Skip to main content

Cascadele de râs şi cojile de portocală

Este prea puţin important unde mergeam în acea zi, ce treabă aveam sau câte ninsori au trecut de atunci. Eram în maşină, alături de o familie. Oameni simpatici, educaţi, care făceau impresie bună oriunde se duceau.

Am fost martor tăcut, uitat pe bancheta din spate, am asistat fără să vreau la o scenă demnă de Cascadorii râsului. Faceţi abstracţie de prezenţa mea discretă şi concentraţi-vă pe cele două personaje, şoferul şi soţia lui. Să le spunem Ion şi Maria.

Era prima zăpadă din acel an, venită pe neaşteptate, într-o după-amiază calmă. O pătură albă, imensă, încerca să îngroape oraşul prăfuit şi dezorientat. Îi necăjea pe şoferi, reducând vizibilitatea până aproape de zero, le grăbea pe gospodine spre case şi înnăbuşea râsetele cristaline ale copilaşilor, care alergau cu mânuţele întinse spre primii fulgi de nea.

 

 

Cojile rămase de la portocala abia mâncată răspândeau arome îmbătătoare în aerul cald din maşină. Parfumul lor urca înceţişor, intra în nări, se impregna subtil în haine şi în păr.

 

 

Fulgii mari de nea acoperă parbrizul. Nu se mai vede nimic. Totul este alb de jur împrejur. Se circulă cu 5 km/h prin centrul aglomerat al oraşului. Liniştea din maşină este sfâşiată de un ţipăt al Mariei.

Maria: Atenţie în dreapta, că dau nebunii ăştia peste noi!

Ion: Nu dă nimeni peste noi, dragă.

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Ah, ce m-a speriat fiinţa asta! De ce oare se strecoară printre maşini? Dacă o călcai?

Ion: Suntem la semafor, dragă, nu se mişcă nici o maşină.

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Fii atent! Ar fi mai bine să treci pe banda cealaltă!

Ion: Ţi se pare că citesc ziarul, dragă?

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Mergi mai încet, să nu ne lovim de cel din faţă!

Ion: Merg cu 5 km/h. Se poate mai încet de atât?

Roţile se mai învârt pe o distanţă de câţiva metri, doamna îşi face o cruce mare… Martorul frământă încordat o coajă de portocală galben-roşiatică între degete…

Maria: Fă dreapta! Stânga! Ia piciorul de pe acceleraţie!

Ion: Bine, draga mea.

Opreşte maşina, răsuceşte cheia în contact şi coboară, spunând:

-Văd că te pricepi mai bine. Te invit să conduci maşina până la destinaţie.

Se îndreaptă grăbit spre trotuar, fără să privească înapoi.

Maria, descumpanită: Ce l-a apucat, dragă? Ce i-am zis?

Primii fulgi de nea aduc cu ei în fiecare an parfumul cascadelor de râs şi al cojii de portocale galben-roşiatică frământate între degetele încordate.

 

Comments
  • Szasz Sebes Paul November 18, 2012 at 6:49 am

    Super tari

  • Dana November 18, 2012 at 6:56 am

    As zice ca e pura fictiune, dar am trecut si eu printr-o intamplare aproape identica, eu, pe bancheta din spate, fara portocale… Si la mine nu prea a fost amuzant pentru ca cei doi, soferul si “consilierul” s-au certat mai-mai sa-si scoata ochii. 😀

  • Mirela November 18, 2012 at 7:00 am

    Farmecul inimitabil al bucureștenilor! Nu prea am parte de asemenea scene în Clujul meu frumos, dar cu oameni reci, sobri, distanți. Grăbiți, foarte grăbiți.
    Sunt niște figuri, Ion și Maria! Iar martorul…Păi cred că a prins chiar aromă de coajă de portocală după atâta frământat! Sau paote că, la coborârea din mașină, zăpada avea deja miros de coajă de portocală, fructele din iernile copilăriei, când numai atunci se găseau pe piață, nu ca azi.
    O pagină plină de hazul unei situații ”tragice”, scrisă cu același farmec de tine, Vienela! O duminică frumoasă! 🙂

  • Ana-Maria November 18, 2012 at 7:09 am

    Haioasa situatie si ,totodata , enervanta. Desi postarea este o poveste imaginata , cred ca multi soferi au trecut prin asemenea situatie.Inclusiv eu…cu pasagerul din dreapta , care -in 98% din cazuri- este si pasagerul de viata….Este frustrant , enervant si iritant sa nu fi lasat sa sofezi asa cum sti si sa primesti indicatii.Mai ales cand pasagerul nu are permis , nu a avut niciodata si nici nu isi doreste! 😀

