V-ați întrebat vreodată cine ar fi omul dacă pe pământ ar trăi animale la fel de puternice și inteligente ca el? Dacă s-ar transforma deodată din prădător în pradă? Dacă ar fi nevoit să împartă ceea ce are cu ființe care să îi fie egale? Ați făcut vreodată un pas în spate pentru a vedea clar cine este de fapt omul? A încercat acest exercițiu de imaginație Robin Hobb în cartea Destinul Bufonului, din care eu am extras citatul de mai jos:
“Oamenii nu se tem de nici un rival. Ați uitat cum e când împarți lumea cu niște creaturi pline de o superioritate la fel de arogantă ca a voastră*. Credeți că puteți aranja totul după bunul plac. Faceți hărți, trageți pe ele linii și pretindeți că pământul vă aparține pur și simplu pentru că sunteți în stare să-l desenați. Însemnați plantele care cresc într-un loc și animalele care îl cutreieră, ca să se știe că sunt ale voastre, Read More
Category: Cărţile pe care le-am citit
Fahrenheit 451, de Ray Bradbury
Despre Fahrenheit 451, cartea scrisă de Ray Bradbury în anul 1953, se spune că ar aparține genului SF și poate chiar așa a fost vreme îndelungată, dar eu se pare că am citit-o mult prea târziu, în 2017, când multe dintre lucrurile descrise în roman deja se întâmplă. Cu mici excepții (încă nu am ajuns să interzicem și să ardem cărțile, dar le ignorăm, le aruncăm grămezi la tomberoane, le abandonăm prafului prin poduri etc), romanul prezintă o societate ce seamănă izbitor cu ceea ce vedem zilnic în jurul nostru: oameni dependenți de medicamente, de telenovele și de tot felul de emisiuni tv menite să ne tâmpească, oameni care nu au curaj sau voință să lupte pentru idealurile lor, oameni care nici măcar nu își dau seama cât de goale și nesemnificative le sunt viețile, dar și oameni (puțini, e drept) care înțeleg, mai devreme sau mai târziu, că s-au ghidat în viață dupa reguli care duc la regres.
“Dacă vrei ca un om să fie fericit politicește, nu-i înfățișa două laturi ale unei probleme, căci s-ar frământa, prezintă-i o singură latură, sau chiar nici una, e și mai bine. Lasă-l să uite c-ar exista primejdia războiului. Dacă guvernul e incapabil, birocratic și ahtiat de impozite,
Trăiesc printre cărți
Trăiesc printre cărți și-mi hrănesc sufletul cu ele. Nu aș putea spune că am un criteriu anume după care le aleg, cel puțin nu unul care să fie pe înțelesul lumii. Mă las purtată de gândurile momentului, de ceea ce inima îmi cere și mă bucur de relaxarea pe care fiecare carte în parte și toate la un loc mi-o oferă. În liniștea casei mă delectez cu lecturi care mă poartă spre lumi imaginare, unde viața diferă de cea pe care o cunosc. Atunci sunt cu adevărat fericită, chiar dacă personajele mai pățesc și lucruri rele, din care cu greu pot scăpa.
De-mi este tulburată liniștea (poate se uită soțul la un meci, poate copilul râde în hohote cu prietenii pe skype, poate sună la ușă vreo vecină, poate îmi vin în vizită nepoții, poate mă simt prea obosită după o zi grea de muncă), aleg varianta mai simplă, dar aproape la fel de relaxantă, cea în care cărțile pot fi și chiar trebuie schimbate, sucite, mutate, citite rând pe rând, până când se potrivesc sau până când
Pe ape și mai tulburi, de Tim Powers
Pe ape și mai tulburi – o carte ce are puterea de a fascina indiferent care este vârsta cititorului. Atâta timp cât copilul din noi continuă să trăiască și să își dorească emoții bune, cărțile de aventură își păstrează acel farmec inconfundabil de care ne amintim cu toții când ne gândim la vremea poveștilor de demult. Zilele de vacanță vor părea mult mai interesante, fără doar si poate. Întâmplările prin care trec eroii cărții vor trezi în inimile copiilor și tinerilor dorința de aventură, de cunoaștere, de distracție, iar adulților le vor aminti de vremurile când visau că vor deveni pirați și vor străbate fără frică mările lumii ori că vor descoperi pe insule misterioase comori îngropate cândva de către pirați.
