Skip to main content

A opta minune a lumii

Privesc spre ele cu mirare și cu un început de zâmbet în colțul gurii. Nici una nu sesizează că zâmbetul meu are un strop de ironie nu prea bine mascată. Încearcă să mă atragă în discuția lor, neînțelegând că pe mine mă plictisește. Mă simt ciudat, de parcă aș fi un alien coborât pe Terra, printre pământeni cu preocupări diferite de ale mele. Ok, am înțeles din prima. Nu mai suntem doar vecine, ci și mămici cu copii de vârste foarte apropiate. Avem nevoie uneori de sfaturi, de idei, de lămuriri, așa că ieșim în același timp în fața blocului, ne plimbăm copiii și discutăm despre cele mai bune biberoane, cele mai hrănitoare alimente, cele mai potrivite scutece.

Dar, fetelor, nu vă plictisiți niciodată? Nu vi se pare că exagerați repetând în fiecare zi, în fiecare clipă, cât de deștepți vă sunt copii, doar pentru că deschid gura când le întindeți lingurița cu piure? Nu vi se pare că exagerați atunci când povestiți, iar și iar, despre aceleași gângureli și aceiași pamperși? Vă mirați de ceea ce știu copiii voștri să facă și vă mirați de mine că închei repede subiectul, ca și cum nu aș avea cu ce să mă laud.

Alături de voi, simt că mă izolez de lume, de viață, de orice. În ochii voștri, eu sunt ciudata care nu își laudă suficient puiul, care nu se miră de toate câte le face, care le acceptă de parcă ar fi naturale, firești. Doar mie mi se pare normal ca fiecare nouă zi să aducă noi experiențe în viața copilului, să îl ajute să evolueze. Vouă nu! Vă mirați de ceea ce fac puii voștri de parcă v-ați fi așteptat să aibă comportament de maimuță și acum descoperiți că sunt de fapt oameni.

Îmi place să discut cu fetele de seama mea, mai ales dacă ne leagă aceleași preocupări, însă nu pot asculta la nesfâșit aceeași poveste, spusă pe voci diferite. Da, și al meu face la fel; da, și la a mea am observat același lucru; da, da… Serios? Eu, ciudata, vreau să învăț mai multe și vreau să îmi învăț copilul. Nu o pot face dacă mă port ca babele senile, care repetă la infinit aceeași poveste, nu pot evolua dacă mă mir de fiecare pârț al copilului de parcă el l-ar fi inventat.

Poate că nu aș fi deschis niciodată gura și nu aș fi spus nimănui cât de tare mă oboseau şi mă obosesc mămicile care nu fac altceva decât să laude fiecare nou gest al copilului, așteptându-se să îl lauzi de parcă ar fi a opta minune a lumii, de parcă nu toți bebelușii ar face aceleași lucruri, dacă nu ar fi îndrăznit Olandezul Zburator să deschidă subiectul.

Mama si copilul…

Comments
  • alma nahe October 17, 2013 at 6:13 am

    Să mă vezi pe mine la petrecerile de copii, unde-s invitaţi şi părinţii. 🙂 De fapt, lucrez şi cu ei, le amintesc cât şi ce erau, fiind liberi. Mie nu-mi vorbesc niciodată de copiii lor, deşi sunt lângă ei acolo, la mai puţin de un metru, mânjiţi la gură cu tort ori bând suc cu tonele…Rămân neclintiţi, bagă ţigară după ţigară cu mine, apoi eu merg să mă joc din nou cu copiii lor şi ei rămân acolo, la fumoar, cu jumătate de zâmbet puşi la colţul părinţilor.:P

    • Vienela October 17, 2013 at 6:20 am

      Nu am avut niciodata talent la ocolit manifestarile parintilor sau ghinionul face ca eu sa nimeresc intotdeauna printre cei care, oricat as incerca sa schimb subiectul, revin la ceea ce ii obsedeaza. 🙂

  • mmaria October 17, 2013 at 6:16 am

    “Când eu am fost gravidă mi-am imaginat (da, eu îmi creez adevărate scenarii, grandioase, lungi, complicate) că voi avea un băiat blond, foarte foarte frumos, extrem de deștept, cu o motricitate peste medie, care o să facă toate chestiile foarte repede, o să fiu atât de îndrăgostită de el și atât de mândră încât o să-l iau cu mine peste tot, nu o să-l las pe la bunici, o să mă dedic eu în totalitate. Și scenariile pe care eu le construiesc sunt atât de reale, atât de bine închegate, încât chiar și eu care știu că nu-s decât niște construcții mentale ajung să cred în ele din tot sufletul. Așa se face că atunci când copilul blond și extrem de frumos s-a născut n-a fost nici o mirare, era conform planului.”

