Skip to main content

Iubesc viața

Blogul îmi potolește setea de cuvinte. Sau așa ar trebui. În ultima vreme nu reușește. Cuvintele îmi rămân în minte, prizoniere ale timpului prea repede trecut. Iubesc viața și o văd cum se scurge, zâmbet cu zâmbet, lacrimă cu lacrimă, literă cu literă. Dorm mai puțin și stau mai mult plecată de acasă. Nu îmi permit să mai irosesc minute. Sunt așa prețioase! Le împart în secunde. Eh, câteva secunde în viață pot risipi din când în când. Adun litere în jobenul fermecat, le amestec bine și le arunc în online. Mă simt așa legată de acest cuvânt, încât atunci când managerul m-a întrebat, zâmbind, dacă sunt offline, căci m-a văzut pe liber prin fabrică, ajutându-i pe alții, aproape că m-am simțit tentată să îi spun că-s conectată la internet permanent.

Iubesc viața! Este numele pe care l-am ales pentru blogul meu. Un blog unde poveștile se amestecă insesizabil cu amintirile. Un blog despre iubire și viață, despre iubirea de viață. Un blog în care colajele autobiografice se împletesc cu frânturi de viață imaginară. Read More

Ce poți face cu o crenguță?

În curtea vecinului meu crește un copăcel interesant, care face niște fructe de un roșu aprins. Mă lovesc de ele în fiecare zi când îl scot pe Bruno la joacă. Ieri am rupt o crenguță. Nici prin cap nu mi-a trecut, la acel moment, că îmi va da de lucru pentru câteva ore și că distracția va continua și astăzi. Am pozat crenguța cu fructe în fel și chip lângă diverse alte obiecte. Fotografiile m-au impulsionat astăzi să scriu pe blog, întâi un haiku de toamnă, iar acum câteva rânduri despre nimic. Acest nimic este important pentru mine, căci reprezintă felul în care mă relaxez în timpul liber.

Ce poți face cu o crenguță ruptă dintr-un pom? Desigur, poți face tot ce îți trece prin cap. Îi poți compune chiar și poeme, dacă te simți în stare. Mie mi-a fost ușor și plăcut să îi fac vreo trei sute de poze, în diverse ipostaze. Pentru că mi-am cumpărat din aeroportul din Londra, în timpul escalei spre Sardinia, cartea Love in the Time of Cholera, de Gabriel Garcia Marquez, și pentru că nu am apucat să citesc nimic din ea, dar am văzut o ecranizare acum câteva zile, mi-am dorit să am și o fotografie drăguță, așa că am folosit crenguța în Read More

Jurnal de femeie simplă – visăm același lucru

O fotografie preferată… De când m-am mutat în Scoția, plăcerea de a scrie pe blog a trecut în plan secund. Zorii acestei dimineți mi-au adus în minte o întrebare: Ce înseamnă pentru noi o fotografie preferată?, provocându-mă să o aștern aici, sub ochii altora, cu speranța că voi primi răspunsuri. Ne plac mai mult pozele reușite, făcute (parcă) de profesioniști, sau cele care ne amintesc de momentele în care am fost fericiți, chiar dacă sunt imperfecte? În casă… era aseară dezastru: au explodat câteva jucării de pluș între dinții câinelui, transformând mocheta din dormitor într-un covor cu zăpadă artificială. Zeci de poze stau mărturie, însă nu le voi posta pe blog. Pe lângă faptul că sunt neclare, l-ar pune și pe bietul Bruno într-o lumină proastă în fața fanilor sai. Și atunci, de ce zâmbesc așa larg când mă uit la ele?

Uneori sper… că voi găsi o soluție pentru a avea destui bani fără să mai fiu nevoită să stau atât de mult timp departe de cățelul meu și fără să mă mai simt epuizată fizic atunci când mă întorc la el. Apoi mă gândesc… la milioanele de oameni care visează același lucru: să aibă o viață ușoară fără să muncească, să facă doar ce le place și să aibă destule resurse pentru a-și urma pasiunile. Oare ce mi-aș mai dori dacă

Read More

Avem “marfă proaspătă”

-Nu-mi vine să cred! Ne-au furat biroul!

-Lasă glumele proaste. Am înțeles mesajul. Mă îmbrac și cobor imediat să te ajut să îl bagi în casă, îmi răspunde soțul, scrâșnind din dinți de durere.

-Nu! Nu pricepi? Chiar ne-au furat biroul! insist eu, cu buzele strânse de supărare. Mă simt de parcă m-am trezit iar în România, nu în Scoția.

