Skip to main content

Anticarul din Kabul, de Asne Seierstad

Anticarul din Kabul, carte scrisă de Asne Seierstad

Asne Seierstad este jurnalistă și trăiește în Norvegia. Relatările sale despre conflictele militare din diverse zone ale pământului, conflicte ce au îngrozit întreaga lume, au primit numeroase premii. Ajunsă la Kabul imediat după căderea talibanilor, jurnalista petrece trei luni în sânul unei familii despre care, la prima vedere, își imaginează că este o “familie afgană atipică”. Abia după ce îmbracă burka și trăiește precum femeile din casă, jurnalista înțelege că anticarul din Kabul, mândrul Sultan Khan, este o cu totul altă persoană în mijlocul familiei, un despot căruia nimeni nu i se poate opune, ale cărui păreri nu pot fi contrazise și ale cărui decizii nu trebuie contestate.

A iubit dintotdeauna cărțile și a transformat pasiunea într-o afacere foarte rentabilă. Sultan Khan deține câteva anticariate în orașul Kabul, însă comorile adevărate stau ascunse dincolo de rafturi, acolo unde ochii celor de la putere nu pot ajunge, așa cum s-a întâmplat când mai întâi comuniștii, apoi talibanii, au năvălit în anticariat, au scos de pe rafturi cărțile care aveau desene / poze reprezentând creaturi vii sau opere ale dușmanilor regimului, le-au dat foc în stradă și l-au aruncat pe anticar în închisoare. (more…)

Liberă prin viață

La origine a fost o leapșă pentru pisici, însă astăzi mi-a venit ideea de a lansa aceeași provocare către oameni. Desigur, cu mici modificări. Dacă vă plictisiți, dacă vă place provocarea, dacă simțiți că e un mod de a spune mai multe despre voi, intrați în joc. Eu prima! 🙂

1. Liber/ă prin viață sau răsfăţat/ă într-o colivie de aur?

Singură într-o colivie, fie ea și de aur, m-aș plictisi rău.

2. Zi sau noapte?

Noapte. Atunci vin gândurile înțelepte, atunci mă pot adânci în poveștile din cărți fără să fiu trasă brutal afară de soneria telefonului, de gălăgia străzilor, de discuțiile din jur. (more…)

Mustul de altădată

Mănânc prea puțin pentru un copil de 15 ani. Foamea ce-mi chinuie permanent stomacul mă face să devin imprudentă. Culeg cele mai coapte bobițe de strugure găsite în vie. Sunt parcă pictate de o cariocă aurie. Culoarea lor astrală mă îmbie să încerc încă una, și încă una, și încă una. Frigul și umezeala toamnei îmi intră prin hainele subțiri, căci vântului turbat nu-i pasă de chinul meu. Unul dintre băieții urcați în remorca tractorului mă vede tremurând și-mi spune că-mi va da, la plecare, cel mai bun medicament: must proaspăt preparat.

E un adevărat personaj tipul acesta. Îmi prinde mâna înghețată și mă ajută să urc, să văd cu ochii mei și să înțeleg procesul prin care strugurii cu boabe aurii devin licoare magică. Filmul aproape că mi se rupe când cizmele pline de balegă și noroi strivesc rodul viei. Lacrimile strugurilor călcați în picioare se preling pe la colțul benei și pică, neconsolate, în găleata de plastic așezată strategic pe pământ. Momentul este de o importanță crucială: pofta de must (more…)

De câte ori pe zi se scoate câinele afară

Am găsit niște discuții pornite de la întrebarea “de câte ori pe zi se scoate câinele afară să-și facă nevoile”. Eram pe un grup al iubitorilor de câini și, după ce am citit cele mai fanteziste păreri, m-am decis să scriu pe blog un articol venit din propria mea experiență cu Bruno, căci amintirile îmi sunt proaspete încă. Era mititel când l-am găsit, trăise la ghena de gunoi, așa că nu se pricepea să se poarte ca un domn în apartament. De fapt, nici un pui de câine nu știe să fie domn / doamnă până când omul nu își asumă răspunderea pentru educația lui. Printre primele lucruri pe care un câine trebuie să le învețe sunt: să ceară afară când simte că îi vine să facă pipi sau caca, să răspundă la numele pe care l-a primit, să nu pună botul pe mâncarea găsită pe stradă, să meargă la pas în lesă, să nu facă rău familiei, să nu atace pe stradă oameni, câini, pisici, mașini, biciclete etc. (more…)

Cat costa o vopsire auto

Nu m-am intrebat niciodata pana astazi cat costa o vopsire totala auto, convinsa fiind ca nu poate costa mai mult decat o reparatie. Dupa ce am fost martora la un incident petrecut chiar in fata blocului meu, mi-a trecut prin cap sa caut informatii pe internet, sa imi satisfac feminina curiozitate. Ceea ce am aflat in legatura cu “micutul” pret aproximativ al unei sedinte de vopsit auto m-a bulversat, pur si simplu. In viata mea nu mi-as fi imaginat ca oamenii pot lasa atat de multi bani la o vopsitorie auto, adica un loc pe care eu, pieton, nu as fi dat un ban privind de afara. Sa intrati si voi pe formului celor de la 4tuning.ro, sa urmariti discutiile. Sau, mai bine, daca nu vreti sa va enervati, intrati direct pe site-ul Autoerebus.ro, caci e locul unde puteti primi detalii referitoare la pret, dar si servicii de vopsire auto. (more…)

Citate din cărți – De ce urăsc chinezii câinii?

