Skip to main content

Citesc de plăcere

Să merg cu turma nu este, nu a fost nicicând o opțiune pentru mine. Prefer să stau închisă în căsuța mea, să  umblu pe drumuri lăturalnice, să mă ascund prin văgăuni, să-mi las sufletul să cutreiere nestingherit prin vreo poiană sau chiar prin cărți, acolo unde poveștile se derulează fără grabă, cu sens, încărcate cu detalii despre care nimeni nu mi-a vorbit vreodată. Acolo unde găsesc istorisiri pe care mi le-aș fi putut sau nu imagina, dar pe care cu siguranță nu le-aș fi putut scrie atât de bine. Acolo unde emoții de tot felul mă poartă de la râs la plâns și înapoi, mă copleșesc, îmi luminează obrazul palid și-mi trezesc pofta de a mă reîntoarce în lume, prin locuri unde zâmbetele copiilor și fluturarea de aripă a păsărilor transformă orice cărăuș de sentimente negative într-o ființă bună ca pâinea caldă.

Să merg cu turma nu este, nu a fost nicicând o opțiune pentru mine. Revolta care mă cuprinde când mi se cere să fac ceea ce fac oamenii momentului îmi aprinde flăcări în suflet și mă preface într-o pușlama dornică să înjure, să spargă, să distrugă – o fiară fără milă și fără de regrete. Totuși există și momente în care îmi doresc din suflet să îmi strig apartenența la un grup, să mă bucur de transhumanță, Read More

Citate din cărți – O frumusețe stranie

Sunt cărți despre care se poate vorbi o zi întreagă și sunt cărți ce nu pot fi povestite, ci doar simțite. Foc palid face parte din a doua categorie. O carte grea, de o frumusețe stranie, cruntă, de-un nespus absurd, superb (nu-s cuvintele mele, după cum veți observa puțin mai târziu). O carte care îndeamnă la meditație și care ar merita mai mult din partea celor ce o citesc. Dar cum să vorbești altora despre ceva ce nici tu nu înțelegi pe deplin, despre ceva ce nu poate fi cuprins în cuvinte? Nu cumva e mai bine să taci, să lași poetului plăcerea de a vrăji din doar câteva slove?

“Ce clipă din treptata degradare

Vrea învierea? Anul? Ziua, care?

La cine-i cronometrul? Banda unde?

Sunt și-unii ghinioniști sau scapă turme?

Un silogism: alți oameni mor; dar eu

Nu-s altul; prin urmare, nu mor eu. Read More

Foc palid, carte scrisă de Vladimir Nabokov

Foc palid, carte scrisă de Vladimir Nabokov. O carte foarte frumoasă, pe care mi-am dorit-o dintr-un impuls, după ce am citit pe internet o recenzie interesantă. Spunea autorul recenziei că nu a reușit să ajungă decât până la jumătatea volumului și că nu a înțeles nimic, dar a apreciat cum se cuvine scriitura de excepție. Cu mult înainte de jumătatea cărții, m-am trezit fără să îmi dau seama încântată peste măsură de versurile lui John Shade – personaj fictiv, scriitor ce lasă în urmă, după moartea sa, un poem în patru cânturi, scris în timpul ultimelor douăzeci de zile de viață-, dar și de ideea lui Nabokov: inventarea un personaj – Charles Kinbote – care să își asume sarcina de a comenta și de a edita Foc palid.

Cartea Foc palid poate fi cumpărată de pe site-ul targulcartii.ro.

Mă bucura culoarea: chiar și gri.

Din ochi făceam, privind, fotografii,

Literalmente. Oricând le permiteam,

Sau, cu un tremur mut, le porunceam, Read More

Citate din cărți – Reîncarnare

Aveam vreo 20 de ani când un prieten mi-a vorbit despre reîncarnare. Nu puteam crede, însă îmi plăcea grozav ideea de a reveni în lume, indiferent sub ce formă. Singurul meu regret era că nu aș fi putut păstra mintea și amintirile din această viață. Dorind să aflu mai multe, am cumpărat și am citit cărți despre reîncarnare. Unele dintre ele, pe lângă teoriile mai mult sau mai puțin fanteziste ale autorilor, conțineau și așa-zise mărturii ale unor oameni care își aminteau cine/ce fuseseră și ce învârtiseră în viețile anterioare. Cred că acela a fost primul pas pe care l-am făcut spre pasiunea pentru scrierile fantasy și sf. 😀

“…Cum să găsești prin beznă, suspinând,

Sfericula de jasp, Frumos Pământ.

