Skip to main content

Casa molimei

Am tot amânat să vorbesc despre ea, deşi am terminat-o de citit imediat Nu am aflat ce s-a întâmplat cu America. Oamenii au decăzut, se poartă ca nişte primitivi, sunt seceraţi de epidemii şi împinşi de foame spre o Europă ce pare tărâm al făgăduinţei, deşi nu s-a întors nimeni pentru a confirma. Un eveniment tragic, de proporţii uriaşe, despre care autorul Jim Crace nu dă amănunte, are urmări dezastruoase. Lungul drum spre oceanul salvator este plin de pericole, nimic nu mai este aşa cum ar trebui să fie şi “numai nebunii ajung până pe coastă”.
libris.ro

Franklin, bărbat puternic, dar timid, plecat de acasă în căutarea unei vieţi mai bune, o cunoaşte pe Margaret la Casa molimei, acolo unde fusese lăsată să moară după ce se îmbolnăvise. Îşi continuă drumul spre ocean alături de această fată plăpândă, iar legătura dintre ei devine tot mai strânsă, pe măsură ce înfruntă situaţii care le pun vieţile în pericol. Foame, oameni disperaţi, baptişti ciudati, vânzători de sclavi, hoţi, dezastre naturale, pierderea familiilor, totul îi uneşte. Îşi descoperă în fiecare zi noi puteri, noi motive pentru a merge mai departe, pentru a lupta cu greutăţile.

Primele pagini nu m-au atras prea tare, dar am continuat să citesc şi bine am făcut. Mi-a plăcut mult felul în care este scrisă, am fost impresionată de puterea şi dăruirea lui Margaret, am admirat curajul cu care înfruntă greutăţile în numele iubirii, am zâmbit văzând pas cu pas cum se înfiripă legătura dintre cele două personaje. M-am întrebat dacă după un dezastru omenirea chiar s-ar putea întoarce în timp, uitând totul, pornind iar de la zero.

“Dar, într-un fel, sufereau deja de o febră la fel de letală şi de înşelătoare: febra emigrării. Îi ardea pe toţi şi îi punea în mişcare. Fu unul dintre momentele de răscruce ale călătoriei lor (în care chemarea vechiului şi strălucirea noului erau la fel de atrăgătoare), când orice ultim instinct de a se întoarce acasă fu spulberat. Aici, boala era la putere. Dar acolo unde aveau să ajungă nu exista febră, nu? Asta voiau să creadă. Acolo nu erau friguri sau febră tropicală, nici boala căpuşei sau holeră, nici herpes sau malarie. Dimpotrivă, se îmbărbătară singuri, pe partea cealaltă îmbolnăvirile erau aşa de rare, că oamenii călătoreau câte o zi întreagă doar ca să-l vadă pe unul cum strănută.”

“Acela era locul în care, în acea ultimă zi petrecută în Ferrytown, câţiva emigranţi întârziaţi se adunaseră, prizonieri între apă şi flăcări, şi îi goniseră pe Margaret cea rasă în cap şi pe Franklin cel cu haina bălţată.”

Vor reuși ei oare să ajungă acolo unde își doresc atât de mult? Puteți afla citind cartea Casa molimei, scrisă de Jim Crace.

Mulţumesc Dianei, mulţumesc editurii All.

Comments
  • Ioana K-Man January 18, 2013 at 7:05 am

    Pare o carte cu final trist, cum ca emigrarea e boala grea si lunga…

    • Vienela January 18, 2013 at 7:29 am

      Nu vreau sa spun cum se termina. Iti spun doar ca merita sa o citesti. Nu vei regreta. 😉

  • Diana January 18, 2013 at 7:15 am

    Eu cred nu numai ca ar putea sa se intoarca la zero dupa un dezastru ci chiar ca ar fi nevoita sa revina la o stare de semi-primitivitate.
    Ma bucur ca ti-a placut macar un pic. 🙂

    • Vienela January 18, 2013 at 7:28 am

      Mi-a placut foarte mult, dar nu de la primele pagini. 😉
      Sper sa nu prindem asemenea vremuri, nici noi, nici urmasii nostri. :((

  • Narcis January 18, 2013 at 7:56 am

    Emigrarea in general oriunde vrei sa pleci inseamna un risc pe care ti-l asumi 🙁

    • Vienela January 18, 2013 at 8:53 am

      Si decat sa ramai cu regretul de a nu fi incercat… 😉

  • Radu January 18, 2013 at 8:10 am

    Cand mai ai timp sa citesti ? 🙂

    • Vienela January 18, 2013 at 8:53 am

      Seara, cand ma bag in pat. 😛

      • Radu January 18, 2013 at 2:17 pm

        ‘Nseamna ca n-ai bloggerit destul de mult. 🙂
        Eu m-am apucat sa-l recitesc pe Ioan Dan un autor de carti istorice cu un umor foarte spumos!
        Plus ca descrierile nu suporta comparatie!
        Tema de cercetare !:)

  • cotos January 18, 2013 at 8:37 am

    Deja e a doua carte pe care mi-o comand de la ei, datorita tie :)) Avem gusturi asemanatoare la carit 🙂

    • Vienela January 18, 2013 at 8:54 am

      Ma bucur mult sa aflu ca ai cumparat carti la recomandarea mea. Sunt carti bune… 😉

  • Andreea January 18, 2013 at 11:48 am

    OFF…mie daca nu imi place o carte de la primele pagini, e greu sa continui sa citesc….ca un chin….

  • Gossip Girl January 18, 2013 at 11:51 am

    imi place sa citesc seara in pat…partea proasta este ca adorm destul de repede 🙁
    Iti recomand o carte pe care am terminat-o de curand – Flacarile Iadului- scrisa de Douglas Preston si Lincoln Child.

  • javra January 18, 2013 at 7:11 pm

    Dacă-i recomandată de tine, merită s-o citesc.
    Mulţumesc pentru recomandare!

  • Roxi January 18, 2013 at 9:03 pm

    Pare interesanta cartea, o sa mi-o comand si eu cat mai curand posibil.

  • elly weiss January 19, 2013 at 8:45 am

    Sincer, pe mine ma bantuie mereu ganduri de genul asta. Ca e posibil sa se intample ceva care sa ne intoarca cu mii de ani in urma… Un cataclism, ceva care sa stearga toata civilizatia si oamenii putini ramasi sa umble intr-o stare de saracie crunta…
    Cred ca e interesanta cartea…mai ales ca vine sa confirme temeri de genul asta pe care nu le am numai eu…

  • Marmotica January 20, 2013 at 5:09 pm

    De multe ori daca nu ma atrage inceputul , nu continui sa citesc . Am o lista atat de lunga la carti, incat nu stiu cand o sa mai apuc sa citesc. Momentan sunt la 2 , le citesc in paralel .

  • […] Casa molimei. Lejera, placuta, fara profunzimi care sa iti puna mintea la contributie. […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.