Skip to main content

Borş cu chipăruş

O vizitam destul de des când era Ionuţ mic, cu toate că locuia departe. De la gară erau de mers trei kilometri pe jos, dacă nu aveam noroc să găsim vreun căruţaş dispus să ne ajute să traversăm câmpurile galbene, pline de floarea soarelui.

Copilul obosea după primul kilometru. Cu genţile pline de cadouri, cu Ionuţ pe umeri, ţinându-se de fruntea mea, înaintam voiniceşte prin colbul drumului, frământat de copitele cailor nervoşi. Căldura sufocantă şi efortul pe care îl depuneam îmi dădeau senzaţia că sunt Agripina din “La vulturi”, de Gala Galaction, varianta modernă, de şes.

După ce treceam podul de peste râul Jijia, cele două corpuri ale gospodăriei apăreau, mândre de hăinuţele proaspete de var. Casa mare, aşezată chiar lângă poartă, la stradă, ascundea tot ce ea lucrase în zeci de ani: plăpumi şi perne umplute cu puf de gâscă, macaturi din lâna pe care o vopsea şi o întindea la uscat în curte, dar şi cearşafuri brodate, preşuri făcute cu migală la războiul de ţesut, feţe de masă, trăistuţe şi ştergare.

Casa bătrânească era puţin mai departe şi ne aştepta plină de căldură iarna, răcoroasă vara, mereu parfumată. Era micuţă, dar îngrijită. O construise împreună cu soţul ei, cu palmele lor bătătorite, din pământ amestecat cu paie şi baligă. O văruia de câteva ori pe an şi o împodobea cu lucruşoare pe care le confecţiona la gura sobei, în serile lungi de iarnă.

De cum intram pe poartă, bunica lui Ionuţ pregătea covata, frământa aluatul pentru pâine şi cozonaci, întindea masa şi îl albea pupându-l. Îl lua de mânuţă, spunându-i în dulcele grai moldovenesc, pe care eu nu îl pot reproduce: Ionuţ, bors cu chipăruş, hai cu bunica în grădină, să adunăm câte ceva pentru mâncărica pe care o vom face. Pune în şorţul bunicii tot ce îţi place.

Şi mititelul meu aduna încântat dovlecei, ardei gras, roşii, ceapă, morcovi… Îi spunea că borşul iese bun dacă arunci în el un pumn, doi de chipăruşi. Nu îi înţelegea cuvintele, dar ea îi arăta cu răbdare ardeii mici şi iuţi, iar el îi aduna însufleţit. Tot el era cel care arunca ardeii în ciorbă, cu pumnişorii mici şi graşi,  făcând-o imposibil de mâncat pentru mine. Dar ei mâncau, stimulându-l şi pe Ionuţ.

Făcea fosta mea soacră o tochitură atât de bună, încât ne lingeam pe degete, mai ales că niciodată nu lipsea castronul cu pepeni muraţi şi cana de vin roşu. Când pâinea începea să se coacă, îmi vedeam copilul privind în jurul lui, uimit de aroma care se răspândea cu repeziciune în toată casa.

-Bunica, ce miroase atât de frumos? Mi-e foame (nu ştia să spună că îi este poftă).

-Pâinea miroase, dragul bunichii, pâinea, răspundea ea, cu ochii albaştri strălucind de mândrie.

Scotea pâinile din cuptorul încălzit cu coceni de porumb. Aroma de pâine caldă, făcută în casă, ni se plimba pe la nări, provocându-ne. Rupeam bucăţi mari de pâine rumenită, fierbinte, ne ardeam degetele şi gâtul, dar nu ne opream.

Era ca un ritual pe care îl repetam în fiecare zi petrecută pe malul Jijiei, la Andrieşeni, în casa celor care mi-au fost mai mult decât socri.

De câte ori aluatul de pâine, covrigi sau cozonac începe să crească în cuptorul aragazului, când aroma inconfundabilă se răspândeşte în bucătărie, băiatul meu aduce în discuţie, din amintirile îngropate adânc, poveşti despre bunica pe care a iubit-o atât de mult.

Nu cred că îşi dă seama, dar asociază mirosul pâinii făcute în casă cu bunica Veronica, îşi aminteşte curtea plină de gâşte, câinii care îşi încolăceau lanţul în jurul picioruşelor lui, trântindu-l la pământ, grădina plină de zarzavat şi borşul cu chipăruş, care îi dădea impresia că i-a luat gura foc.