Cum prin spirale mintea să-ți păstrezi.

Măsuri de luat dacă te re-ncarnezi Read More

Citate din cărți – Cartea ceaiului

Dacă mă uit prin vechile albume cu fotografii, observ că așezam prin camere tot felul de lucrușoare care îmi plăceau. Eram înconjurată sau mai degrabă îngropată în tot felul de mici obiecte drăguțe, care mă făceau să mă simt bine și să îmi imaginez că am o casă frumos aranjată. A fost nevoie să o cunosc pe Giovanna și să discut de foarte multe ori cu ea, despre toate câte sunt pe lume, pentru a înțelege că mai simplu e mai frumos de cele mai multe ori, că prea multe ornamente strică de fapt rostul ornamentului. Când m-am întors în țară, eram atât de schimbată, încât am trecut în cealaltă extremă: o cameră goală e o cameră frumoasă, striga mintea mea, eliberată de tot ceea ce învățase cândva despre decorarea unei încăperi.

Hotărârea de a trăi cu strictul necesar, înconjurată numai de elemente esențiale, nu a durat foarte mult. Un pumn de scoici aduse de la mare, o jucărie găsită la un second hand, un caiet primit în dar, o insignă rămasă de la copii, o fotografie dragă inimii mele, o cutiuță elegantă de ceai, o bucată de lemn cu forma deosebită, o busolă veche, un bol legat cu sfoară, o tărtăcuță în formă de stea, alte jucării, multe, multe cărți… și camerele s-au aglomerat iar. Nu-mi vine să renunț la nimicurile adunate, chiar și cu riscul de a Read More

Să trăiesc o veșnicie printre cărți

Am uneori senzația că aș putea să trăiesc o veșnicie printre cărți, fără să îmi fie dor de ceea ce este în afara lor (excepție făcând familia mea, animăluțele de care m-am înconjurat, câțiva oameni dragi și anumite părți din natură). De ce nu mi se oferă această posibilitate? De-a lungul istoriei omenirii s-au scris nenumărate cărți. Nici măcar treizeci de vieți nu mi-ar ajunge pentru a le devora pe toate. Motive pentru a citi sunt multe. Astăzi am și un nou motiv pentru a scrie despre cărți: o leapșă primită cu… mult timp în urmă. Mi-ar plăcea să răspundeți și voi la întrebările de mai jos, fie pe blogurile voastre, fie în comentarii.

1.De unde îți cumperi cărți?

De oriunde îmi ies în cale: site-uri din online-ul românesc (prefer libris, targulcartii, editura all, elefant), de la tarabele care stau prăfuite prin centrul orașului sau chiar de prin târgul de vechituri, unde uneori se ascund adevărate comori. Read More

Citate din cărți – Mentalitate de grasă

Habar nu am dacă vârsta e de vină sau faptul că m-am puturoșit, că termin de mâncat și mă cocoț în vârful patului, însă cert este că m-am îngrășat vreo trei kilograme anul acesta. În teorie nu ar trebui să fie o problemă, că oricum sunt sub greutate și-mi ies oasele prin piele. Practic, de când am luat proporții mă tot frământă o întrebare: să mă apuc de slăbit pentru a putea intra fără probleme în hainele pe care le am deja sau să rămân așa cum sunt acum (și cum nu am mai fost de aproape 20 de ani), chiar și cu riscul de a mă vedea nevoită să cumpăr alte haine?

