Skip to main content

Când este mai puternic?

Mă aşez pe bancheta curată, din plastic albastru şi mă uit în jurul meu. Văd feţe plictisite. O doamnă corpolentă care transpiră abundent, un bărbat la vreo 50 de ani,  cu servieta pe picioare, care scrie ceva într-o agendă. Doi tineri ronţăie serioşi dintr-o pungă de chipsuri, privind în gol.

Nu mă simt prea confortabil pe această banchetă ţeapană. Sunt obosită; am plecat devreme din Ploiesti, am urcat din Buşteni până la Cascada Urlătoare (traseu foarte uşor şi frumos) , am coborât prin Poiana Ţapului, am mers pe jos până în Sinaia, am vizitat Castelul Peleş, apoi am urcat spre Cota 1400. Speram să mă odihnesc puţin în tren, pentru că în seara aceasta aşteptăm nişte musafiri şi voi avea nevoie de toate puterile.

 Îmi amintesc vechile banchete unsuroase, din piele maro, pe care îmi puteam odihni cu adevărat oasele, dacă nu mergeam drum lung. Au fost înlocuite. Modernizarea acestui tren nu a adus ceva mai bun, ci doar mai bătător la ochi… un albastru infinit. Mă uit pe geam şi fiecare stâlp pe lângă care trecem îmi întrerupe gândurile. Băieţii au terminat de mâncat chipsurile. În liniştea din compartiment se aude clar glasul roţilor de tren. Sună un telefon. Toţi ochii se îndreaptă curioşi spre doamna corpolentă, care vorbeşte tare, acoperind orice alt sunet.

Mihai a adormit, imun la ţipetele doamnei care încearcă să se impună în discuţia telefonică. Ionuţ butonează de zor telefonul, aruncându-mi din când în când ocheade amuzate. Oare vom fi nevoiţi să ascultăm până la Ploieşti conversaţia asta obositoare? Până şi melodia repetitivă cântată de roţile trenului era mai uşor de suportat… Nici nu vreau să îmi imaginez ce zgomote sinistre scotea trenul vechi, lângă care m-am pozat cu Vali, în gara din Sinaia…

 Ceea ce aţi citit si văzut mai sus s-a întâmplat într-o vară, acum aproape doi ani. Pozele sunt făcute de un prieten cu telefonul, deci nu daţi vina pe mine pentru calitate. Încerc să îmi amintesc cât de puternic este zgomotul făcut de roţile trenului iarna, dar nu reuşesc, aşa că apelez la voi pentru lămuriri: Când este mai puternic zgomotul roţilor de tren, vara sau iarna? Ar fi păcat ca cei care tot vin de pe google la mine pe blog după această căutare să nu găsească un răspuns clar, obiectiv.

Comments
  • raul rual March 12, 2013 at 6:38 am

    In mod normal iarna, pentru ca zapada propaga undele. Numai ca iarna la noi trenurile nu prea circula. Am vazut pe facebook ca abia acum CFR a transmis Craciun Fericit
    !:))

    • Vienela March 12, 2013 at 8:35 am

      :)) Cred ca este o problema a facebook-ului… Sper… :))

    • Ghindaa March 12, 2013 at 4:07 pm

      Foarte tare.Poate o fi Craciunul la ei ..ceva prime

  • Radu March 12, 2013 at 6:59 am

    Si eu mi-asi fi facut poza cu asa locomotiva ! Sper sa o mai gasesc cand ajung la Sinaia !
    Probabil tu esti cea in alb. Am ghicit? 🙂

    • Vienela March 12, 2013 at 7:00 am

      Nu, nu ai ghicit. Fata aia are 25 de ani acolo, iar eu 40. :))

      • Radu March 12, 2013 at 7:10 am

        M-a inselat tigara ! :))
        40 ? Acolo in poza ?

        • Vienela March 12, 2013 at 7:17 am

          :)) Impliniti chiar… :)) Arat de 60? :))

          • Radu March 12, 2013 at 7:35 am

            Hai, nu mai fi modesta ! 🙂

  • mixy March 12, 2013 at 7:38 am

    Nu știu ce sens mai are întrebarea, atâta timp cât ne delectăm cu poza :))

    • Vienela March 12, 2013 at 8:34 am

      Iti place cascada? Eu sunt topita dupa peisajele de acolo. Pacat ca in poza asta nu se vede bine cat este de frumos. :((

  • Lavinia March 12, 2013 at 8:16 am

    Esti o frumoasa:)

