Skip to main content

A avea sau a nu avea?

Discuţiile legate de bone pot continua la nesfârşit. Fiecare părinte are propria lui părere, fiecare are argumente solide care să îi susţină punctul de vedere, ba îşi dau cu părerea şi cei ce nu au copii. Blogosfera a fost invadată zilele acestea de întrebarea A avea sau a nu avea bonă. Vreau să spun şi eu câteva cuvinte legate de subiect, pentru că acum, cu băiat de 19 ani, îmi este uşor să îmi dau cu părerea şi să fac pe deşteapta.

Când era Ionuţ mititel, aveam zile în care îmi doream din tot sufletul să am pe cineva care să îmi ia povara de pe umeri, măcar pentru o oră, să pot dormi fără grijă, să pot pleca din casă, să pot fi eu, cea de dinainte. Nu am avut norocul ăsta şi probabil acesta este unul dintre motivele pentru care sunt atât de apropiată de fiul meu. Dar în acelaşi timp, ştiu că mi-a fost răpit ceva, că Vienela cea de mai demult a dispărut, că m-am maturizat forţat în acele prime luni, că am cunoscut viaţa până la fund. Nu aveam încredere în nimeni, nici măcar în mama, nu suportam gândul de a-l lăsa pe mâna altcuiva. Preferam să mă chinui, să nu dorm, să fiu mamă 24 de ore din 24.
Nu cred totuşi că am procedat bine. Copiii au nevoie să socializeze cu alţi oameni, pentru a nu se sălbătici. Şi o încercare nu strică, măcar pentru a fi trecută mai târziu la rubrica AŞA NU!

Cumnata mea, deşi mult mai tânără decât mine, îşi creşte copilul în acelaşi fel. De când a născut băiatul, s-a îngrijit să nu îi lipsească nimic din ceea ce i-ar fi putut fi de folos în meseria de mamă. A cumpărat tot felul de leagăne şi cărucioare, cu luminiţe, sirene, microfoane şi dispozitive care legănau copilul. Este adevărat că nu a fost deranjată de plânsete, nu a avut mari emoţii legate de creşterea puiului, dar… Dar a descoperit că la vârsta de trei ani, băiatul ei se speria şi de umbra lui, plângea de câte ori se apropia un adult de el şi abia îi suporta pe membrii familiei.

A schimbat tactica. I-a cumpărat o tricicletă- aici magazin ieftin triciclete, l-a trimis la plimbare cu soacra mea, l-a dat şi la creşă pentru o perioadă, a invitat copiii în casă să se joace cu el. Degeaba. Copilul continua să fie sălbatic, lipit mereu de fusta mamei. De aproape o lună are o bonă care vine zilnic în casă si care îl scoate zilnic în parc. Cu răbdare, această femeie a dezlegat copilul de mamă, l-a scăpat de acea dependenţă, l-a învăţat să accepte adulţi şi copii în preajmă. Consider că atât copilul, cât şi mama, au nevoie de scurte pauze, în care să vadă şi altfel viaţa.

Comments
  • Vladimir February 7, 2013 at 4:28 pm

    Eu am avut bona cand eram mic, dar nu-mi amintesc prea clar. Biata femeie, ce chinuita trebuie sa fi fost! :)) Cred ca a incetat pe la 5 ani sa vina cand a considerat mama ca suntem suficienti de mari (eu si fratele meu cu un an mai mare) si e cazul sa invatam sa ne descurcam deja. Eu n-am amintiri decat extrem de vagi despre dansa. Stiu ca era mai in varsta, foarte stricta si ce am retinut cel mai clar, vorbea caraghios. Cam atat. Dar la noi era nevoie. Mama lucra zi lumina si uneori si noptile ca orice doctor, iar noi eram prea mici sa stam singuri in casa. In plus nu cred ca s-ar fi ocupat nici daca lucra mai putin fiindca nu considera ca o mama e servitoarea copiiilor ei (sau a sotului) si ca exista persoane platibile sa presteze activitati casnice. Habar nu am daca a fost bine sau rau. In privinta copiiilor eu zic ca mama lor stie ce e mai bine pentru ei si ce e mai bine pentru ea iar tatal/sotul n-are altceva de facut decat sa se supuna si sa finanteze dorinta mamei. Eu as bate prusac din calcaie indiferent ce ar hotara ea. De unde as putea eu stii sau intelege ce e mai bine pentru copil? Ca n-am hormonii care trebuie.