    • Vienela November 18, 2012 at 7:10 am

      Ana-Maria, nu este o poveste imaginata. Am trait fiecare dintre momentele descrise aici. :))

  • Radu November 18, 2012 at 7:23 am

    Am trecut si eu prin situatii asemanatoare. 🙂
    De regula sunt greu de enervat, dar cand sunt concentrat la condus pe o ploaie torentiala pe alocuri cu grindina, reactionez si eu mai atipic.
    Am oprit masina in cea mai mare balta pe care am gasit-o si am rugat deosebit de frumos :)) pasagerul din dreapta sa se dea jos.

  • gandvis November 18, 2012 at 7:46 am

    Ha, ha!
    Drăguţ – şi tipic pentru pasagerii din dreapta, mai ales când sunt soţii!!!
    Şi ai povestit foarte frumos!

  • D-Petre November 18, 2012 at 7:56 am

    La primul drum,dupa ce am luat permisul de conducere, facut impreuna cu parintii si fratele, dupa 10 km si 1000 de indicatii primite de la fiecare, am oprit, am coborat din masina si am luat loc tacticos pe o movila de pamant de pe marginea drumului. Am aprins o tigara, parintii nici macar nu stiau ca fumez 🙂 si au fost atat de surprinsi de toata intamplarea incat am reusit sa fac restul de 150 km fara sa mai am parte de “indicatii pretioase”.

  • Taraboste November 18, 2012 at 9:18 am

    Nimic nu omoara mai tare inceputurile in ale sofatului decat avalansa indicatiilor … Iti vine sa-ti iei lumea in cap si sa ramai pieton for ever 😀

  • Cris-Mary November 18, 2012 at 10:28 am

    :)) Sa stii ca Ion si Maria se regasesc inmai multe cupluri, am vazut si eu scena asta ca si martor 😀 Am vazut scena si cand Maria era la volan si Ion in dreapta 😀 Foarte frumos spusa ..Sincer, eu abea astept fulgii de nea desi cred ca va fi nebunie in oras…

  • coco November 18, 2012 at 10:43 am

    simt aromele 🙂

  • CARMEN November 18, 2012 at 10:45 am

    Ion este un ZEU, daca poate rabda asemenea sotie lânga el, zi de zi! :))
    da… primii fulgi de nea iau prin surprindere in fiecare an soferii nepregatiti, fara cauciucuri de iarna, dar si pe edilii orasului – responsabil cu dezapezitul! :))

  • silavaracald November 18, 2012 at 11:13 am

    Am pățit și eu una de-asta, dar cu rolurile inversate. Conduceam eu, Peștișorul stând în dreapta. Era în una din rarele lui dispoziții… ”expansive”, adică băuse ceva și devenise vorbăreț. Și mă bătea la cap constant în legătură cu felul în care șofam. În cele din urmă, ajunși în mijlocul celei mai mari intersecții din oraș, am coborât și mi-am văzut de drum pe jos. A trebuit să vină mama să mă roage să mă întorc, că Peșty nu putea conduce fiind băut și exista riscul să-i linșeze ceilalți conducători auto care formaseră ditamai coloana în spatele mașinii noastre.

  • Larisa November 18, 2012 at 11:23 am

    :)))) funny povestirea ta :))
    Sincer, eu ii regasesc pe parintii mei aici oarecum…maica-mea este tare fricoasa.. :)) bine nici chiar asa, sa dea indicatii clare, dar ceva de genul :)) Duminica placuta Vienela!

  • Minnie November 18, 2012 at 11:32 am

    Foarte frumoasa povestea ta draga mea micuta scriitoare! 🙂
    Sa ai o duminica de vis si cand ai timp da o fuga la mine pe blog! SURPRIZA!!!!

  • Silving November 18, 2012 at 11:39 am

    Am remarcat cat de dragastos si de politicos si-au vorbit in tot acest timp 😀

  • Vladen November 18, 2012 at 11:51 am

    Mwahahahahahahahahahaa! E STANDARD! E sindromul de Habarnam! Asta era un omulet dintr-o serie de romane de copii rusesti. Tipul nu stia nimic (de unde numele) dar le stia pe toate si cel mai tare ii placea sa dea indicatii. Chestia parodia, evident, activistii de partid. Daca ar fi fost scrisa acum ar fi parodiat managerii corporatisti :P. Peste tot si in orice situatie exista un Habarnam. Iar cand vine vorba de sofat, politica si fotbal sunt miliooooaaaaaaaaaneeee! :)))) Bag mana in foc ca orice sofer a avut parte de asa ceva :P. E obligatoriu. In cazul meu era mama. Eu i-am spus clar acum vreo 6 ani: ea merge cu taxiul sau autobuzul. Nu cu mine. 😀

  • […] Mirela,  CARMEN,  Poclid Roxana Simona ,  gandvis,  Vienela,  KARMAPOLICE,  ,  ,  , […]

  • Ioana K-Man November 18, 2012 at 2:20 pm

    Asta e doar un test sa vad daca mai intru in spam.

