Nu am crezut că îmi va fi atât de greu să scriu despre zilele care abia au trecut. De fapt, nu despre ele îmi este greu să scriu, ci despre unele dintre problemele cu care m-am confruntat în aceste zile. Am avut suficient timp să mă întreb şi să îmi răspund de zeci de ori la întrebările: Are vreun sens să povestesc pe blog? Îmi va folosi la ceva? Nu cumva îmi va face mai mult rău decât bine?
Să spunem doar că viaţa îţi dă uneori de ales între a face ceea ce îţi place şi a-i oferi unei persoane dragi ceea ce îi place. Să spunem că nu întotdeauna poţi face ceea ce doreşti, că uneori eşti la mâna unor persoane pe care nu le cunoşti sau pe care le-ai văzut de două, trei ori în viaţă, că depinzi de bunul plac al prietenilor… Am ales ceea ce ar fi ales orice om pus în situaţia mea. Atunci de unde vine această amărăciune? Poate fi recunoscută de orice om care a depins vreodată de alţii, care s-a încrezut vreodată în alţii, care a mers pe ideea că cei cu care comunică îi sunt asemănători.
Nu voi spune mai mult. Nu are nici un sens. Unii se vor recunoaşte în aceste rânduri şi mie îmi este suficient. Un singur lucru vreau să le mai spun: aşa cum eu mi-am imaginat că îi cunosc şi m-am înşelat, aşa şi ei, la rândul lor, s-au înşelat crezând că mă cunosc.
Te trezeşti, ca de obicei, în jurul orei cinci dimineaţa. Aprinzi calculatorul şi îi zâmbesti monitorului, deşi sufletul îţi este în fierbere. Soarele care răsare are o culoare incredibilă. Este prima zi adevărată de primăvară. Vrei să deschizi o nouă pagină. New post. Întinzi mâna spre mouse şi te întrebi: ce caut eu aici? Te uiţi în jurul tău şi vezi florile din ghivece, care sunt neudate de câteva zile. Te ridici şi le uzi.
Vrei să te întorci la calculator, dar te deranjează patul desfăcut. Îl aranjezi repede, deschizi larg geamul şi vezi că a înmugurit pomişorul din faţa blocului. Aerul proaspăt şi rece îţi dă energie. Prin toată camera sunt împrăştiate cărţi şi caiete. Le aduni şi le pui la locul lor. Ai vrea să bagi aspiratorul, dar este cam devreme. Te enervezi, iei covoraşul din sufragerie şi îl arunci în cadă, să stea la înmuiat până când te ridici tu de la calculator. Chiar vrei să stai la calculator? Nu.
Ce ar fi să faci ordine prin dulapuri? Perdeaua se electrizează de câte ori treci pe lângă ea. Parcă ar vrea ceva de la tine. O dai jos şi o bagi într-un lighean. Acum e mai bine. Speli grăbită şi plină de nervi geamurile, de parcă ai spăla mutrele prefăcute ale celor care te-au supărat. Pe birou s-au adunat hârtii şi hârtiuţe, plicuri, pachete de gumă şi CD-uri. Faci ordine printre ele şi pleci la baie. Speli perdeaua.
În tot acest timp te gândeşti că trebuie să faci ordine şi printre persoanele pe care le cunoşti. Muţi mobila şi te gândeşti că ai vrea să le muţi la spate mutrele zâmbitoare. Freci bine parchetul, ştergi praful şi ai vrea să ai puterea de a şterge tot, ca şi cum nu ar fi fost. E pentru prima dată când te gândeşti că ai putea şterge blogul, să revii la viaţa pe care o aveai când erai Vienela, nu vienela.ro. Dar nu o faci, pentru că blogul este parte din tine!
Bine ai revenit!
Pai de ce sa stergi blogul, e ca si cum ai bate copilul ca s-a nascut si ti-a complicat viata. :). Ca sa rezolvi problema trebuie sa o ataci pe ea nu victimele nevinovate (gen blogul). Adica dracii tai trebuie canalizati spre aia care te-au enervat. Ca probabil i-ai cunoscut pe blog, e adevarat. Dar problema nu e mijlocul de comunicare ci persoana in sine. Solutia cu genul asta de surprize (care apar si la prieteniile legate in viata reala) este sa injuri sanatos, sa faci smotru (deci astea le-ai bifat) si apoi sa-ti vezi de treaba ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nimic nu merita sa-ti strice zenul. Doar familia. Desigur, daca observi ca blogul e magnet pentru situatii de genul asta, da-l dracului, dar altfel nu renunta la ceva ce-ti place doar ca agati din cand in cand niste pureci cand te dai pe el.
