Skip to main content

Vremea rea ma indeamna la visare

Am asteptat cu nerabdare primavara. Purtam in suflet, ca-ntr-un ghiozdan captusit cu matase si catifea, cateva visuri: sa ma plimb mult prin soare, sa-mi dezmortesc trupul care aproape ca a hibernat intreaga iarna, sa fotografiez fiecare floare care mi-ar rasari in cale, sa scriu stand la umbra unui salcam sau chiar a unui tei inflorit. Ei bine, vremea atat de rece din acest aprilie ciudat mi-a rasturnat planurile si m-a facut sa dau un vis pentru altul. Poate ca mi-ar sta mai bine in casa, la adapost de frig si umezeala.

Cat de placut ar fi daca m-as putea relaxa intr-un fotoliu cu masaj, asa cum sunt cele pe care le-am vazut in magazinul online rokol.ro. Pe langa faptul ca au un design superb,care le face potrivite pentru orice tip de incapere cu pretentii, au in general culori calde, care ii pot schimba omului starea in doar cateva clipe, facandu-l sa se simta mai bine, mai calm, sa gandeasca pozitiv. (more…)

Cele mai eficiente metode pentru a readuce armonia intr-un cuplu

Nu este un fapt necunoscut acela ca, uneori, intr-o relatie, cei doi parteneri se confrunta cu momente dificile si tensionate. In cele mai multe astfel de cazuri, intervine dorinta de a reveni la momentele frumoase de la inceput, insa calea perfecta pentru aceasta pare de negasit.

Este extrem de important nu doar pentru o relatie, ci si pentru o casnicie sa se aleaga mereu varianta unei a doua sanse, care sa conste in efortul ambilor parteneri de a salva legatura stransa formata in timp.

Care sunt caile ideale prin care poti lupta pentru relatia ta?

  1. Comunicare: atunci cand acest aspect este bine pus la punct intr-o relatie, cu siguranta cuplul este de nedespartit. Daca lucrurile par sa fie delicate, ei bine, trebuie sa stiti ca prin comunicare ajung sa se solutioneze si razboaie, nu doar certuri in viata de cuplu. De asemenea, succesul unei relatii nu trebuie sa conste doar in pasiune si in iubire, deoarece in timp fundamentul ramane comunicarea si respectul reciproc. (more…)

Foc palid, carte scrisă de Vladimir Nabokov

Foc palid, carte scrisă de Vladimir Nabokov. O carte foarte frumoasă, pe care mi-am dorit-o dintr-un impuls, după ce am citit pe internet o recenzie interesantă. Spunea autorul recenziei că nu a reușit să ajungă decât până la jumătatea volumului și că nu a înțeles nimic, dar a apreciat cum se cuvine scriitura de excepție. Cu mult înainte de jumătatea cărții, m-am trezit fără să îmi dau seama încântată peste măsură de versurile lui John Shade – personaj fictiv, scriitor ce lasă în urmă, după moartea sa, un poem în patru cânturi, scris în timpul ultimelor douăzeci de zile de viață-, dar și de ideea lui Nabokov: inventarea un personaj – Charles Kinbote – care să își asume sarcina de a comenta și de a edita Foc palid.

Cartea Foc palid poate fi cumpărată de pe site-ul targulcartii.ro.

Mă bucura culoarea: chiar și gri.

Din ochi făceam, privind, fotografii,

Literalmente. Oricând le permiteam,

Sau, cu un tremur mut, le porunceam, (more…)

Mozaic

Mă încearcă un mozaic de sentimente și cu greu reușesc zilele acestea să mă rup de visare, să revin cu picioarele pe pământ. Am fost de sărbători într-o scurtă vizită la niște neamuri care locuiesc cu chirie într-un apartament tare frumos decorat. Acolo am văzut mozaic (sticlă și marmură) în bucătărie, atât pe podea, cât și pe un perete. Vă jur că efectul este de vis. Culori aprinse, vesele, numai bune de ridicat moralul și de înviorat atmosfera casei. Cu totul diferit față de culorile șterse pe care le avem noi în acest moment în bucătărie. E drept, faianța și gresia se potrivesc între ele, însă m-am plictisit să le tot văd și parcă mi-aș dori ceva nou, ceva modern, ceva mai vesel, ceva ce nu am.

