Skip to main content

Au murit urmându-şi visul

Ca în fiecare zi, ieri am intrat pe talentirosit.ro, să văd ce au mai scris băieţii. Titlul nou apărut suna cam dubios, dacă ne gândim la ceea ce scrie de obicei  Florin Ruşanu.

“Poveşti de spus la gura sobei” m-a lăsat cu gura căscată de uimire, făcându-mă să mă întreb câţi români au auzit de Dumitru Dan şi aventura lui incredibilă. Mala a fost cea care a scos la lumină o poveste de la începutul secolului trecut, mai exact din anul 1908, când o agenţie de sport şi turism din Franţa a organizat un concurs având ca premiu o sumă foarte mare de bani, dar şi o cerinţă pe măsură: parcurgerea a 100 000 km pe jos, ocolind Pământul, cu finanţare proprie.

Dumitru Dan, student la geografie în Paris, îşi convinge prietenii Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu să îşi încerce norocul, pornind în aventura vieţii lor. Se pregătesc timp de doi ani, învăţând meteorologie, cartografie, etnografie, geografie şi medicină. Fiecare îşi alege o limbă străină pe care să o înveţe, se antrenează intens, mărşăluind zeci de kilometri în fiecare zi şi decid să îşi câştige banii de drum răspândind în lume traditiile de cânt şi dans ale poporului român.

Din păcate, doar unul supravieţuieşte şi termină traseul în 1923, după o întrerupere de câtiva ani, din cauza războiului. A schimbat în tot acest timp 497 perechi de opinci şi 28 de costume populare româneşti. Dumitru Dan câştigă competiţia, primeşte premiul care se devalorizase între timp şi moare în 1979. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău, sub o cruce pe care nu scrie nimic.

Povestea spusă pe larg şi un scurt interviu cu fiica eroului nostru puteţi găsi aici.

Ceea ce mă doare pe mine este că lumea l-a uitat, că mulţi români nici nu au auzit de numele lui, deşi a fost invitat de nenumărate ori în şcoli şi facultăţi să îşi depene amintirile, deşi a intrat în cartea recordurilor în 1985. Dar toate astea se întâmplau demulttt … , pe vremea când oamenii încă mai puteau aprecia valorile adevărate.

Acum avem grijă să promovăm tot felul de indivizi ciudaţi, să umplem spaţiile de emisie ale televiziunilor cu scandaluri, cu manelişti şi fufe dezbrăcate, dar nu scoatem un cuvânt despre oamenii care ne-au reprezentat ţara, care au făcut cunoscute obiceiurile româneşti în întreaga lume, oameni ambiţioşi, care au murit urmându-şi visul.

 

Comments
  • R_Aspirant October 8, 2012 at 5:39 am

    Oo, multumesc pt o poveste de calatorie chiar interesanta !!

    • Vienela October 8, 2012 at 6:37 am

      La fel am multumit si eu aseara, cand am gasit povestea.

  • Vlad October 8, 2012 at 5:41 am

    Chiar credeam că este vorba despre o poveste. Ar trebui ca lumea să se intereseze, dar mai întâi sâ-i fie arătate aceste lucruri. Aventura asta merită spusă mai departe.

    • Vienela October 8, 2012 at 6:37 am

      Da, acesti oameni merita sa fie amintiti, sa afle lumea despre ei.

  • Vladen October 8, 2012 at 6:33 am

    Gloria nu-i eterna :). Si a murit totusi mult dupa ce si-a atins visul. Omul a avut o viata cum a vrut-o el. Cine a murit urmandu-si visul sunt probabil prietenii lui (sau au abandonat de fapt?). Asta suna mult mai eroic. Si ei ar trebui amintiti.

    • Vienela October 8, 2012 at 6:35 am

      La prietenii lui ma gandeam cand am ales titlul. Au murit pe parcursul traseului.

  • Minnie October 8, 2012 at 6:35 am

    Wow! Ce frumos! Nimeni nu ne-a spus vreodata de acesti studenti! Ar trebui inclusi în manualele scolare! Pacat de ei….

    • Vienela October 8, 2012 at 6:36 am

      Intr-adevar, la scoala nu pomeneste nimeni de ei, desi ar merita cu prisosinta.

      • Vladen October 8, 2012 at 6:41 am

        Pai de ce? Ca fapt divers stil aventura? Ca n-au descoperit nici un continent, n-au cartat izvoarele unui rau si in general n-au adus nici o contributie la dezvoltarea geografiei. Nu prea au treaba cu manualele scolare ci mai degraba cu o rubrica de “stiati ca” sau cu ceva motivator povestit copiiilor la ora de geografie de catre profesor din proprie initiativa.

        • Vienela October 8, 2012 at 6:45 am

          La geografie, la dirigentie, la sport, ar putea sa pomeneasca de ei, macar in treacat.

      • GCM October 8, 2012 at 10:12 am

        Atat! Inainte sa ne indreptam pretentiile catre niste afaceri care se muleaza pe tendintele pietei, in speta media, cred ca ar trebui sa ne uitam putin in programa scolara si in grila de programe a gaurii negre ce se vrea a fi Televiziunea Nationala. In fond, pentru astea platim.

