Skip to main content

Activia cu gust de fashion

Am acceptat cu inima strânsă de emoţie invitaţia pe care Elena mi-a făcut-o, de a bea o cafea cu gust de fashion. Era primul eveniment la care participam şi veneau multe nume mari din blogosfera feminină.
Am găsit un Bucureşti murdar, cu case vechi lăsate în paragină, deşi au o arhitectură uimitoare, ce nu ar trebui să se piardă. Abia când am ajuns la locul întâlnirii mi-am dat seama că nu am de ce să mă tem. Totul era organizat ca la carte pentru noua campanie Activia “Fă-ţi burtica să danseze!”, lansată de brandul Danone şi nu era pe acolo nici un lup care să mă mănânce.

Creatoarea Irina Markovits ne-a prezentat pe larg noile tendinţe în materie de îmbrăcăminte în marile capitale ale modei. Femeia modernă are nevoie să se simtă frumoasă, iar pentru asta trebuie să adopte un stil alimentar şi de viaţă sănătos, să fie bine îmbrăcată şi să aibă încredere în forţele proprii. Mi-au atras atenţia modelele alb-negru, dar şi croielile îndrăzneţe, ample, care se vor purta în 2013 la Londra.

Cu puţin timp înainte de a începe prezentarea, după câteva ezitări, mi-am luat inima în dinţi şi, alături de Alina m-am apropiat de masa unde o văzusem pe Nina, care m-a luat sub aripa ei ocrotitoare. Ne-am jucat ca nişte copii şi am scos din mânuţele noastre harnice o rochie drăguţă, căreia i-am făcut poze, sperând să inspire vreun mare creator de modă. :)) Problema este că Ionuţ nu găseşte cablul de date, aşa că îmi permit să fur poza făcută de Nina.

SAMSUNG

Revenind la eveniment, vreau să vă spun că a fost organizat pentru că noua campanie Activia se adresează femeii moderne şi are un concurs interesant, despre care puteţi afla mai multe intrând pe pagina de facebook, dacă nu aţi văzut încă reclama de la televizor şi din magazine. Cu bonurile care dovedesc că aţi cumpărat 14 produse Activia vă puteţi înscrie pe site sau prin sms la numărul 1843 până pe data de 17 februarie şi puteţi câştiga una dintre rochiţele create de cunoscutul designer Rhea Costa. Mai jos puteţi vedea cele 10 modele puse la bătaie, vă puteţi alege pe cea care vă place mai mult şi chiar o puteţi proba săptămâna aceasta în magazinele Real. Mie îmi place mult modelul din a treia poză.

Concursul se adresează atât femeilor, cărora rochiţa le va fi lucrată în mod particular, pe mărimea dorită, cât şi bărbaţilor care vor să ofere un cadou special soţiilor, prietenelor etc.

 După eveniment i-am făcut o vizită Ninei, i-am dat o mână de ajutor în atelierul de croitorie pe care îl are şi i-am ascultat poveştile. Are atât de multe şi descrie atât de frumos orice moment al vieţii, că nu te mai saturi ascultând-o. Timpul a trecut prea repede, dar am avut grijă să vorbesc despre ea acasă, până la 11 noaptea.

Comments
  • addicted January 24, 2013 at 7:39 am

    Buh, cand a fost asta? 🙁

    • Vienela January 24, 2013 at 7:41 am

      Ieri a fost. Si mi-am dat seama abia la intoarcere, in microbuz, ca nu te-am anuntat, sa ne vedem.

  • Szasz Sebes Paul January 24, 2013 at 7:41 am

    Splendide pozele! E buna Activia ?

    • Vienela January 24, 2013 at 7:44 am

      Nu ai mancat pana acum Activia, Paul? Este minunat! Noi nu ne putem satura… :))
      Trebuie neaparat sa incerci!!!

      • Szasz Sebes Paul January 24, 2013 at 7:45 am

        Sincer, nu imi aduc sa fi mancat

        • Vienela January 24, 2013 at 7:46 am

          Incearca neaparat. Garantat te vei indragosti de gusturile pe care le ofera.

  • Ana Q. January 24, 2013 at 7:50 am

    Trebuia sa fiu si eu ieri acolo..but my job…my job :(( nu am putut, off.