    Am citat din blogul de inspiratie pt articolul tau ca sa iti spun ca sunt fericita ca n-am gandit astfel inaintea niciunei nasteri, n-am avut aceasta aroganta, iar cu toate astea, tot n-am cazut pe spate sau, mai bine, n-am strigat cu mandrie lumii, pt ceea ce copiii mei faceau pt prima oara. Ca am scris despre anumite momente de acest fel pe blog a fost doar pt emotia unica pe care am simtit-o, dar fara mandrie si fara competitivitate. In plus, trebuie sa intelegem ca faptul ca acest copil frumos si destept s-a nascut frumos si destept este DOAR o intamplare si nu este meritul parintilor.

    Scuza-ma daca te-am ofensat, dar linkul dat a fost oarecum dureros pt mine 🙂

    • Vienela October 17, 2013 at 6:26 am

      Nu m-ai ofensat cu nimic, Maria!
      Cand eram insarcinata, visam noapte de noapte ca voi naste un copil creol, cu par negru, ondulat si istet foc. Erau doar vise… Totusi, nici strop de dezamagire sau mirare cand i-am vazut pielea alba si cele doua fire de par din cap, la nastere. 🙂

      • alma nahe October 17, 2013 at 6:30 am

        A, dacă îţi vine să crezi, acum când ştii, eu nu prea aveam păr. 🙂 Până pe la vreun an, aşa…după aia s-a revărsat, iar după 25 de ani s-a îmbuclat…ca-n poveşti. 🙂

        • Vienela October 17, 2013 at 6:32 am

          Ai facut vreo smecherie, vreo vraja, altfel nu imi explic. Poate zana buna, cu bagheta ei magica, te-a simpatizat mai mult decat pe altele… :))))

  • Radu October 17, 2013 at 6:34 am

    Slava Domnului, sunt barbat si in plus copii mei sunt mari!
    Asta imi aduce aminte de examenul de treapta la matematica. Probabil eram singurul din clasa pe care nu-l astepta nimeni la iesire (trei ore de barfe). Eu am iesit dupa fix 38 de minute si toate gaitele alea au sarit pe mine:
    -Ce-i Radu te-au prins copiind?
    Una mai blanda oarecum prietena cu mama:
    -Asa-i Radu ca ti s-a facut rau?
    -Acum da, raspund eu.
    Aceeasi ingramadeala la afisarea rezultatelor, unde am revenit tot singur. Prind niste soapte purtate de vant:
    -N-are spirit de colegialitate! A terminat in juma de ora, putea sa stea sa-si ajute colegii. Uita-te si tu ce nota a luat, sigur a stiut subiectele!
    M-am facut nevazut sa pot fuma o tigara si cand s-a eliberat la panou am tras si eu o privire. Era 9.85 🙂

    • Vienela October 17, 2013 at 6:38 am

      :)))) Raule ce esti! Egoist! Sa nu impartasesti cu colegii ceea ce stii! Sigur stiai subiectele! :))) La fel ai procedat si in blogosfera! Ne-ai vorbit atata timp despre orice, numai despre minunile pe care le poti face in bucatarie nu! :)))))

      • Radu October 17, 2013 at 2:19 pm

        Azi am făcut icre de fasole, deşi intenţionam să fac o ciorbă. A venit fiul meu cel mare să mă anunţe că iar e inchis la bibloteca liceului şi deci nu se poate pregăti pentru bac. Cat am fost să caut o culegere am găsit doar urme firave în castron şi ceva firmituri pe masă. Deci, vreau o idee!!!

  • Ciocanul vomitatului | Olandezul Zburător... October 17, 2013 at 6:59 am

    […] vroiam să povestesc despre copii și nu găseam starea. Azi am citit-o pe Vienela, la cafea (mda, sunt câțiva oameni cu care-mi beau eu cafeaua zilnic […]

  • Adriana October 17, 2013 at 10:28 am

    Olandezul zburător. Şi mie de ce nu mi-ai spus de blogul ăsta până acum? Că singură n-am fost in stare să-l descopăr. Nu-s mamă, nu stiu multe dar stiu că ader la cuvintele voastre mai mult decat a celor ce mă adorm cu minunile făcute şi nefăcute ale copiilor. Ah, să nu fiu ipocrită: mor de drag când e vorba de perlele lor, sau pildele celor un picut mai mari, de la care primesc adevărate lectii dar in rest….