“Pentru că, la urma urmelor, magia nu era minunată fiindcă putea obține orice, ci fiindcă îl încânta însuși modul de a obține, încălcarea voinței altcuiva, înșfăcarea cu o mână mai fermă, perceperea propriei voințe care forța lucrurile, în orice direcție; așa că era neliniștitor să-și dea seama că violarea altora nu era completă, că tabloul avea pete rezistente în fața voinței sale, așa cum opun rezistență cernelii zonele date cu ceară de pe piatra litografică. Nu putea ajunge la mințile lor. Le putea impune oamenilor să-i îndeplinească poruncile,
Istoria romanțată a unui safari
Istoria romanțată a unui safari – o carte pe care nu știu exact unde aș putea să o încadrez, dacă nu în categoria celor “de suflet”, căci m-a atins de la primele cuvinte, mi-a mângâiat inima dornică de frumos, mi-a retrezit dorința de a vedea Africa, mi-a dovedit că poezia există nu doar în versuri, ci și în proză. Daniela Zeca, autoarea, pare să aibă la îndemână un nesfârșit izvor de comparații, de sintagme pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri și care au puterea de a fermeca prin firescul și frumosul cu care se încadrează în poveste. Cuvintele îi sunt sclave supuse, i se rotunjesc sub peniță, se contorsionează și apoi șerpuiesc blând, aromat ori chiar sălbatic spre cititor. Daniela Zeca poate face din orice întâmplare o pânză pe care să țeasă imagini de o rară sensibilitate, de o frumusețe impresionantă pentru orice norocos căruia îi pică în mână cartea.
Istoria romanțată a unui safari poate fi găsită la un preț foarte bun în categoria Memorii Jurnal a site-ului libris, locul unde toate cărțile sunt ieftine. Read More
Copilul divin
Copilul divin este o carte scrisă de Pascal Bruckner. Trebuie să recunosc faptul că nu auzisem de acest scriitor și, dacă nu aș fi dat peste o recenzie a cărții pe internet, probabil că mult timp ar mai fi trecut până când numele său mi-ar fi atras atenția. Volumul este micuț, dar conține o mulțime de idei bine structurate și condensate. Sarcasmul este prezent în fiecare cuvânt al cărții, făcând din poveste un deliciu literar pe care vreau să îl recomand celor ce încă mai apreciază o scriitură bună și o idee sclipitoare. Cartea poate fi comandată de pe site-ul targulcartii.ro.
“Erau întrebări de genul: ce loc ocupați în lanțul vieții, sunteți promisiune a existenței, virtualitate pură, embrion vorbitor, jumătate de porție? Cum puteți gândi în afara verticalității? Există viață înaintea vieții? Toată nenorocirea oamenilor vine oare din faptul că n-au știut să rămână în pântecul mamei?” Read More
Ultima oprire, Rusia
Mă tot gândesc de la o vreme să îmi petrec o vară mergând prin satele țării, discutând cu bătrânii întâlniți în cale, notând povești de demult, mâncând prin gospodăriile țăranilor și, în general, căutând stiluri diferite de viață. Deocamdată e doar un gând și nu voi trece la fapte până când nu voi găsi sponsorii potriviți, căci nu mai am vârsta și inconștiența care să mă împingă spre necunoscut fără plasă de siguranță. Spre deosebire de mine, Natalia Kliuceariova, poetă și prozatoare din noua generație, nu se teme să își arunce personajul principal în vâltoarea vieții, fără parașută și de cele mai multe ori chiar fără bilet de tren. Căci da, Nikita călătorește cu trenul de-a lungul și de-a latul țării, căutând Rusia din ochii oamenilor, Rusia din poveștile altor călători, Rusia neștiută.
