Skip to main content

Călătorul, filozoful și poetul

Umblă din loc in loc, pe cărări bătătorite, privind spre trecătorii grăbiți. Îl caută pe El, pe cel căruia trebuie să îi plătească o datorie de onoare. Nu-i pasă de ploaie și de vânt, nu-i pasă nici de soarele arzător. Ochii săi triști se îndreaptă numai către pământ, acolo unde urmele imprimate clar îi șoptesc povești pe care numai călătorul le poate înțelege. Știe că fiecare nou pas îl duce mai aproape de El și atunci se scutură, alungă oboseala și continuă să meargă. Nu-l întreabă nimeni de-i e foame, de-i e sete, de-ar vrea să doarmă într-un loc adăpostit, departe de pericole, pe un pat moale și călduros.

Dar nici el nu se vaită. Chiar și când s-a întâlnit cu filozoful, tot cu privirea spre viitor a rămas. Degeaba i-a spus acela că meditația l-ar putea ajuta, că întotdeauna istoria se repetă și că viața-i grea, dar trece. Călătorul nostru nu s-a speriat și nu a abandonat planul. A pierdut de câteva ori urmele. S-a răsucit în loc, a scrutat zările, a întrebat luna. Uneori a simțit că își pierde chiar motivația. Atunci s-a lungit pe pământ și a lăsat să se scurgă din el ura, teama, durerea, tristețea, pesimismul, tot răul adunat în suflet. Când și-a revenit, în fața lui stătea poetul.Îi zâmbea.

Când îți va fi greu, pământul va prelua surplusul și-ți va ușura povara. Când îți va fi foame, cărarea îți va depune la picioare măcar un codru de pâine. Când îți va fi dor, soarele îți va încălzi inima încremenită în alte vremuri. Când îți va fi sete, cerul va plânge peste cărările tale și-ți va păstra, la câte un colț de drum, ulciorul plin. Când îți va fi teamă, poetul (eu sau altul) te va înveli și te va ascunde în cuvinte. Să aștepți liniștit până toate relele vor trece, iar cărarea va fi din nou liberă, curată și plină de urme, ca să poți merge mai departe.

Să ai drumuri buni, călătorule!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.