Skip to main content

De ce mă priveşti aşa in magazin?

Are un magazin de cartier pe care în ultimul an l-a tot modificat, l-a extins, a renunţat la mulţi dintre intermediarii cu care colabora, aduce marfa direct de la producător, putând astfel să scadă preţurile, ceea ce a dus la o creştere substanţială a vânzărilor.

Precaut, patronul a instalat camere de supraveghere, are o uşa pe care se intră în magazin (aici este mereu cineva de pază) şi o altă uşă pe care se iese, iar el îşi petrece o mare parte din timp într-un birou instalat în apartamentele folosite pentru micuţa lui afacere.

Cele opt vânzătoare pe care le avea erau aici de foarte mulţi ani, semn că omul are grijă de angajaţii săi şi afacerea merge bine. Atunci cum a fost posibil ca la ultimul inventar să descopere un deficit de 100 milioane lei (vechi)?

Dupa ce a refăcut calculele, văzând că rezultatul inventarului nu era greşit, a concediat şapte din cele opt vânzătoare (cea norocoasă era în concediu în acea perioadă).

Omul priveşte înainte Read More

Pierdut prieteni. Îi declar nuli.

Cândva aveam un grup de prieteni cu care mă potriveam la orice, aveam pasiuni comune, ne cunoşteam bine, ne acceptam cu bune şi rele, chiar şi când aveam opinii diferite rămâneam aceiaşi buni prieteni. Credeam ca asa va fi intotdeauna in viata.

Încet, încet ne-am pierdut, fiecare a pornit pe drumul lui, şi-a văzut de viaţa lui; eu m-am mutat în alt cartier, unii s-au mutat în alte oraşe, în alte ţări, au ajuns prea sus şi au uitat de unde au plecat, iar de alţii nu mai ştiu nimic.

Mi-am făcut noi prieteni, dar nu mai e la fel ca înainte, nu mai pun la fel de mult suflet, nici nu mai am tot atâta încredere. M-am maturizat, trăim vremuri grele şi văd cum mulţi dintre noii mei prieteni sunt mai interesati de eventualul câştig pe care l-ar putea avea de pe urma mea decât de noţiunea de prietenie şi ceea ce implică ea. Read More

Viitor erou intr-un viitor razboi

De la ce a pornit discuţia nu îmi aduc aminte, ştiu doar că a durat în jur de trei ore, timp în care eu şi soţul meu ne-am tot contrazis aducând argumente şi contraargumente. Poate doriti si voi sa aflati cum poti deveni viitor erou intr-un viitor razboi.

Eu susţineam (şi susţin) că este normal ca în caz de război să îmi apăr ţara, să lupt într-un fel sau altul pentru libertatea mea, a familiei mele, a tot ceea ce reprezintă viaţa mea. Nu ma simt erou spunand aceste cuvinte si sper sa nu avem un viitor razboi.

Soţul meu are o părere diametral opusă, pentru el viaţa este viaţa în orice condiţii, iar persoana lui este mai importantă decât libertatea ţării. I se pare normal să încerce să scape, el şi familia lui, chiar dacă asta presupune să ne ascundem, să plecăm pe alte meleaguri, fără să ne uităm în urmă, fara teama ca nu vom ajunge viitori eroi intr-un viitor razboi. Read More

Pentru un copil nevinovat – o proteza

Am avut o colegă de clasă care avea din naştere o mână (dreapta) mai mică, nedezvoltată. Încerca să se descurce singură, să nu apeleze la noi. Scria ţinând mâna stângă deasupra scrisului şi se chinuia cu bucăţica de mână (dreapta) să păstreze caietul nemişcat. Dacă vroia să desfacă o napolitană din ambalaj, o băga la subraţul drept şi trăgea cu mâna pe care o avea întreagă. Nu a putut participa niciodată la orele de educaţie fizică şi nici la jocurile noastre din recreaţii. Nu vă pot spune cum proceda la baie, dar vă puteţi imagina sau puteţi proba.

Mi-a fost colegă opt ani, dar eu nu am reuşit să mă acomodez, de câte ori mă uitam la ea simţeam o strângere de stomac. Astăzi am văzut la Florin Ruşanu un caz identic cu al fostei mele colege şi am simţit din nou vechea strângere de stomac.