Până la urmă noi, oamenii, cam asta ne dorim întotdeauna: ceea ce vedem la alții și nu avem; în cazul meu, niște mozaic frumos colorat care să îmi împodobească un perete și podeaua. Este adevărat, prețul nu pare la îndemâna oricui, la prima vedere, însă nici mozaicul nu îl schimbăm în fiecare an, ci poate sta acolo o viață întreagă pentru a da acea notă de culoare veselă unei încăperi. Cei care gândesc pe termen lung înțeleg că prețul nu e chiar atât de mare (more…)

Câinele metis de ciobănesc german pierdut în Ploiești

UPDATE 2: A fost regăsit și câinele. L-a întâlnit fiul meu când pleca la serviciu. M-a chemat. Am fugit cu zgarda lui Bruno după mine, l-am luat, am anunțat stăpânul și, în doar câteva minute, cei doi se îmbrățișau fericiți. Mii de mulțumiri celor care au distribuit anunțul meu!

UPDATE 1: A fost găsit stăpânul câinelui. Îl caută de la Paști, de când a fugit, însă câinele nu mai e de găsit. Dacă îl vedeți, vă rog să dați un semn. Câinele e blând. Răspunde la numele de Lupu.

Pe Bruno l-a scos soțul la plimbarea de seară, pentru ca eu să rămân în bucătărie și să pregătesc ceva de mâncare. În liniștea serii mi-am auzit câinele lătrând fioros, apoi vocea lui Mihai, emoționată: ia niște boabe de la Bruno și vino repede afară! În câteva clipe eram pe trotuarul din fața scării de bloc, jucându-mă cu un dulău cât toate zilele, cel mai probabil pierdut în Ploiești, în vreme ce Bruno, abia ținut de Mihai, amenința că îl va face praf dacă va putea ajunge destul de aproape.

Nebunul meu s-a ridicat în două labe și a căscat gura, a urlat, a lătrat fioros, a făcut ca toate ielele, dornic să îl mănânce, iar câinele pierdut/rătăcit a stat cuminte, ușor mirat, fără să dea nici cel mai mic semn de agresivitate, ba chiar din contră. Ca să îi dau apă și câteva bobițe a trebuit să îl bag pe Bruno în casă, că înnebunise de furie și probabil de teamă că pățesc ceva. L-am pozat și i-am distribuit imaginea pe facebook, în speranța că își va regăsi stăpânul care plânge după câinele pierdut. (more…)

Citate din cărți – Reîncarnare

Aveam vreo 20 de ani când un prieten mi-a vorbit despre reîncarnare. Nu puteam crede, însă îmi plăcea grozav ideea de a reveni în lume, indiferent sub ce formă. Singurul meu regret era că nu aș fi putut păstra mintea și amintirile din această viață. Dorind să aflu mai multe, am cumpărat și am citit cărți despre reîncarnare. Unele dintre ele, pe lângă teoriile mai mult sau mai puțin fanteziste ale autorilor, conțineau și așa-zise mărturii ale unor oameni care își aminteau cine/ce fuseseră și ce învârtiseră în viețile anterioare. Cred că acela a fost primul pas pe care l-am făcut spre pasiunea pentru scrierile fantasy și sf. 😀

“…Cum să găsești prin beznă, suspinând,

Sfericula de jasp, Frumos Pământ.

Cum prin spirale mintea să-ți păstrezi.

Măsuri de luat dacă te re-ncarnezi (more…)

Despre baterii auto

Mă pregăteam să ies din adolescență. Cel mai bun prieten al meu era deja șofer profesionist, abia întors de la școala făcută prin nu mai țin minte ce județ. M-a învățat să îi conduc Dacia și mi-a permis să mă dau în spectacol la volanul camionului. De la acest băiat am aflat cum arată o bujie (mi se spunea deseori că îmi lipsește una), ce rol are planetara și că bateria auto, dacă nu este manevrată cu atenție, poate arde piele, și haine, și tot ce îi mai iese în cale. Pe atunci nu știau băieții de baterii auto Bosch, de baterii auto Rombat sau de cine mai știe ce tip de baterie auto. Dar unii învățau pe propria piele că neatenția costă.