    • Vienela March 12, 2013 at 8:33 am

      Merci. Nu mai frumoasa decat tine… 😉

  • Iuliana March 12, 2013 at 8:29 am

    In mod normal zgomotul e mai puternic iarna, pentru ca este dat de luftul de dilatare al sinelor de tren. Iarna sinele se contracta, deci luftul e mai mare si mai sonor.
    Parerea mea! dar eu tot doi copii vad in poza cu locomotova. Deci tu acum doi ani erai copil? 🙂

    • Vienela March 12, 2013 at 8:33 am

      Si acum sunt tot copil. Nu ti-ai dat seama de asta citindu-ma? :))
      Merci pentru explicatiile clare, cu siguranta le vor fi folositoare celor care cauta informatii. Sincera sa fiu, nu stiu la ce le folosesc. :))

  • Minnie March 12, 2013 at 9:34 am

    Probabil ca iarna, atunci se fac rotile patrate si de aceea…….. 🙂 🙂 🙂
    Cand te maturizezi sa ne anunti si pe noi! Doamne fereste! Am ajuns sa conversez cu un copil! 🙂

    • Vienela March 12, 2013 at 10:03 am

      Cu un copil, da, imparate, caci copilul ce privesti,
      Nu-i copil de rand, el este … fata cu blog din Ploiesti. :))

  • Florin Răvdan March 12, 2013 at 9:53 am

    Trenul scartaie la fel si vara si iarna. :)) . Dar tot e placut sa circuli cu el. Il prefer oricand in dauna masinii , Chiar daca mai are intarzieri , chiar daca mai dai de cate o doamna care urla din toti rarunchii pentru a se face auzita de catre persoana de la capatul firului .

    • Vienela March 12, 2013 at 10:05 am

      Imi place si mie sa merg cu trenul, dar mi se intampla tot mai rar. :))

  • Cuvânta March 12, 2013 at 9:57 am

    No, ai ceva personalitate! Se vede cu ochiul liber!
    Am şi eu o problemă cu oamenii plictisiţi din jurul meu, parcă e o conspiraţie să mă tâmpească prematur 😀

    • Vienela March 12, 2013 at 10:04 am

      Se vede dupa puloverul portocaliu, nu? :))
      Parca nu ii mai atrage nimic, parca le stiu deja pe toate…

  • raul rual March 12, 2013 at 10:21 am

    Abia acum ma prind… ce cauta locomotiva aia acolo, nu trebuia cumva sa fie la REMAT?

    • Vienela March 12, 2013 at 10:23 am

      :)) Este prea masiva probabil… :))

  • Ana-Maria March 12, 2013 at 11:10 am

    Pai daca vreo locomotive , sa vi la Resita , in parcul cu locomotive…. 😀 Noi ne-am distrat maxim acolo , de faptul ca pe unele scria “Iuteala maxima 100km/h” sau alta viteza… 😀
    Te-am ghicit dupa tigara…. 😛
    A fost o vreme cand si mie imi placea sa ma plimb cu trenul , sincer…De multe ori ma urcam in tren si mergeam pana la Bucuresti , de la Constanta , doara asa , de dragul mersului cu trenul. De dupa 2002 incoace , mi-a cam trecut pasiunea asta 😀
    Ca si ante-comentatorii mei , zic ca iarna este mai puternic zgomotul…mai ales ca , pe langa toate celelalte elemente ce propaga sunetul mai bine , si aerul rece si clar faciliteaza acest lucru.

  • adelinailiescu March 12, 2013 at 11:37 am

    Cea mai draga amintire din gara din Sinaia e din voiajul de nunta.Stateam pe peron si asteptam un tren, ne-am apropiat sa ne sarutam si…am facut scantei cu nasul! pe bune, le-am vazut si le-am simtit!:))

  • dam167(zis și dam ăla) March 12, 2013 at 11:44 am

    Eh noroc cu vienela, ma am și eu motive să râd în mijlocul zilei.

    @raul rual: cum zici tu, zăpada propagă? Tinere, undele se propagă într-un mediu. Iarna nu e tot timpul zăpadă, iar dacă e, sunt toate șansele ca în gări să fie curățată (că vorba aia, acolo scârțâie mai al dracu’).

    @Ana-maria: care elemente propagă? Și dacă e aerul rece îi e frig propagării sau cum? Nici nu mă mir că ai râs ca antreprenorul la cuvântul iuțeală. Dacă ar fi să râdă unii de exprimările voastre…

    Bine măi copii. Păi iarna e mai pronunțat zgomotul ce ține de pornire/frânare/suspensii. După cum ați învățat la școală, metalul, ca și alte materiale, la temperaturi scăzute se contractă. De asemenea, materialele elastice au o rigiditate mai mare și fluidele ce asigură lubrifierea sunt mult mai vâscoase (adică mai puțin eficiente). Frânarea e de asemena îngreunată de frecarea unor elemente mai rigide, până acestea jung la temperatur optimă.

