Skip to main content

Viața secretă a albinelor, de Sue Monk Kidd

Viața secretă a albinelor și-a dezvăluit, rând pe rând, tainele; în doar câteva ore. Este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, căci vrei să afli cât mai repede cum vor decurge lucrurile, ce se va mai întâmpla, cum se va termina. Sue Monk Kidd scrie simplu, dar emoționant, făcând povestea potrivită pentru oameni cu vârsta cuprinsă între 10 și 100 de ani. A reușit să mă prindă încă de la primele cuvinte și m-a inclus în joc, făcându-mă să mă simt iar adolescentă, să retrăiesc în gând momente aproape uitate, să îmi amintesc curajul (sau inconștiența) de atunci, să mă las cuprinsă de nostalgii fără nume și de furia devastatoare a celor 14 ani, să mă cred mai vie ca oricând. Am simțit aproape fizic durerea celor care nu sunt iubiți de propria lor familie, dezamăgirea de a afla că nu au fost doriți, dar și încrederea că se vor descurca în viață cumva, că vor găsi soluția ideală pentru a trăi frumos.

Cartea Viața secretă a albinelor poate fi cumpărată de pe site-ul targulcartii.ro.

Lily Owens, copila de 14 ani, trăiește singuratică la ferma tatălui său, mai mereu certată sau chiar pedepsită pentru nimicuri. Suferă în tăcere de dorul mamei sale, moartă în urmă cu zece ani și se simte vinovată pentru decesul acesteia. Singura ei prietenă este o negresă, Rosaleen, care lucrează ca servitoare în casa lor. Pentru că relația dintre Lily și tatăl său (T. Ray) este încordată, iar Rosaleen are principii de la care nu se abate, indiferent de consecințe, cele două intră în bucluc și se văd nevoite să fugă la Tiburon, un orășel din Carolina de Sud. (more…)

Citate din cărți – Sinucidere

Sinuciderea – un gest care mă înspăimântă și mă face să mă întreb ce anume se rupe în mintea celor care aleg să nu mai iubească viața, să-i taie firul poate (prea) încâlcit. Aveam cândva un vecin, un tânăr înalt, brunet, cu păr ondulat, zâmbet de actor și inimă caldă. Toate fetele suspinau când îl vedeau, dar el nu avea ochi decât pentru una, tocmai pentru cea căreia nu îi păsa de frumusețea și bunătatea lui. Mai avea și o curea trainică, pe care nu a ezitat să o folosească atunci când a înțeles că iubirea pe care era dispus să o ofere nu avea nici o valoare. Sinuciderea lui m-a uimit și m-a îngrozit.

Citind cartea Ochiul furtunii, scrisă de Patrick White, mi-am amintit că sinuciderea poate fi de multe feluri:

“Poți să te și îneci în compasiune, dacă încerci să ajuți pe toată lumea; e și asta o formă de sinucidere.” (more…)

Citate din cărți – Despre dragoste

Ochiul furtunii este o carte potrivită celor care vor să privească din interior spre exterior, însă trebuie să spun că e posibil ca anumite lucruri descoperite acolo să nu fie prea plăcute. Cititorul poate regăsi gânduri și sentimente care l-au mișcat vreodată, poate vedea petele din sufletele altora sau poate afla despre dragoste (dacă nu a trăit-o până acum) că uneori doare. Patrick White spune la un moment dat, prin vocea eroinei sale, octogenara Elizabeth Hunter:

“Ce nu-mi place mie la dragoste este că, atunci când ești pregătit să-i iubești pe ceilalți, nu vor ei; iar când vor ei, tu nu mai suporți nici măcar ideea.”