  • Ana-Maria October 17, 2013 at 11:21 am

    Mie mi-au spus scorpie denaturata 😆 si fara suflet 😆 Si am fugit mancand pamantul din locurile alea mamicesti , fie ca erau in parcuri sau pe internet…Unele au sentimentul ca o data ajunse mame, devin closti dedicate…isi sufoca barbatii si pe urma se mira ca nu mai au parte de sex si ca nu li se mai aduc flori , asa…ca altadata… Gretos.Iertata imi fie sinceritatea! Sunt mama , am doi copii, dar cand m-am intalnit cu mamici,am facut-o cu femei ce inca discutau despre rujuri,farduri , sex si lenjerie intima…cu celelalte am schimbat vorbe din bun simt si eductatie. Punct.
    Vienela , mie mi-a mers la suflet postarea asta.
    Cand am indraznit sa-mi exprim , mai demult , opinia astfel…mi-am luat-o in freza , dupa cum am scris…Asa ca aleg sa ma uit , sa nu comentez si sa nu mai trec pe acolo. Pana la urma , fiecare e cu treaba lui si daca nu-mi convine , aleg sa plec…
    Si , zau asa , ai dreptate! 🙂

  • Ana-Maria October 17, 2013 at 11:23 am

    Scuze : * educatie*

  • Rolling Ideas October 17, 2013 at 11:44 am

    Sunt de acord cu tine – imediat ce devin mamici, femeile nu mai au nici o preocupare , nici un subiect de discutie decat copilul, lumea lor incepe si se termina cu el.
    Unu la mana e enervant pentru ceilalti, doi la mana se plafoneaza ele insele.

  • Diana October 17, 2013 at 3:53 pm

    Am citit si articolul de pe blogul Zburatorului dar aleg sa nu comentez si acolo. 🙂 Bloguri pentru mamici nu citesc, si nu pentru ca nu sunt mama. Le-am ascultat suficient in viata reala si imi place sa vad entuziasmul care le cuprinde cand vorbesc despre copiii lor care nu fac nimic deosebit de ai celorlalte dar e al lor! E mirarea care le cuprinde – mai ales pe cele foarte tinere. Sigur ca nu toate femeile fac aceasta si le apreciez foarte mult pe cele care discuta firesc despre copiii lor (chiar laudandu-se) si nu repeta la infinit aceeasi poveste. Cand, insa, povestile se repeta la infinit ma plictisesc – asa cum ma plictisesc de orice poveste spusa la infinit de cineva care nu e copil sau varstnic (acestia nu ma vor plictisi niodata).
    Pe scurt: ma irita sa vad “concurenta” dintre mame cand este vorba despre copiii lor dar le inteleg entuziasmul (pana la un punct sunt chiar dragalase), doar ca, la un moment dat, aleg sa dispar din peisaj. Ce ma nedumereste cel mai tare este faptul ca-mi dau seama ca unele femei chiar nu au subiecte de discutie si atunci se axeaza pe copil.
    Un fel de concluzie: copiii, desi e firesc ca oamenii sa se inmulteasca, sunt, totusi, o minune! E acea magie a creatiei – habar n-am sa exprim sentimentul – o vietate mica si neajutorata care apare in lume si creste – pana la un punct – cu ideea ca parintii stiu totul si pot totul. Din acest motiv le inteleg pe femeile care se tot minuneaza de copilasii lor, ca si cum ar vrea sa compenseze neputintele ulterioare, stiind (mai mult sau mai putin constient) ca nu-si vor putea apara copiii de tot ceea ce ar putea urma.
    Ma opresc aici desi as mai avea de dat unele explicatii pentru a-mi argumenta opinia. 🙂

  • Iuliana October 17, 2013 at 4:46 pm

    Haha, ce mi-au placut articolele voastre! Toata viata am crezut ca sunt eu defecta ca nu ma laud si nu ma extaziez cu ce face sau ce zice pruncul :))
    Si-mi mai place ca am descoperit ca Olandezul Zburator e doamna si nu e domn, vai de mine, sunt varza, rusine sa-mi fie!! :)))

    • mixy October 18, 2013 at 10:52 am

      şi eu credeam că am probleme :)) cât despre Olandez, abia acum merg să mă edific asupra sexului :))

  • Floarea October 17, 2013 at 4:56 pm

    Mamele cu copii,iar barbatii cu armata,pe vremuri.Cu bine,

  • Rudolph Aspirant October 17, 2013 at 7:00 pm

    Yeach.