S-a întâmplat în martie, la o zi după ce Mihai și-a rupt clavicula, iar pe mine m-a trântit Bruno la pământ, lăsându-mă cu un deget rupt. La o zi după ce ne-am mutat dintr-un oraș în altul pentru a fi mai aproape de serviciu. Până și mutarea a fost cu peripeții. Imaginați-vă un bărbat Read More

Alungă-mi tristețea, iubitule!

Am de predat niște articole, dar nu mi-e aminte de ele. Mă străduiesc să nu încep toate propozițiile cu Nu. Prin vene îmi circulă aer rece. Bruno plânge în somn, excitat de mirosul unei cățelușe în călduri. A simțit-o mai devreme, când alerga amețit prin curte, cu nasul în vânt. Florile de soc și-au cam scuturat petalele. Alungă-mi tristețea, iubitule, i-am spus lui Mihai. Și el m-a dus la mare, acolo unde știa că întotdeauna îmi încarc bateriile. Marea era neagră. Nisipul cald. Mi-aș fi îngropat picioarele în el, să-mi urce seva vieții până la mintea care continuă să se împotrivească. Mi-am alungat impulsul când mi-am amintit că am o rană la picior. Marea, ca niciodată, m-a dezamăgit. Dar inelele de calamar au fost bune, sărate și mirosind puternic a pește. Muncim de anul trecut aici. În nici o zi nu ne-a fost foame și în nici una nu ne-am întrebat cu ce bani vom plăti chiria. Mașinuța roșie, bătrână și ruginită, continuă să ne poarte oriunde ne dorim, fără să facă mofturi. Dar unde să mergem? Gândul se întoarce, obsedant, la vacanța pe care o pregătim de astă-iarnă. Șapte zile în Sardinia. Mi-e teamă că mă voi întoarce de acolo mai deprimată decât sunt acum. Alungă-mi tristețea, iubitule! Read More

Cerul și pământul s-au unit

Mirosul de zmeură proaspăt culeasă din grădină se împrăștie în jur, amestecându-se cu aromele subtile răspândite de floarea de măceș. Copilul din mine se trezește brusc. Alungă din gând oboseala acumulată în noaptea ce a trecut, își întinde brațele către tavanul camerei, inhalează parfumul amețitor de pământ reavăn și apoi deschide ochii. A plouat! Chiar a plouat în Scoția, după aproape o lună în care cerul s-a păstrat senin, ca un zâmbet inocent de prunc. Mănânc o cireașă de iunie. La mulți ani, copile! îmi spun în gând. Cerul mă salută și el cu un tunet. E primul tunet pe care îl aud de când m-am mutat în această țară. Zâmbesc.

Cerul și pământul se unesc într-o îmbrățișare nelumească – copil care și-a rătăcit pe undeva copilăria și acum trebuie să se prefacă a fi adult, zmeură strivită între buze, cireșe împrăștiate prin pat, plante pe care picăturile de ploaie stau ca niște ochi deschiși a mirare, nori scuturându-și preaplinul, tunet ce anunță un 1 iunie spălat de păcatele umanilor prea repede crescuți și… urlete Read More

Ape întunecate

Astăzi (31 mai 2018)…, în ultima zi de primăvară, beau cafea, rememorez evenimentele ultimelor zile și zâmbesc. Landlady a noastră a venit în vizită, pentru prima dată în cele aproape trei luni de când stăm la ea. L-a auzit lătrând pe Bruno și a întrebat, cu mirarea ieșindu-i prin toți porii: aveți câine? Da, i-am răspuns noi. V-am anunțat când am închiriat casa și ați spus că vreți să îl vedeți înainte de a vă da acordul. Aha, și nu am mai venit, nu-i așa? Shit! Un alt rahat ne-a făcut să sunăm ieri la poliție: în mașina nepotului, parcată pe strada noastră, tremura de zor și bombănea de unul singur un drogat care a refuzat să plece, ba chiar a urlat polițiștilor că e autoturismul lui. Bine că sora mea vine în Scoția abia pe 3 iulie, altfel sigur nu i-ar fi fost bine boschetarului.

Mă gândesc… la noi, oamenii. Mi-e greu să înțeleg cum pot unii să trăiască prefăcându-se clipă de clipă. Unde le este bucuria de a-și petrece viața în armonie cu propria ființă? Cum se pot suporta când se privesc în oglindă și văd o imagine despre care știu, în sinea lor, că nu are nimic în comun cu ceea ce se ascunde în interior? Și, mai ales, cum își pot imagina că atitudinea lor falsă ar putea păcăli vreodată oamenii inteligenți?