    • Vienela January 24, 2013 at 7:51 am

      Ma gandisem sa te intreb cu o seara inainte, dar am ajuns tarziu acasa. Speram sa facem macar drumul impreuna pana la Bucuresti. :((

      • Ana Q. January 24, 2013 at 8:04 am

        Trebuia sa ma anunti. 🙁 Eu plec cu trenul de 8 fara 15 din vest de regula. Lasa ca mai gasim noi timp sa ne vedem (mai ales ca in 2 luni vine si sezonul cald)

        • Vienela January 24, 2013 at 8:13 am

          Am ajuns la 12 noaptea acasa, am adormit la 2 si m-am trezit la 4. :))
          Am plecat cu microbuzul, ca imi plac mai mult masinile decat trenurile. Ma temeam ca in tren va fi frig, dar “de ce ti-e frica nu scapi”. Stii cum era in microbuz? :))

  • Ioana K-Man January 24, 2013 at 7:52 am

    Bravo, Vienela! Imi place mult a treia rochie, cea cu negru!

    • Vienela January 24, 2013 at 7:57 am

      Daca tot nu mai fumezi, poti manca mult Activia. Asa ai sansa de a pune mana pe ea (pe rochita neagra). 😉

      • Ioana K-Man January 24, 2013 at 10:38 am

        Nu, ca ma las de concursuri o vreme, prietenii stiu de ce :))

  • carolina January 24, 2013 at 8:09 am

    ma scuzati, ca ma bag si eu, ca musca-n lapte, dar denumirea acestei campanii imi suna putin cam manelist “lasa-ti burtica sa danseze”, insa concursul pare interesant :). si da, a patra rochie cred ca este pe gustul meu. 🙂 Oricum, per ansamblu ai scris foarte dragut despre eveniment. si da, bucurestiul nu e mare chestie! 🙂 Spor!

    • Vienela January 24, 2013 at 8:15 am

      Femeile au dansat dintotdeauna din buric… :)) Mai ales daca aveau ce arata… :))
      In realitate rochiile sunt mult mai frumoase. Am avut ocazia sa vad cateva dintre ele ieri…
      Bafta si tie, daca participi!

  • Hapi January 24, 2013 at 8:13 am

    Eu prefer Activia crema de piersici, banuiesc ca se gaseste si in Ro.
    Chestia asta cu castigatul rochitelor nu ma prea atrage. Sunt tare pretentioasa, abia gasesc una sa-mi placa dupa ce colind 7 magazine

    • Vienela January 24, 2013 at 8:18 am

      Hapi, nici nu ai ce pierde incercand, mai ales ca iti place Activia. Dupa cum am scris deja, ti-o poate modifica la cerere.
      Eu mananc ca disperata Activia cu fibre, iar baietii mei se topesc dupa Activia Mic Dejun.

      • Hapi January 24, 2013 at 8:42 pm

        vienela, m-am inscris pe blogul questioare, cu un comment 🙂

  • cotos January 24, 2013 at 8:30 am

    Si sotia manca Activia zilnic..Foarte frumoasa ideea lor..

  • arakelian January 24, 2013 at 8:39 am

    desi am un ghimpe contra Danone si a iaurturilor cu spate comercial, nu pot sa nu apreciez enorm rochiile! Mie imi plac toaaateeeeee, sunt pe stilul meu, simple si cu un simplu element iesit din comun ce le scoate din anonimat!

  • Radu January 24, 2013 at 9:06 am

    Cum ar putea dansa burtica mea dupa un Activia ?
    Poate daca pune si ceva bere in marca. :))

    • Radu January 24, 2013 at 9:10 am

      Doar glumesc! De trei ani nu mai beau bere! 🙁

  • Minnie January 24, 2013 at 9:36 am

    Sorry ca va fac sa va treaca entuziasmul, dar dupa ultimele cercetari Activia nu ajuta cu nimic! Este un iaurt prea dulce si daca ai manca niste prue uscate te-ar ajuta mai bine decat acest “shit”! Si sunt si mai ieftine! Atunci sa vezi ce îti danseaza burtica! :))
    NU SARITI PE MINE !!! NU SUNT CONCLUZIILE MELE!!!
    Aici un studiu de la belgieni:
    http://www.goedgevoel.be/gg/nl/13/Lekker-Eten/article/detail/170461/2008/03/01/Ontdek-de-waarheid-over-Yakult-en-Co.dhtml

    Traduce-ti si voi!

    • Vienela January 24, 2013 at 9:42 am

      Ei, Minnie… Nimeni nu a sustinut ca danseaza burtica doar pentru ca mananci Activia. Trebuie sa ai grija si la celelalte alimente, sa faci miscare, sa duci o viata sanatoasa.

  • Ana-Maria January 24, 2013 at 9:40 am

    Frumoase rochiile , desi sunt destul de exclusiviste … Felicitari de participare la eveniment si bafta la concurs!

