Skip to main content

Bătaie pe locurile de jos

Noua generaţie avea iniţiative. Nu tocmai plăcute pentru mama care investise bani în obiectele din casă. Venise rândul meu să îmi şochez familia cu ideile “ciudate şi de neînţeles” pe care le puneam în practică imediat ce apăreau. Făcusem o pasiune pentru pernele mari, ornamentale. Văzusem într-o revistă o fotografie în care o domnişoară citea aşezată comod pe o pernă imensă, într-un colţ al unei camere, direct pe covor.

De la gând la faptă nu a fost decât un pas, pe care l-am făcut grăbită, fără să mă gândesc la consecinţe, la reacţia mamei mele. Din pernele familiei mi-am făcut două perne uriaşe, pe care le-am aşezat în camera mea, pe jos, rezemate de unul dintre pereţi. Nu a fost de ajuns. Mă deranja fotoliul pe care mama îl cumpărase la set, cu canapea şi masă. Îl plasase în camera mea şi lăsase celălalt fotoliu din set în camera surorii mele. Dar eu nu îmi doream acel fotoliu simplu, cu picioare dispuse în X pe laterale.

Pasul doi: am încercat să scot şuruburile masive în care erau prinse picioarele fotoliului, pentru a-l transforma şi pe el într-o pernă de pus pe jos. Nu am reuşit. Erau prea bine strânse. I-am mulţumit în gând celui care a inventat ciocanul şi m-am pus pe treabă. Am lovit picioarele fotoliului până când le-am fărâmat. În sfârşit, aveam o nouă pernă, cu spătar! Aveam şi garanţia că nu va mai putea fi reparat!

Când s-a întors mama de la serviciu… să cadă leşinată şi mai multe nu, văzând ce s-a întâmplat cu pernele casei şi cu fotoliul care nici nu împlinise un an de la ieşirea din fabrică. Am dus muncă de lămurire vreo două ore, am încercat să o conving că este ultimul răcnet în modă, ba chiar am îndrăznit să îi sugerez că, fiind în camera mea, am considerat că fotoliul este al meu şi pot face absolut ce vreau cu el.

Văzând că nu reuşesc să o împac, i-am amintit de câte ori a avut şi ea astfel de iniţiative, cum a adus-o la capătul răbdării pe bunica mea cu ideile năstruşnice pe care le punea în practică. Şi-a amintit râzând de toate modificările pe care le făcuse prin casă, cu sau fără voia bunicii mele. Abia când a văzut ce succes au pernele mele s-a liniştit complet. Prietenii mei se băteau pe locurile de pe covor… :))

Comments
  • Radu March 15, 2013 at 6:34 am

    Am facut si eu din astea in camera de camin in facultate (Regie P5)
    Nu o sa uit niciodata figura administratorului ! :))

  • coco March 15, 2013 at 7:20 am

    toate facem renovari d-astea 🙂 , am mesterit si eu o biblioteca !

  • cotos March 15, 2013 at 7:24 am

    🙂 Ai fost o clarvazatoare. Dupa secole in care omul a cautat confortul scaunului, ne reintoarcem la perinile de pe jos 🙂

  • Iuliana March 15, 2013 at 7:41 am

    De data asta sunt de-andoaselea. Nici boacane de-asta n-am indraznit sa fac, nici pe covor nu-mi place sa stau, nu de alta, dar ma ridic greu de-acolo :))

  • silavaracald March 15, 2013 at 8:06 am

    Stau si ma gandesc daca am facut boroboate de-astea, dar nu-mi amintesc. Eram prea ingrozita de pedepsele tatalui meu ca sa indraznesc s-o fac. Deduc din povestirea ta ca parintii tai au fost mult mai intelegatori ca ai mei si te invidiez pentru asta. 🙂

