Skip to main content

Blogmeet la Ploieşti

Aseară am fost la primul meu blogmeet, adică la prima mea întâlnire cu bloggerii din Ploieşti. Vă miraţi sau nu, am fost singura fată vreo 15 băieţi,   dar nu m-a deranjat nici o clipă această situaţie.

Ne-am întâlnit la un bar din centrul oraşului. Pentru că erau mulţi băieţi, eu nu cunoşteam pe niciunul şi mai sunt şi cam timidă, am stat mai mult să îi ascult, să îi pot cunoaşte şi înţelege.

Per total m-am simţit bine, am aflat câteva “secrete” despre blogging de la Kriogen, am râs la glumele lui George, am ascultat cu atenţie planurile de viitor ale lui Ionuţ Urzeală.

Din păcate, pe cei mai mulţi dintre ei nu ştiu cum îi cheamă sau ce bloguri deţin, aşa că nu pot spune nimic despre ei. Singurii pe care i-am mai remarcat au fost Vali, Tibi, Ctl şi iar Vali. :))

Au fost şi chestii care nu mi-au plăcut prea mult şi le voi spune aici, chiar cu riscul de a nu mai fi chemată altădată: boxele aşezate chiar deasupra noastră, care nu ne permiteau să auzim mare lucru din ceea ce se vorbea, faptul că mulţi au stat cu telefoanele sau laptopurile în braţe, soarele care m-a bătut o ora în cap, dar mai ales că nu au fost alese subiecte comune de discuţie. Locaţia nu permitea discuţii decât cu vecinii din stânga, dreapta sau din faţă, iar mutatul din poziţia ocupată era o adevărată aventură.

După trei ore am decis că a fost de ajuns pentru o primă întâlnire.

PS: Din nu ştiu ce motiv, nu pot intra pe blogurile unora, aşa că linkurile le voi pune când îşi revine calculatorul.

UPDATE: Am furat de la Bogdan numele celor pe care i-am cunoscut aseară. Deci, participanţi la blogmeet au fost Saramon, Bogdănelu, Ionuţ Urzeală, Waven, Kriogen, Vali Ovidiu, George, Cătălin, Tibi, Adiţă, Dragos, Silviu şi Alin.

Comments
  • Livia June 30, 2012 at 6:48 am

    Frumoasa descrierea! 🙂
    Iti urez un calduros “Bine ai venit” in blogosPHera, blogosfera din care fac parte si eu. :))

    • Vienela June 30, 2012 at 6:51 am

      Bine te-am gasit, Livia. De ce m-ai lasat singura intre atatia baieti? :((

      • Livia June 30, 2012 at 7:08 am

        Nu am stiut ca ajungi.. Lasa, data viitoare nu o sa mai fii singura! 😀

        • Vienela June 30, 2012 at 7:11 am

          Am fost putin bulversata vazand ca trecuse o jumatate de ora si nu aparea nici o fata, dar mi-a trecut, m-au furat discutiile. :))
          Pe data viitoare, atunci. 🙂

          • Livia June 30, 2012 at 8:30 am

            Da, pai in PH sunt mai multe bloggeri decat bloggerite, dupa cum bine ai vazut… :))

          • Vienela June 30, 2012 at 8:32 am

            Stiu totusi ca avem si fete care scriu. Speram sa cunosc macar una. :((
            Probabil daca stiam ca vor fi doar baieti nu ma incumetam sa merg. :))

  • Andrei Terecoasa June 30, 2012 at 6:52 am

    Frumos, frumos!:D

    • Vienela June 30, 2012 at 6:55 am

      Da, nu a fost rau, desi am plecat de acasa cu idei preconcepute si multe, multe emotii. :))

  • saramon June 30, 2012 at 7:47 am

    Mno, nu cred c-am apucat să facem cunoştinţă, dar data viitoare, cu siguranţă. 🙂
    Iată că blogosPHera se măreşte…

    • Vienela June 30, 2012 at 8:00 am

      Sigur nu am facut cunostinta, desi am o banuiala referitoare la “cine este saramon”. :))
      Vii la concursul organizat de Haotik?