    Cât despre poze, Vienela, tu ești de vină că l-ai lăsat pe prieten să facă pozele.

  • Andera Y March 12, 2013 at 12:19 pm

    Am trisat si am citit comentariile pentru ca eu n-as fi stiut sa raspundla intrebare. 🙂
    Cu pozele, insa, e alta treaba. Am fost la cascada cu colegii in clasa a 8a. Am urcat apoi la Schitul Cetatuia. De atunci n-am mai fost acolo, dar mi-a placut sa imi amintesc.
    Noroc cu raspunsul la comentariul lui Radu pentru ca altfel eu jur ca n-as fi stiut cine-i cine. E prima poza cu tine pe care o vad. 😀
    Zi cu soare sa ai!

  • Silving March 12, 2013 at 12:30 pm

    N-am mai fost cu trenul de atata timp,ca nu mai tin minte cand e mai puternic glasul rotilor de tren 😀

  • zdwub March 12, 2013 at 12:53 pm

    Am mers o singura data cu trenul si atunci cu casti in urechi ori discutand :)) deci nu te pot ajuta 🙁 Am ajuns si la Cascada urlatoare acum cativa ani, dar serios ca nu mi s’a parut usor traseul :)) am obosit pana acolo :)) cineva ne’a spus ca traseul dureaza 30 minute…si in timp ce urcam faceam si pauze, iar in una din pauze cand cineva a propus sa urcam mai departe eu cu o degajare totala m’am uitat la ceas si i’am spus sa mai stam putin ca peste 5 minute ajugem acolo dupa spusele celui de jos :)) nu mi’a specificat ca nu trebuie sa iau in calcul pauzele..:))

  • GCM March 12, 2013 at 2:51 pm

    In 2004, pe data de 1Mai, stateam sub apa de la Cascada Urlatoarea in timp ce un prieten se chinuia sa imortalizeze momentul cu un aparat din ala vechi cu film caruia, in prima faza, ii pusese bateriile invers. Fotografia aia m-a costat 10 minute de stat in apa si o mustruluiala serioasa de la jandarmii montani. Ce vremuri…

  • miha.ela March 12, 2013 at 4:04 pm

    Ati mers atat de mult, wow, traseul urlatoarea este usor daca merg intr-un ritm constant in care nu te fortezi, lent, dar obosesc sa merg foarte mult. Intr-o zi am facut urlatoarea si caraiman si ce mai imi tremurau scobitorile :))

  • javra March 12, 2013 at 11:22 pm

    Ca să-ţi răspund la întrebare, probabil că vara se aud mai puternic roţile trenului, fiindcă geamurile sunt deschise.
    Dar nu asta-i important. Cele mai frumose dintre cele mai frumoase fenomene naturale sunt cascadele. Te invidiez. N-am mai trecut pe acolo din copilărie.

  • aA March 13, 2013 at 9:44 am

    nu stiu de ce am senzatia ca se aud la fel, indiferent de anotimp 🙂

  • elly weiss March 15, 2013 at 10:19 pm

    Asta a cautat cineva pe blogul tau? Cine stie prin ce articol de la tine i-a dat o potrivire de 2-3 cuvinte din ceea ce cauta… Si eu am gasit la cautari cate si mai cate minuni…dar nu m-am mai concentrat sa le raspund :)) Sa ramana nestiutori 😉

  • Cântecul lui Codin | Iubesc Viaţa May 3, 2013 at 6:44 am

    […] spun toţi cunoscuţii că semăn tot mai bine cu bunica mea, atât la caracter, cât şi la trup, înaltă şi subţire. Dar nu aş fi crezut niciodată că voi ajunge să văd atâtea asemănări între Ionuţ şi […]

  • Un pas făcut noaptea | Iubesc Viaţa March 30, 2014 at 11:08 am

    […] proportii, nu le vei purta mult. Te bazezi pe faptul că erai foarte slabă şi acum începi să semeni a om, nu a scândură? Ai grijă, Vienela, de la normal până la gras nu e decât un pas, cel făcut noaptea, cu pui la […]

  • […] din Ploiești, știu că am un copil, că am un soț, că nu am serviciu, ba unii știu și că sunt cam slabă pentru înălțimea pe care o am. Cei care au fost mai atenți, au descoperit că sunt tolerantă, […]

  • […] tine in continuare de mana. Ma poarta spre trenul ce pufaie nerabdator. Urcam. Pentru mine incepe un al cincilea anotimp. Fara sa stiu, in timp ce savurez […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.