Skip to main content

Când este deprimat, muşcă

Cu firea ei amabilă, fetiţa reuşise destul de repede să îşi facă prieteni alături de care să se joace, deşi nu era mutată de prea mult timp în acel cartier select.  Era miloasă şi ajuta pe oricine, era veselă şi avea puterea de a se bucura de orice nimic, ierta uşor şi era prima care întindea o mână, pentru împăcare.

Avea o imaginaţie bogată, pe care o folosea constructiv. Îi plăcea să îşi petreacă timpul făcând rochiţe păpuşilor cu care se juca şi se bucura când mama decidea că o căciuliţă sau o bluziţă nu mai putea fi purtată. Le ascundea în cutiuţa de tablă rămasă după ce mâncase toţi biscuiţii primiţi in dar. Cel mai valoros i se părea furoul vechi, cu danteluţele lui roz, din care putea face rochiţe cu volănaşe, voaluri de mireasă, pantaloni eleganţi şi fundiţe de prins în păr.

De când se mutase aici, copiii o înconjurau zilnic, îi ofereau mici atenţii, îi dovedeau că sunt bine crescuţi şi la fel de prietenoşi. Obişnuiau să îşi ocupe timpul jucându-se împreună, făceau lucruşoare pentru păpuşile cu care aproape că nu mai aveau timp să se joace.

Într-o zi, prin cartier a apărut un căţeluş. Mititel, dar iute la mânie. S-a aciuat în preajma copiilor, într-o grădiniţă plină de verdeaţă, în care ar fi putut trăi liniştit, dacă firea lui agitată nu l-ar fi împins să facă greşeli.

Probabil gelos pe fetiţă, întâi a încercat să îi sfâşie rochiţa la care lucra. Copiii i-au sărit în ajutor, îndepărtând căţelul cu strigăte şi aruncând cu pietre după el. O perioadă a fost linişte, cu toate că se mai auzeau din când în când mârâituri din iarbă. Dar nimeni nu le acorda importanţă.

În bunătatea ei, fetiţa l-a iertat, pentru că i-a simţit tristeţea provocată de singurătate. Căţeluşul, neînţelegând că unii copilaşi chiar au sufletul mare, a recidivat, încercând să muşte mânuţa care îl mângâia. Nu i-a provocat decât o mică zgârietură, care s-a vindecat uşor. Dar părinţii fetei nu au fost la fel de miloşi. Îl considerau un adevărat pericol şi nu simţeau cât era de abătut bietul căţel. I-au pregătit o cuşcă în grădiniţa plină de flori şi au decis că îl vor lega cu lanţul, ca nu cumva să se mai apropie de copii.

De atunci, stă mereu singur şi se uită deprimat spre joaca gălăgioasă şi plină de veselie a copilaşilor.

Comments
  • Dan October 17, 2012 at 3:45 pm

    Reactiile dure si neasteptate apar o data cu restrictiile!

    • Vienela October 18, 2012 at 7:59 am

      Unii sunt rai fara ca cineva sa le restrictioneze ceva. 😉

  • ionela October 17, 2012 at 4:05 pm

    offf…numai cand imi imaginez chipul catelului mi se sfaasie inima…candva am avut o catelusa..Pica se numea..era neagra si cu boticul si gulerul alb. puricoasa si jucausa..dar mai ales ma iubea…ma iubea neconditionat…avem asa multe de invatat de la animale….intr-o zi a fost pusa in lant pt ca prindea si omora puiii de gaini.Instinctul de vanator a fost pus in lant….pana intr-o zi cand a murit..nu de batranete…ci de tristete…azi..inca ma mai gandesc la Pica mea cea draga…

    • Vienela October 18, 2012 at 8:00 am

      Nu-i asa ca provoaca mila? Si totusi, era un pericol…
      Poate catelusa ta a avut probleme de sanatate nedescoperite.

  • Minnie October 17, 2012 at 5:29 pm

    … si pe acei parinti “grijulii” cine îi pune în lant?!

