Skip to main content

Anticarul din Kabul, de Asne Seierstad

Anticarul din Kabul, carte scrisă de Asne Seierstad

Asne Seierstad este jurnalistă și trăiește în Norvegia. Relatările sale despre conflictele militare din diverse zone ale pământului, conflicte ce au îngrozit întreaga lume, au primit numeroase premii. Ajunsă la Kabul imediat după căderea talibanilor, jurnalista petrece trei luni în sânul unei familii despre care, la prima vedere, își imaginează că este o “familie afgană atipică”. Abia după ce îmbracă burka și trăiește precum femeile din casă, jurnalista înțelege că anticarul din Kabul, mândrul Sultan Khan, este o cu totul altă persoană în mijlocul familiei, un despot căruia nimeni nu i se poate opune, ale cărui păreri nu pot fi contrazise și ale cărui decizii nu trebuie contestate.

A iubit dintotdeauna cărțile și a transformat pasiunea într-o afacere foarte rentabilă. Sultan Khan deține câteva anticariate în orașul Kabul, însă comorile adevărate stau ascunse dincolo de rafturi, acolo unde ochii celor de la putere nu pot ajunge, așa cum s-a întâmplat când mai întâi comuniștii, apoi talibanii, au năvălit în anticariat, au scos de pe rafturi cărțile care aveau desene / poze reprezentând creaturi vii sau opere ale dușmanilor regimului, le-au dat foc în stradă și l-au aruncat pe anticar în închisoare. A continuat să lupte, să își urmeze crezul, să vândă cărți mai mult sau mai puțin rare din cultura Afganistanului, ba chiar a încercat să publice manuale pentru elevii afgani. Din acest motiv băieții săi nu (mai) merg la școală, căci trebuie să își ajute părintele la ridicarea imperiului cărților. Ironic, nu?

Războiul este tema centrală și în manualele de matematică. Băieții – căci talibanii tipăreau cărți doar pentru băieți – nu făceau calcule cu mere și prăjituri, ci cu gloanțe și kalașnikov-uri, după cum urmează: Micuțul Omar are un Kalașnikov cu trei magazii. În fiecare magazie se află douăzeci de gloanțe. Băiatul folosește două treimi din gloanțe și omoară șaizeci de necredincioși. Câți necredincioși va omorî cu toate gloanțele?

Cărțile din perioada comunistă nu pot fi nici ele folosite. Problemele de aritmetică din ele tratau aspecte legate de distribuirea pământului și idealurile egalitariste. Lozinci roșii și țărani colectivizați fericiți ghidau copiii către comunism.

În societatea afgană, fiecare membru al familiei are rolul său bine stabilit, iar familia nu înseamnă niciodată doar mama, tata și copilul, ci include frați, surori, părinți, nepoți, veri etc. Bărbații sunt întotdeauna mai presus decât femeile. Au dreptul de a lua decizii în numele lor și de a le pedepsi (uneori chiar omorându-le) atunci când greșesc. Când își căsătoresc fetele, afganii primesc de la familia mirelui bani și daruri. Cu acești bani își țin băieții în școli sau le aranjează căsătorii potrivite.

Chiar și între femei există o strictă ierarhie în familie: soția /soțiile șefului de clan are/au putere asupra celorlalte femei, iar fata cea mai tânără a casei este întotdeauna calul de bătaie, persoana care se ocupă de mâncare, de spălatul și călcatul rufelor, de curățenie, de întreaga gospodărie și este cea care primește doar disprețul tuturor. Cu cât are mai mulți copii, cu atât mai respectată este o femeie.

Femeile care poartă burka sunt precum caii cu ochelari: pot privi numai într-o direcție. În zona ochilor se oprește deschizătura burkăi și materialul gros îi ia locul; este imposibil să arunci priviri într-o parte și în alta. Trebuie să întorci capul cu totul; o altă smecherie pusă la cale de inventatorul costumului: un bărbat trebuie să știe la ce se uită soția lui.

M-a înfiorat cumplita tragedie a vieții de zi cu zi a femeii afgane. Obligată să își ferească privirea, să nu aibă păreri, să nu iasă din cuvântul bărbaților, să trăiască o viață fără dorințe, fără ambiții, fără visuri. Neavând curajul de a-și imagina o viață altfel, ba chiar simțindu-se la adăpost sub burka pe care, în timp, ajunge să o considere a fi scut între ea și lume.

-Tu simți la fel ca mine? a întrebat-o el.

De fapt, ea nu simte nimic. E disperată; e pusă în fața unei noi realități. Pentru prima oară în viața ei, cineva îi cere un răspuns. El vrea să știe ce simte ea, ce gândește. Dar nu simte nimic; nu e obișnuită să simtă ceva. Și își spune sieși că nu simte nimic, pentru că știe că nu trebuie să simtă ceva. Sentimentele sunt o rușine, așa a fost învățată Leila.