E o falsă dilemă, probabil pentru că eu sunt o grasă falsă. Dar dacă aș fi fost cu adevărat grasă, cum ar fi arătat frământările mele? Ce gânduri parșive și chinuitoare m-ar fi bântuit? Nu cumva aș fi spus, ca și eroina atinsă de bulimie, că e de preferat să rămân așa cum mă știu de o viață? M-ar fi speriat schimbările? Mi-aș fi aranjat un loc al meu, călduț, în care să mă împac, să mă ascund, să mă văd altfel de cum mă vede lumea, să mă iubesc? Read More

Citate din cărți – Apogeul durerii

Cartea Ochiul furtunii ascunde multe comori care îndeamnă cititorul la introspecție. Personajele gândesc mult și emit diverse judecăți interesante. Cu unele am fost de acord, cu altele nu, însă toate m-au silit să privesc în jur și mai ales în interior. Cel mai greu mi-a fost să rămân obiectivă și sinceră cu mine însămi. Citatul de mai jos m-a împărțit în două: pe de o parte consider că, spiritual vorbind, este posibil (dar nu neapărat necesar) ca moartea să purifice, să trebuiască să reprezinte apogeul durerii, însă pe de alta parte mă tem că o durere prea mare poate devasta atât trupul, cât și sufletul/mintea. Totuși, până când nu ajungem acolo, nu avem de unde să știm cu exactitate nimic. Ne putem doar imagina…

“Doar nu se ruga pentru tine, nu? Pentru chestia aia… sufletul tău; sau pentru o moarte ușoară. E incredibil cât de mulți oameni insistă că moartea trebuie să fie ușoară și lipsită de durere, când, de fapt, ar trebui să fie apogeul durerii și cel mai dificil lucru din lume: Read More

Viața secretă a albinelor, de Sue Monk Kidd

Viața secretă a albinelor și-a dezvăluit, rând pe rând, tainele; în doar câteva ore. Este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, căci vrei să afli cât mai repede cum vor decurge lucrurile, ce se va mai întâmpla, cum se va termina. Sue Monk Kidd scrie simplu, dar emoționant, făcând povestea potrivită pentru oameni cu vârsta cuprinsă între 10 și 100 de ani. A reușit să mă prindă încă de la primele cuvinte și m-a inclus în joc, făcându-mă să mă simt iar adolescentă, să retrăiesc în gând momente aproape uitate, să îmi amintesc curajul (sau inconștiența) de atunci, să mă las cuprinsă de nostalgii fără nume și de furia devastatoare a celor 14 ani, să mă cred mai vie ca oricând. Am simțit aproape fizic durerea celor care nu sunt iubiți de propria lor familie, dezamăgirea de a afla că nu au fost doriți, dar și încrederea că se vor descurca în viață cumva, că vor găsi soluția ideală pentru a trăi frumos.

Cartea Viața secretă a albinelor poate fi cumpărată de pe site-ul targulcartii.ro.

Lily Owens, copila de 14 ani, trăiește singuratică la ferma tatălui său, mai mereu certată sau chiar pedepsită pentru nimicuri. Suferă în tăcere de dorul mamei sale, moartă în urmă cu zece ani și se simte vinovată pentru decesul acesteia. Singura ei prietenă este o negresă, Rosaleen, care lucrează ca servitoare în casa lor. Pentru că relația dintre Lily și tatăl său (T. Ray) este încordată, iar Rosaleen are principii de la care nu se abate, indiferent de consecințe, cele două intră în bucluc și se văd nevoite să fugă la Tiburon, un orășel din Carolina de Sud. Read More

Citate din cărți – Sinucidere

Sinuciderea – un gest care mă înspăimântă și mă face să mă întreb ce anume se rupe în mintea celor care aleg să nu mai iubească viața, să-i taie firul poate (prea) încâlcit. Aveam cândva un vecin, un tânăr înalt, brunet, cu păr ondulat, zâmbet de actor și inimă caldă. Toate fetele suspinau când îl vedeau, dar el nu avea ochi decât pentru una, tocmai pentru cea căreia nu îi păsa de frumusețea și bunătatea lui. Mai avea și o curea trainică, pe care nu a ezitat să o folosească atunci când a înțeles că iubirea pe care era dispus să o ofere nu avea nici o valoare. Sinuciderea lui m-a uimit și m-a îngrozit.

Citind cartea Ochiul furtunii, scrisă de Patrick White, mi-am amintit că sinuciderea poate fi de multe feluri:

“Poți să te și îneci în compasiune, dacă încerci să ajuți pe toată lumea; e și asta o formă de sinucidere.” Read More