      • saramon July 3, 2012 at 4:11 am

        yeap. Înseamnă că ne vedem p-acolo? 🙂

  • Diana Bocai June 30, 2012 at 7:52 am

    Mai bine vii la Bucuresti:D

    • Vienela June 30, 2012 at 7:53 am

      Chiar le spuneam baietilor mei, ca la Bucuresti se aduna mai multe fete decat baieti. :))
      Probabil voi veni odata. 😉

  • John June 30, 2012 at 8:07 am

    O parere generalista, dar scrisa bine. Data viitoare sa nu mai existe muzica, decat in surdina, altfel se intrerupe din comunicare. Imi pare rau ca nu am putut ajunge la acest blogmeet, dar sper sa vina urmatorul mai repede.

    • Vienela June 30, 2012 at 8:09 am

      Nu am putut scrie mai personal de atat pentru ca nu am discutat decat cu Kriogen. :))
      Nu vii la masinutele lui Haotik?

    • Yamasha July 1, 2012 at 11:55 am

      Iar vrei sa te imbeti ca un porc johny?! :))

  • Livia June 30, 2012 at 8:44 am

    Nu pot sa mai dau reply..
    Ideea e ca nu am stiut ca ajungi la acest phblogmeet, ca daca stiam, iti dai seama ca nu te lasam singura. :)) 😀

    • Vienela June 30, 2012 at 8:53 am

      Te iert de data asta. :))
      Nu vad detalii prea multe despre tine pe blog. Cati ani ai?

      • Livia June 30, 2012 at 9:57 am

        Ehh… nu-s asa mare. Trebuia sa-l intrebi pe Kriogen, ca-ti zicea… :))

        • Vienela June 30, 2012 at 10:03 am

          Surprinzator, dar nu s-a vorbit de bloggeri aseara. Nici de bloguri. Am vazut poza, stiu ca nu esti prea mare. Ma intrebam totusi daca esti mai mare decat baiatul meu, care are 18 ani. 😉

          • aditza June 30, 2012 at 11:33 am

            Apropo de baiatul tau Vienela, l-am intrebat pe Waven despre voi daca aveti toti bloguri (despre tine stiam, ca am facut deja schimb de link) la care el imi spune : “Doar Vienela are blog, copilul si sotul nu”. La care eu ma gandeam care e copilul si care e sotul, ca nu ma gandisem la relatiile astea intre voi. Ideea e ca nu-ti prea arati varsta si asta e de bine!

          • Livia June 30, 2012 at 12:25 pm

            Pe acolo… :))
            P.S.: Despre ce s-a vorbit daca nu de bloguri? :))

          • Vienela June 30, 2012 at 2:47 pm

            Multumesc, Aditza. Sa inteleg ca ati barfit putin dupa plecarea noastra? :))

          • Vienela June 30, 2012 at 2:48 pm

            Livia, nu prea s-a vorbit de lucruri serioase. Au fost multe glume, bascalie si s-a dezbatut problema lui Vali, cu poza furata de nu stiu care ziar.

  • […] au fost: Silviu (persoana desemnata pentru a se ocupa de Evenimente Ploiesti), Adita, Necunoscut 1, Vienela, Kriogen, Vali Ovidiu, Cremsnit, Stig de Romania, Urzeala, Waven, Necunoscut 2, 3ditorial, Saramon, […]

  • Vlad June 30, 2012 at 9:09 am

    Ei, măcar ai participat la un blogmeet :). Eu încă mai aştept unul prin apropiere. 😀

    • Vienela June 30, 2012 at 9:20 am

      Ai putea organiza tu un blogmeet, decat sa astepti pana la adanci batraneti. 😉

  • Sebi June 30, 2012 at 10:33 am

    Vad ca a fost frumos 😀

    • Vienela June 30, 2012 at 2:49 pm

      Da, nu a fost rau. Mi-a fost teama, faceam diverse scenarii in minte, dar a fost diferit de ceea ce imi imaginasem. :))