    • Rudolph Aspirant October 18, 2013 at 8:51 pm

      Nu fata de cei care vorbesc numai despre copiii lor, ci fata de imaturitatea surprinzatoare a autorului articolului de pe Olandezul Zburator, in ciuda ca zice ca are experienta de mama, plus de spectacolul ulterior al competitivitatii intre femei.

  • elly weiss October 18, 2013 at 12:20 am

    Stiu fenomenul. Oamenii, caci sunt femei dar si barbati, care vorbesc intruna doar despre copiii lor…ma imbolnavesc, ma dispera. N-am simpatie si nici prea multa intelegere pentru meteahna asta. Chiar daca, pentru a nu parea nebuna, ma abtin sa zic ceva. Apropos de armata, ce zice Floarea mai sus…despre barbatii vorbind pana la lesin despre armata chiar am scris.

  • coco October 18, 2013 at 8:30 am

    nu mai tin minte ce povesteam de Monik a mea, ce-oi face acum? :)))))))

  • Andreea D. October 18, 2013 at 9:44 am

    Nici mama nu mă lăuda pe la orice colţ de stradă şi cred că bine a făcut căci astăzi poate mă credeam şi eu cea mai frumoasă şi cea mai deşteaptă şi-mi dădeau alţii peste nas.
    DA, copii sunt drăgălaşi, poate că ocupă şi prea mult timp în viaţa unui părinte, dar cred că e bine să-ţi eliberezi mintea şi vorbind despre altceva şi puiul lasă-l să se joace dincolo de palatul de cleştar.

  • Nice October 18, 2013 at 3:58 pm

    Eu tare mult mi-as fi dorit sa am o asfel de mama, care sa ma laude non-stop oricui si oriunde.

    • Carmen October 23, 2013 at 6:44 pm

      Nu stiu daca ai mai spune acelasi lucru dupa ce te lauda in orice loc, la orice ora, de fata cu oricine. Ti-o spune o persoana care are o astfel de mama 😀

  • Ciufulici October 18, 2013 at 8:36 pm

    Bărbații vorbesc aproape numai despre fotbal! Și despre femei! Eu ce vină am ca să trebuiască să-i ascult? Că sunt bărbat? Măcar mamele își laudă puiul, ceea ce este explicabil!

  • Rudolph Aspirant October 19, 2013 at 6:16 am

    Eu cred ca lumea trebuie sa aiba libertatea de cuvant plus sa-si asume raspunderea celor enuntate, iar cei carora nu le convine ce si cum zic altii si chiar considera uneori ce zic altii un soi de defect, de deficienta, sau chiar de disfunctionalitate patologica, (poate chiar pe drept in anumite cazuri), nu au decat sa se faca critici literari sau sociali, sau politicieni, insa NU scriitori, asa cum are ambitia autoarea articolului Olandezul Zburator.

    De aia am fost asa de critic mai sus fata de acel articol, pt ca sincer, am avut niste asteptari mult mai mari de la cineva care deja este mama PLUS are ambitii literare…dar asta e mai mult pt ca eu am niste asteptari total nerealiste despre mame cat si despre scriitori, (chiar mai mult despre mame decat despre scriitori), le vad asa pe toate chiar mult mai competente decat se cred ele sau altii sau decat chiar sunt…ma rog nu in cateva cazuri notabile asa gen Mommie Dearest, desi zau, nici in cazul ala nu era ceva deosebit de abuziv. Eu sunt sigur ca si atunci cand o mama isi abandoneaza copilul o face cu gandul catre binele acelui copil de cele mai multe ori, iar cazurile de pruncucidere sunt ff rare, si vasta majoritate a acestora sunt cazuri fff clare de lipsa de discernamant legal din partea acelei mame.

    Dar faptul ca am fost atat de critic mai sus vine si din faptul ca am mereu asteptari deosebit de mari din partea celor interesati de a fi autori literari, si uneori am impresia ca am tendinta de a le interzice opinii critice sociale sau politice directe si prefer ca ei sa si le expime prin arta lor, nu asa direct. Este un nivel de intoleranta in mine insumi care nu accepta ca scriitorii sa aiba opinii personale mai putin decat perfecte, si daca se vor apuca de jurnalistica simpla sau non-fictiune in plus de fictiune, zau, atunci am niste pretenti si mai mari de la ei !

    Si desigur ca a fi tolerant fata de conversatiile altora chiar daca si intr-o maniera critica reprezinta pt mine o calitate deosebit de importanta pt un scriitor. Pt ca altfel mie mi se pare ca nu are cum sa descrie in mod autentic empatic si complex caracterele personajelor lui. Este pt ca eu uit ca si scriitorii si mamele sunt oameni, mereu uit asta, si mereu raman surprins cand aflu ca pot fi oameni la fel ca noi toti, uneori.

