Skip to main content

Barza înşelată

M-am trezit devreme, nerăbdătoare să ies la plimbare. Mi-am propus să urc la Monte Berico, de unde centrul vechi al Vicenzei se vede atât de bine, unde panorama te copleşeşte cu frumuseţea ei. De sus, din faţa Sanctuarului Fecioarei Maria de pe muntele Berico (Il Santuario della Madonna di Monte Berico), Vicenza pare chiar mai frumoasă decât este în realitate. Macadamul îţi dă impresia că te-ai intors în timp cu 100 de ani.

Am făcut un duş rapid, m-am îmbrăcat cu cele mai drăgute haine, m-am machiat puţin, am încălţat cizmele noi de piele, cu toc subţire şi înalt, apoi am plecat. Pe drum, mi-am spus că nu ar fi rău să mă opresc în Vicenza, să beau o cafea şi să mănânc un corn. Zis şi făcut. Mănânc, apoi mă plimb puţin prin Piazza dei Signori. Mai casc gura pe la vitrinele frumos împodobite, în timp ce Bitză îmi cântă în căşti ceva despre sinuciderea unui înger. Mestec neglijent o gumă mentolată.

Deodată, piciorul drept îmi coboară inexplicabil cu aproape zece centimetri, făcându-mă să mă dezechilibrez. Mă uit în jos, să văd în ce am călcat. Mama lui de ghinion! Tocul de la cizma dreaptă a considerat că îi stă mai bine lungit în piaţă, decât cocoţat pe Monte Berico, aşa că a părăsit siguranţa dată de cizma-mamă. Ce dracu’ să fac? Ce să fac? Ridic aproape râzând tocul buclucaş, îl studiez înjurând în gând, îmi dau seama că nu îl voi putea pune la loc. Încerc să fac câţiva paşi, dar merg ca o barză şchioapă şi am impresia că toate privirile se îndreaptă amuzate spre mine.
dyfashion.ro
Mă opresc în loc, căutând din ochi un magazin deschis, de unde să îmi cumpăr ceva de încălţat. Italieni puturoşi! La prânz închis, în week-end închis, de sărbători închis! Voi chiar nu munciţi niciodată? Bine că măcar americanul de la magazinul de articole sportive a fost mai vrednic. Nu voi arăta prea bine cu adidaşi în picioare, dar nici nu pot defila prin oraş cu o cizmă fără toc. Zăresc o pereche de pantofi sport de un alb imaculat, cu un model deosebit, cum nu am mai văzut. Îi probez şi simt că norocul şi-a intors faţa spre mine. Mi se potrivesc perfect!
bodosport.ro
Mycloset.ro
Mă îndrept fericită şi şchiopătând spre casa de marcat, să plătesc. Pentru o clipă, inima îmi stă în loc, apoi începe să bată cu putere şi tensiunea atinge cote alarmante. 300 de euro! Atât costă aceşti frumoşi adidaşi! Îi las pe tejghea, îl trimit în româneşte la dracu pe negrul american, pe fraţii lui, pe tot neamul lor şi ies ca o barză înşelată din magazin.

Comments
  • Iuliana June 10, 2013 at 3:55 am

    Si n-ai rupt si celalalt toc? Eu asa am facut, odata intr-o situatie similara 😀

    • Vienela June 10, 2013 at 3:57 am

      🙂 Nu, ca speram sa o repar candva. Am stat pe o banca si am asteptat sa vina Giovanna cu masina… 🙂

  • Radu June 10, 2013 at 5:07 am

    Ai mai ajuns pe munte ? 🙂

  • Mirela June 10, 2013 at 5:19 am

    După o porție bună de râs, în ciuda situației aproape tragice în care te aflai (să ne amuzăm, că-i luni), mi-am amintit o vorbă inteligentă spusă de tata: pantofii comozi sunt cei cu adevărat scumpi. Cam așa suna. Și e adevărat.
    Știa americanul de ce își ține deschis magazinul! Oare câte doamne bine n-au ieșit cu tocurile la plimbare, asemeni ție?! Ai descris Vicenza într-un mod atrăgător, care mă face să doresc din nou să vizitez acest oraș. Frumoasă mai e Italia! Să ai o săptămână superbă! 🙂

  • Irealia June 10, 2013 at 5:37 am

    Of, of! Păi tu iei coclaurile italiene la picior în cizme cu toc?! 🙂

  • cotos June 10, 2013 at 7:41 am

    :)) 300 de dolari?? Dar ce aveau asa special?? Iti dadeau aripi???