    • Vienela October 18, 2012 at 8:00 am

      Probabil iubitorii de animale. Poate chiar tu… :))

  • zdwub October 17, 2012 at 5:47 pm

    Si cainele a cautat’o :)) eu am o problema cu cainii astia :)) imi place sa ma joc cu ei, dar daca un caine strain mie a inceput sa ma latre sau sa maraie la mine a sters toata simpatia pe care o aveam pentru el :)) de cand aveam 8-9 ani si m’a muscat un caine la tara intr’un mod neplacut…mergeam pe bicicleta si m’a facut sa cad si apoi m’a muscat de picior…de atunci am o fobie de cainii straini care ma lastra, maraie sau alearga nervosi spre mine :d deci eu sunt pro pentru gestul facut!

    • Vienela October 18, 2012 at 8:02 am

      Nici eu nu ma simt prea bine in fata cainilor agresivi, desi incerc sa nu arat.
      Pe sora mea doar a alergat-o un caine cand era mica. Inca se mai teme de ei. :))

  • Ioana K-Man October 17, 2012 at 6:32 pm

    Aici ar trebui chemat Cezar Milan, dresorul de caini:)
    Catelul nu ar mai fi deprimat, iar fetita ar avea un prieten canin!

    • Vienela October 18, 2012 at 8:48 am

      Buna idee ti-a venit! Cu siguranta ar stii ce sa ii faca, pentru a-l potoli.

  • Probiu October 18, 2012 at 6:36 am

    Eu nu l-as ierta daca s-ar apropia de micuta mea…

    • addicted October 18, 2012 at 6:59 am

      Subscriu! 🙂

      • Vienela October 18, 2012 at 8:51 am

        Pe baiatul meu l-au muscat vreo doi caini cand era micut. Pe primul l-am iertat, ca a fost vina copilului si nu i-a lasat nici o zgarietura macar. Doar i-a strans manuta intre falci, destul de usor.
        Dar cu al doilea am dus un adevarat razboi. Era un caine lup, al unui vecin si l-a muscat pe Ionut de sold, lasandu-i o vanataie cat un mar. :))
        Uimitor, Ionut nu se teme de caini, ba chiar ii iubeste enorm.

  • cotos October 18, 2012 at 6:39 am

    Foarte bine au facut…Cum sa muste un copil???

    • Vienela October 18, 2012 at 8:55 am

      Intr-adevar… Un copil poate ramane marcat fizic si psihic toata viata de la o intalnire nefericita cu un caine rau.

  • doiparinti October 18, 2012 at 6:58 am

    Poveste este trista, dar …
    Serios vorbind, daca ai avea un caine, chiar un catelus si ar marai numai la copilul tau de cativa ani, ce ai face? Dar daca l-ar si musca? Eu ca parinte ma gandesc in primul rand la binele copilului meu. Poate si eu sunt cauza a problemei catelului si a reactiei lui pentru ca nu la-m gestionat corect, dar prefer sa persist in nestiinta mea, chiar sa renunt la el, decat sa risc pe baza comportamentului imprevizibil al cainelui.
    Poate data viitoare va face mai mult decat sa zgarie cu coltii… Si atunci ce vei face???

    • Vienela October 18, 2012 at 8:57 am

      Nu stiu exact ce as face, dar cu siguranta acel caine nu ar mai avea acces la copilul meu.

  • Adriana October 18, 2012 at 10:29 am

    Oricat de mila ne-ar fi.. trebuie sa recunoastem ca acel catel putea fi un pericol..poate data viitoare se intampla ceva mai rau…

  • Taraboste October 18, 2012 at 11:51 am

    Animalul e tot animal. Oricat de bland ar parea, este imprevizibil si poate oricand s-o ia pe “aratura”.

  • babymanager October 18, 2012 at 6:47 pm

    off, m-am intristat acum! Saracu catel!

  • elly weiss October 19, 2012 at 8:43 am

    Nu stiu ce sa comentez… 🙂
    Sunt ca in cazul “Si tu ai dreptate, si tu ai dreptate”… 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.