    • Irealia February 7, 2013 at 5:34 pm

      Zici că-i o hotărâre dictată de hormoni? la mine-i scor egal, ce fac acum?! 🙂

      • Vladimir February 7, 2013 at 7:03 pm

        Nu, nu, n-am fost eu clar :). De fapt am vrut sa fiu succint si nu mi-a iesit. Ca intotdeauna :)).
        Ce voiam sa zic este ca decizia mamei e esentiala. Daca mama simte ca nu poate avea incredre in altcineva si ca ar fi o tortura sa se ocupe o alta persoana de copil, atunci hotararea e clara, nu va fi bona. Chiar daca eu, ca tata, cred ca poate ne-ar prinde bine. La fel, daca mama simte ca are nevoie de ajutor, ca tata, eu finantez fara sa comentez.
        Acum, daca decizia este pro-bona, atunci alegerea NU trebuie sub nici o forma sa fie hormonala ci cat se poate de rationala. Bona, in opinia mea, nu trebuie sa fie o femeie batrana/tanara care e acolo doar ca sa aiba grija sa nu se suie plodul pe aragaz, sa-i dea de mancare sau sa-i spele rufe. Aia poate face si o servitoare. O bona are si rol educativ dar in spiritul dorit de parintii copilului. Nu e servitoare. Nu e fata in casa. Ca exemplu eu si mama potentialului copilul suntem atei. Nu as accepta ca bona sa-mi taraie copilul pe la vreun templu (indiferent de religie), dar as vrea sa fie capabila sa ii ofere o educatie civica in spiritul valorilor mele. O bona buna se adapteaza cerintelor parintilor si are rol in educatia unui copil mic. Esential. Nu as lasa copilul cu vreo tipa adusa de pe undeva si care ar face dezacorduri sau nu are idee de tehnici de resuscitare pentru copii mici (de exemplu, zic si eu..). Adica as angaja pe cineva educat sa fie nanny, nu pe oricine. O femeie cu vocatie. Cum spunea bunica mea: “daca iti cresc copilul servitorii, iese servitor nu print”. Cred ca exista si Romania firme care sa puna la dispozitie genul asta de servicii. Ma refer la firme serioase, nu din cele de amplasat fatute amarate care nici nu stiu un dram de puericultura.

        • Irealia February 7, 2013 at 8:45 pm

          Adevăru-i că te pricepusem, dar am vrut eu să fiu hazlie! 🙂
          Exact la fel îmi spune și soțul meu, că eu decid, el execută. După ce face sugestiile de rigoare, evident. Doar că mi-e foarte greu să decid, uneori. Ca acum. Normal c-aș vrea ce-i mai bun pentru pui, dar aș vrea și să fiu eu (și numai eu!) ce-i mai bun! Tough luck, no such chance! Sper doar să nimeresc momentul în care să iau decizia și să le fie lor bine. Acum o să adaug resuscitarea la cerințe, mulțumesc de pont, ai dreptate! Despre firme, da, sunt, dar parcă tot mai repede aș merge pe recomandările unui apropiat, am văzut prea multe filme la viața mea.
          Mulțumesc frumos pentru timpul acordat discuției, chiar mi-a prins bine.

    • Vienela February 7, 2013 at 5:51 pm

      Noi nu am avut bona. Ne-a crescut maia (bunica). Era severa, dar si intelegatoare. Mama era ocupata sa gateasca si sa citeasca, atunci cand venea de la munca. :)) Dar ne facea toate poftele. :))

      • Vienela February 7, 2013 at 5:52 pm

        Eu zic sa incerci. Te vei simti mai relaxata dupa o perioada, vei avea pe cineva caruia sa ii plasezi grijile, macar pentru cateva minute pe zi.

      • Vladimir February 7, 2013 at 7:04 pm

        Ooo pai bunicile sunt altceva :). Sunt cele mai sigure persoane. Nu cred ca e cineva sa aiba mai mare grija de copii. Dar daca bunicii nu sunt si e nevoie de ajutor, atunci trebuie mers pe o dadaca competenta.

