Skip to main content

Biserica Albastră

Clădirile prea viu colorate m-au dus mereu cu gândul la ţiganii pe care îi vedeam în copilărie văruindu-şi casele în nuanţe stridente de verde, albastru sau roz. Probabil acesta este motivul pentru care  fiecare bloc din Ploieşti, dacă nu era dat cu lavabil alb, gri sau bej mi se părea bătător la ochi. Am avut nevoie de mult timp pentru a mă acomoda cu clădirile portocalii, roşii, galbene sau albastre care de câţiva ani au împânzit oraşul. Nu ştiu exact când au început să îmi placă. Ştiu doar că acum îmi atrag privirile şi îmi aduc o stare de bine.

Deşi nu intru în biserici, îmi place să le admir arhitectura. Când am văzut imaginile cu Biserica Albastră din Bratislava, cunoscută şi sub numele de Biserica Sfânta Elisabeta, când am văzut culoarea în care a fost văruită pictată, când am văzut stilul arhitectonic în care a fost construită (am înţeles că ar fi art nouveau), mi-am dorit să pot ajunge la ea, să o privesc de aproape. Aşezată pe un colţ de stradă, în partea estică a oraşului vechi din Bratislava, această biserică mă duce cu gândul la Muzeul ceasului din Ploieşti.

Biserica Albastra Bratislava

Biserica poate fi admirată nu doar la Bratislava, ci şi în Mini Europa din Bruxelles, loc în care au fost adunate laolaltă cele mai importante monumente ale Europei, sub formă de machete care redau cu exactitate forma şi culorile atracţiilor turistice europene. Tot aici pot fi văzute bătrânul vulcan Vezuviu, Catedrala din Santiago de Compostela, Veneţia, Turnul din Pisa, dar şi Palatul Mogoşoaia.

Biserica Albastra Bratislava-miniatura

Mai mult ca sigur eu nu voi ajunge prea curând pe acolo, aşa că nu îmi rămâne decât să admir fotografiile făcute de alţii, să visez la vremuri mai bune şi să vă sfătuiesc să mergeţi în vizită la Mica Europa, dacă aveţi drum prin Belgia.

Comments
  • Szasz Sebes Paul April 3, 2013 at 5:38 am

    E foarte frumoasa, din cate se vede in poza.

  • Mirela April 3, 2013 at 5:45 am

    Frumoasă ca o bijuterie! Mini Europa din Bruxelles, am văzut fotografii și filme aduse de socra mea, care a stat o vreme în Bruxelles. Suntem invitați și noi acolo, să vedem cum ne împărțim vacanța de vară, doldora de examene. Știu că știi cum e, baftă să fie! 🙂

  • cotos April 3, 2013 at 5:54 am

    Da si noi avem manastira de la Voronet, care este tot albastra. Deci? Cine ii mai smecher? Si a noastra ii si mai veche ;))

  • Radu April 3, 2013 at 5:59 am

    Şi albastrul de Voroneţ ? 🙂

  • coolnewz/Ratatouille April 3, 2013 at 7:09 am

    pare un albastru … grecesc!

  • belgianca April 3, 2013 at 7:12 am

    Grabiti-va cu Mini Europe ca, din cate stiu eu, anul asta il inchid astia. 🙂

  • Maria April 3, 2013 at 7:21 am

    E de vis, nu suporta comparatie !

  • elly weiss April 3, 2013 at 8:20 am

    E foarte frumoasa, mai ales ca imi place albastrul. As prefera s-o vad in Bratislava. Jucaria aia nu are maretie 🙂
    Mai bine vad o fotografie pe net.

  • Sonia April 3, 2013 at 12:39 pm

    Cam mult albastru pentru gustul meu. Dar mi-ar plăcea să o vizitez. Cum încă nu am planuri de vacanţă, mi-ai dat o idee. De fiecare dată când am fost la Viena m-am gândit să merg la Bratislava şi nu ştiu de ce nu am făcut până acum lucrul ăsta.

  • mixy April 3, 2013 at 1:30 pm

    E ca un colț de cer scăpat în poiană !

  • javra April 3, 2013 at 1:50 pm

    Vorbeşti de un “drum prin Belgia”, de parcă
    te-ai referi la un drum până la magazinul din colţ. Tot albastru!

  • Teodora Elena April 3, 2013 at 2:54 pm

    Sunt de acord :)) Frumoasă biserica şi m-ar place să vizitez Belgia!

  • Kristi April 3, 2013 at 8:22 pm

    Deosebită construcție. Mulțumim pentru informație! 🙂

  • aA April 4, 2013 at 8:52 am

    am adorat mereu culorile, as ca aparitia cladirilor varuite viu de dupa revolutie, m-a bucurat enorm. e undeva in zona mea o casa ce are tigla albastru inchis si ceva contururi sau tamplaria geamurilor la fel. e o pata de culoare bine venita in peisaj!

  • CostinC.info April 7, 2013 at 5:18 pm

    Chiar ca-i faina constructia. Si la mine in oras sunt blocurile care mai de care mai colorate, iar daca la inceput nu-mi placeau deloc, acum nici nu le mai dau imporntanta, nu-mi mai sar in ochi, m-am obisnuit…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.