Skip to main content

Anvelope auto de vară

Un șofer, dorind să își protejeze mașina împotriva hoților și neavând bani pentru a cumpăra o alarmă, a lăsat un bilețel pe parbrizul autovehiculului. Pe bilet era scris: aparatul de radio este defect, benzină nu mai are, din motor lipsesc niște piese importante, portofelul este pe birou. Se trezește șoferul dimineața, iese în fața blocului și își vede mașina pe butuci. Pe parbriz, găsește un alt bilet: cu atâtea probleme grave, am convingerea că nici anvelope auto nu îi mai trebuie mașinii tale. La prima vedere poate părea un simplu banc, însă cineva îmi spunea că hoții sunt mai tentați să fure din mașinile care sunt neîngrijite sau care au diverse probleme, căci asta pare în ochii lor dovada că proprietarul este un om delăsător, ce nu va umbla cu reclamații și plângeri pe la poliție, să le facă rău.

Dacă este adevărat sau nu, habar nu am. Probabil undeva există niște statistici oficiale care să ateste sau să conteste afirmația de mai sus, dar eu nu sunt chiar așa interesată să aflu, căci nu am (deocamdată) mașină. Cu toate astea, înclin să cred că o mașină care stă în parcare plină de zăpadă, mai ales dacă este “încălțată” cu anvelope auto vara, lasă tuturor impresia că proprietarul merge cu autobuzul la serviciu în acest ianuarie geros. Probabil hoțul nu se va uita niciodată spre mașina vecinului meu de la etajul doi, care toată ziua stă în fața blocului și mai șterge o oglindă, mai schimbă un bec la faruri, mai repară ceva pe la motor. Omul a renunțat la anvelopele de vară cu mult înainte de a cădea primul fulg de zăpadă din cer, și-a pus lanțuri imediat ce a început să ningă, iar acum (chiar în timp ce eu scriu acest articol) sparge voinicește gheața care s-a format în fața blocului și în jurul mașinii sale.

Soțul meu, mucalit cum îl știți deja, îmi spune că hoții pot veni liniștiți noaptea în parcare, să fure tot ce vrea inima lor, că oricum vecinul, obosit de atâta treabă făcută peste zi, va dormi neîntors la ceasul când luna se ascunde printre nori, iar haiducii ies din ascunzători pentru a cotrobăi prin parcări. O puteți lua ca pe o glumă. La fel fac și eu, conștientă fiind că există tot felul de sisteme de alarmă care țiuie când cineva atinge oglinda, portiera sau orice altă componentă a mașinii. Uneori încep sirenele să urle și fără să atingi mașina, după cum știe toată lumea. 🙂 Mi-ar plăcea să se inventeze un dispozitiv care să țiuie când afară e polei și proprietarul autoturismului vrea să plece cu mașina din parcare, deși are anvelope auto de vară. Și poate că mulți și-ar dori un dispozitiv care să la reamintească vechiul proverb: omul gospodar își cumpără vara anvelope de iarnă și iarna își cumpără anvelope auto de vară, să nu fie luat prin surprindere de schimbarea mai mult sau mai puțin bruscă a anotimpurilor.

“Cu o experienta de mai bine de 5 ani, AnvelopeX este partenerul dumneavoastra de incredere in alegerea anvelopelor potrivite nevoilor si masinii dumneavoastra!
Cu o politica de retur prietenoasa, garantie avantajoasa de 2 ani si un stoc format doar din anvelope noi de fabricatie recenta, AnvelopeX va pune la dispozitie si o gama larga de modele de anvelope pentru turisme, anvelope moto sau anvelope comerciale.
Fie ca vorbim de anvelope de iarna, anvelope de vara sau anvelope all season, la AnvelopeX veti gasi mereu cea mai variata oferta de anvelope auto, accesorii, piese, jante sau lanturi de zapada la preturi competitive.
Apelati cu incredere la specialistii nostri pentru consultanta gratuita sau montarea anvelopelor in cazul in care sunteti din mun. Sibiu.”

Comments
  • Nusa January 20, 2016 at 11:10 am

    Acum niste ani buni, cand cu o cutie de nes deschideai usi ce pareau ferecate, pe litoral, unu lasa , in masina la vedere, o cutie de nes plina cu nisip. Cutia dispare dar reapare dupa a doua noapte , cu urmatorul mesaj alaturi:”Hai, sictir!”

    • Vienela February 2, 2016 at 5:24 pm

      Hi, hi, buna asta! Mi-ai amintit de pungile de cafea naturala in care oamenii gaseau boabe de fasole.

  • Ciprian January 23, 2016 at 10:46 am

    Eu folosesc in permanenta (iarna, vara, primavara si toamna) anvelope de iarna. Se comporta mai bine pe drum, si ma scapa de gandul schimbului de 2 ori / an.

    • Vienela February 2, 2016 at 5:25 pm

      Nu-i rea ideea. Exista cumva si dezavantaje?

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.