Skip to main content

Autoritatea autorităţilor

Întâmplător, aseară mi-a căzut sub ochi un filmuleţ destul de critic la adresa politiştilor din Ploieşti. Probabil unii dintre voi l-au văzut deja pe facebook, unde l-am distribuit pentru a afla ce părere au prietenii mei despre faptul că politiştii în România pot fi pozaţi, filmaţi şi criticaţi în timp ce sunt în exerciţiul funcţiunii, dar şi despre alte aspecte subliniate de cel care a filmat.

O femeie cu ceva probleme psihice stă în fund în mijlocul unui loc în care se joacă nişte copii. Are un mănunchi de baloane în mână şi nu se lasă convinsă să plece de acolo. La vederea camerei, doi din cei patru politişti aflaţi acolo se retrag. Ceilalţi doi încearcă să o convingă se să ridice. O vedem pentru o clipă în picioare, apoi iar pe jos. Din când în când, filmul se opreşte şi autorul ne explică ce se întâmplă. Puţin mai târziu, îi vedem pe cei doi politişti cum încearcă să o ia aproape târâş pe femeie de acolo. Ea se împotriveşte, nu se lasă luată din centrul atenţiei. O convinge cel care filma. Soseşte salvarea  şi persoana cu probleme este urcată în maşină.

Filmul se încheie cu afişarea părerii autorului, care îi felicită pe cei care s-au implicat şi le bate obrazul politiştilor care s-au temut de camera de luat vederi. Nu înţeleg de ce ar fi fost mai bine să vedem patru politişti târând un biet om care nu făcea decât să îşi admire baloanele stând în fund. Poate greşesc, dar părerea mea este că politiştii nu au suficientă pregătire pentru a comunica eficient cu persoanele care au probleme psihice, mai ales când acestea sunt agitate şi nu au destulă putere/sau nu profită de ea, pentru a pune capăt circului care se face în jurul acţiunilor în care sunt implicaţi.

Ceea ce mi-a atras mie atenţia este faptul că poliţia nu are mare putere în stat, din cauza legilor absurde pe care le avem. Politiştii pot fi pozaţi, filmaţi, criticaţi, înjuraţi, pentru că nu mai au autoritate. Mi s-a întâmplat de multe ori să văd persoane care se certau cu politiştii de parcă erau la piaţă şi negociau preţul roşiilor. Democraţia prost înţeleasă, prea multă libertate acordată individului, corupţia, incapacitatea organelor de stat de a face ordine acolo unde este nevoie duce la asemenea situaţii.

Cum te mai poţi simţi în siguranţă în casa ta, pe strada ta, în ţara ta, când poliţistul stă şi se justifică în faţa omului de rând pentru faptele sale, pentru deciziile (mai bune sau mai puţin bune) pe care le ia?

 

Vă voi ruga să mă ajutaţi cu un vot în tabelul de aici http://www.mostwantedblog.org/2013/07/11/consultanta-nutritionala-sdf-alege-cel-mai-bun-articol/

Articolul pe care vă rog să îl votaţi este cel de la numărul 10, Consultanţă nutriţională de la Slim Duo Forte.

Comments
  • Adriana July 12, 2013 at 7:31 am

    Draga mea Vienela, eu tot sper că vei câştiga şi că nu vei mai scrie trei articole deodată pentru asta. Doar tu puteai face asta, recunosc. Ieri chiar am incercat sa las un mesaj şi nu mi s-a permis, pe urma am obosit, recunosc. Cu subiectul tau de azi e poveste lungă. Te aprob in tot ce spui dar nu uita de filmele din scoli, de diverse situatii in care telefonul e folosit ca si camera ascunsa. Nu maii poti fi sigur de nimic. Tehnologia ne pune in situatii noi. Cat despre pregatirea politistilor, greu de spus. Întamplator am cativa prieteni care au facut la scoala ca m-am saturat eu. Abia îsi pot permite chiria. Nu te mira ca au tot felul de reactii. Tot oameni sunt. Chiar azi am scris despre un om care ar trebui sa-mi inspire mila. Nu totdeauna am reactia asta. Probabil nu sunt bine pregatita…de viata. Glumesc amar. Te pup. Succes

  • Adrian Manea July 12, 2013 at 7:38 am

    Poliţia a pierdut de mult respectul cetăţeanului, de aici se trage totul. Şi l-a pierdut de pe vremea când cetăţeanul era un tovarăş umilit!

  • Radu July 12, 2013 at 7:40 am

    Ce este democratia ? Tirania minoritatii sub drapelul majoritatii !
    Unii stiu sa profite din plin de aceasta situatie !

    Sa inteleg ca posesorul filmului se felicita pe sine ! 🙂

    Referitor la intrebarea de final 🙂 poate scrii un articol despre cum te-a ajutat ultima oara un politist ? Sau cum s-a implicat !

    Votati Vienela, ca merita !

  • D-Petre July 12, 2013 at 7:52 am

    Votat

  • Greenleaffy July 12, 2013 at 8:49 am

    Bună, te-am votat deja. “Omul de rând” este cetățeanul care-i plătește polițistului salariul, nu cred că e deplasat ca polițistul să îșî justifice la nevoie faptele și deciziile. Dacă nu-i place asta, poate alege să devina liber profesionist, propriul său patron. Sunt polițiști competenți și incompetenți, ca în toate profesiile, să nu generalizăm plângându-i, criticându-i sau lăudându-i in-corpore.

    • adrian balan July 12, 2013 at 12:40 pm

      Politistul trebuie sa se justifice numai in fata legii daca greseste, adica superiorului ierarhic. Nu in fata oricarui dobitoc de pe strada

  • Ana-Maria July 12, 2013 at 9:08 am

    Votat! Bafta!