Apoi mi-am amintit că România încă mai are afganii ei, oameni care consideră că locul femeii este la cratiță și la spălat de chiloți bărbătești. Mi-am amintit cât de mulți tineri își distrug viețile și își ucid visurile din cauza părinților care le retează aripile chiar înainte de a învăța să zboare. M-a durut să îmi dau seama că nu suntem, în anumite privințe, prea departe de afgani. Citeam în Anticarul din Kabul despre jocul numit buzkashi, jocul considerat a fi cel mai violent din lume. Am urmărit o partidă pe youtube. Nu am văzut strop de violență (cu excepția faptului că “mingea” este un animal mort). Atunci cum rămâne cu coridele sau chiar cu bătăile cu bâte de pe la noi?

Poeziile și rimele trăiesc în zicalele populare și sunt transmise de la sursă, din fața plitei de gătit… Ele vorbesc despre dragostea interzisă și, fără nici o excepție, cel iubit este altul decât cel cu care femeia este căsătorită… Poeziile se numesc landay, ceea ce înseamnă scurt. Conțin doar câteva versuri, scurte și ritmate, ca un țipăt sau o înjunghiere de cuțit. Nici o poezie nu vorbește despre speranță – din contră, pesimismul domnește. Femeile nu au trăit destul, nu au gustat niciodată din fructele frumuseții și tinereții lor sau din plăcerile dragostei.

Dă-mi mâna ta, iubitul meu, și ne vom ascunde în iarbă,

să ne iubim sau să ne prăbușim sub loviturile de cuțit.

Sărăcia, analfabetismul, mortalitatea în rândul copiilor, căsătoriile aranjate când fata are poate 12 ani, condiția de sclav a femeii afgane, toate mi-au trântit moralul la pământ. Am continuat totuși să citesc, împinsă de foamea omului care vrea să știe tot, să vadă tot, oricât de cumplit ar fi acel tot, căci numai așa simte că poate schimba ceva, începând chiar cu sine. Să ne ascundem cu capul în nisip și să ne mințim că nu se întâmplă – nu e o soluție. Iar femeia nu este, nu trebuie să fie sclavul nimănui, nici aici, nici aiurea.

În Afganistan o femeie care tânjeste după dragoste e o noțiune tabu. Este interzis prin ideea de onoare a clanurilor și a mullahilor. Tinerii nu au voie să se întâlnească, să se iubească sau să aleagă. Dragostea are puțin de-a face cu romantismul, dimpotrivă, dragostea poate fi interpretată ca și cum ai comite o crimă serioasă ce se pedepsește cu moartea. Cei care nu se supun vor fi uciși cu cruzime. Dacă doar o singură parte vinovată va fi executată, aceea este întotdeauna femeia.

Anticarul din Kabul este o carte în care literatura a luat locul reportajului, făcând ușoară înțelegerea personajelor, a vieții de familie din Afganistan, a traiului periculos din această țară greu încercată de războaie și schimbări bruște. Jurnalista Asne Seierstad a ales să transforme notițele luate în cursul șederii sale la familia anticarului din Kabul într-o poveste fascinantă despre lumea islamică. Anticarul din Kabul rămâne pentru mine, vorba poetului, o carte ca un țipăt sau o înjunghiere de cuțit.

Cartea Anticarul din Kabul poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii ALL, cu un clic pe primul link din acest articol.

Comments
  • Cristina Dragomir February 25, 2017 at 6:09 pm

    Si eu tocmai am terminat de citit o alta carte tot de la editura All, Nevazutii de Katherine Webb. Vad ca in Afganistanul tau lucrurile stau mai rau decat in Anglia lui 1911, unde are loc actiunea romanului meu. Nu stiu cum suporta femeile sa duca o astfel de viata. Nu stiu cum m-as fi descurcat eu sa ma fi nascut intr-o asemenea tara pentru ca sunt trasaturi de caracter care nu tin cont de educatia pe care o primesti. Pur si simplu sufletul tau stie ca vrea sa fie liber.

    • Vienela February 25, 2017 at 6:14 pm

      Ti-am citit recenzia si am trecut cartea pe lista. 😉
      Mult timp m-am intrebat si eu cum de suporta. Citind Anticarul din Kabul, am inteles ca educatia primita in copilarie are o mare inrauire asupra spiritului si ca foarte multe fete trec prin viata fara a avea curajul sa ridice ochii si sa isi doreasca ceva. Cele care sfideaza regulile risca sa fie omorate chiar de propria familie. Degeaba se dau legi si se pun paznici inarmati la fiecare colt de strada. Mentalitatea straveche e greu de scos din mintea omului.

  • Andra February 27, 2017 at 5:15 am

    Abia ce au dat la televizor problema de engleza cu denuntul din Morometii. Asta vine la fix ca exemplu!

    • Vienela February 27, 2017 at 8:19 am

      Ne intoarcem in evul mediu. Sau nici nu am plecat vreodata de acolo? Am auzit si eu aseara de nebunia cu Morometii… Nu cred ca ne mai facem bine…

  • […] Anticarul din Kabul, de Asne […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.