  • elly weiss January 24, 2013 at 10:15 am

    Din pacate nu sunt consumator de nimic de la Danone, nu mai spun de ce. De Activia n-am nevoie. Pot dansa oricand din buric 😉
    Rochii…nu prea port. Decat la o nunta sau revelion. Si nu port decat chestii foarte mulate si destul de diferite de tot ceea ce se prezinta in imagini 😉
    Sunt destule fete ce-si doresc o rochita de aici 🙂 Asa ca nu are sens sa incurc lucrurile.
    Iti urez multa bafta! 🙂

  • Aparatul dentar | DailyGossip.ro January 24, 2013 at 10:34 am

    […] Vienela Tomata Questioare Andreea LecturiDeMamica Ioana CafeaCuTaifas CrisMary Frumusete, Sanatate si Dieta , aparat dentar, aparat dentar pareri, dentist bucuresti, madalina ignat, stiri cu vedete, stomatolog bcuresti, stomatolog vedete, vedete dinti, zambet frumos, zambet perfect, zambet vedete Facebookfacebook TwitterTwitter stumbleuponstumbleupon del.icio.usdel.icio.us Buzz Related Posts Mersul la sala: sanatate sau o fita? […]

  • Rudolph Aspirant January 24, 2013 at 11:08 am

    Ha ! ha ! Mie imi plac nr 5 si 6, alea care arata ca niste trandafiri galbeni de zahar de pe un tort !

    • Rudolph Aspirant January 24, 2013 at 11:21 am

      In sfarsit am gasit si eu o posibila asociatie cu o mancare posibil placuta, macar asa sa te uiti la ea, si poate sa fi tentat sa pui limba pe ea sa o gusti, daca nu chiar sa o mananci cu totul, ca de fapt tin minte sentimentul pe care l-am avut in copilarie fata de trandafirii de zahar de pe torturi, pe care mereu eram tentat sa ii culeg si sa-i gust, pt ca erau ff draguti, dar mereu ma dezamageau la gust si pana la urma nu-i mancam, si chiar ma simteam uneori oarecum vinovat ca-i lasam acolo in farfurie si stricasem si estetica tortului total degeaba ! La inceput mama imi dadea trandafirul de pe bucata ei de tort daca avea si ea unul si daca o rugam, dar dupa aia cand a vazut ca doar ma jucam cu el si nu-l mancam, a inceput sa ma refuze sa mai mi-l dea, pt ca zicea ca n-are nici un rost sa stric eu felia de tort + un trandafir totusi comestibil asa total aiurea ! Adica NU ma vait, chiar cred ca a facut bine ca mi-a trasat niste limite de comportament acceptabil, pt ca nu e frumos sa strici mancarea, mai ales ca s-au chinuit altii sa o faca pt a fi consumata de altii, sau sa te balacesti in ea total aiurea ca sa nu o mai poata manca nici altii.

  • Andreea January 24, 2013 at 2:34 pm

    nu cred in beneficiile activia…

  • Vinovatul fără vină | Iubesc Viaţa January 24, 2013 at 3:11 pm

    […] bucătărie şi-a continuat încrezător inspecţia. Şi-a vârât antenele într-o cutie goală de iaurt, a gustat din jumătatea de măr de pe masă, a simţit mirosul straniu al ceştii de cafea. Cu […]

  • Dan January 24, 2013 at 5:11 pm

    Ce înseamna Activia, ca aici este un iaurt!

    • Vienela January 25, 2013 at 4:53 am

      Si aici este tot iaurt. :))
      Chiar si cand lucram in Italia, tot produse de la Danone mancam. 😉

  • Mâzgălica January 24, 2013 at 6:32 pm

    Eu sunt împotriva produselor marca Danone, dar rochița nr. 6 îmi place tare mult. Îmi și imaginez cât de răcoroasă și vaporoasă este într-o zi de vară 😀

  • Hapi January 24, 2013 at 8:44 pm

    si revenind la subiect, pe mine activia ma ajuta foarte mult! Mai multe detalii nu pot da, dar sunt incantata de el si nici nu e cazul sa folosesc mereu

  • Elena January 25, 2013 at 5:47 am

    Si mie imi place tot cea de-a treia rochie, desi initial cand le-am vazut imi picasera ochii pe rochia albastraaa! 😀 Bine, si pe prima as vrea-o, pe rosu!

  • Cris-Mary January 27, 2013 at 5:15 pm

    Foarte frumos, data viitoare cand vii ne anunti si ne vedem impreuna cu addicted si cu Ana Questioare la o cafea 😀

  • Jocul de-a seducţia | Iubesc Viaţa February 7, 2013 at 6:07 am

    […] deschişi, în timp ce mă gândeam la contextul în care aş purta rochia preferată dintre cele 10 modele puse la dispoziţia concurenţilor de către Activia. Pentru fetele care îşi doresc una dintre […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.