Tot un citat despre dragoste, de această dată cu Mary de Santis, una dintre infirmierele doamnei Hunter:

“…iubirea e un fel de stare supranaturală căreia trebuie să mă abandonez total; trebuie să mă las consumată, mai ales cu defectele mele, până când nu mai rămâne nimic din mine.” (more…)

Ochiul furtunii, de Patrick White

Patrick White, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori australieni, a primit în anul 1973 premiul Nobel pentru literatură “datorită unei arte narative psihologice și complexe care a introdus un nou continent pe harta literaturii”. Trebuie să recunosc, cu maximă sinceritate, că nu auzisem de el până când am ajuns pe site-ul editurii ALL și am descoperit cartea Ochiul furtunii. La prima vedere părea un volum despre “decăderea umană, relațiile de familie și vârtejurile de dragoste și ură, comedie și tragedie, care le răscolesc…”, o împletitură între evenimente din prezent și povești / amintiri ale trecutului. De la primele pagini mi-am dat seama că Ochiul furtunii e mai mult de atât, cel puțin din punct de vedere literar, dar și pentru mine, personal. M-a zguduit mai tare decât aș fi fost dispusă să recunosc, și asta pentru că în Elizabeth Hunter, eroina romanului, am regăsit-o (parțial) pe mama mea.

Scriitura este de excepție, atât prin felul în care autorul privește până în adâncul sufletelor și scoate la lumină cele mai ascunse și mai jenante gânduri, cât și prin maniera în care realizează trecerile de la prezent la trecut și înapoi, aproape insesizabil. Ochiul furtunii este o carte care provoacă la introspecție. Oare boala și/sau bătrânețea ne schimbă felul de a gândi și de a ne comporta? Citind acest volum și amintindu-mi de mama mea, care a mai trăit nouă ani după atacul cerebral, pot spune că răspunsul este NU, boala și/sau bătrânețea nu ne pot schimba caracterul, modul de a gândi sau de a acționa, ci ne pot doar limita. (more…)

Citate din cărți – Utilizarea metaforelor

Nu este tocmai lucru ușor să te lași de gândit și să intri în rândul majoritarilor, însă urmând pas cu pas sfaturile oferite cu generozitate de Hannes Stein, consider că șansele sunt relativ mari. Pentru a le dezvălui pe toate, ar trebui să postez pe blog întreaga carte și nu îmi permit acest lux. Am totuși convingerea că următorul fragment din cartea Cum m-am lăsat de gândit va reuși să stârnească o năvalnică (și firească, dealtfel) curiozitate de a afla mai multe. Am ales un citat despre utilizarea metaforelor, căci sunt blogger și nimic din ceea ce este blogosferic nu îmi este străin.

“…sfaturi referitoare la stilul oral și scris… Dacă totuși cădeți în ispita de a utiliza metafore, cel puțin nu inventați unele vii și proaspete, ci scoateți exemplare pe jumătate moarte din azilul expresiilor răsuflate. Astfel puteți obtine rezultate foarte frumoase prin încrucișarea figurilor de stil. (Exemplul clasic ne-a fost oferit de conducătorul comunist Ernst Thalmann care, într-un discurs din Reichstag-ul german, a afirmat: Ne aflăm cu un picior în groapă, iar cu celălalt tragem mâța de coadă.” – Cum m-am lăsat de gândit, de Hannes Stein (more…)

Literatura de ieri vs literatura de astăzi

Literatura de ieri vs literatura de astăzi

Un subiect ce poate și chiar reușește să nască polemici infinite între apărătorii noului și susținătorii scrierilor din trecut. Nici nu e de mirare, ținând cont de faptul că fiecare cititor este subiectiv, fie că își dă seama de acest lucru, fie că nu. Anumite scrieri ni se lipesc de suflet datorită condeiului măiastru al autorului ori datorită faptului că ne regăsim în respectiva poveste. Altele nu ne transmit mai nimic, indiferent de perioada când au fost publicate. Am uneori impresia că este o falsă problemă. Până la urmă, fiecare epocă își are geniile sale, își are autorii săi buni, își are scrierile sale deosebite, memorabile, de referință.

Provocarea vine de la Târgul Cărții. Iată cele câteva întrebări la care m-am grăbit să răspund din postura de simplu cititor.

Sunt cărțile de ieri mai valoroase decât cele de astăzi? (more…)

Citate din cărți – Existență

Orson Scott Card, cu stilul său simplu și cu poveștile care nu dau cititorului răgaz să respire, probabil va mai rămâne pentru mult timp unul dintre scriitorii mei preferați. L-am ales astăzi pentru că am vorbit întâmplător cu un prieten despre Wyrm, cartea care m-a vrăjit în urmă cu trei ani. De fapt, am ales pentru jocul Citate favorite (detalii găsiți la Zina) “vocea” unui personaj imaginat de Orson Scott Card în Wyrm.