    Plus desigur, atunci cand cineva vorbeste asa de mult despre proprii copii in detrimentul altor subiecte de conversatie asta inseamna ca ori e ingrijorat sau preocupat despre ei, ori doreste sa le faca reclama pt a le netezi cumva drumul in viata, si a le crea un posibil avantaj in competitia sociala ulterioara inevitabila in care acestia vor trebui sa faca fata, dar desigur asta nu e facuta mereu in mod prodent, masurat, sau etic, ca orice reclama in orice competitie, si uneori, (desi sper rar), nu se ia in consideratie faptul ca e poate mai bine pt acei copii sa nu fie atat de pompati de laude, sau sa li se respecte dreptul la intimitate, adica exista si reguli etice jurnalistice si de business in legatura cu utilizarea copiilor in diverse reclame sau stiri sau chiar eforturi educative sociale, sau chiar de propaganda, desi desigur abuzurile reale sunt destul de rare, dar pe de alta parte lumea isi protejeaza atat dreptul lor la imaginea persoonala, cat prin extensie ar trebui sa o protejeze si pe cea a copiilor lor si sa ii educe cum sa si-o prottejeze si singuri, mai ales in aceste zile de comunicari prin Internet atat de extinse. De unde si ezitarea unora are si ea poate o componenta etica, si nu e doar din simpla superstitie, desi si o simpla superstitie despre a nu vorbi de bine sau a nu lauda excesiv un copil, astfel incat, Doamne fereste, sa nu se straneasca vreun spirit rau sau deochi, si asta face parte din experienta umana, si e si asta destul de raspandita, deci trebuie si ea recunoscuta.

    Mai sus fusesem intolerant, ingretosat si descurajat, si pt ca avusesem o zi destul de dificila din punct de vedere politic la serviciu, si zau, mie politica nu imi vine usor, eu nu ma pricep la politica la nivelul la care ar trebui. Eu mai mult ascult daca e vorba de sedinte, dar daca am ceva de zis de obicei zic asa destul de direct, adesea dand cu bata in balta si neglijand sentimentele altora, desi incerc sa ma abtin, dar in ziua respectiva incercasem probabil sa ma abtin prea mult, si fusesem deja oarecum ingretosat de a fi fost martor si chiar posibil antrenat in competitii pt control, si mie nu imi plac aceste competitii, eu tind sa doresc sa le evit, desi stiu ca fac si ele parte din activitatea politica necesara, insa mi se par ca au o componenta edcativa scazuta, asa ca pur si simplu nu imi plac asa de mult cum imi place educatia politica, (desi nici la aia nu ma pricep, ca am incercat, si e clar ca nu ma pricep).

    Parerea si principiul meu este acela de a lasa oamenii sa converseze liber despre ce le-o place, si daca e ceva interesant pt mine am sa ascult, daca nu imi place am sa ma indepartez cat pot de repede, cat despre intrat in conversatii, zau, eu personal nu stiu sa intru vreodata in conversatie cu nimeni decat asa sa pun o intrebare destul de directa, de gen, cat e ceasul, sau unde e statia de metrou, sau cel mult, ce lucruri interesante ai vazut in ultima ta vacanta…pe cand altii observ ca progreseaza destul de rapid la intrebari deosebit de dificile pt mine, la care habar nu am cum sa raspund, de gen, care e mancarea ta preferata, ce culoare iti place cel mai mult, sau ce brand de cafea sau de vin preferi…zau, asta e tematica conversatiilor vietii mele adulte reale majoritare din viata de zi cu zi, desi desigur in timpul cat sunt total liber de a fi alaturi de cineva care-mi place, de cele mai multe ori nici nu doresc sa schimb cuvinte cu acea persoana, sau, daca e ceva de zis in cuvinte, ele vin asa clar si usor si natural, deci totodata si total nememorabil, dar altfel, fata de oameni pe care nu-i cunosc, sau de care nu-mi pasa, ce naiba conversatii sa pornesc, despre ce teme, ca doar nu doresc sa fac reclama la nimica, si nici nu ma ingrijoreaza sau preocupa ceva in mod asa de deosebit incat sa tot ii dau cu aceeasi tema, (in afara de mine insumi, desigur, ca despre mine insumi scriu si pe blog, desi in real life desigur ca nu fac asta).