  • Ana-Maria March 15, 2013 at 8:19 am

    😀 Faine idei nastrusnice ai avut.Sa stii ca argumentul tau , spus mamei tale , am observat si ei , ca tine mai mereu.Bine,la mine acum nu mai este cazul , ca ai mei sunt dusi de mult.Insa zic de mine , ca parinte… 😉
    Apropos de initiativa ta si eu am avut idei nastrusnice : ma rugam de tata , bietul de el , sa scoata unul din scaunele din fata ale masinii , ca sa mil fac eu fotoliu de stat pe jos sau sa imi cumpere un scaun de masina…Cred ca lam albit , bietul de el , dar scaun de masina nu am vazut… 😀
    Un weekend fain sa ai!

  • raul rual March 15, 2013 at 8:37 am

    Nu era mai usor sa vinzi fotoliul si sa cumperi 2-3 perne speciale? Iti ramaneau bani si de-o cafea buna.

  • Rolling Ideas March 15, 2013 at 9:31 am

    :)) Eu n-am îndrăznit să fac dintr-astea.

  • DANAP.RO March 15, 2013 at 10:16 am

    Eu am dezmembrat o canapea intreaga ca sa fac locuri pe covor :)). Canapeaua era parte detasabila, parte dezlipibila :D, si, desi nu era noua, am reusit sa-mi scot din minti parintii. Mai ales ca mai aveam si alte initiative, cum ar fi sa scriu cu creta pe mobila… 😀

  • Rudolph Aspirant March 15, 2013 at 10:22 am

    Aoleu, eu materiale (gen matase, bumbac, etc) am mai vandalizat, (ca tocmai am povestit acolo sub articolul tau despre fata de masa cum am taiat eu toti ciorapii de matase ai lui bunica in fasiute si romburi, cu gandul sa fac o creatie vestimentara gen Galliano sublimandu-mi si deplasandu-mi in acelasi timp in acest act artistic si totodata agresiv sentimentele neplacute si conflictuale de vinovatie fat ade fascinatia mea nascenta fata de ciorapii de matase de dama, plus suferinta traumei de a fi obligat sa intru in scolarizarea obligatorie la grupa mica la gradinita unde trebuia sa concurez cu alti copii de grupa mijlocie care se pare ca erau mai competenti decat mine ca stiau sa decupeze chestii, iar eu nu voiam decat sa scap cat mai repede de la acea scolarizare obligatorie, despre care mi-am dat seama in prima zi cat de subcompetent era organizata, chiar si in acei ultimi ani ai administratiei Ceausescu, daramite ce presimtire am avut ce dezastru va fi sa urmeze in anii viitori atat in general in sistemul de invatamat dar mai ales in cadrul relatiei mele personale cu el), dar mobila chiar ca nu am vandalizat niciodata !

    • Rudolph Aspirant March 15, 2013 at 10:32 am

      De fapt mi-am dat seama ca pe mine mobila nici nu cred ca m-a interesat vreodata, nici cand eram mic, nici cand am devenit mai mare, decat poate sa stiu ca am un pat sau chiar o saltea pe undeva, sau o patura chiar de pus pe jos sa nu dorm pe tare, ca eu chiar ca am dormit si pe jos pe covoare de multe ori, dar totusi vreau sa nu fie asa contact direct cu podeaua sau cu pamantul, sa am un strat intre mine si astea, altfel putin mi-a pasat mie de mobila, ca eu si asa folosesc mesele mai mult ca suprafete de depozitare de diverse, de ex chei, facturi, ziare, etc, imi place sa stau pe covor sau in picioare chiar si daca am scaune prin jur, de mancat mananc cam tot asa, de cand sunt mic, la masa nu ma asez decat cand sunt musafir sau am musafiri cu adevarat importanti, altfel putin imi pasa, cred ca numai de scaunele de tip taburet-otoman am fost fascinat, cand eram mic pt ca erau la dimensiunea si inaltimea mea, cat si cand am fost mai mare pt posibilitatile de uz erotic, si alea mi se pareau ca au design perfect asa cum erau, asa ca nici prin cap nu mi-a trecut vreodata sa le modific !

