Skip to main content

Bariera de pat

Doar persoanele care au crescut având în casă frați mai mici cunosc acel sentiment de grijă permanentă, acea teamă că cel mic va păți ceva dacă nu este supravegheat îndeaproape atunci când nu sunt părinții în cameră. Responsabilitatea pe care o simte un copil atunci când este pus să aibă grijă de fratele mai mic este uriașă. Copilul simte atunci toată greutatea lumii pe umerii lui fragili și teama îl macină permanent.

Între mine și sora mea este o diferență de doi ani. Fiind mai mică decât mine, m-am văzut nevoită să o supraveghez mereu, să îi port de grijă și să răspund pentru faptele ei. Nu îmi făcea o plăcere deosebită, mai ales când pățea câte ceva sau făcea vreo boacănă, dar era o obligație venită din deciziile părinților și cumva acceptată tacit. Erau zile când aș fi vrut să hoinăresc pe afară fără griji, să alerg fără să mă uit în spate, să mă joc fără să mă gândesc la nimic.

Nu puteam. Până și mie mi se părea anormal să ies afară fără sora mea, să alerg fără să o târăsc după mine, să mă joc fără să o includ și pe ea în joc. Bine-nțeles că imediat ce a făcut ochi și a înțeles pe ce lume trăiește a început să profite de slăbiciunea mea și nu mi-a mai dat drumul până când ne-am mărit suficient și ne-am făcut prieteni diferiți, care ne-au separat joaca. Nu îmi pare rău, nu regret, pentru că această grijă permanentă m-a maturizat, m-a făcut să înțeleg că sunt puternică și responsabilă.

Sigur că au fost și situații în care am încercat să trișez, să fug de ea, să scap de obsesia care devenise, să mă simt liberă și fără responsabilități. Eram copil și îmi doream măcar câteva clipe doar ale mele, clipe pentru care îi invidiam pe cei care nu aveau frați sau erau chiar ei frați mai mici. Multe au fost situațiile în care sora mea a pățit câte ceva din cauza neglijenței mele, a neatenției sau a nepriceperii.

Nu le voi înșira aici, mai ales că niciodată nu a fost ceva foarte grav. Mici julituri urmate de un plâns speriat, stricăciuni aduse obiectelor din casă, soldate cu certuri din partea părinților. Un incident despre care eu nu îmi amintesc nimic mi-a fost povestit de părinți și el ne-a rămas ca amintire și glumă de familie. Dacă atunci când am venit pe lume ai mei nu erau chiar pregătiți, pentru sora mea au cumpărat totul din timp.

Era cât o lingura când au adus-o de la maternitate. Curiozitatea mă atrăgea mereu spre pătuțul în care o culcau. Văzând-o că doarme în permanență, îi ridicam pleoapele, îi băgam degetele în ochi și o trăgeam de hăinuțe, sperând să se trezească și să vorbească. După ce a mai crescut puțin, văzând că stă mai mult timp trează și chiar gângurește, probabil am crezut că este destul de mare pentru a se juca. Am luat-o de mânuță și am vrut să o trag jos din pat. M-a văzut mama la timp și a salvat situația.

Acum am aflat că avenitbarza, un dispozitiv care protejează copilul. Datorită acestei bariere, bebelușul nu poate fi tras din pat de către fratele mai mare, nici nu cade singur din pat dacă se întoarce pe partea cealaltă, cum făcea băiatul meu.

Comments
  • elly weiss September 13, 2013 at 2:44 am

    Si sora mea tot cu doi ani e mai mica dar nu am avut nicio teama de genul descris. Am considerat-o mereu egala mea si nu m-a impovarat nimeni cu responsabilitatea pentru ea. Matusa noastra, sora tatalui meu ne supraveghea cand parintii erau la serviciu. Pana la 7 ani am stat si la noi si la ea, dormeam la ea, (la matusa care ne-a iubit mult fiindca n-a avut copii). Dar niciodata nu mi-a zis nimeni “ai grija!” si sa am un stres. Cred ca grija aia se subintelegea fara a fi ceva care sa ma faca sa o consider o povara. 🙂 In afara de a intarzia prea mult la joaca, noi boacane n-am prea facut, am fost prea cuminti.

  • nespusdemult September 14, 2013 at 3:46 pm

    Părinţii să fie liniştiţi – dragostea părintească trece de această barieră!

  • javra September 14, 2013 at 11:41 pm

    Din nou dovedeşti cât esti de sensibilă.
    Mă întreb dacă sora ta ştie lucrurrile astea…

  • […] Vienela scrie cu sensibilitate despre relaţia specială dintre surori: „Doar persoanele care au crescut având în casă frați mai mici cunosc acel sentiment de grijă permanentă… Responsabilitatea pe care o simte un copil atunci când este pus să aibă grijă de fratele mai mic este uriașă. Copilul simte atunci toată greutatea lumii pe umerii lui fragili și teama îl macină permanent… […]

  • zdwub September 16, 2013 at 11:44 am

    La mine a fost invers, am fratele mai mare, dar niciodata nu a trebuit sa aibe grija de mine…si cand iesea cu prietenii nu ma lua si pe mine…ba chiar aveam o perioada in care daca ne intalneam pe strada nici nu ne salutam :)) dar acum am crescut amandoi, suntem mai maturi si ne intelegem chiar foarte bine 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.