  • doru November 18, 2012 at 3:46 pm

    fuuunny :)) felicitari ! 🙂

  • pandhora November 18, 2012 at 4:03 pm

    “martorul tacut” cred ca s-a distrat ca la spectacolo :))
    baiat destept Ion…e bine sa stii cand trebuie sa pui punct :))
    haioasa poveste si imaginea primei zapezi pe care mi-ai adus-o in minte e tare faina 🙂

  • Lolita November 18, 2012 at 4:49 pm

    Haioasa povestirea ta! Sa fie cascade de ras si arome de portocale si de acum inainte! O iarna de vis!
    Numai bine! 🙂

  • lili3d November 18, 2012 at 6:19 pm

    A mai condus cineva mașina după aceea?

  • Daurel November 18, 2012 at 7:30 pm

    Este o depozitie fidela…
    PS.Si eu am parasit masina de vreo doua ori…

  • elly weiss November 18, 2012 at 8:56 pm

    :)) Am mai auzit despre astfel de sotii. Doar am auzit, inca n-am vazut vreodata ceva nici macar pe aproape.
    Eu cred ca iti venea sa pocnesti pasagerul din dreapta…de aceea framantai cojile de portocala atat de incordata… Si nu cred ca iti venea doar tie 😉
    O intamplare amuzanta care pentru totdeauna va alatura in amintirea ta mirosul de coji de portocale cu ninsoare abundenta…
    Si cand ma gandesc ca eu nici macar la drum nu sunt atenta, de cele mai multe ori. Cred ca si din motivul asta n-as fi buna de sofer. :))

  • […] CARMEN, Silving,Poclid Roxana Simona, Vienela, gandvis, Vienela, Anca, Vania,Diana,Lili3d,Lolita,Ochii […]

  • babymanager November 18, 2012 at 10:05 pm

    Foarte pitoresc scris, pe langa comicul situatiei 🙂

  • g1b2i3 November 19, 2012 at 6:07 am

    Cred ca oameni asemenei Mariei sunt groza oricarui sofer.Ion a procedat intelept, bine ca a plecat de la volan.
    Iti doresc o saptamana minunata!

  • OchiiVerzi November 19, 2012 at 9:10 am

    Se pare ca primii fulgi de zapada nu aduc confuzie doar pentru cei mici ce alearga haotic pe afara sa prinda fiecare fulg de nea. Are efect uneori si asupra celor mari, uneori poate nu cel mai bun efect dar cu siguranta unul ce se strecoara in amintiri. Portocale 😀 … pff!!!! Ia sa pun si eu pe calorifer 😀

  • Diana November 20, 2012 at 8:50 am

    Ce i-am zis draga?! 🙂
    Excelent! Superb! Ar trebui sa citeasca povestea toti aceia care stau “in dreapta” si ii invata pe soferi cum sa conduca! 🙂
    Viata fericita!

  • ady November 20, 2012 at 8:01 pm

    eu i-am spus mamei ca daca as fi fost sofer in locul tatalui, opream masina si o dadeam jos. 🙂 norocul ei ca tata e teribil de calm si are simtul umorului la el.

  • O diminadă plină de parfum | Iubesc Viaţa November 25, 2012 at 6:30 am

    […] aproape de liceu. În casă mirosea puternic a mere ionatane, aduse de la bunica ei de la ţară. Parfumul lor ne învăluia […]

  • Cine mi-a furat pământul? | Iubesc Viaţa December 6, 2012 at 6:32 am

    […] Ploieşti, mai ales că cerul era cenuşiu, afară chiar mirosea a iarnă, iar în casă se simţea aromă de portocale. Cum să nu fiu indispusă, când mă trezesc la ora 4, 30 şi văd că la noi A PLOUAT. Cum să […]

  • Claudia February 25, 2017 at 4:07 pm

    :))) a mai ieșit mirosul de portocale din mâini? 😀

    • Vienela February 25, 2017 at 5:16 pm

      :)))))) Dupa multe zapezi… :p

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.