  • mixy March 15, 2013 at 10:28 am

    Eu am fost copil cuminte, n-am stricat mobilă 😀 În schimb am deranjat o grămadă de electronice :))

  • Alexandra Cristea March 15, 2013 at 12:48 pm

    Se pare că eu chiar am fost copil cuminte, că n-am avut idei din astea de să leşine mama când intră în casă. 😀 Mai schimbam şi eu ordinea mileurilor şi a bibelourilor, dar la capitolul demontat nu m-am băgat. 😀

  • javra March 15, 2013 at 1:30 pm

    Argumentul că lucrurile din camera ta sunt ale tale
    şi poţi face ce vrei cue ele mi se pare logic.
    Acum nu ştiu cum ai privi lucrurile, dacă Ionuţ ar face aşa ceva…

  • Vladimir March 15, 2013 at 2:08 pm

    Eu aveam doar vechituri antice de mobila pe care le uram asa ca alegeam sa nu le observ. Oricum nu prea ma interesa ce era acasa ci mai mult ce era afara. Casa era ca sa dorm. Dar imi placea casa mamei prietenului meu (foarte minimalista si moderna) si imi juram ca atunci am sa ma fac mare si am sa ma insor asa am sa am casa :D.

  • Mirela March 15, 2013 at 3:13 pm

    Și uite-așa se naște un potențial designer de ambient! Prima mea boroboață a fost munca de creație la o perdea din dantelă lucrată manual, pe care am decupat-o și i-am tras firele, ca să pară o rară pânză de păianjen…Mama a stat, s-a gândit și-apoi a spus:”cât de frumos, totuși”. Nu, n-am să uit asta! Firește că au schimbat-o cu una de Pașcani, dar după ce am început să pictez pe interiorul ușilor de la dulapuri, să vopsesc în vrede chinoise sau vișiniu închis dantelele de pe mobile, să cos nasturi urași pe fețele de perne decorative și și să ”ascund” la…gunoi bibelourile, părinții mei au realizat că nu mai pot fi oprită și m-au lăsat în pace. Așa că m-am făcut designer! 😉

  • Floarea March 15, 2013 at 3:38 pm

    Da…si eu am o aiureala cu pernele,am o multime,de diferite marimi si forme..Azi am cautata doua din ele din reclama ,pe care am dat o multime de bani ,sa le donez unei verisoare,pentru ca ce e mult strica.

  • Iulia Kelt March 15, 2013 at 4:13 pm

    Ești ca mine! 😀 Eu i-am aruncat multe chestii mamei, cât era la muncă :)) Noroc că nu era obișnuită să mă bată, că în alte condiții mi-al fi luat-o tare! :))

  • Ghindaa March 15, 2013 at 7:24 pm

    Oau, daca eram eu mama ta pt perne nu ziceam nimic dar pt fotolii te urecheam bine, bine. Nu uitai repede..

  • elly weiss March 15, 2013 at 8:59 pm

    Uneori ma gandesc ca glumesti… sau macar ca exagerezi. Ca si acum…

  • aA March 19, 2013 at 9:03 am

    eu aveam regim fascist in casa, cu inoculare permanenta ca lucrurile costa bani si trebuie pastrate…chestie care nu mi-a trecut nici acum, sunt defecta definitiv :))

  • […] Din zeci de site-uri pe care am intrat, un singur material textil mi-a plăcut. Era din chiffon. M-am pregătit să dau comanda, fără să știu ce este acel chiffon. Nimic din memorie nu a aprins luminița. Noroc că mi-a trecut totuși prin cap, în ultima clipă, să întreb pe facebook ce înseamnă chiffon. Așa am aflat că este banalul șifon, un material subțire, vaporos, nepotrivit pentru huse de canapea și fotolii. […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.