pară dificilă, să nu îl sperie. Mai mult decât mine, copilul a avut inima cât un purice la gândul că voi rămâne singură și voi suferi de dorul și de grija lui. L-am asigurat că asta nu se va întâmpla, că sunt puternică și pot face față plecării lui.

Știți filmele în care părinții transformă camera copilului plecat de acasă într-un soi de muzeu în care nu intră decât să șteargă praful și să lăcrimeze privind fotografiile? Ei bine, încep să le înțeleg, deși până ieri mi se păreau exagerate ori de-a dreptul ridicole. Nu îmi vine să arunc nici măcar șervețelele în care copilul meu și-a suflat mucii noaptea, înainte de a pleca la aeroport.

(more…)

Să învățăm matematică – Jurnal scoțian

Sunt vreo 12 ani de când am fost văzută cu ochii ieșiți din orbite și cu falca picată în piept de uimire. Stăteam cu Giovanna și cu fiul ei la o masă, în curtea plină de brazi și măslini. Noi savuram o cafea, băiețelul își făcea temele. Ajuns la matematică, Enrico a scos calculatorul de buzunar și a tastat rapid diverse cifre și semne, rezolvând astfel tema în doi timpi și trei mișcări. Mi-au spus că în Italia copiii sunt încurajați să folosească orice mijloace pentru a găsi rezultatele corecte și m-au privit increduli când am replicat că în România e aproape o blasfemie ca un elev să utilizeze calculatorul când rezolvă exerciții la matematică.

Vineri, 30 iunie 2017, a fost rândul soțului meu să încrucișeze ochii de mirare. Era într-o sală împreună cu reprezentantul scoțian al angajatorului și tocmai terminase încă un test. I s-a spus că a greșit absolut toate exercițiile de matematică din respectivul examen. Poate că nu știe perfect limba engleză, însă matematica o mănâncă pe pâine, iar problemele erau de clasa a treia,

(more…)

Primul zbor cu avionul – Jurnal scoțian

Este infinită puterea omului de a se adapta și de a face față provocărilor care îi ies în cale de-a lungul vieții. Influențat probabil de filme și de văicărelile altora, susținea sus și tare că nu se va urca niciodată în avion, că va alege întotdeauna calea mai lungă și mai complicată dacă va trebui să treacă granițele țării. Totuși, mă străduisem să îi implantez undeva în adâncul minții ideea că avionul este un mijloc de transport sigur, comod și rapid, ba uneori chiar și mai ieftin decât trenul sau autocarul.

Presat de nevoia de a ajunge repede și de căldurile năucitoare ale sfârșitului de iunie, a acceptat să își cumpere bilet de avion. A rămas calm și vesel până în clipa când ne-am apropiat de aeroport. Atunci au dat năvală temerile mai mult sau mai puțin justificate. M-am temut că nu va face față călătoriei, că emoțiile îl vor împiedica să se bucure de primul său zbor sau chiar mai rău, că va avea nevoie de calmante pentru a trece cu bine hopul.

(more…)

Cum se va descurca mama fără noi?

Situația în casa noastră este extrem de tensionată în ultima vreme, și asta pentru că băieții (soțul și copilul) au luat decizii foarte importante, care ne dau viețile peste cap și care mie îmi ridică tensiunea. Ca să ne prefacem că nu avem griji, alegem să glumim mult, să facem haz de fiecare situație și de fiecare întâmplare. Uneori ne iese, alteori nu, însă ne înveselim de câte ori încercăm. Pentru cei care nu mă urmăresc pe facebook (nici nu știți ce pierdeți!), voi spune pe scurt că îmi pleacă băieții în Anglia să testeze terenul, să lucreze și să trăiască o vreme acolo, să ia pulsul vieții și să vină cu vești bune (sperăm).

Eu voi rămâne acasă cu Bruno și cu cele patru pisici și voi trăi fiecare clipă sub tensiune, împărțită între grija pentru puiul care își ia prima dată zborul din cuib și cea pentru soțul mereu prea impulsiv, prea agitat, prea entuziast în fața noilor provocări. Am deja planul făcut: voi scrie, voi citi mult, îmi voi plimba câinele, mă voi juca alături de pisicuțe,

(more…)

Bucurie împreună – o aplicație care aduce premii garantate

Despre vremea copilăriei mele se spune că nu oferea multe posibilități de distracție, însă eu i-aș contrazice pe toți cei care susțin această afirmație. Părinții mei s-au străduit întotdeauna să ne arate fața veselă a lumii. Cu patinele bine strânse peste pantofi goneam prin cartier și îmi închipuiam că sunt o amazoană ce nu poate fi învinsă. Alături de mama am descoperit primele cărți și m-am îndrăgostit de plăcerea lecturilor la ceas de seară, când liniștea coboară peste case. Tata m-a învățat joaca de-a cercetașii prin pădurile bătrâne, mi-a arătat cum pot recunoaște ciupercile comestibile și cum pot deosebi o vizuină de vulpe de un culcuș al ursului. Împreună cu sora mea am inventat mereu noi și noi jocuri, folosind tot ceea ce aveam la îndemână.