  • Probiu June 30, 2012 at 11:02 am

    Eu particip zilnic la cate un blogmeet. Sunt singurul blogger din oras asa ca ma intalnesc zilnic cu mine! 🙂

    • Intuneric June 30, 2012 at 12:56 pm

      Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai solitar blogger din tara?
      😀

    • Vienela June 30, 2012 at 2:51 pm

      Nu pot sa cred. Cum sa fie doar un blogger in Pitesti? Parca de acolo esti, nu?
      Ma intreb despre ce discuti la acele blogmeeturi. :))

    • Aniela Deby July 1, 2012 at 6:59 am

      =))Ai fost mortal,cu fraza asta!

    • Haotik July 3, 2012 at 12:39 pm

      La pitesti ai doua personalitati care au facut multe in blogging 🙂 Dumis si Sandossu… si mai sunt si altii pe acolo, trebuie doar sa ii gasesti.

  • aditza June 30, 2012 at 11:36 am

    Subiecte comune e mai greu sa gasesti cand vorba ta, iti crapa boxa in cap si abia te intelegi cu cel la doua scaune de tine. Altfel se fac bisericute si fiecare vb cu fiecare cate ceva. De fapt cam asta e si ideea, insa faptul ca ne-am putut misca greu dintr-un loc in celalalt, a facut socializarea si mai greoaie. Eu ma asteptam la masa rotunda de care pomenise waven.

    • Vienela June 30, 2012 at 5:41 pm

      Am recitit si noi articolul lui waven si ne-am intrebat ce s-a intamplat cu masa rotunda. :))
      La mine a fost si mai greu, ca nu cunosteam pe nimeni. Am profitat de Kriogen, ca ii place s vorbeasca si am aflat cateva chestii interesante. Data viitoare sper sa fie mai bine.

  • […] bine, cel puţin eu. Au fost prezente destule persoane, unele pe care le-am întâlnit prima dată: Vienela, Saramon şi Ionuţ Urzeală, iar lista continuă cu cei pe care deja îi cunosc: Waven, Kriogen, […]

  • Diana June 30, 2012 at 12:06 pm

    Buna!
    Chiar daca nu a fost exceptional la intrunire deduc ca a fost o experienta placuta!
    Ideea unei astfel de intalniri e interesanta – desi… trebuie sa recunosc: nu stiu daca as avea… curaj sa ma prezint! 🙂
    Numai bine!
    Succese!

    P.S. M-am amuzat tare citind comentariul lui Probiu! 🙂 Super!

    • Vienela July 2, 2012 at 3:38 am

      Buna, Diana.
      Nici eu nu am avut prea mult curaj, probabil asta a si fost motivul pentru care am vorbit atat de putin, dar reprezinta un pas inainte, data viitoare probabil va fi mai bine.

  • addicted June 30, 2012 at 1:54 pm

    O fecioara intre atatia baieti?Trebuie vazut. :)) Data viitoare stiti sigur ca nu mai trebuie sa mergeti acolo! 🙂 Stai asa ca poate data viitoare va fi in Buc. 😛

    • Vienela July 2, 2012 at 3:40 am

      O fecioara care a vorbit putin spre deloc, dar a fost atenta la tot ce s-a vorbit, desi conditiile nu erau optime. :))
      Sau poate vii tu la Ploiesti, sa nu mai fiu singurica. 😉

  • adelinailiescu June 30, 2012 at 1:54 pm

    Fetelor, nu vreti sa ne intalnim la un crosetat , un impletit de lanticuri, o amandina , o apa plata cu lamaie ?… Cum sa nu te simti bine intre atatia barbati ? Era de mine acolo :))
    Vezi c-am rezolvat-o cu link-ul , trec la etapa urmatoare :))

    • Vienela July 2, 2012 at 3:43 am

      Nu m-am simtit deloc rau, chiar mi-a placut. :))
      Nu am curaj sa te intreb ce anume sa crosetam, dar accept propunerea. :))

  • Andra June 30, 2012 at 2:03 pm

    Si te-ai simtit dezavantajata?