Mă bucur că ai decis să nu renunţi la Vienela.ro! Sper ca orice problemă pe care ai avut-o să se fi rezolvat. Te îmbrăţişez cu drag!
Ma bucur ca ai revenit. Dar pe undeva te inteleg, si eu simt ca m-a acaparat blogul nepermis de mult. Iar lu’ cine te-a suparat…rusinica! Hai, te pup.
Bun revenit ! Niciodata sa nu iti stergi blogul !
Vaz ca esti tare suparata pe tine. Nu te mai judeca asa aspru. Ce ai cu blogul?
Chiar nu stiam ce s-a intamplat. Dar ma bucur ca ai revenit :) Indiferent de probleme sa nu renunti la blog :)
Dupa parerea mea cu prietenii nu se fac afaceri decat daca,
a) traim in cultura japoneza unde relatiile sociale dintre prieteni sunt deosebit de inalt formalizate, cf unui cod social ff complicat de comportament legat de drepturi si mai ales obligatii ale unui fata de altul, sau
b) e ff clar de la bun inceput pt TOTI ca una e prietenia si alta e afacerea, si sa fie totodata sigur ca TOTI au capacitatea de a intelege aceste lucruri in mintea lor + motivatia reala de a le aplica fara a calca prea des peste acest prag, deoarece altfel chiar se duce totul la mama naibii, mai ales daca e vorba de un grup, iar daca e vorba doar de 2 prieteni-parteneri se ajunge de obicei la drame lacrimogene gen Dama cu Camelii, sau, in cazuri mai dificile chiar Othello.
Aşa este, blogul face parte din noi.
Nu mă văd spunând ceva inteligent acum, dar mă bucur că ai revenit!
De cateva ori m-am gandit si eu sa renunt la blog dar….nu pot…face parte din mine:)
Ma bucur ca nu ai renuntat.
Probabil vor mai fi momente cand vei avea nevoie de un respiro, de o deconectare de la a scrie pe blog dar….cu siguranta vei reveni in online ;)
Nu stiu de ce dar nu imi imaginez ca vei sterge vreodata blogul. Si apoi…ar fi si pacat ;)
Blogul nu are nici o vină, oamenii au. Cred că cel mai bine e să lămureşti problema vizavi de oamenii care te-au tulburat şi apoi să mergi mai departe pe calea ta.
Chiar mă întrebam unde ai lipsit week-endul ăsta, dar speram că ai fost într-o minivacanţă, nu că ai fost necăjită.
Ai zis bine e parte din tine si asa sa ramana ar fi fain. Si tu sa te simti bine!
Cine se trezeste de dimineata, departe ajunge!
recunosc, m-am ingrijorat ca lipsesti, dar nicio seunda nu mi-a trecut prin cap ca-ti va veni vreo idee gen “sa-mi spterg blogul”. :(
bine ai revenit!
Cred ca in mai mare sau mai mica masura , fiecare bloger s-a gandit la un moment dat sa ia o pauza mai mica sau mai mare de la scrisul virtual sau chiar sa intrerupa defintiv comunicare asta virtuala…E bine ca ai revenit!
avand atatia oameni noi in jurul tau, e firesc ca sa te inseli asupra unora, iar altii sa te dezamageasca. nu pune suflet, si aici e la fel ca in viata reala, dar daca suma lucrurilor bune o depaseste pe cea a esecurilor, esti in castig. numai ganduri bune si oameni frumosi iti doresc!
Va multumesc tuturor! Recunosc, a fost doar un gand de o clipa, probabil in momentul in care soarele s-a trezit cu adevarat, cand a luminat camera. Nu cred ca as sterge vreodata blogul, indiferent ce s-ar intampla. Poate ca l-as abandona pentru o perioada, in vreo situatie extrema, dar nu l-as sterge, desi imi este uneori dor de viata pe care o aveam inainte. ;)
Hopaaaa! Mă gândeam eu că e ceva cu tine, dar nu că e atâta hărnicie :)
În altă ordine de idei, Vienela, te rog să nu mă ștergi din viața ta !!!!
Oricare ar fi supararea dvs nici sa nu va treaca prin cap sa stergeti blogul. Pe cat de mult va sufoca si solicita uneri pe atat de mult va ofera o gura de aer atunci cand plictisul si monotonia da tarcoale…
Stii ca ma bucur ca ai revenit. :)
Cat despre blog…sau altceva…stergi/inchizi usa cand crezi ca nu se mai poate…si e doar hotararea ta si sigur ar avea motivatii serioase.
Si eu am gandit zilele trecute ca l-as inchide… o zi intreaga m-a bantuit gandul…