Skip to main content

Aleea amintirilor

Într-o mână aveam țigara, în cealaltă cartea, cu degetul arătător prins între file, semn spre neuitare. Te întrebam verzi și uscate. Era modul meu de a-ți spune că am încredere deplină în judecata ta. Răspunsurile veneau întotdeauna împachetate în glume sau în citate ale unor clasici. Nici măcar nu exista google pe atunci. Erai tu un mic motor de căutare. Pe toate le știai. Doar cum să mă păstrezi nu ai știut, A.

Tu nu citeai. Credeai că viața trăită în condiții grele poate înlocui gândurile unor nebuni care și-au pierdut vremea măzgălind hârtii pentru alți nebuni. Îmi plăcea să te surprind ciripindu-ți la geam. Era modul meu de a-ți spune că viața înseamnă fericirea de a întâlni oameni și de a cânta neprevăzutul, filă cu filă. Sufletul tău era un amestec de timiditate și aroganță. Eu nu am văzut pe atunci decât aroganța, S.

Erai o carte. Între filele tale, povestea se transforma permanent. Creștea în intensitate, căpăta noi valențe, fascina. Rafinament, mister, simplitate. M-am descălțat și am pășit alături de tine. Era modul meu de a-ți spune că vreau să te citesc, să te recitesc, să te scriu și să te rescriu. Mi-ai întins o pagină albă, pe care nu am dansat decât o vară. O vară fără de care eu nu aș fi cea de astăzi, iar tu nu ai fi cel care ești, C.

Am intrat cu drag pe aleea amintirilor și am ieșit cu greu, însoțită de o poezie care mi-a răsărit în cale ca un far luminos, un far așezat în mijlocul furtunilor.

“Dacă am avea
pagini pline de urme de cafea
lăsate de nopțile
în care nu puteam dormi
și scriam povești în noi
despre un el și o ea.
Dacă am avea
semn de carte pus în trecut
acolo unde vrem mereu
să ne recitim
ca să simțim
că ne merităm locul
în biblioteca celui
care ne iubea.
Dacă am avea
poezii-note de subsol
la paragrafele care
ne-au plăcut mai mult.
Dacă am fi cărți,
oare câți ne-ar alege
după copertă
și oare câți ne-ar citi
cu dorința
de a ne fi cunoscut?” – Daca am fi cărți, de Mihai Gavrilescu

Aleea amintirilor mi-e plină. La fel de plină precum sunt și aleile colegilor mei

Comments
  • Radu February 2, 2016 at 5:46 pm

    🙂 Ţigara nu e bună! Eu m-am lăsat!

    • Vienela February 2, 2016 at 5:54 pm

      Nu e buna, dar nici nu reusesc sa o las. Ma bucur mult pentru tine ca ai reusit, desi as fi preferat sa stiu ca nu ai nici un motiv sa te lasi de fumat… :(((

  • Suzana February 2, 2016 at 6:51 pm

    E frumoasa aleea ta! E ca un fel de jalon ce a existat, exista si va exista, pentru ca e important!
    Si cred ca mi-ar placea intr-una din vietile mele sa fiu o carte, oricat imi suna de bizar
    aceste cuvinte, chiar si mie!
    O seara frumoasa, Vienela! Si… multumesc! 🙂

    • Vienela February 2, 2016 at 6:54 pm

      Aleea mea e parte din mine. Fara ea, probabil astazi as fi fost alt om. Nu stiu daca mai bun sau mai rau, dar sigur altul.
      Nu-i rea ideea de om-carte, dar ma sperie faptul ca m-ar pipai tot felul de maini. :)))
      Iti multumesc mult, Suzana! O seara minunata sa ai!

  • […] asta-mi e ursita ce mă face unică (și enervantă)? Nu știu să citesc “normal”. Trăiesc fiecare propoziție. O citesc în așa fel încât să o poată trăi și alții. Exasperat, soțul își îndreaptă […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.