“Mănăstirea e chiar în câmp. Au început s-o construiască în noaptea de Anul Nou, chiar la ora unu din mileniul trei. Un an mai târziu, preotul de acolo, părintele Boris, a făcut cu mâna lui o căsuță și a adus acolo câțiva copii de pripas. Apoi au apărut și niște bătrâne. Și așa trăiesc împreună, tineri și bătrâni. E frumos acolo. În jur e pădure cât vezi cu ochii, nici urmă de oameni. Mănăstirea încă n-are ziduri, e deschisă în calea vânturilor. Copiii au atârnat clopoței în mesteceni. Și mereu se aude clinchetul lor cristalin. Părintele Boris spune că Read More
Citate din cărți – Toate poveștile au fost deja spuse
Nimic nou sub soare. De câte ori ai auzit sau chiar folosit această expresie? În urmă cu vreo trei sau patru ani, dintr-un senin de vară parfumată, în mintea mea a luat naștere o poveste despre care îmi imaginam că ar putea rupe gura târgului. Construiam intriga în gând, îmbrăcam personajele și le pregăteam replici, adunam cuvânt lângă cuvânt, convinsă fiind că-s primul om de pe pământ care s-a gândit la așa ceva. După numai câteva zile, întâmplarea mi-a scos în cale o pagină de wikipedia în care am descoperit tocmai ideile de bază ale poveștii ce mă bântuia, transpuse într-o carte de succes. Mi-am spus că viața e tare ciudată. Cum este posibil ca, la o distanță de zeci de ani, doi oameni complet diferiți, pe care nu îi unește nimic în realitate, care nu au auzit unul de celălalt, care trăiesc în colțuri diferite ale lumii, să aibă exact aceeași idee, să imagineze amănunte mai mult decât asemănătoare pentru o ficțiune?
Atunci m-am blocat. Ce sens are să mai scriu, dacă mi-a luat-o altul înainte și a făcut-o cu talent? Ca să nu mai vorbim de faptul că aș fi putut fi oricând acuzată de plagiere. Astăzi aș opta probabil pentru continuare, stimulată fiind de citatul următor: Read More
Kamceatka, o carte scrisă de Marcelo Figueras
Kamceatka, scrisă de Marcelo Figueras, mi-a atras atenția prin titlu. M-a făcut să o doresc de cum am citit descrierea găsită pe site-ul editurii ALL (cu această ocazie răspund și celor care mă întreabă după ce criterii îmi aleg cărțile). Kamceatka este nu doar un teritoriu “misterios și îndepărtat, cu urși fioroși, cratere fumegânde învăluite în vapori de sulf și vârfuri muntoase acoperite de zăpezi eterne”, ci reprezintă și ultimul cuvânt pe care Harry îl aude din gura tatălui său. Cu un asemenea început, cartea are puterea de a reține cititorul, de a-i trezi curiozitatea, de a-l face să își imagineze câte în lună și în stele despre ceea ce va urma. Și totuși, parcă nimic nu anunța cu adevărat frumusețea ce avea să mi se dezvăluie.
Marcelo Figueras reușește, în fraze simple și clare, să descrie atmosfera apăsătoare din Argentina anului 1976, dar și toate temerile, speranțele și bucuriile unui copil de zece ani a cărui viață o ia razna când părinții decid brusc că a sosit momentul să se ascundă de autorități într-un sat de lângă Buenos Aires. Băiatul găsește într-un sertar, în noul său dormitor, o carte despre Houdini și își promite că se va face magician cândva. Pentru început, deoarece nu știe (deocamdată) nimic despre tehnicile folosite în evadări, alege numele pe care Read More
Citate din cărți – Să ne îmbrăcăm cu gust
Să ne îmbrăcăm cu gust. Ok, ne îmbrăcăm, dar la al cui gust face referire această exprimare? v-aș întreba eu. Am citit deseori, și chiar m-am trezit scriind pe blog uneori, că ideal ar fi să păstrăm o măsură în toate, să nu exagerăm cu nimic, să ne îmbrăcăm așa cum ne place și cum se simțim bine, ținând totuși cont și de ceilalți. Mi s-a întâmplat de multe ori să admir femei care erau îmbrăcate extravagant, dar care, prin atitudinea lor, prin alegerile făcute, reușeau să impresioneze în mod plăcut. Și atunci, de ce ar asculta ele sfaturi legate de cumpătare? Mereu am crezut că trebuie să le lăsăm oamenilor aripi, să poată zbura încotro doresc. Cine știe cum, dintr-un copil căruia îi place să taie bluzele mamei pentru a croi rochii păpușilor, iese mai târziu un mare creator de modă, spuneam cândva.
Într-o carte foarte veche (publicată în 1961) am găsit un citat interesant, care ne spune foarte multe nu doar despre ce însemna cândva “să ne îmbrăcăm cu gust”, ci despre (in)toleranța acelor vremuri: Read More