        • Vienela October 10, 2012 at 6:59 pm

          Nu vorbi de funie in casa spanzuratului. Nu noi am ales sa platim. Cineva acolo sus a decis ca ne poate fi bagata mana in buzunar fara ca noi sa avem ceva de spus.

  • Vladen October 8, 2012 at 6:37 am

    Greseala mea, acum am remarcat (naiba stie de ce asa tarziu) ca era plural in titlu. Eeeh, mi-am tradus prost :)). Dar zau ca dand un ochi, ceilalti au murit foarte interesant si aventuros!

    • Vienela October 8, 2012 at 6:44 am

      Li se intampla si romanilor sa citeasca gresit, din fuga. Eu o patesc destul de des. :))
      Unul intoxicat cu opium, unul cazut in parau, dupa ce s-a lovit de stanci, iar ultimul din cauza cangrenei la picioare. Ca niste barbati adevarati.

  • cotos October 8, 2012 at 6:58 am

    Ce poveste..chiar nu am auzit de ei..Remarcabil..Si noi ii cinstim memoria la comunisti..Rusinos…

  • Narcis October 8, 2012 at 6:58 am

    @vienela: nu mai apreciaza vor sa vada pitipoance, cocalari, scandaluri si dan diaconescu in direct si in reluare. Felicitari pentru articol.

    • Vienela October 8, 2012 at 7:21 am

      Din pacate, trebuie sa iti dau dreptate. Cine sa vorbeasca despre asemenea oameni, cand lumea vrea sa il asculte pe Diaconescu?
      Multumesc, Narcis.

  • Ioana K-Man October 8, 2012 at 7:37 am

    Frumoasa poveste, oare cine mai face astfel de gesturi in ziua de azi?

    • Vienela October 10, 2012 at 7:01 pm

      Nimeni, bine-nteles. Recordul lui nu a fost egalat inca. Am devenit prea comozi. Cine ar mai urca muntii in opinci, cine ar mai ocoli pamantul cantand si dansand?

  • CARMEN October 8, 2012 at 8:12 am

    emotionanta povestea vietii acestui mare român! Dumitru Dan, trebuie repetat, întru cinstirea lui!

    • Vienela October 10, 2012 at 7:10 pm

      Intr-adevar, este demn de toata stima noastra.

  • Adriana October 8, 2012 at 8:12 am

    Parca as fi avut un deja-vu cand am inceput sa-ti citesc articolul… Chiar despre asta vorbeam saptamana trecuta cu nasul meu…
    Si faptul ca acest mare om isi doarme somnul de veci sub o cruce fara nume este strigator la cer…:(
    Pacat…

    • Vienela October 10, 2012 at 7:11 pm

      Eu nu auzisem de el pana cand nu am citit articolul lui Florin. Nu stiu cati romani stiu despre acest om si minunata lui aventura.

  • C.L.M. October 8, 2012 at 8:15 am

    Eu chiar nu auzisem de el 🙂 Eh…

    • Vienela October 10, 2012 at 7:11 pm

      Suntem destui cei care nu stiam de el. :))

  • Mala Teaha October 8, 2012 at 9:02 am

    Vi, dincolo de tot si toate… chiar daca n-au descoperit vreun riu sau n-au cartografiat vreo zona virgina a lumii, ei au ramas cei care au batut la pas pamintul asta mare. Cine a mai facut-o… mai ales in conditiile in care ei au facut-o? Cu pedometre legate de picioare pentru a indeplini cerinta organizatorilor, cu cele 8-10 ore de mers/zi[o alta cerinta a Touring Club de France(si pe vapoarele cu care ei au traversat marile si oceanele lumii trebuiau sa mearga efectiv pe punte cele 8 sau 10 ore)], incaltati in opinci (fie ele de iarna sau de vara pentru ca-i o diferenta), in desert sau in pustietatea inghetata a muntilor Chinei sau Alaskai… e o performanta neegalata pina azi. Si nici nu va mai fi vreodata. Asa ca, putem avea pretentia sa spunem ca Dumitru Dan impreuna cu prietenii lui au fost temerari si pionieri intr-un domeniu. Chiar daca ratiunile financiare au fost cele care au stat la baza deciziei lor au pornit cu gindul de-a face cunoscuta lumii o tara despre care nu se stia mai nimic.
    Ce brand de tara mai bun decit experiente ca a acestor oameni poate fi ? Ministerul Culturii ar trebui sa uite de frunzulite verzi sau sloganuri siropoase si sa investeasca in imaginea unor oameni care au avut ceva de spus omenirii.
    Multumiri pentru materialul aci de fata, Vi….A fost inca un articol excelent scris si, cred ca poate fi considerat ca o…altfel de leapsa, nu ?