    Insa copii cuiva, presupun, reprrezinta ceva asa atat de imagine de sine, (ca e inevitabil, in timpurile noastre, chiar si in cazul celor mai luminati parinti sa nu isi proiecteze aspiratiile pe copiii lor, desi desigur ca ii recunosc ca personalitati individuale, desi mentalitatea fata de copii s-a mai schimbat si ea oarecum, cred eu, de-a lungul istoriei moderne, mai ales pt ca acum se astepta mai toti ca majoritatea lor sa supravietuiasca pana la varste inaintate, lucru care nu era asa dde clar acum 100 de ani), cat acesti copii repezinta si un lucru ultim pretios cat si de preocupare reala principala pt multi oameni tineri adulti si adulti, cum sa nu reprezinte, si cum sa nu ii antreneze, chiar si daca cu intentii bune, in propriile lor competitii sociale ? Mie asa ceva mi se pare oarecum omenesc si natural. De aia nu ma deranjeaza decat in masura in care as percepe ca asa ceva ar fi detrimental in mod specific unui copil sau grup de copii anume, (Doamne fereste), dar asa ceva, faptul ca parintii tind sa discute ff mult zilele astea despre copiii lor, mie nu mi se pare sa detrimental la nivel ff larg nici pt acei parinti, nici pt acei copii, desi desigur daca as percepe vreun dezavantaj clar, zau, l-as spune sincer, nu doar as sta sa scriu, nu imi place si gata, plus nu admit comentarii, pt ca asa ceva nu e educativ….ca daca exista un dezavantaj real, valabil pt mai multi, (nu doar ala ca e ceva enervant pt o singura persoana oarecare din spatiul public), atunci vreau sa inteleg si eu de ce, sa fiu anuntat la nivel clar si rational, astfel incat sa aflu ceva posibil util, mai ales daca vine asa sub maniera unui articol jurnalistic de critica sociala, si nu un articol pur literar. Ma rog, sper ca autoarea articolului de pe blogul Olandezul Zburator nu este totusi CAssandra, ca asta intr-adevar poate repezenta un posibil caz in care anumite chestii deranjau o anumita persoana si ea zicea clar la toti ca acest lucru o deranjeaza ff mult, dar nimeni nu o asculta, si pana la urma, zau, a iesit cam neplacut pt mai multi…pe de alta parte, zau, aceste cazuri de tip Cassandra sunt destul de rare, majoritatea s-au lasat si cu ostracizarea sau persecutia acestui personaj, si in general sper ca nu e cazul de asa ceva, ca nimeni nu doreste sa fie vreodata in conditii din alea in care se poate intalni sau ar fi nevoie de vreo Cassandra sa se pronunte, plus desigur sper sincer ca autoarea nu se crede ea insasi o Cassandra, sau nu si-a luat-o drept role model, pt ca zau, o asemenea functie este de obicei destul de dificila pt persoana care isi asuma asa ceva in cadul unei societati.

    • Rudolph Aspirant October 19, 2013 at 6:34 am

      Cat despre faptul ca o mama gravida are tot felul de vise dar poate chiar si ganduri de nivel de convingere (fie ca sunt mai realiste sau mai putin realiste) fata de acel alien pe care il poarta in propriul corp…zau, acest fel de ganduri cred ca sunt destul de comune, si daca sunt in general ganduri de bine si care o ajuta pe acea mama sa nu se ingrozeasca de realitatea obiectiva ca are un alien care se dezvolta acolo in corpul ei, zau, alea mie mi se par asa total naturale, asa ca gandul ala cum ca alienul e blond asa ca Prince Charmant, sau brunet ca Enea, zau, mie gandurile astea mi se par chiar ff simpatice si total naturale. Cred ca datorita acestor ganduri, eu nu pot respinge asa pe autoarea articolului din Olandezul Zburator, ca asta imi arata cat de om simpatic este, zau, la fel ca si Vienela, desigur. De aia, nu cred ca ee cazul sa se simta cineva suparat ca am fost atat de critic fata de acel articol si am dat asa cu bata-n balta de la inceput…dar adevarul e ca am fost atat de critic si pt ca m-am enervat ca daca autoraorea crede ca acele conversatii despre copii sunt asa de neplacute, poate chiar detrimentale, pur si simplu nu mi s-a parut ca a explicat de ce, ca sa stie lumea care e motivul, ci a fost prezentata asa ca un simplu naduf personal, pai asa ceva, zau, ce utilitate poate sa aiba pt vreun cititor ? Ma rog, pt cineva care cunoaste pe autoare, desigur, ca o fi interesat ca ea sa nu mai sufere de acest fel de enervari prea des, dar asa la nivel de audienat mai larga, la ce foloseste. Asta nu am inteles, si de aia m-am enervat, ca daca o fi ceva rau, zau, mai ales daca o fi detrimental la nivel mai larg social, zau, eu vreau sa stiu, nu sa raman asa in ceata ! Ca totusi zau acest fel de conversatii despre copii sunt inevitabile, ca sa le evit total cred ca ar trebui sa ma fac pustnic, dar totusi daca e vreun pericol, eu sunt pregatit sa ma fac si pustnic, ca sa scap macar eu, dar totusi vreau sa fiu informat de ce si care e pericolul, astfel incat totusi sa nu ma fac pustnic degeaba !