  • Radu February 7, 2013 at 4:33 pm

    Eu am avut bona in Bucuresti.
    De cate ori vine la Constanta, unde locuiesc acum, nu uita sa faca o vizita lui Vlad (baiatul meu cel mic)

    • Vienela February 7, 2013 at 5:52 pm

      Dragut din partea ei. Asta inseamna ca a intalnit oameni buni, pe care i-a indragit.

  • Alexandra Cristea February 7, 2013 at 5:14 pm

    Eu n-am avut bonă, dar s-a ocupat mama de mine. Şi când mama s-a reîntors la muncă, am avut-o pe bunica mea care nu mă scăpa din ochi. Numai că eu de mică am fost mai sociabilă din fire şi îmi plăcea compania tuturor. 😀 Acum, mai nou, îmi place să am şi timp doar cu mine… că înainte renunţam la orice ca să fiu înconjurată de oameni dragi.

    • Vienela February 7, 2013 at 5:55 pm

      Sora mea era mult mai sociabila. Eu am fost un copil cuminte, suspect de cuminte. Si nu prea sociabil. Abia mai tarziu, cand m-am marit, am inceput sa vorbesc cu oamenii mai mult decat un simplu ce faci… :))

  • Irealia February 7, 2013 at 5:38 pm

    Mulțumesc, Vienela, unde-s doi, puterea crește, poate iau și eu o hotărâre. Ziceai că blogosfera-i invadată de întrebarea referitoare la bone. Unde ai mai citit? Adevăru-i că de-aș avea bonă, aș putea să caut! 🙂
    Of, of! Tocmai am văzut un filmuleț cu bona din Rusia. Cred că vreau o doamnă care să mă ajute la curățenie…

    • Vienela February 7, 2013 at 5:42 pm

      Nu mai retin exact, dar am impresia ca la Oana Kovacs. Dar ea punea problema varstei in primul rand. http://oanakovacs.com/cariera-de-bona/
      Am mai vazut la cineva, dar nu imi amintesc acum.
      Da, cand ai pe cineva care te ajuta la treaba, iti este mult mai usor sa fii mama 24 de ore pe zi.

  • javra February 7, 2013 at 5:39 pm

    Păi lui Ionuţ exact o bună i-ar trebui acum.
    Dacă nu i-ai dat în copilărie, mai bine mai târziu…
    Eu aşa ştiu.

    • Vienela February 7, 2013 at 5:49 pm

      :)) Acum isi aduce singur, nu trebuie sa le caut eu. :)) Cred ca nu l-am alaptat suficient in copilarie, ca in toate pozele este bagat cu nasul in sanii fetelor. :))

  • miha.ela February 7, 2013 at 5:59 pm

    Despre bona a scris si printesa urbana si cu siguranta alte persoane de care nu stim noi, caci prezinta interes. E bine pentru copil, psihicul mamei, relatia cu tatal copilului, sa existe o interactiune cu o alta persoana: bona, bunica, matusi cu turele, nanute.
    Eu nu am avut bona, dar stateam cand la o vecina, cand copila ei venea la mine si ne supraveghea mama 🙂

    • Vienela February 7, 2013 at 6:13 pm

      Nu, nu la printesa urbana am mai vazut. :(( Off, batranete!
      Probleme apar mai ales atunci cand mama ramane singura cu copilul prea mult timp, cand nu mai are timp doar pentru ea. Orice om are nevoie sa fie cateva minute pe zi singur cu gandurile lui.

  • Nice February 7, 2013 at 6:13 pm

    Eu chiar am fost (un fel de) bona pentru un baietel. Nu stiu cat de bine mi-am facut “meseria”, cert e ca la final, cand parintii au gasit o gradinita buna, m-am despartit de el cu ochii in lacrimi. Nici acum nu pot sa uit cum plangeam pe treptele casei sale… Stiam ca e ultima data in viata cand il vad pe micutul blondut cu ochi albastri. Ma grabesc sa termin acest comment pentru ca emotia m-a coplesit. 😛

    • Irealia February 7, 2013 at 6:27 pm

      Nice, nu locuiești în Timișoara, cumva? 🙂 Și-al meu e blond cu ochi albaștri și are o gropiță când zâmbește! 🙂

  • Silving February 7, 2013 at 6:35 pm

    Asa e cu primul-Asa era si fii-mea,pâna a inceput gradinita la aproape 4 ani.Ceilalti doi n-au avut nicio treaba,desi n-am avut bona si nici nu s-au jucat cu alti copii tot pâna la gradinita,dar se aveau unul pe altul,deci erau cumva obisnuiti cu mai multe persoane/copii in jur.

