Skip to main content

Călătorie prin România pastorală

Am visat că era vară, cea mai frumoasă vară trăită vreodată. Oamenii din jur (atât cei din viața reală, cât și cei din virtual) se mobilizaseră și îmi băgaseră în cont destui bani pentru ca eu să pot merge prin România, într-un soi de turneu/pelerinaj, pentru a afla cum mai este viața prin satele țării, ce mai fac oamenii (câți au mai rămas), ce și cât din tradițiile de altădată se mai păstrează viu, ce regrete au și ce speranțe îi mână pe săteni spre mai departe. Îmi era foame de povești, de oameni simpli, de căldură sufletească. Îmi era foame de o călătorie prin România pastorală.

Mi s-au arătat, în vis, persoane pe care nu le-am văzut niciodată, dar și sate pe unde piciorul nu mi-a călcat. Peisaje uluitoare mi-au amintit cât de frumoasă este România. De gât îmi atârna un aparat de fotografiat. Aveam pe umeri un rucsac în care ascunsesem câteva hăinuțe, o pereche de bocanci, dulciuri, un caiet studentesc în care să îmi notez impresiile (căci în vis știam sigur că, la finalul călătoriei, voi scrie o carte despre tot ceea ce ochii mei curioși strânseseră sub pleoape) și o hartă cu traseul prestabilit, de la care adeseori m-am abătut în vis. 

Decizia de a merge întâi spre Oltenia, de a urca spre Banat și apoi până sus, unde se agață harta în cui, ca mai târziu să cobor spre marea cea mare, părea a fi cea mai înțeleaptă și potrivită. Chiar am urmat-o o vreme, până când am întâlnit bătrâni dornici să îmi povestească mai multe despre ei și despre satele lor, bătrâne care să îmi dăruiască ba un borcan cu gem, ba o ie cusută manual, ba să îmi gătească niște gogoși pe plitele din curți.

Toate astea m-au întârziat uneori, ba chiar m-au și abătut din drum, căci oamenii erau dornici să îmi împărtășească poveștile trăite sau doar auzite, iar vestea că am plecat prin lume în căutarea trecutului, a frumuseții pastorale și a sufletelor pure mi-o lua mereu înainte. Sătenii mă așteptau la răscruce de drumuri și mă chemau în satele lor, în casele lor, să-mi mai spună una-alta, să-mi arate vestigii păstrate cu sfințenie, să-și plângă durerile și să-și cânte bucuriile.

În tot acest timp, tinerii care aflau de călătoria mea îmi alimentau permanent contul, ca nu cumva să rămân fără bani de drum, căci de mâncare știau că mă voi descurca să găsesc prin sate, unde oamenii sunt atât de primitori. A fost unul dintre cele mai frumoase și mai reale vise pe care le-am avut vreodată, un vis care m-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă întreb dacă în realitate aș avea curajul de a porni pe un asemenea drum. M-am trezit când am ajuns în Bucovina, căci mi-am dat seama, chiar și în somn, că era mult prea frumos pentru a fi adevărat.

Încă mă mai bântuie acele imagini, încă mai simt cum obrajii îmi sunt strânși între palme bătătorite, încă mai simt mirosul de gogoși, de animale și de fân proaspăt cosit, încă mă întreb dacă ar fi posibil…

pastorala

Comments
  • crasmaru mirela March 18, 2017 at 11:58 am

    Cat de frumos ar fi sa putem merge ori de cate ori am vrea….
    Minunat vis…am citit cu sufletul la gura ….si eu mi-as dori sa pot calatori in toata tara…😉😘

    • Vienela March 18, 2017 at 12:01 pm

      Cred ca ar fi tare frumos. Si obositor. Si… de vis! Romania e atat de frumoasa!

  • Adi 3PAS March 18, 2017 at 2:57 pm

    Vad pe cineva care chiar iubește viața și oamenii..TU. Un vis extraordinar și chiar realizabil daca incepi sa lucrezi la el….Îți doresc cat mai multe vise implinite..

    • Vienela April 12, 2017 at 11:30 am

      Multumesc mult! Visul e realizabil. Curajul de a-l transforma in realitate imi lipseste, cel putin deocamdata. 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.