  • Javra June 10, 2013 at 11:00 am

    Cât pe ce să înţelegi că pentru a nu mai avea parte de astfel de întâmplări,
    trebuie să încalţi ceva cu toc jos. Dar conştiinţa nu ţi-a permis să te laşi spoliată.

  • psi June 10, 2013 at 1:13 pm

    şi eu am exersat renunţarea la pantofi prin magazinele de afară. 🙁
    dar tu ai redat întâmplarea tare cu miez. cu haz. aşa încât, trebuie să recunosc că am râs de barza înşelată, deşi situaţia nu era chiar roz pentru ea…

  • mixy June 10, 2013 at 1:53 pm

    se ia al doilea toc, se retează şi echilibrul se redresează 🙂

  • alma nahe June 10, 2013 at 3:38 pm

    Eu n-am tocuri(la uşi?) 🙂 Reformulez? Nu. Că mi-e lene. Da’ mi-ai amintit de nişte întâmplări dintr-ăstea, de pe vremea adolescenţei, numai că eu îmi căram în geantă, tot timpul, patofi de schimb, că ştiam c-o păţesc. La un moment dat m-am deşteptat, şi m-am întrebat “de ce naiba îi mai cumperi, că n-apuci să-i porţi decât prin casă, de acomodare?”. 😛

  • dana lalici June 10, 2013 at 3:47 pm

    Povestea e frumoasa foc, dar titlul face toti banii. La inceput mica obsedata din mine se gandea la teste de sarcina. La final radea in hohote!

  • elly weiss June 10, 2013 at 4:20 pm

    Am patit si eu ceva asemanator numai ca tocurile erau, asa, doar de vreo 7-8 cm. Si nu eram in alta tara.
    M-am descaltat. Mi s-a parut cel mai simplu si ieftin :))

  • Cuvânta June 10, 2013 at 4:54 pm

    Ioi, dar slapi de plastic nu au americanii astia???

  • belgianca June 10, 2013 at 5:12 pm

    doar 300 de euro?! :O

  • dordefemeie June 10, 2013 at 6:21 pm

    Dar poate ca meritau banii… erau si frumosi, reveneai de la barza la om si ajungeai si pe munte…. 🙂

  • Tina June 10, 2013 at 7:12 pm

    300 de euro? Da ce aveau, aur in calcai? Prin liceu am purtat numai pantofi cu toc inalt, am patit-o odata cu tocul si am trecut la balerini si la toc mic.
    Dincolo de intamplare titlul e indraznet, eu m-am gandit la alta barza, dar uite ca mai lasat cu zambetul pe buze.

  • Rolling Ideas June 10, 2013 at 7:19 pm

    Eu mi-am pierdut odată un toc în asfaltul încins. Soluţia a fost să rămân desculţă, dar, mamăăă, ce frigea asfaltul 🙂

  • Loryloo June 12, 2013 at 10:03 am

    Din fericire, n-am patit-o niciodata… avantajul balerinilor, tenisilor si sandalelor joase 😀

    300 de euro?! I-o fi adus si el intr-un toc, pe jos, din America, de cerea atat pe ei? :))

  • Colecţionez visuri | Iubesc Viaţa June 14, 2013 at 6:36 am

    […] văd minunându-mă de arhitectura vechilor romani, mă văd bând un caffe ristretto în fiecare piaţă din Italia, mă văd reîntâlnind prieteni pe care nu i-am văzut de câţiva ani. Sper să nu rămână doar […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.