  • Hapi February 7, 2013 at 8:52 pm

    In Romania inca mai au grija bunicii de nepoti , din fericire .
    Am observat ca in alte tari nu e chiar asa! Cel putin nu in proportia covarsitoare de la noi si nu la nivelul asta de implicare
    Uite , in Germ, la majoritatea familiilor nu e normal sa iei copiii sa ii duci la bunici cand ai tu chef desi poate-s acasa si n-au nimic de facut
    Vor sa se relaxeze, sa mearga in concedii, etc 🙂

  • Floarea February 7, 2013 at 9:22 pm

    E un subiect tare dezbatut de mine si fica mea.Este foarte posesiva cu nepotica.Nu accepta implicarea mea,decat alturi de ea.Copilul merge la gradinita si e destul de sociabil.As vrea, sa traiesc ,ca sa o vad la mine acasa, fara mama ei in vacante.Depinde mult de caracterul copilului,al mamei,al celor din jur.Sunt mandra totusi ,asa mai pe alaturi,de nepoata mea,pe care o vad ca pe-o minune.

  • Larisa February 7, 2013 at 9:38 pm

    Eu n-am copii (inca) dar cand voi avea, clar vreau sa creasca in colectivitate sa socializeze sa se obisnuiasca cu oamenii. Adica o sa-i duc la gradinita, la cresa, la sport, la…oriunde pot interactiona de mici. Pe mine m-a crescut bunica, insa fiind singura la parinti si locuind cu bunica in cauza si parintii, fara prea multe alte persoane in jur, copii sau adulti, am fost destul de timida multa vreme si rezervata.

  • Şerban Stănescu February 8, 2013 at 8:18 am

    Tot ce pot spune eu, este că am amintiri începând de la 6 luni.
    Este exact cum ai zis.
    Am ajuns să mă sălbăticesc (asta am priceput-o mai târziu…), pentru că aveam un “teren de joacă” limitat. Mama, în vremea aceea, lucra la TAROM, stewardess.
    Cu ea, amintirile mele se rezumă la un album de fotografii statice şi scurte scvenţe video de câteva secunde. Am memorie holografică şi reţin contextual, audio-video, altfel uit.
    Mi-o amintesc însă foarte bine pe bunica mea, cu care stăteam mai mereu şi jocurile şi jucăriile mele din acea vreme Până pe la 3 ani jumătate, când a survenit divorţul.
    După aceea, m-am închis în mine. Îl voiam pe Tata şi primeam pe altcineva…
    În fine, povestea e prea lungă şi de ce scriu, de aia îmi aduc aminte mai multe… 🙂
    Ideea este că, E NEVOIE DE SOCIALIZARE.
    Monica, s-a ocupat cu aşa ceva şi rezultatele sunt exact cele arătate în articol.
    Mai mult, i-am completat eu lipsurile cu ce ştiam despre mine şi despre alţi copii. Soră-mea, de pildă, care e mai mică cu 9 ani şi pe care am “moşit-o”, că intra în fişa postului. “Vezi că tu eşti cal bătrân, să ai grijă de sor’ta, că o încalţi!”. Dixit!
    Cal bătrân, înseamna ea 6 luni, eu 9 ani jumate. 😉

  • mixy February 8, 2013 at 8:28 am

    am stat 3 ani cu fiica mea, timp în care … cred că am respirat împreună, nu-mi aduc aminte să fi fost despărțite 🙂
    Socializam mergând în vizite, în parcuri. Sălbatică n-a fost niciodată, dar are un gram de rușine mai mult decât alții 🙂

  • Kadia February 8, 2013 at 10:53 am

    Eu sunt pro-bona, mai ales daca ai slujba cu program lung si nu ai parintii pe aproape. Mi se pare normal ca o mama sa aibe timp pentru ea, dar mai ales pentru sot, ca sa nu ajunga bietul de el din rasfatatul casei direct la schimbat scutece si paratraznet pentru nervi.