Comments
  • elly weiss November 4, 2012 at 6:06 am

    E buna painea calda facuta in casa. Mirosul nu e egalat de nimic. Dar chestia cu chiparusul…ma depaseste. Nu pot manca ardei iute, decat asa, abia sa gust 🙂
    Frumos ai scris! Soacra ta ar fi fericita sa citeasca… Nu stiu de mai traieste…

  • Nice November 4, 2012 at 6:13 am

    Ce amintiri frumoase, initial nu am stiut ce reprezinta chiparusii, adevarul e ca nici eu nu pot sa-i mananc. Exact acea senzatie o ai, parca iti ia gura foc. 🙁 Am patit asta de curand, la un preparat foarte condimentat, comandat intr-un restaurant chinezesc. Desi fusese foarte scump, l-am lasat aproape neatins…

  • Radu November 4, 2012 at 6:51 am

    Deşi destul de greu accesibilă, zona judeţului Botoşani a fost mereu o atracţie pentru mine!!!

  • Ioana K-Man November 4, 2012 at 7:03 am

    Parfum de paine iute 🙂

  • addicted November 4, 2012 at 7:34 am

    Ce dor imi e de painea de casa facuta in vatra de bunici… 🙁

  • Mirela November 4, 2012 at 7:57 am

    Vienela, eu iubesc de când lumea poezia Sara pe deal, deoarece văd și simt tot: salcâmul, buciumul, turmele, miresmele. Dar uite că văd șesul tău auriu, casele îmbrăcate în hăinuțe noi de var, șorțul plin de bunătăți din grădină, miezul parfumat și fierbinte! Simt parfumul cald, iarna și răcoros, vara…Chipăruș-Voinicul, îți mai amintești povestea lui, care se găsea în colecția Povești nemuritoare? E sublim să poți ilustra atât de bine totul, doar prin cuvinte. Dacă le-aș fi pictat eu, să zicem, nu cred că era mai explicită descrierea.
    Mare bucurie că băiatul tău s-a putut bucura de acești bunici din povești. Și eu am avut asemenea bunici.
    Azi…Azi nu mai sunt, parcă s-a întâmplat ceva cu ospitalitatea, parcă a cam dispărut. Și asta cred că e din cauză că nu se mai face așa des pâine în casă, în cuptor. Mirosul de pâine îi apropie pe oameni și îi face mai altruiști și mai prietenoși. Mai săritori, mai frați, mai buni.
    Minunată scriere, vezi că mi-ai creat dependență!
    Mulțumesc, să ai o zi cu mireasmă de pâine caldă! 🙂

  • CARMEN November 4, 2012 at 8:42 am

    o fermecatoare aducere aminte a vremurilor tihnite, cu cei dragi alaturi… o superba îmbinare de arome, compartii si imagini nsfinte pastrate în memorie… Mi-a placut tare tare mult povestea ta parfumata!
    o duminica plina de bucurii!

  • SARA November 4, 2012 at 8:48 am

    Miresme pline de amintirile bunicilor! Mi-a plăcut că sunt miresme de aici, de prin Moldova mea dragă… 🙂
    O duminică plină de soare și senin!

  • ion November 4, 2012 at 10:11 am

    frumoasă povestire! când eram mic, nu prea mă atrăgea pâinea de casă. acum o iubesc 😀

  • Minnie November 4, 2012 at 12:04 pm

    Foarte frumos scris Vienela! Eu astazi sunt în criza de inspiratie… nu vad nimic mai încolo de o bucata de piata! :))
    Sper sa o rezolv! :))

    • Minnie November 4, 2012 at 12:07 pm

      Oops, am vrut sa scriu “pita”… colt de pita…..Sorry!

  • […] Invitați:CARMEN, Silving, SARA,Vienela,OchiiVerzi,  Elly Weiss, Minnie,  Gabi Emma Sandys(1843–1877), pictorita engleza,  Lili METODA: INTERVIUL ÎN DIRECT – La Fée Blanche, Pandhoraa, Vero Din programul târgului de carte de la Focşani, Daurel Mfc. Cireşe amare, Samewhiteblue,Vania La aniversară, Zina ANKERUHR, un ceas istoric în Viena, Austria . […]

  • cotos November 4, 2012 at 12:45 pm

    Foarte frumos. Bunicii sunt niste oameni speciali.

  • Daurel November 4, 2012 at 1:36 pm

    Eu, sotia si fiicele ne mai amintim; nepotii au fost corupti de “mecdonalzi”; mai ales ca sunt in California…

  • Ciufulitul November 4, 2012 at 2:33 pm

    Ce imi place painea facuta in casa, imi aduc aminte cand facea paine bunica mea in cuptor de tara, iesea o paine de toata splendoaria si un gust ca la bunica acasa.