Read More

Bass Rock, insula care adăpostește cea mai mare colonie de gannets

Bărcile de agrement se legănau ușor în vântul călduț al amiezii. Pe niște plute, câțiva tineri făceau cascadorii, spre încântarea celor care îi priveau de pe mal. Deasupra noastră, peste tot în jurul nostru, pescărușii își cântau bucuria de a trăi. Păreau să nici nu observe mulțimea de oameni, localnici și turiști care, la rândul lor, erau preocupați să își trăiască viețile. De ce să privim de pe mal cum alții se distrează în apele reci și întunecate? ne întrebam noi, pe jumătate invidioși, pe jumătate dornici de aventură. Tocmai atunci am observat o ambarcațiune cu motor care oferea excursii pe mare. 25 de lire de persoană pentru o plimbare de peste o oră. Așa am ajuns să vedem Bass Rock, insula care adăpostește cea mai mare colonie de gannets din lume.

Gannets (mi se șoptește în căști că li s-ar spune corbi de mare albi) sunt păsări de mare cu penaj predominant alb. Capul este acoperit de pene galbene, iar vârfurile aripilor sunt negre. Anvergura lor poate ajunge și până la doi metri. Gannets se hrănesc cu peștele pe care îl prind plonjând de la înălțimea de 30 m cu viteză de până la 100 km pe oră. Nici o altă pasăre de mare nu îi poate egala în această privință. Gannets au întreaga viață un singur partener. Pe insula Bass Rock păsările sosesc în luna martie a fiecărui an. Rămân acolo până când vremea Scoției Read More

Călare pe motoare

Era una dintre atât de rarele zile însorite și fără pic de vânt de care toată lumea voia să profite din plin ieșind pe străzi în mânecă scurtă și cu zâmbetul lărgit pe chip pentru a merge la picnic sau doar la plimbare. Mi-am băut cafeaua în grabă, am mâncat o ciocolată pentru a alunga febra musculară acumulată în cele patru zile de muncă abia trecute, apoi i-am spus soțului că vreau afară, oriunde, doar să stau la soare. Mergem, dar numai dacă ești de acord să renunțăm o zi la mașină și să ne plimbăm cu motorul, mi-a răspuns el în timp ce își potrivea ochelarii de soare care îl fac să semene a aviator (părerea mea) sau a motociclist (părerea lui). Ce om pe acest pământ, având un strop de spirit de aventură în vene, nu își dorește să umble călare pe motoare într-o zi senină și călduroasă?

Am ieșit în curte. Am aruncat o privire grăbită spre mașina parcată în colțul izolat al străzii. Stai acolo astăzi, Buburuză, păreau să spună ochii noștri aproape orbiți de soarele alb și fierbinte al Scoției. Mihai a ajuns primul la poartă, acolo unde motorul ne aștepta ca întotdeauna, puternic, docil, aproape invizibil pentru trecători. S-a prins cu mâinile de ghidon, a încălecat balaurul Read More

Cotrobăind prin sertărașele minții

În fiecare zi a vieții mele am cel puțin un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare…, așa cum îi stă bine oricărui om viu care se hrănește cu speranțe, cu visuri, cu dorințe și nevoi. Le țin pe toate ordonate în sertărașele minții. În funcție de importanța pe care o au, unele stau mai aproape de ușa care duce spre realizare, altele rămân înghesuite în vagonul tras pe linia (aproape) moartă. Doar astăzi (28 aprilie 2018)… aș fi vrut să nu fac nimic, să lenevesc în plăpumioara roz urmărind cu sufletul la gură aventurile eroilor mei preferați din Game of Thrones (câți au mai rămas dintre ei – Regrete eterne, Ned Stark!): Arya, Daenerys, Tyrion, Bran.

Sper… că nu veți râde prea tare de mine când veți afla că abia de curând m-am decis să urmăresc serialul care a captivat atât de mulți oameni din întreaga lume. Mi-aș fi dorit să pot citi cărțile întâi, însă prețul lor nu a scăzut deloc până am plecat din țară, iar acum mă simt prea obosită după câte 12 ore de muncă. Mă gândesc… că nu are sens să le mai comand – am văzut deja patru sezoane. Imaginația mi-ar fi blocată de tot ceea ce am văzut în film, asta dacă presupunem că nu m-ar bloca partidele de somn venite pe neașteptate, după fiecare câteva pagini citite.

Read More