    • Vienela June 30, 2012 at 3:00 pm

      Nu, absolut deloc, mai ales ca am avut loc la mijloc, sa trag cu urechea la toti. :))

  • zdwub June 30, 2012 at 7:02 pm

    A 2’a oara o sa fie mai bine :p a 3’a si mai bine si tot asa :p ti’a facut “intrarea” >:)

    • Vienela July 2, 2012 at 3:43 am

      Dupa cateva intalniri probabil ma vor ruga sa mai tac din gura, sa vorbeasca si ei. :))

  • CostinC.info July 1, 2012 at 5:33 am

    Frumoase blogmeet-urile… când discuţiile nu se mai opresc… 🙂

    • Vienela July 2, 2012 at 3:45 am

      M-a enervat muzica, era greu sa te faci auzit, in rest a fost ok. 😉

  • Aniela Deby July 1, 2012 at 7:22 am

    Si eu vreau sa ma duc la Blogmeet,dar cu Vienela:))si cu baiatul ei :))))))

    • Vienela July 2, 2012 at 3:46 am

      Nebunatico!!! Ai noroc ca nu imi citeste blogul iubitul tau. :))
      Noi oricum ne vedem la toamna, la festivalul ala. 😉

  • elly weiss July 1, 2012 at 9:57 am

    Interesant! Chiar foarte. Eu nu m-as fi simti stinghera deloc. Am lucrat aproape mereu numai intre barbati. Am fost singura, cu 10 barbati intr-un birou, multi ani. 🙂
    Dar sunt convinsa ca mare lucru n-ati putut discuta si eu, personal, nu prea vad rostul blogmmeet-urilor. Uneori nici nu e bine sa cunosti persoanele in realitate. Din multe motive pe care n-am timp sa le enumar.
    Trebuie sa recuperez aici la tine 😉 S-au intamplat multe si eu am fost atat de bulversata si ocupata. Imi pare tare rau …

    • Vienela July 2, 2012 at 3:48 am

      Ei erau deja plictisiti de discutiile despre blog si tot ce tine de blogosfera, iar eu nu ii cunosteam, dar mi-a fost bine totusi, aveam senzatia ca sunt de-ai mei.
      Nu trebuie sa te scuzi, stiu ca treci print-o perioada mai grea.

  • […] despre blogmeet-ul estival organizat de Vali, cred ca a treia editie pe anul acesta, au scris Vienela Sas, Bogdan Simion, George Dinca si Adrian Rotaru. Un blogmeet despre care nu am auzit numai pareri de […]

  • […] de vară :  Vienela, Saramon, Ionuţ […]

  • Care este secretul? | Iubesc Viaţa July 5, 2012 at 3:11 pm

    […] viitor să fie mai rodnic, cu griji mai puţine, să ne permitem mai mult decât o ieşire la un blogmeet, o plimbare la Parcul Bucov sau o seară prin cartier, cu soţul […]

  • După blogmeet-ul estival | cetele.info July 5, 2012 at 9:25 pm

    […] că n-am apucat să discut cu toată lumea, sunt un anti-social, dar am fost recunoscut de paparazi Viniela :)) și pe această cale îi urez bun venit. Mi-ar fi plăcut să discut și cu Dragoș despre a […]

  • […] venit, complet neașteptat, niște bloggeri noi: Vienela, Ionuț Urzeală și Ionuț Georgescu. O mare surpriză pentru mine prezența lor și o plăcere […]

  • După blogmeet-ul estival : ctl.stig.ro November 4, 2012 at 10:29 am

    […] n-am apucat să discut cu toată lumea, sunt un anti-social, dar am fost recunoscut de paparazzi Viniela :)) și pe această cale îi urez bun venit. Mi-ar fi plăcut să discut și cuDragoș despre a […]

  • […] despre blogmeet-ul estival organizat de Vali, cred ca a treia editie pe anul acesta, au scris Vienela Sas, Bogdan Simion, George Dinca si Adrian Rotaru. Un blogmeet despre care nu am auzit numai pareri de […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.