  • DANAP.RO February 8, 2013 at 12:42 pm

    Eu n-am avut bona, m-a crescut bunica. Parintii mei lucrau amandoi, deci daca n-ar fi fost bunica ar fi trebuit sa gaseasca alta solutie, bona, desi pe vremea aia parca nu erau. In fine, eu sunt pro-bone, dar sunt greu de gasit femei pricepute, cumsecade si care sa nu te usuce de bani.

  • Andera Y February 8, 2013 at 1:39 pm

    Aici chiar nu stiu ce sa zic… Inca n-am copii, dar cred ca imi va fi foarte greu sa-l las pe mana altcuiva, fie bona, fie mama (cel mai probabil mama va avea grija de el 😀 ) Eu am fost crescuta mai mult la bunici si eram cat de cat sociabila in vremea copilariei. Acum, in schimb, m-am mai “salbaticit”. :)) Nu atat din cauza ca m-ar speria oamenii, cat faptul ca sunt putini care sa-mi placa. Pana si mama imi spune uneori ca-s sabatica. :))

  • elly weiss February 8, 2013 at 8:37 pm

    Daca n-ai bunici o bona se impune. Desi…nici bunicii nu trebuie impovarati cu cresterea unui nepot daca n-au chef. Si unii chiar n-au :)) Cunosc cazuri.
    Cred ca si tu ai exagerat putin. Dar macar ai facut ce ai simtit 🙂

  • R_Aspirant February 9, 2013 at 4:23 am

    Eu, care merg dupa principiul teoretic ca orice copil trebuie sa fie un aristocrat, doresc ca un copil sa fie inconjurat de cat mai multi servitori inalt specializati pe diverse activitati, si alesi cu grija in urma unor examene scrise si orale teoretice si practice, plus desigur teste de sanatate, plus inspectii inopinate cu teste fulger din intreaga materie dar fara anuntare de bibliografie sau subiect abordat. Totodata, deoarece aceste lucruri sunt ff stressante pt niste parinti obisnuiti, propun ca si parintii sa isi angajeze cate 1-2 servitori de suport personal pt ei insisi de tip dama de companie si valet atata timp cat sunt parinti, ca sa nu uite sa se neglijeze pe ei insisi.

    Stiind ca in zilele noastre nu mai exista o clasa mijlocie asa ca pe vremuri pe la sf sec 19- inc sec 20, si exista din ce in ce mai mult o diviziune intre oameni ff bogati si oameni ff saraci, nu numai in Romania, dar si in America si in alte tari, propun ca oamenii bogati sa angajeze minim 6 servitori dupa modelul de mai sus (minim 4 pt copil, minim 6 daca exista 2 copii, deoarece numai unele din activitati pot fi efectuate in comun, si minim 2 pt parinti), iar pt familiile sarace, ele sa se straduie sa isi creeze din nou familii extinse asa cum era pe vremuri, cu 2-4 bunici participanti, eventual si cate 1-2 strabunici acum ca lumea traieste mai mult, plus cate o matusa si un unchi care nu prea au ce face fiind necasatoriti si lipsiti de copiii lor personali, plus cativa verisori someri sau care nu au reusit sa ia Bac-ul, ca sa aiba si aia ceva de facut decat sa stea creanga pe strada.

    Daca toata lumea ar urma instructiunile mele, sunt sigur ca totul va fi mult mai bine, plus repet recomandarea pediatrilor de a interzice copilului orice vizionare de orice ecarn (TV, Internet, I-phone, smartphone, etc) pana la varsta de 2 ani, dar eu as zice just in case pana la 4 ani, deoarece se stie ca doctorii nu stiu mare lucru.

  • dojo February 9, 2013 at 5:40 pm

    Tinand cont ca avem amandoi afaceri cu program lejer ne vom putea ocupa 100% de copil, deci, teoretic cel putin, nu vom avea nevoie de prea mult ajutor exterior. Dar vom lasa copilul la gradinita, poate chiar cresa, tocmai pentru ca este important sa se obisnuiasca in societate. Daca nu am putea noi sa ne ocupam, nu as avea nicio problema sa apelez la ajutorul unei bone (daca nu ne-am putea baza pe ‘cei batrani’).

  • vali October 20, 2013 at 6:43 am

    decat sa angajez o bona mai bine apelez la cineva din familia..bunica de exemplu..

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.