Skip to main content

Calauza si soldatul

Era un fals razboi. Falsi erau si combatantii, false si armele cu care incercau sa se raneasca. Pe un basorelief aparuse intreaga poveste, redata pas cu pas, insa fragmente din ea ramaneau ascunse vederii, umbrite de focul luptelor. In haosul de nedescris, intarziatii intindeau sabiile spre fumul gros, nestiind daca in spatele lui se afla un dusman sau doar o umbra. Unii se simteau raniti chiar si daca nimeni nu ii atingea. Altii erau impunsi din toate directiile, dar nu reactionau. Isi continuau lupta in stilul lor, trezind iritare in randuri si ganduri.

Se fluturau drapele, se fluturau vorbe mari, se fluturau principii. In dragoste si in razboi totul este permis, ne invatau strabunii. Planul era gresit, tratatele nu erau tratate, reduta fusese cucerita de dusmani, soldatii erau raniti, atmosfera era tot mai apasatoare. Aparusera arbitri. Se formasera aliante. Se trageau gloante oarbe. Derutata, multimea se rasfira pe dealuri si prin vai, se acoperea cu paie pe foc sau se urca in varf de copac, pentru a privi de sus. Nervi. Lacrimi. Spaime. Reprosuri. Bomba.

Calauza a gresit drumul. Calauza a adus razboiul. Calauza a fost alungata. Calauza sufera. Calauza cade, ingenunchiata de poverile ei si ale altora. Razboiul pare incheiat. Combatantii se scutura de praf. Armele tac. O zi. Vai! Razboiul porneste iar, renascut din propria cenusa. Soldatii ridica armele si isi urmeaza calauza. Calauza tace si lasa armata sa marsaluiasca in urma ei prin colb, calcand pe chiar principiile mult trambitate. In razboi, totul este permis.

Un soldat. Singuratic. Privind prin binoclu la ravagiile facute de razboi. Intrebandu-se cum s-a ajuns aici. Mesteca tutun si scuipa. Scuipatul sau nu se vede, intre atatea mizerii. Si-a respectat calauza si a urmat-o. A vazut-o gresind. A incercat sa ii arate harta si busola. Degeaba. Soldatul are si el principii. Nu vrea sa le incalce. Soldatului ii pare rau de suferinta calauzei, dar stie ca razboiul putea fi evitat cu putina diplomatie. Soldatul mai stie ca in viata nu poti da vina pe altii pentru problemele tale.

Soldatul merge mai departe pe drumul ales initial, chiar daca multi dintre camarazii sai renunta!

Comments
  • anitzei-blog November 1, 2014 at 7:14 am

    Mai avea un glonte pe țeava armei sale? Și principii valorice? Drumul ales inițial se termină- inexorabil, bifurcăndu-se pentru glontele rămas, în invizibile două soluții: spre călăuză sau spre sine.

    • Vienela November 1, 2014 at 7:26 am

      Eroi care sa isi puna pistolul la tampla pentru principii gasesti in carti. Realitatea spune ca, de cele mai multe ori, instinctul de conservare/egoismul este mai puternic decat orice altceva.

  • Daniela Bojincă - Pishky November 1, 2014 at 11:06 am

    Frumos scris!
    Dar nu cred că o călăuză a adus războiul. Ea a încercat să respecte mersul bun al lucrurilor. Dacă acea călăuză vorbea diplomatic, părea că vorbește de sus, dacă folosea un limbaj familiar, părea că ironizează. În ambele cazuri, atât ale vorbitului de sus, cât și al ironizării, pornea războiul. Oamenii nu sunt mulțumiți niciodată, iar atunci când nu vor să fie de acord, nu sunt.
    Îmi pare rău că biata călăuză pare a fi tot ea vinovată. Și, cred că soldații și-au urmat călăuza și au respectat principiile, nicidecum nu au călcat pe ele, pentru că așa li s-a părut lor corect. Nu și-au dorit o altă călăuză. Și-au dorit să iese în viață din război alături de călăuza lor.

    • Vienela November 1, 2014 at 11:13 am

      Multumesc. As fi vrut sa nu ajung sa scriu povestea…
      Cumva, aceasta a fost impresia unora dintre soldati, ca vina ar fi fost a calauzei. Acum, faptul este consumat si nu mai are mare importanta. Niciodata nu vom putea multumi pe toata lumea, asa ca trebuie sa invatam sa ne urmam propriul drum, fara sa tinem cont de dorintele altora si fara sa punem la suflet loviturile, caci ele sunt menite sa ne faca mai puternici, mai curajosi.
      Da, eu inteleg dorinta soldatilor de a-si urma calauza, dar cum ramane cu promisiunile, cu “juramantul” pe care orice soldat il depune la inceput, acel “juramant” despre care chiar calauza vorbea cu patos acum cateva zile?