    • Vienela October 10, 2012 at 7:27 pm

      Mala, nici nu stiam ca le-au fost impuse atatea conditii. Chiar ma intrebam cum au fost urmariti. Cui ii pasa din ce motive au pornit in aceasta minunata calatorie? Important este ca ne-au reprezentat tara.
      Si eu iti multumesc, Mala. Fara tine, acest om ar mai fi stat ascuns 100 de ani, nestiut de nimeni. Intr-adevar, lepsele si-ar putea schimba continutul, devenind astfel de articole.

  • ion October 8, 2012 at 9:41 am

    partea şi mai proastă e că nu-i singurul care păţeşte asta.

    • Vienela October 10, 2012 at 7:27 pm

      Corect. Avem multi oameni care nu sunt apreciati.

  • adelinailiescu October 8, 2012 at 9:42 am

    Exceptionala postare! Multumesc.

  • elly weiss October 8, 2012 at 10:22 am

    Nici eu n-am auzit inca de aceasta aventura extraordinara. Am dat o simpla cautare si este o pagina si pe Wiki despre aceasta aventura a celor patru romani.
    Macar de azi inainte stiu… Multumesc!

    • Vienela October 10, 2012 at 7:29 pm

      Am cautat si eu pe wiki, dar abia dupa ce am aflat de la Florin si Mala. Probabil mai sunt astfel de comori ascunse pe net, dar cum sa le cautam, daca nu stim absolut nimic de ele?

  • Rolling Ideas October 8, 2012 at 10:27 am

    N-am mai auzit povestea asta pana acum. Dar am toata stima pentru romanul nostru plimbaret pentru ca nu s-a dat batut.

    • Vienela October 10, 2012 at 7:30 pm

      Cred ca sunt putini cei ce se pot lauda ca auzisera de el.

  • aA October 8, 2012 at 10:30 am

    multumesc de informatie, nici nu stiam ca un roman a facut asa ceva! toata admiratia, un exemplu frumos de hotarare si continuitate!

    • Vienela October 10, 2012 at 7:31 pm

      Un om deosebit, care ne da un exemplu extraordinar.

  • Foto de inginer October 8, 2012 at 12:32 pm

    Foarte interesanta postarea. Macar pentru faptul ca au facut cunoscute traditiile noastre, ar trebui pomeniti in scoala. O sa-l viiztez si pe Florin Ruşanu. Multumesc pentru informatii!

    • Vienela October 10, 2012 at 7:32 pm

      Multumesc si eu, Nicoleta.
      Da. Si daca nu pot fi pomeniti in manuale, macar dirigintii ar putea sa le vorbeasca elevilor despre asta. Sau profesorii de geografie.

  • Nice October 8, 2012 at 5:25 pm

    Incredibila aventura, cat curaj si tenacitate pentru niste oameni din alte timpuri. Toata admiratia pentru acei tineri, pacat ca nu stie multa lume de ei. Si cred ca daca ar afla, ar umple inimile romanilor de mandrie!

    • Vienela October 10, 2012 at 8:34 pm

      Eu am simtit un impuls de nestapanit sa scriu despre ei, dupa ce am aflat. Este singura modalitate de a-i face cunoscuti.

  • spanac October 9, 2012 at 7:29 am

    inconjurul lumii ma…
    salam pa sistem.
    ala e miezu!

    • Vienela October 10, 2012 at 8:36 pm

      Da… Salam, peste, ciorba si cum mama lor ii mai cheama. Sa nu uitam de fufe (imi scapa numele lor la miezul noptii).

  • OchiiVerzi October 9, 2012 at 2:48 pm

    Foarte multe chestii sunt nestiute, povesti, trairi, experiente … dar de unde sa le stim pe toate? Ca in loc sa existe emisiuni, bloguri (in mare parte ca ale noastre), site-uri cu povesti si oameni minunati … peste tot vedem tot felul de porcarii si idiotenii :))) … noroc celor care au avut sansa sa traiasca si sa auda trairi din gura altora.

    • Vienela October 10, 2012 at 8:49 pm

      Ceva de genul asta spuneam si eu mai sus. De unde sa aflam despre lucruri frumoase si interesante, daca nimeni nu vorbeste despre ele?

  • Toc, toc, toc | Iubesc Viaţa February 21, 2013 at 1:39 pm

    […] Micuţul Daniel, nepotul lui nea Costache, ar fi vrut să mă oprească pentru el, deşi la şcoală copiii mergeau deja cu stilouri. Dar soarta a făcut să nimeresc pe mâini de adult, mai bune, mai atente, mai pricepute. Am fost cel mai interesant cadou pe care Sandu l-a primit în acel an, de ziua lui. Nu m-a păstrat într-un sertar, nu m-a aşezat pe post de bibelou. M-a luat cu el la serviciu şi m-a pus la treabă. Călimara cu tuş, aşezată pe un colţ al biroului, îmi era ca o soră. Nu puteam funcţiona unul fără celălalt, la fel cum nu puteam funcţiona fără o bucăţică de sugativă alături, pentru orice eventualitate. Nu mereu Sandu avea timp de mine. De multe ori eram mânuit de un soldat cu talent la desen, la caligrafiere şi la cartografiere. […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.