      • Vienela October 19, 2013 at 7:08 am

        Imi pare bine ca ai revenit asupra parerii pe care o aveai, Rudolph! Vezi tu, mamicile isi formeaza cercuri in care se invart, aleg sa vorbeasca intotdeauna cu persoane care au aceleasi preocupari. Enervante devin atunci cand nu mai vad nimic in fata ochilor, in afara de propriul copil, nu se mai gandesc la nimic in afara de puiul lor. Cate ore crezi ca poti rezista sa asculti cum o mamica se lauda ca puiul ei a facut kk de nu stiu ce culoare, la nu stiu ce ora, ca nu suporta suzeta sau laptele de vaca sau ca ii raman hainutele mici de la o zi la alta? Nu fac bine nimanui aceste repetari plictisitoare. Mama va uita ca este si femeie, nu doar mama, copilul va fi coplesit de atata atentie si va deveni un rasfatat, iar prietenii vor incepe sa o ocoleasca, plictisiti de moarte.

  • Vladimir October 19, 2013 at 4:05 pm

    Pai voi de ce-ati fi scutite de membre plicticoase ale aceluiasi gen? Adica de ce sa suferim doar noi de pe urma colegilor cu “aia” ma’ mica care-si povestesc cuceririle imaginare si a alora care au facut armata la curatat cartofi si dat cu matura prin curtea unitatii si nu pot gandi ca exista ceva mai senzational si eroic decat glumitele de tabara din ciclu primar facute pe seama colegilor mai “blanzi”? 😀
    E drept asa! 😀

    • Rudolph Aspirant October 19, 2013 at 5:16 pm

      Da, exact si de asta ma ingretosaem si eu initial intr-o oarecare masura, pt ca prea fusese o zi in care fusesem martor la prea multe expozitii si competitii din astea, si acum cand am venit si am vazut aicea ca se ridica obiectii si chiar la nivel mai intens competitiv chiar in cerc alcatuit din femei, zau, mi s-a facut rau, ca mie nu imi plac asa luptele dintre femei, mie se par chiar oarecum gretoase, desi stiu ca biologic sunt inevitabile, chiar posibil utile pt omenire, si sunt considerate chiar si interesante ca spectacol la TV uneori.

      • Rudolph Aspirant October 19, 2013 at 6:00 pm

        E vorba, cred, si de discutii de competitivitate politica ceva mai intelectuala decat simplu biologica, si zau, am parte de atata educatie si conversatie politica zi de zi la serviciu ca nu mai rezist si in timpul liber. Pt competitivitatea biologica dintre oameni am un grad de indulgenta ceva mai mare, dar pt asta politica, zau, prefer sa nu fie asociata asa de mult cu gandurile mele despre mame de copii, ca desi desigur ca au dreptul la expresie politica, si chiar obiectul discutiei politice trebuie sa contina in primul rand copiii, (adica nu ca e obligatoriu, dar ca e ceva chiar natural, asa mi se pare mie), zau, parca prefer asa totusi ca mamele sa fie apolitice, nu stiu de ce. Cred ca are de a face cu ce am zis mai sus, ca am asteptari total nerealiste legate de femeile mame, le consider supraoameni, ceva de genul asta, nu le consider om obisnuit, desi nu alien, (copii mici mie mi se par alieni intr-o oarecare masura, desi desigur majoritatea de tip simpatic, asa ca ET, nu asa ca Alien din filmul ala de Cameron, desi, zau, nu se stie niciodata, pt ca in general mie mi se pare ca copiii nu sunt 100 % specie umana, ma rog, asa sunt transformabili in oameni, dar cere ceva timp, minim 4 ani, si mai nuantat asa poate chiar si mai multi, peste 14 ani), dar zau uneori am impresia ca numai o femeie mama de tip cosmonaut asa ca Neil Armstrong si ajutata de un om tata asa ca George Clooney in rolul asta ultimul din Gravity, ar fi in stare sa interactioneze in mod adecvat cu niste alieni, de aia am eu impresiile astea asa exagerate, plus eu chiar doresc ca toata lumea sa discute despre copii, ca e un subiect SF pt mine, si asa ma mai desenzitizez si eu la literatura SF, ca nu sunt expert de loc, nici nu-mi place asa in mod special, si nu mi-a placut niciodata, mi se pare mereu cam horror, si dificil de suportat, dar totusi e si asta o literatura importanta, si abia astept sa vad filmul Gravity de fapt.

