Skip to main content

Cand schimbam centrala de apartament

Inceputul a fost greu. Inca ne mai miram ca am rezistat, ca vitregia conditiilor de lucru si de trai nu ne-a facut sa fugim care incotro. Era o iarna grea, iar locul in care dormeam, desi aspectuos, era un soi de congelator cu perdelute la geam si floricele de plastic in vaze. Dupa aproximativ o luna, ne-am decis sa ne mutam la sotul meu acasa, chiar daca asta insemna sa renuntam la o parte din planurile de inceput. Gerul iernii ne inmuiase.

In apartamentul proaspat renovat duduia centrala termica. Aveam senzatia ca am ajuns in paradis. Dornici sa ne bucuram de caldura, dupa atata frig indurat prin locuri straine, fortam centrala de apartament fara sa ne dam seama. Ne trezeam cu parul ud, iar ziua stateam cu geamurile deschise. Veritabili incuiati, as spune acum. Cand a inceput sa dea semne de oboseala, am dat vina pe faptul ca era o centrala no name, ca doar nu am fi  fost fraieri sa recunoastem greselile proprii.

De atunci au trecut niste ani, noi am tot facut revizii si reparatii, am prins mila de centrala termina, de viata noastra, de banii nostri, insa eu nu ma pot impaca sub nici o forma cu ideea ca nu functioneaza perfect, ca si cum ar fi noua. Il tot presez pe sotul meu sa cumparam alta centrala de apartament, una de care sa fiu absolut sigura, una care sa nu bocane, sa nu dea nici un fel de rateu.

El imi spune ca sunt paranoica, pentru ca specialistii veniti sa o verifice au considerat-o sigura, ne-au dat avize peste avize, au curatat-o si aranjat-o de fiecare data, ca totul este numai si numai in capul meu. Ok, sunt paranoica, dar prefer aceasta catalogare, in locul florilor de pe piept. Acum centralele de apartament nu mai sunt atat de scumpe ca altadata, calorifere si tevarie avem deja si sunt in stare buna, asa ca as prefera sa cumparam alta, decat sa stau mereu cu grija.

Stiu, in opinia baietilor mei, asta ar fi o cheltuiala nejustificata, indiferent cat de mult s-ar fi ieftinit centralele termice de apartament. Dar eu nu mai am liniste, mai ales pe timpul iernii, din cauza ca am auzit acele bocanituri suspecte, ce mi-au inghetat sangele in vene. Am rascolit internetul in lung si in lat, am citit sute de opinii pe diverse forumuri, m-am uitat la preturile de pe http://www.shop-einstal.ro (“Expert Instal Group va pune la dispozitie toata gama de Centrale de apartament, calorifere, instalatii de incalzire in pardoseala, instalatii pentru retelele de gaze, retelele de apa atat pentru apartamente cat si pentru santiere de anvergura. Ne gasiti in soseaua Mihai Bravu nr Nr. 520-530”) si m-am decis sa lupt pentru a-mi vedea ideea pusa in practica.

Din cate am inteles din discutiile cu specialistii, cu prietenii si urmarind parerile oamenilor care s-au confruntat cu aceasta problema, nu ar fi nimic grav, nimic care sa justifice schimbarea centralei. Dar eu am o teama incredibila de gaze, cel mai probabil din cauza ca nu le pot vedea. Asadar, cand schimbam centrala de apartament? La cat timp, din ce motive…?

Comments
  • Daurel August 1, 2014 at 8:10 pm

    Nelocuind la bloc, am fost nevoit sa ma interesez destul de serios pe tema centralelor.
    Daca este centrala cu tiraj fortat, nu sunt riscuri deosebite; mult mai periculos este aragazul.
    Noi am pus senzori; ne-au costat 300 lei/loc de consum; pretul include aparatului si manopera de montaj.

  • Javra August 2, 2014 at 10:28 pm

    N-am centrală termică de apartament, iar investiţia iniţială e uriaşă. Nu ştiu în cât timp s-ar putea amortiza investiţia, deci nu-mi fac probleme. Nu mai spun că am auzit atâtea nenorociri din cauza lor, încât nu ştiu dacă aş vrea să folosesc una.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.