  • C.L.M. July 12, 2013 at 9:28 am

    Sper sa castigi! Scrii atat de bine! <3

  • zdwub July 12, 2013 at 10:17 am

    Votat!
    Iar despre articolul asta…ai foarte multa dreptate, ca de obicei, din pacate nici politia nu mai e ce a fost, dar cred ca si ei se complat in situatia asta pentru ca nu ia nimeni nicio masura.

  • javra July 12, 2013 at 12:08 pm

    Adevărul e că poliţiştii şi-au pierdut mult din credibilitate.
    Desigur, nu toţi sunt aşa, dar dacă nu erau şpăgari,
    poate că cetăţeanul obişnuit ar mai fi crezut în ei…
    Te-am votat. Succes!

  • Sonia July 12, 2013 at 12:43 pm

    Am votat dimineaţă. Succes!

  • Cuvânta July 12, 2013 at 4:17 pm

    Meseriile care inseamna lucrul cu publicul sunt printre cele mai stresante din lume! La noi chiar mai mult decat in alte parti, pt ca toti romanii se pricep la politica, fotbal si poezie :))

    • Ana-Maria July 12, 2013 at 5:14 pm

      Ai o mare dreptate cu acest punct de vedere! Vorbesc din experienta omului ce lucreaza cu omul!

  • Iuliana July 12, 2013 at 10:10 pm

    Dupa mine problema e cu dus si intors. Politistii isi merita soarta pentru ca s-au decredibilizat singuri, prin atitudine si incompetenta. Desigur, n-ar trebui sa vorbesc in corpore, asa cum bine spunea cineva mai sus, dar impresia generala asta este si li se datoreaza, si-au pierdut singuri prestanta, nu le-a furat-o nimeni.

    Am votat, succes!

  • Vladimir July 12, 2013 at 11:30 pm

    Politistii sunt bugetari. Pe scurt pot fi trasi la raspundere de catre orice contribuabil. Eu sunt de parere ca mai ales organizatiile menite sa mentina ordinea trebuie supravegheate cu cea mai mare atentie si lovite imediat peste labute cand fac exces de forta/zel. In opinia mea e foarte bine ca tot omul are mai nou telefon cu camera si respectivele “organe” incep sa se fereasca sa savarseasca abuzuri. Abuzuri, precum extragerea doamnei cu probleme (asta e abuz, nisiparul e spatiu public, nici o lege nu zice ca o femeie cu baloane nu poate sta acolo daca asta doreste). E foarte-foarte bine ca incep sa stea pe ganduri. Politia trebuie sa lucreze pentru comunitatea ce o plateste, nu impotriva ei. Un pic de educatie nu le strica deloc. Eu sunt dintre cei care fac filme, poze si reclama orice abuz. Ei trebuie sa fie impecabili. Nu sunt? Trebuie pedpesiti mai rau decat cetatenii obisnuiti. De asemenea, as zice ca si lipsa de reactie acolo unde ar trebui reactionat, ar trebui pedepsita. Ca inseamna chiul, nu de alta… 😀 Politaii nu-s mai presus de lege. Si trebuie sa tina seama de ea mai cu grija decat noi restul.

    • silavaracald July 15, 2013 at 7:51 pm

      O fi nisiparul spaţiu public, dar dacă doamna respectivă avea comportamentul unui om neaflat în deplinătatea facultăţilor mintale, era de datoria poliţiei să o scoată din mijlocul copiilor.
      În rest, mai nemulţumită decât mine de poliţia română, mai ales de cea care ar trebui să cerceteze furturile, nu cred că există.
      Adeărul e deci la mijloc, cam ca de fiecare dată.

  • GCM July 13, 2013 at 10:07 am

    Autoritatea politistilor n-a fost pierduta sau diminuata de opinia publica ci de incompetenta compartimentelor lor de comunicare si a conducerii lor. E normal ca militianul ala sa se fereasca de camera de luat vederi chiar daca e acoperit de lege pentru ca niste parerologi neavizati ca noi vor filma si vor comenta aiurea in tramvai, se va face tam-tam poate chiar si in media si se va intampla ce la liceul Bolintineanu unde toata lumea s-a spalat pe maini si singurii care si-au luat palme peste bot au fost militienii. De cate ori, in cazuri din astea, ati vazut vreun purtator de cuvant competent care sa renunte la limba aia obosita de lemn si sa explice cum, de ce si, mai ales, in baza carei reglementari au actionat “colegii” intr-o anumita situatie din asta ajusa in spaiul public.

    In cazul asta particlular. Nu, nu are ce cauta o persoana cu probleme psihice (vizibile) intr-un parc, neinsotita de tuture. Putea fi periculoasa, putea fi disparuta de la domiciliu, fugita din spital sau multe alte situatii LEGALE. Politia este OBLIGATA in astfel de cazuri sa o duca la un spital de boli mintale si sa incerce sa o identifice pentru a stabili care este situatia ei.

    In caz contrar poate ajungea sa intre cu bomba in universitate la Iasi, sa atace pe cineva pe strada, sa fie gasita moarta, sa fie abuzata ori alte asemenea si apoi ne-am fi intrebat de ce nu au luat masuri autoritatile.

    Sunt total de acord ca autoritatile statului trebuie supuse controlului formal dar si unui control informal al cetatenilor. Numai ca noi inca n-am invatat sa facem diferenta intre un comportament lipsit de bun simt, pe care il putem evalua si sanctiona, si actiuni bazate pe acte normative despre care habar n-avem, dar ne dam cu parerea.

  • elly weiss July 13, 2013 at 2:16 pm

    Cred ca au si politistii un “merit” in pierderea propriei credibilitati si autoritati…din pacate. Desi, si eu personal, cunosc lucratori din Politie foarte competenti. Dar si di ceilalti…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.