        • Rudolph Aspirant October 19, 2013 at 6:05 pm

          Ma rog, sorry, am gresiit ca nu am dat exemplu de persoana feminina in rol de cosmonaut, trebuia sa zic Sigourney Weaver, nu Neil Armstrong, dar mi-am dorit sa fie cineva cat de cat real, desigur, nu neaparat personaj de film, si pt mine realitatea unui cosmonaut pregatit sa se lupte cu un alien, in caz ca exista unul, e reprezentata de Neil Armstrong, desi desigur el nu s-a intalnit cu alieni acolo pe luna, si desigur ca exista si femei cosmonaute si astronaute reale si ele pregatite sa se lupte cu alieni, dar am vrut asa sa dau un nume de precursor mai faimos real, ca sa se vada ce varza e in capul meu cand incerc sa imi formulez o opinie despre un subiect de conversatie sociala.

          • Rudolph Aspirant October 19, 2013 at 6:15 pm

            …ce varza intre realitate si fantezie…si zau NU e de vina televizorul, nici cultura mai larga, ci cred sincer ca majoritatea din noi avem o varza de mituri si de fantezii, unele chiar artistice si culturale, alaturi si de chestii mai obiective empiric observabile, nemaivorbind si de lecturile de timp scolar si liber din capul nostru, atunci cand opinam despre societate, desi ma rog, la unii e ceva mai ordonata si rationala, la altii e mai frumos decorativa, la altii de nivel de geniu probabil o fi si rationala si frumos decorativa, etc. In momentul de fata, eu personal fiind chiar interesat de a explora filmul SF, eu tind sa doresc cat mai multe conversatii despre astronauti si alieni si in spatiul public, deci si de aia am fost nervos cand am observat ca ele pot fi luate in consideratie pt cenzurare sau interzicere, zau, macar sa apuc sa vad si eu Gravity, si pe urma se poate sa se interzica…ca dupa aia, nu mai imi pasa de copii sau alieni, ci vreau sa vad filmul ala cu Tom Hanks rapit de piratii somalezi, si dupa aia la sfarsit pe ala cu dl Robert Redford in rolul adolescentului naufragiat din Viata lui Pi, omul in lupta cu mama Natura !

  • javra October 19, 2013 at 10:51 pm

    Cum, dragă, tu nu te-ai minunat de cât de interesant miroase scutecul copilului, după ce făcut pipilică? Mamă denaturată!

  • […] Vienela s-a săturat de laudele exagerate ale mămicilor care se arată veşnic extaziate de propriile odrasle, pe care le consideră a opta minune a lumii: „Dar, fetelor, nu vă plictisiți niciodată? Nu vi se pare că exagerați repetând în fiecare zi, în fiecare clipă, cât de deștepți vă sunt copiii, doar pentru că deschid gura când le întindeți lingurița cu piure? Nu vi se pare că exagerați atunci când povestiți, iar și iar, despre aceleași gângureli și aceiași pamperși? […]

  • nespusdemult October 20, 2013 at 2:50 pm

    Probabil asa sunt toti parintii din lume-laudarosi! E de inteles, oarecum, isi doresc sa le fie depasite propriile existente! E unul dintre cele mai mici defecte, sunt altele extrem de grave: abandonul, educatia cu biciul, etc!

  • Mihaela October 20, 2013 at 8:21 pm

    Credeam ca eu sunt ciudata pentru ca nu povestesc despre baietelul meu decat atunci cand sunt intrebata, si am si preocupari si conversatii care nu-l includ deloc chiar daca il iubesc cel mai mult pe lume dar nu simt nevoia ca lumea sa ne valideze pe mine sau pe el. Eu stiu cat e de minunat si ce fel de mama sunt si asta mi-e suficient. Vreau sa evoluez si sa-l ajut si pe el sa aiba parte de experiente noi si nu pot sa fac asta daca stau sa vorbesc despre pampersi.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.