Eram copil și furam carnea din frigider pentru a hrăni câinii de la bloc, fără să îmi pese că ai mei stătuseră noaptea la cozi ori dăduseră atenții valoroase măcelarului pentru a le păstra cele mai bune bucăți. Tot din casă adunam haine călduroase pentru a le face culcușuri cățelelor care aveau pui. Ele primeau și lapte cald, lapte pentru care bunica ieșea din casă la 5 dimineața, pe vremea când lactatele se dădeau numai pe cartelă. Când a apărut Sultan în viața mea, am fost cel mai fericit om de pe pământ. Aveam propriul meu câine, poate cel mai bun și mai cuminte câine din câți s-au născut vreodată pe această planetă. Au urmat Micky, Rex, Chandra… Acum îl am pe Bruno, care este tratat de parcă ar fi copilul meu cel mic.

Știind toate astea, imaginați-vă șocul pe care l-am avut în urmă cu niște ani, când am aflat despre chinezi că mănâncă fără probleme câini. Am sperat să nu fie adevărat. Dacă mi-ar fi stat (și dacă mi-ar sta) în puteri, le-aș fi dus eu mâncare, orice fel de mâncare, numai să lase câinii in pace. Bineînțeles că nu e posibil. Chinezii (more…)

Pentru a nu rătăci drumul

Ați văzut prin filme cum unul dintre personaje strigă permanent, astfel încât alt(e) personaj(e) să se ghideze după vocea sa, ca să nu se rătăcească, să poată găsi drumul înapoi? Avem și noi un asemenea personaj în casă.
Din cauză că avea ceva probleme de sănătate, i-am pus Ursulei zgarda și am plecat către Blue vet, cabinet situat la cinci minute de casa noastră. Urletele și lătrăturile lui Bruno ne-au însoțit până la jumătatea drumului, când au început să se amestece cu ale altor căței.
Oare se temea că ne vom rătăci sau (more…)

Sanatatea e bunul cel mai de pret

Poate ca unii dintre cei care imi citesc blogul de multi ani isi amintesc de spaima prin care am trecut pe vremea cand sotul meu era suspect de cancer. Totul a pornit de la faptul ca slabise mult si se deranja deseori la stomac. Medicul de familie pe care il aveam atunci l-a trimis sa faca o multime de analize, care mai de care mai fanteziste sau mai de speriat. Dupa ce ne-am facut nervi cat pentru vreo trei vieti, dupa ce am stat nedormiti noptile incercand sa descoperim de unde e problema, dupa ce am cheltuit bani care, in conditii normale, ne-ar fi ajuns pentru o vacanta la cinci stele intr-un loc exotic, am aflat cu stupoare, apoi cu mare bucurie, ca de fapt nu avea absolut nimic.Nimic in afara de faptul ca muncea prea mult, manca prea putin, dezordonat si prost. Pleca de acasa fara pachetel, se hranea prin oras cu toate prostiile care ii ieseau in cale si astfel a reusit sa dezvolte o sensibilitate care ne-a bagat in sperieti. Unul dintre medicii pe la care a ajuns in acea perioada i-a recomandat sa cumpere niste probiotic. Noi nici macar nu aveam idee ce inseamna probiotic, insa cuvantul medicului e sfant, asa ca am inceput cautarile prin online, unde totul e mai simplu si mai comod. Am aflat destul de usor ca probioticele (more…)

Cât de reale par visele

Cât de reale par visele? Nu știu cum sunt ale altora, însă ale mele sunt atât de reale, încât uneori mă trezesc din somn și mă uit dezorientată în jur, încercând să înțeleg unde a dispărut lumea în care eram cu doar câteva secunde înainte. Pentru a scăpa de această senzație, mă ridic din pat, pun cafeaua la foc și deschid blogul. Fie povestesc visul, așa cum s-a întâmplat când am vrut să îi rup mutra lui Mimi, fie mă distrez scriind despre vise în funcție de zilele săptămânii. Totuși, nu pot înțelege de ce unele vise mă duc în lumi fantastice, pentru ca mai apoi să mă arunce în patul cald, între pături pufoase, acolo unde nu există primejdii ori feți-frumoși cărora le lipsește seva, dar nici aventuri uluitoare sau suflete bune ca pâinea caldă, ci tot felul de vecini cu bormașini și ogari care aleargă pe străzi cu burta lipită de șira spinării.

Unele vise, deși par foarte reale, nu au puterea de a mă tulbura. Altele îmi rămân mult prea mult timp întipărite în memorie și mă-nfioară de câte ori mă gândesc la ele. De unde vin visele și cu ce scop ne sperie, ne amăgesc, ne tulbură liniștea sufletească? Un vis tulburător, (more…)