Skip to main content

Istoria romanțată a unui safari

Istoria romanțată a unui safari – o carte pe care nu știu exact unde aș putea să o încadrez, dacă nu în categoria celor “de suflet”, căci m-a atins de la primele cuvinte, mi-a mângâiat inima dornică de frumos, mi-a retrezit dorința de a vedea Africa, mi-a dovedit că poezia există nu doar în versuri, ci și în proză. Daniela Zeca, autoarea, pare să aibă la îndemână un nesfârșit izvor de comparații, de sintagme pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri și care au puterea de a fermeca prin firescul și frumosul cu care se încadrează în poveste. Cuvintele îi sunt sclave supuse, i se rotunjesc sub peniță, se contorsionează și apoi șerpuiesc blând, aromat ori chiar sălbatic spre cititor. Daniela Zeca poate face din orice întâmplare o pânză pe care să țeasă imagini de o rară sensibilitate, de o frumusețe impresionantă pentru orice norocos căruia îi pică în mână cartea.

Istoria romanțată a unui safari poate fi găsită la un preț foarte bun în categoria Memorii Jurnal a site-ului libris, locul unde toate cărțile sunt ieftine.  (more…)

Copilul divin

Copilul divin este o carte scrisă de Pascal Bruckner. Trebuie să recunosc faptul că nu auzisem de acest scriitor și, dacă nu aș fi dat peste o recenzie a cărții pe internet, probabil că mult timp ar mai fi trecut până când numele său mi-ar fi atras atenția. Volumul este micuț, dar conține o mulțime de idei bine structurate și condensate. Sarcasmul este prezent în fiecare cuvânt al cărții, făcând din poveste un deliciu literar pe care vreau să îl recomand celor ce încă mai apreciază o scriitură bună și o idee sclipitoare. Cartea poate fi comandată de pe site-ul targulcartii.ro.

Erau întrebări de genul: ce loc ocupați în lanțul vieții, sunteți promisiune a existenței, virtualitate pură, embrion vorbitor, jumătate de porție? Cum puteți gândi în afara verticalității? Există viață înaintea vieții? Toată nenorocirea oamenilor vine oare din faptul că n-au știut să rămână în pântecul mamei?(more…)

Ultima oprire, Rusia

Mă tot gândesc de la o vreme să îmi petrec o vară mergând prin satele țării, discutând cu bătrânii întâlniți în cale, notând povești de demult, mâncând prin gospodăriile țăranilor și, în general, căutând stiluri diferite de viață. Deocamdată e doar un gând și nu voi trece la fapte până când nu voi găsi sponsorii potriviți, căci nu mai am vârsta și inconștiența care să mă împingă spre necunoscut fără plasă de siguranță. Spre deosebire de mine, Natalia Kliuceariova, poetă și prozatoare din noua generație, nu se teme să își arunce personajul principal în vâltoarea vieții, fără parașută și de cele mai multe ori chiar fără bilet de tren. Căci da, Nikita călătorește cu trenul de-a lungul și de-a latul țării, căutând Rusia din ochii oamenilor, Rusia din poveștile altor călători, Rusia neștiută.

“Mănăstirea e chiar în câmp. Au început s-o construiască în noaptea de Anul Nou, chiar la ora unu din mileniul trei. Un an mai târziu, preotul de acolo, părintele Boris, a făcut cu mâna lui o căsuță și a adus acolo câțiva copii de pripas. Apoi au apărut și niște bătrâne. Și așa trăiesc împreună, tineri și bătrâni. E frumos acolo. În jur e pădure cât vezi cu ochii, nici urmă de oameni. Mănăstirea încă n-are ziduri, e deschisă în calea vânturilor. Copiii au atârnat clopoței în mesteceni. Și mereu se aude clinchetul lor cristalin. Părintele Boris spune că (more…)