Când timpul ne permitea să fim împreună, de obicei duminica, zi liberă chiar și pentru tata, jucam remi pe etalate. Luptam cu îndârjire pentru fiecare punct, în vreme ce sora mea încerca să trișeze, să fure măcar o piesă. Mama era permisivă, o acoperea zâmbind cu (more…)

Patuturi pentru copii

Am scris mai devreme un articol despre hainute de bebelusi si parca am dat drumul unui robinet plin cu amintiri care se revarsa in valuri, amenintand sa ma inece in melancolie. Cat timp am fost insarcinata, de multe ori m-am uitat prin magazine pe la patuturi copii, pe la lenjerie de pat de calitate, pe la paturici pufoase, insa nu am cumparat nimic si asta din cauza unei superstitii induse de batranele care ma sfatuiau sa nu achizitionez nimic inainte de nastere. Mare greseala ca m-am luat dupa sfaturile lor, ca am fost atat de naiva.

Cand am adus bebelusul acasa, nu aveam nici macar un scutec, o caciulita sau o suzeta. Nimic. In prima noapte l-am culcat alaturi de mine in patul matrimonial. Dupa cum lesne va puteti imagina, s-a dus pe apa sambetei somnul meu. Ma trezeam la fiecare minut sa verific daca mai respira copilul, daca nu cumva m-am urcat cu el, daca nu cumva a cazut din pat, de parca un bebelus de patru zile s-ar putea rostogoli, mai ales cand este strans infasat intr-un cearsaf taiat bucatele.  (more…)

Haine pentru bebelusi

Au trecut 23 de ani de cand am devenit mamica, insa nu am uitat mai nimic din tot ceea ce am trait in primul an de viata al baiatului meu. E greu sa uit momentul in care m-am trezit noaptea si am inceput sa urlu, convinsa ca micutul meu e vanat la fata, cand el, bietul, dormea neintors, avand pe cap o caciulita de culoare vinetie. Sau cand, grabita sa ii dau medicamentul recomandat de medic, am uitat sa ii racesc ceiuletul. Sau cand m-am urcat pe dulap pentru a intinde niste rufe pe sarma si mi-am spart capul imediat ce am cazut. De asemenea, nu pot uita ca la acea vreme nu imi permiteam sa cumpar prea multe haine bebelusi, asa ca ma bucuram de tot ceea ce primeam de la prietene sau de la rude.

Cum as putea uita, tinand cont de faptul ca eram obsedata de curatenie, de igiena, si stateam intreaga zi sa fierb hainele de bebelus primite, apoi sa le limpezesc in zeci de ape, ca nu cumva copilul meu sa ia vreo boala sau sa isi irite pielea de la detergenti? Va spun cu cea mai mare sinceritate ca astazi, daca ar fi sa o iau de la capat, nu as mai accepta nici o haina purtata de alti bebelusi, (more…)

Când și cum să câștigi la loto

Nu reușeam să adormim de foame. Hainele stăteau pe noi ca pe gard. Diminețile ne găseau cu ochii duși în fundul capului de atâtea griji. Mi-era mai dor de-o țigară decât de mama. Primisem de la cineva cinci kilograme de făină. Făceam o pâine la două zile și aia ne ținea loc de mic dejun, prânz și cină. Vândusem toate cărțile din bibliotecă și probabil aș fi vândut și mobila, dacă aș fi găsit pe cineva dispus să o cumpere. Era cea mai neagră perioadă din viața mea, a noastră.
libris.ro
Într-un final am reușit să ne angajăm. Plecam la serviciu cu mult înainte de începerea programului, căci în curtea instituției descoperisem un măr cam pădureț. Ne opream lângă el ca la împinge tava. Întâi mâncam pe săturate mere, apoi înghesuiam cât mai multe în geantă, să avem și pentru acasă de un compot leșinat. La pauză înghițeam în sec inhalând aromele răspândite de ceea ce mâncau colegii. Vecinii băteau zilnic în ușă, întrebând când mai dăm ceva la întreținere. (more…)