  • Daniela Bojincă - Pishky November 1, 2014 at 11:29 am

    Vienela,unui soldat i s-a părut anormal când s-a folosit un cuvânt în discurs, de către călăuză, ca fiind ironic și jignitor. Apoi, cuvintele folosite, extrem de jignitoare, de către alt soldat, desigur, nu public, ci în privat cu acea călăuză, i s-au părut oare normale?
    I s-a părut oare normal acelui soldat ca după ce acea călăuză a muncit singură și s-a zbătut singură, să-i ia altul toată munca și să și-o însușească? Da. Poate i s-a părut normal soldatului în cauză, pt că el doar stă pe margine, nu se implică, nu știe despre ce e vorba, dar comentează și el. Nu stă să analizeze pe îndelete. Și, probabil i se pare normal să i se ia munca altuia, atâta timp cât nu munca lui e în joc, ori a cuiva din familia lui și nu-i pasă dacă rămâne cineva, sau vine altul, indiferent de modul prin care celălalt o face.

    • Vienela November 1, 2014 at 11:36 am

      Daniela, trebuie sa intelegi ca si soldatii sunt oameni, nu doar calauzele. Unii sunt mai sensibili, altii mai putin. Oamenii reactioneaza in general la ceea ce ii afecteaza personal. Atat.
      Calauza nu stia de la inceput ca ceea ce face este in folosul altuia, ca intreaga munca (titanica)pe care o va depune ii va oferi altuia ceea ce isi doreste? Nu asta inseamna voluntariatul, chiar si pentru calauze?
      Stii, eu as spune ca acest razboi a fost un test al prieteniei si o dovada a faptului ca fiecare dintre noi ar trebui sa gandeasca de doua ori inainte de a vorbi.

  • Daniela Bojincă - Pishky November 1, 2014 at 11:41 am

    Călăuza știa foarte bine de la început că toată munca este în folosul altuia. A intrat voluntar pentru o cauză pe care o credea foarte tare pentru micul popor al… ăă… nu știu cum să-l numesc. Tu te pricepi mai bine la termeni codificați pe care să-i folosim ulterior.
    Și, să știi că și eu aș spune la fel. A fost un test al prieteniei, un test picat de ambele părți.

    • Vienela November 1, 2014 at 11:49 am

      Cred in continuare ca putina diplomatie din partea fiecaruia dintre participantii la razboi ar fi facut minuni, iar micul popor (haide sa ii lasam asa numele) si-ar fi vazut de treburi fara probleme, dupa cum se succedau anotimpurile. Pacat!
      Consider totusi ca sarcina calauzei nu s-a terminat. Calauza a avut un vis, a strans bine ochii sa poata visa color si a reusit. Nu vrea calauza sa inchida iar ochii, sa duca visul pana la capat? Acesta ar putea fi adevaratul test al prieteniei, al onoarei, al principiilor.

  • Daniela Bojincă - Pishky November 1, 2014 at 12:01 pm

    Călăuza aia e nu mai poate, date fiind problemele de sănătate agravate din timpul războiului. Ea ar fi vrut să continue. A rugat soldatul să-și împartă sarcinile, astfel încât să facă fiecare câte ceva, pentru că l-a văzut că vrea și el să se implice. Dar soldatul i-a luat totul călăuzei și a lăsat-o înjunghiată, pe margine. Călăuza, deși și-ar dori foarte tare, nu mai poate. Rana o va ține departe și de iubitul ei pergament.

    • Vienela November 1, 2014 at 12:04 pm

      🙁 Calauza este puternica, desi nu isi da seama. Chiar daca nu va mai putea face (din cauza problemelor de sanatate) ceea ce a facut, are in maini fraul cu care poate schimba directia. Calauza are puterea de a influenta micul popor. Depinde doar de ea daca, la final, vrea sa fie mandra de contributia pe care a avut-o.

  • anitzei-blog November 1, 2014 at 4:28 pm

    Daniela, e firesc să visăm la o opera aperta, dar tu „reconstitui” și te referi la ceva cu totul deosebit de ceea ce a publicai Vi&Ela. Treaba ta, dar nu se mai agreează ficțiunea colectivă!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.