Citate din cărți – Toate poveștile au fost deja spuse

Nimic nou sub soare. De câte ori ai auzit sau chiar folosit această expresie? În urmă cu vreo trei sau patru ani, dintr-un senin de vară parfumată, în mintea mea a luat naștere o poveste despre care îmi imaginam că ar putea rupe gura târgului. Construiam intriga în gând, îmbrăcam personajele și le pregăteam replici, adunam cuvânt lângă cuvânt, convinsă fiind că-s primul om de pe pământ care s-a gândit la așa ceva. După numai câteva zile, întâmplarea mi-a scos în cale o pagină de wikipedia în care am descoperit tocmai ideile de bază ale poveștii ce mă bântuia, transpuse într-o carte de succes. Mi-am spus că viața e tare ciudată. Cum este posibil ca, la o distanță de zeci de ani, doi oameni complet diferiți, pe care nu îi unește nimic în realitate, care nu au auzit unul de celălalt, care trăiesc în colțuri diferite ale lumii, să aibă exact aceeași idee, să imagineze amănunte mai mult decât asemănătoare pentru o ficțiune?

Atunci m-am blocat. Ce sens are să mai scriu, dacă mi-a luat-o altul înainte și a făcut-o cu talent? Ca să nu mai vorbim de faptul că aș fi putut fi oricând acuzată de plagiere. Astăzi aș opta probabil pentru continuare, stimulată fiind de citatul următor: (more…)

Kamceatka, o carte scrisă de Marcelo Figueras

Kamceatka, scrisă de Marcelo Figueras, mi-a atras atenția prin titlu. M-a făcut să o doresc de cum am citit descrierea găsită pe site-ul editurii ALL (cu această ocazie răspund și celor care mă întreabă după ce criterii îmi aleg cărțile). Kamceatka este nu doar un teritoriu “misterios și îndepărtat, cu urși fioroși, cratere fumegânde învăluite în vapori de sulf și vârfuri muntoase acoperite de zăpezi eterne”, ci reprezintă și ultimul cuvânt pe care Harry îl aude din gura tatălui său. Cu un asemenea început, cartea are puterea de a reține cititorul, de a-i trezi curiozitatea, de a-l face să își imagineze câte în lună și în stele despre ceea ce va urma. Și totuși, parcă nimic nu anunța cu adevărat frumusețea ce avea să mi se dezvăluie.

Marcelo Figueras reușește, în fraze simple și clare, să descrie atmosfera apăsătoare din Argentina anului 1976, dar și toate temerile, speranțele și bucuriile unui copil de zece ani a cărui viață o ia razna când părinții decid brusc că a sosit momentul să se ascundă de autorități într-un sat de lângă Buenos Aires. Băiatul găsește într-un sertar, în noul său dormitor, o carte despre Houdini și își promite că se va face magician cândva. Pentru început, deoarece nu știe (deocamdată) nimic despre tehnicile folosite în evadări, alege numele pe care (more…)

Citate din cărți – Să ne îmbrăcăm cu gust

Să ne îmbrăcăm cu gust. Ok, ne îmbrăcăm, dar la al cui gust face referire această exprimare? v-aș întreba eu. Am citit deseori, și chiar m-am trezit scriind pe blog uneori, că ideal ar fi să păstrăm o măsură în toate, să nu exagerăm cu nimic, să ne îmbrăcăm așa cum ne place și cum se simțim bine, ținând totuși cont și de ceilalți. Mi s-a întâmplat de multe ori să admir femei care erau îmbrăcate extravagant, dar care, prin atitudinea lor, prin alegerile făcute, reușeau să impresioneze în mod plăcut. Și atunci, de ce ar asculta ele sfaturi legate de cumpătare? Mereu am crezut că trebuie să le lăsăm oamenilor aripi, să poată zbura încotro doresc. Cine știe cum, dintr-un copil căruia îi place să taie bluzele mamei pentru a croi rochii păpușilor, iese mai târziu un mare creator de modă, spuneam cândva.

Într-o carte foarte veche (publicată în 1961) am găsit un citat interesant, care ne spune foarte multe nu doar despre ce însemna cândva “să ne îmbrăcăm cu gust”, ci despre (in)toleranța acelor vremuri: (more…)

Citesc de plăcere

Să merg cu turma nu este, nu a fost nicicând o opțiune pentru mine. Prefer să stau închisă în căsuța mea, să  umblu pe drumuri lăturalnice, să mă ascund prin văgăuni, să-mi las sufletul să cutreiere nestingherit prin vreo poiană sau chiar prin cărți, acolo unde poveștile se derulează fără grabă, cu sens, încărcate cu detalii despre care nimeni nu mi-a vorbit vreodată. Acolo unde găsesc istorisiri pe care mi le-aș fi putut sau nu imagina, dar pe care cu siguranță nu le-aș fi putut scrie atât de bine. Acolo unde emoții de tot felul mă poartă de la râs la plâns și înapoi, mă copleșesc, îmi luminează obrazul palid și-mi trezesc pofta de a mă reîntoarce în lume, prin locuri unde zâmbetele copiilor și fluturarea de aripă a păsărilor transformă orice cărăuș de sentimente negative într-o ființă bună ca pâinea caldă.