Dacă acum 30 de ani nu se putea face mai nimic, acum lucrurile sunt diferite. Ne-am putea uni, am putea dona sau am putea scrie pe bloguri despre micuţa şi nefericita Lucia, să încercăm să o ajutăm. Fetiţa are nevoie de nişte proteze care să îi uşureze drumul prin viaţă. Read More

Un an din viaţă pentru o plimbare

După ce am lucrat un an în Italia sperând să îi pot oferi copilului un trai mai bun, după ce i-am umplut şifonierul de haine scumpe şi burta de dulciuri trimise cu Atlassibul, am reuşit să înţeleg că nu astea sunt lucrurile importante de care are nevoie. Drept urmare, mi-am dat demisia şi m-am întors acasă, apoi am dat un an din viata pentru o plimbare.

Banii pe care am reuşit să îi pun deoparte în acest timp erau prea puţini totuşi pentru a face ceva concret, iar privirea copilului când povesteam despre locurile văzute în Italia era atât de uimită încât, sub impulsul momentului, am pregătit actele(aprobare de la tatăl lui şi paşaport), am cumpărat bilete de avion şi i-am propus să facem o plimbare. Read More

Bună dimineaţa cu o leapsa!

Am primit o leapşă drăguţă de la Aura, în care trebuie să descriu o dimineaţă din viaţa mea. De trei luni, dimineţile mele seamănă atât de bine între ele, încât nu le mai pot deosebi.

Îmi incep întotdeauna diminetile când răsare soarele, în jurul orei 5, din simplă obişnuinţă formată în ani de zile.

Nu lenevesc nici o clipă în pat, pentru că zilele sunt tot mai scurte, aşa că deschid ochii, cobor ameţită împiedicându-mă în pături şi aprind calculatorul. De când a fost bolnăvior trebuie să îşi ia tratamentul în fiecare zi, un mic restart la router. Până se trezeşte bine din somn PC-ul, eu pregătesc cafetiera, aduc un scăunel lângă fotoliu, ceaşca, zahărul, scrumiera şi ţigările. Deschid geamul, mă aşez în fotoliu, savurez pe îndelete cafeaua şi în timpul ăsta arunc un ochi pe comentariile noi. Termin cafeaua(cam într-o jumătate de oră, timp în care fumez două ţigări) şi dau o fugă la baie să mă spăl, după care rămân pironită câteva ore la calculator, uitând de orice altceva.

Acesta este ritualul meu de dimineaţă. Read More

Aş fi vrut să nu mai scriu (inainte de blog)

Elevă în clasele gimnaziale fiind, simţeam o crâncenă invidie faţă de colegii mei de clasă care veneau la şcoală cu  mâna ruptă, bine bandajată. Deveneau imediat centrul atenţiei, erau protejaţi, iar profesorii îi scuteau de calvarul de a scrie.

Spun calvar pentru că eu aşa percepeam scrisul. Eram realmente îngrozită în zilele cănd tatăl meu era acasă şi aveam teme de făcut, pentru că avea de la mine aşteptări prea mari, pe care credeam că nu le pot onora. As fi vrut sa nu mai scriu… Read More

Noua generaţie – minima educatie

Îmi dovedesc că încep să îmbătrânesc momentele când văd fete foarte tinere, foarte frumoase, care fac tot ce le stă în putinţă să iasă în evidenţă, să atragă atenţia asupra lor, fără să îşi dea seama că toate astea lucrează în defavoarea lor. Sigur, vorbesc despre cele carora le lipseste minima educatie (sa nu credeti ca doar noua generatie are lacune in educatie) si care nu inteleg ca ceea ce este strident nu este neaparat si frumos.  Read More

Mici resentimente

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă supăr, să rămân cu mici resentimente faţă de anumite persoane în care am avut încredere şi care m-au dezamăgit, din păcate unele chiar foarte apropiate mie, dar niciodată nu am simţit nevoia să mă răzbun, să le fac rău. Nu am cunoscut ura atât de bine descrisă în cărţi, cea care transformă oamenii în monştri.

Când un om care mi-a fost apropiat mă răneşte, când intră cu bocancii în sufletul meu, prefer să mă retrag, să îl ignor, dar nu îl pot urî. Un om care mi-a fost  prieten apropiat îmi lasă şi amintiri frumoase, chiar dacă povestea se încheie urât si eu raman cu mici resentimente. Read More