Skip to main content

A înflorit catalpa

Văzusem la un moment dat pe facebook o pagină tare interesantă. Pagina unui copac bătrân. Nu mai rețin amănunte, nu știu ce copac era sau pe unde își ancorase rădăcinile. Tot ce îmi amintesc este că mi-a plăcut ideea atât de mult, încât zile întregi m-a bântuit gândul de a-i face poze și pagină de facebook copacului care îmi umbrește geamul de la sufragerie. E un pom tânăr, are doar câțiva ani, vreo patru, parcă, însă mi se pare spectaculos, căci e deja înalt, face frunze uriașe, are flori de o frumusețe rară, dispuse în ciorchini, și fructe (păstăi lungi – clic pe link dacă doriți mai multe informații și imagini cu/despre catalpa) care atrag atenția trecătorilor: e copacul numit catalpa, originar din America de Nord, după cum spune dex-ul.

Impulsionată de primul paragraf scris, am ieșit în fața blocului și am pozat copacul, apoi am făcut și un filmuleț de câteva secunde, ca să îl pot cuprinde pe tot. Nu mi-a reușit pe deplin din cauza unor vecini care mă priveau ca pe o nebună scăpată de la balamuc. Dar pagină de facebook tot îi voi face, probabil chiar astăzi, căci vreau să îmi pot aminti peste ani cum era în cutare zi sau în cutare anotimp,

 dar și să prezint lumii un copac care abia acum începe să atragă atenția prin această zonă. Voi reveni cu un update de îndată ce voi gasi timp să mă ocup de el. Gata, are pagină de facebook: Catalpa din fața blocului.

Legat de copăcelul care a devenit copac într-un timp extrem de scurt, iată cum a reușit să stârnească râsul a doi oameni încordați de griji:

-Iubitu’, a-nflorit catalpa.

-Cum adică a înflorit ca talpa? m-a întrebat soțul, debusolat complet.

Comments
  • Stoian Ciprian June 14, 2017 at 9:46 pm

    Wow, fain si felicitari pentru blog, dar mai ales pentru articol. Mi-a facut placere sa citesc! 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.