Prietenul meu, grăbit fiind să schimbe o baterie auto, a reușit să se stropească pe haine cu acid. Ne-am speriat rău, apoi ne-am amuzat pe seama faptului că la fiecare întâlnire aveam câte un accident. Cu nici o săptămână în urmă rămăsesem eu fără hanorac, după ce ne-am răsturnat într-o balastieră cu saviem-ul (nume sub care era cunoscut tipul de camion pe care îl conducea) și mi-am pătat hainele cu ulei de motor. De fapt, nu era nimic amuzant, însă la 18 ani totul pare simplu, chiar și înlocuirea unei baterii auto sau răsturnarea din cauza nisipului lipit de bena camionului. (more…)

Cuvintele îmi sunt haină, hrană, balsam

M-aș fi căutat în zațul de pe fundul ceștii, însă cafeaua zilelor noastre e limpede precum o idee meditată de subseară și până la crăpatul zorilor, când mi se reamintește că-s datoare la clopoțel c-o deșteptare. M-aș fi găsit, poate, în fluturatul de eșarfă, însă primăverile de atunci erau ploioase și mă intimidau cu albul lor pur. Uneori, când inima-mi preaplină de cuvinte tic-tăcuia pentru zarzării în floare și pentru câte un ochi de bou (superbe flori, nu-i așa?), grupul de clovni care-mi păzea onoarea apărea din senin de aprilie și îmi strica ploile. Câte o bobiță cristalină îmi rămânea totuși agățată de gene, ca un nasture prins într-o singură ață, fragilă, pe haina vieții.

O lacrimă face cât o mie de cuvinte, îmi șoptea poetul pe care îl găzduiesc în suflet, un bătrân cu inima de copil și pași de uriaș. A fost, săracul, la un pas de moarte după o încondeiere cu vaci, cearșafuri și alte lighioane înspăimântătoare ieșite din bula cu aer stătut a puritanilor. L-am resuscitat cu greu și m-am temut că și-a pierdut verva și unicitatea când mi-a spus, abia trezit din moartea clinică: ferește-mă, fato, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur! I-am arătat ochiul umezit de cele o mie de cuvinte. (more…)

Sub fereastra mea…

Sub fereastra mea se întâmplă zilnic o mulțime de lucruri interesante, amuzante, ciudate… Unele sunt mai drăgute, altele de-a dreptul enervante. Pentru toate am câteva cuvinte de spus, deși eu sunt un câine tăcut în general. De exemplu, adolescenții care îmi tot băteau în geam seară de seară ca să mă enerveze au inspirat-o pe mami să scrie textul numit Povestitorul. Să nu îl ratați! Când eram mic mă speriau teribil pălăriile, glugile, umbrelele și toate chestiile mari care se strecurau pe sub ferestrele noastre. Lătram cu disperare când le vedeam și chiar câteva secunde după ce dispăreau din raza mea vizuală. Acum am devenit mai înțelept. Latru, preventiv, la tot ceea ce mișcă dincolo de căsuța mea. Mă potolesc doar când vine mami lângă mine sau când mă ceartă Ionuț, că nu-i de glumit cu el când se încruntă.

M-a luat gura pe dinainte și am spus un neadevăr. De fapt, eu sunt câinele care latră numai la oameni și la câini. Mai ales la câini. Cu furie la câini. Și știți de ce? Probabil pentru că eu, în sinea mea, mă cred pisică. E riscul pe care mami și l-a asumat când m-a băgat, pui fiind, într-o casă cu multe pisici (trei, pe atunci). Poate că nu s-a așteptat că voi ajunge să iubesc mai mult pisicile decât câinii, (more…)

Picătura de nectar

Îți picură nectar pe buze și mâinile încă mai au urme de portocală proaspăt secătuită de sucul aromat. Întind un deget – cu teamă, cu timiditate, cu reținerea omului ce nu a mai făcut asta până acum. Ating picătura de nectar irosită. E atât de multă dragoste și dăruire în ea, e toată dulceața lumii adunată într-un strop concentrat, e miracolul fără de care viața pare tristă. Tu zâmbești. Mă doare nepăsarea ta. Caut printre gânduri cuvintele și gesturile care să te facă să înțelegi cât de prețioasă este această licoare. Ochii tăi îmi arată clar că nu pricepi. Pentru tine, e doar un alt lichid. Poate mai bun, mai aromat, mai dulce, dar un lichid. Dau drumul unui potop de cuvinte, convinsă fiind că e ultima soluție. Cum altfel te-aș putea convinge că miracolul acesta lichid îmi este aproape indispensabil? Tu îți ștergi de pe buze orice urmă de nectar și râzi. Râzi de-a binelea când îți urlu în ureche, transfigurată de furie: (more…)