“Dacă nimic din ceea ce ai făcut nu a provocat vreo schimbare în lumea exterioară, și dacă nimic din lumea exterioară nu a provocat vreo schimbare în tine, atunci înseamnă că nu ai știut că există o lume și ea nu a știut că exiști tu, așadar ar fi lipsit de sens să vorbești despre existența ta.” (more…)

Citate din cărți – Decretele talibanilor

Nici măcar nu m-am enervat citind decretele talibanilor. Nu te poți supăra pe niște oameni care interzic cântatul la tobe sau eradicarea narcoticelor. Parcurgând lista, am fost izbită de comicul sau absurdul unora dintre decrete. Și mi-am dorit ca altele să fie aduse și la noi. Găsite în cartea Anticarul din Kabul, decretele talibanilor se vor răspândi în lume prin intermediul jocului Citate favorite.

Când talibanii au intrat în Kabul, în septembrie 1996, la radio Sharia s-au difuzat șaisprezece decrete. O nouă eră începuse.

1.Se interzice ca femeile să se expună fără burka.

2. Se interzice difuzarea muzicii.

3. Este interzis să te bărbierești.

4. Rugăciunea este obligatorie. (more…)

Anticarul din Kabul, de Asne Seierstad

Anticarul din Kabul, carte scrisă de Asne Seierstad

Asne Seierstad este jurnalistă și trăiește în Norvegia. Relatările sale despre conflictele militare din diverse zone ale pământului, conflicte ce au îngrozit întreaga lume, au primit numeroase premii. Ajunsă la Kabul imediat după căderea talibanilor, jurnalista petrece trei luni în sânul unei familii despre care, la prima vedere, își imaginează că este o “familie afgană atipică”. Abia după ce îmbracă burka și trăiește precum femeile din casă, jurnalista înțelege că anticarul din Kabul, mândrul Sultan Khan, este o cu totul altă persoană în mijlocul familiei, un despot căruia nimeni nu i se poate opune, ale cărui păreri nu pot fi contrazise și ale cărui decizii nu trebuie contestate.

A iubit dintotdeauna cărțile și a transformat pasiunea într-o afacere foarte rentabilă. Sultan Khan deține câteva anticariate în orașul Kabul, însă comorile adevărate stau ascunse dincolo de rafturi, acolo unde ochii celor de la putere nu pot ajunge, așa cum s-a întâmplat când mai întâi comuniștii, apoi talibanii, au năvălit în anticariat, au scos de pe rafturi cărțile care aveau desene / poze reprezentând creaturi vii sau opere ale dușmanilor regimului, le-au dat foc în stradă și l-au aruncat pe anticar în închisoare. (more…)

Citate din cărți – De ce urăsc chinezii câinii?

Eram copil și furam carnea din frigider pentru a hrăni câinii de la bloc, fără să îmi pese că ai mei stătuseră noaptea la cozi ori dăduseră atenții valoroase măcelarului pentru a le păstra cele mai bune bucăți. Tot din casă adunam haine călduroase pentru a le face culcușuri cățelelor care aveau pui. Ele primeau și lapte cald, lapte pentru care bunica ieșea din casă la 5 dimineața, pe vremea când lactatele se dădeau numai pe cartelă. Când a apărut Sultan în viața mea, am fost cel mai fericit om de pe pământ. Aveam propriul meu câine, poate cel mai bun și mai cuminte câine din câți s-au născut vreodată pe această planetă. Au urmat Micky, Rex, Chandra… Acum îl am pe Bruno, care este tratat de parcă ar fi copilul meu cel mic.

Știind toate astea, imaginați-vă șocul pe care l-am avut în urmă cu niște ani, când am aflat despre chinezi că mănâncă fără probleme câini. Am sperat să nu fie adevărat. Dacă mi-ar fi stat (și dacă mi-ar sta) în puteri, le-aș fi dus eu mâncare, orice fel de mâncare, numai să lase câinii in pace. Bineînțeles că nu e posibil. Chinezii (more…)