  • Irina November 4, 2012 at 2:57 pm

    Eu nu stiu ce gust are painea de la tara,ca n-am avut nici bunici,nici alte cunostinte.Rar daca ajungeam ´pe undeva, nu paine mancam,desi odata mi-amintesc vag,pe undeva,niste placinte tare bune.
    Seara placuta,Vienela!

  • Gabi November 4, 2012 at 3:24 pm

    Bunica mea statea cu noi in apartament, insa facea cozonaci, placinte si chiar paine pe care le cocea in cuptorul sobei(pe atunci nu aveam aragaz).
    Iar soacra mea, o femeie minunata, e mare specialista in plamadit aluatul de paine(si de cozonac) din care mai face si cateva langosi sau gogosi.
    E foarte frumoasa povestea ta cu paine calda si borsul moldovenesc, cele mai alese bunatati!

  • Hapi November 4, 2012 at 4:31 pm

    Frumos ai relatat!
    Si eu mancam paine coapta de bunica, avea vatra afara dar vara simteam mirosul in toata curtea. O scotea si o “batea”, se cocea pe foi de varza parca, direct pe carbunii aprinsi!
    Doamne si eu abia stiu sa fac clatite!
    Ai aparat de facut paine acasa sau faci totul cu mana?

  • Rudolph Aspirant November 4, 2012 at 6:13 pm

    Ah, vad ca e o adevarata conspiratie cu painea astazi, ca tocmai ma vaitasem pe blogul lui Carmen, care si ea scrisese un articol deosebit de imbietor despre paine, ca eu tocmai ma stradui sa reduc nu sa cresc aportul de carbohidrati din paine, deoarece nu numai ca exagerez cu painea cand ma simt mai stressat, dar mi se si depune exact unde nu doresc si unde nici nu trebuie, exact pe abdomen ! Nu ca as avea vise desarte de patratele, ca stiu ca sunt prea lenes pt asa ceva, dar macar sa fie plat. Si acum am dat si peste povestea ta ! Din cauza voastra azi nu am putut sa imi mentin dieta !

  • OchiiVerzi November 5, 2012 at 6:06 am

    Ce amintiri frumoase si ce mostenire minunata are Ionut. Nu cred ca este ceva mai placut pe lumea asta, decat amintiri frumoase, calde, parfumate, legate de bunici. Ma bucur pentru voi ca aveti asa ceva. O zi frumoasa!

  • arakelian November 5, 2012 at 9:46 am

    o sa framant o piine in amintirea mirosului.

  • mixy November 5, 2012 at 12:57 pm

    mniam…câte doruri răscolești Vienela !

  • lili3d November 5, 2012 at 5:12 pm

    Am trăit și eu o experiență de felul acesta, în altă parte a Moldovei…
    O săptămână deosebită!

  • Diana November 6, 2012 at 5:56 am

    Evocarea Timpului care poposeste in multi dintre noi. Mai frumosi erau oamenii atunci… Poate sunt si acum, dar nu-i mai percep astfel… Ce bine ca si Ionut are in suflet o asa particica din Timp!
    Chiparusul e ardeiul iute!? Excelent cum suna la pronuntare! Imi place tare chiparusul! De nu mi-ar placea dulciurile as pune si in tort! Glumesc! 🙂
    Viata fericita, Vienela!
    P.S. Te rog sa imi ierti reactia intarziata. Multumesc.

  • Parfumul pâinii « my heart to your heart November 11, 2012 at 9:21 am

    […] scris povesti: Mirela, CARMEN,  Silving, Vienela, OchiiVerzi, SARA, Elly, Diana, Poclid Roxana […]

  • Pâinea | Iubesc Viaţa December 20, 2013 at 6:21 pm

    […] Aşadar, pâinea noastră cea de toate zilele ajunge greu pe masa noastră, iar noi am putea încerca să trimitem măcar un gând bun spre cei care trudesc pentru a ne face viaţa uşoară şi aromată ca o pâine caldă. […]

  • […] Vienela […]

  • Adriana December 20, 2013 at 8:51 pm

    Ce poveste …pe gustul meu, eu cea care ador pâinea şi povestile cu bunici. Cat de cunoscute imi sunt imaginile, cuvintele, bucatele. Mirosurile parca vin peste mine grămada! Multumesc, Vienela!

  • Pinky Rainbow December 21, 2013 at 12:38 pm

    Ce frumos ai vorbit, mi-a lasat gura apa din momentul in care ai pomenit painea proaspata si rumenita… As fi in stare sa mananc o tava intreaga pe stomacul gol, asa de mult iubesc painea calda! 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.