Să merg cu turma nu este, nu a fost nicicând o opțiune pentru mine. Revolta care mă cuprinde când mi se cere să fac ceea ce fac oamenii momentului îmi aprinde flăcări în suflet și mă preface într-o pușlama dornică să înjure, să spargă, să distrugă – o fiară fără milă și fără de regrete. Totuși există și momente în care îmi doresc din suflet să îmi strig apartenența la un grup, să mă bucur de transhumanță, (more…)

Citate din cărți – O frumusețe stranie

Sunt cărți despre care se poate vorbi o zi întreagă și sunt cărți ce nu pot fi povestite, ci doar simțite. Foc palid face parte din a doua categorie. O carte grea, de o frumusețe stranie, cruntă, de-un nespus absurd, superb (nu-s cuvintele mele, după cum veți observa puțin mai târziu). O carte care îndeamnă la meditație și care ar merita mai mult din partea celor ce o citesc. Dar cum să vorbești altora despre ceva ce nici tu nu înțelegi pe deplin, despre ceva ce nu poate fi cuprins în cuvinte? Nu cumva e mai bine să taci, să lași poetului plăcerea de a vrăji din doar câteva slove?

“Ce clipă din treptata degradare

Vrea învierea? Anul? Ziua, care?

La cine-i cronometrul? Banda unde?

Sunt și-unii ghinioniști sau scapă turme?

Un silogism: alți oameni mor; dar eu

Nu-s altul; prin urmare, nu mor eu. (more…)

Foc palid, carte scrisă de Vladimir Nabokov

Foc palid, carte scrisă de Vladimir Nabokov. O carte foarte frumoasă, pe care mi-am dorit-o dintr-un impuls, după ce am citit pe internet o recenzie interesantă. Spunea autorul recenziei că nu a reușit să ajungă decât până la jumătatea volumului și că nu a înțeles nimic, dar a apreciat cum se cuvine scriitura de excepție. Cu mult înainte de jumătatea cărții, m-am trezit fără să îmi dau seama încântată peste măsură de versurile lui John Shade – personaj fictiv, scriitor ce lasă în urmă, după moartea sa, un poem în patru cânturi, scris în timpul ultimelor douăzeci de zile de viață-, dar și de ideea lui Nabokov: inventarea un personaj – Charles Kinbote – care să își asume sarcina de a comenta și de a edita Foc palid.

Cartea Foc palid poate fi cumpărată de pe site-ul targulcartii.ro.

Mă bucura culoarea: chiar și gri.

Din ochi făceam, privind, fotografii,

Literalmente. Oricând le permiteam,

Sau, cu un tremur mut, le porunceam, (more…)

Citate din cărți – Reîncarnare

Aveam vreo 20 de ani când un prieten mi-a vorbit despre reîncarnare. Nu puteam crede, însă îmi plăcea grozav ideea de a reveni în lume, indiferent sub ce formă. Singurul meu regret era că nu aș fi putut păstra mintea și amintirile din această viață. Dorind să aflu mai multe, am cumpărat și am citit cărți despre reîncarnare. Unele dintre ele, pe lângă teoriile mai mult sau mai puțin fanteziste ale autorilor, conțineau și așa-zise mărturii ale unor oameni care își aminteau cine/ce fuseseră și ce învârtiseră în viețile anterioare. Cred că acela a fost primul pas pe care l-am făcut spre pasiunea pentru scrierile fantasy și sf. 😀

“…Cum să găsești prin beznă, suspinând,

Sfericula de jasp, Frumos Pământ.

Cum prin spirale mintea să-ți păstrezi.

Măsuri de luat dacă te re-ncarnezi (more…)