Skip to main content

Un bilet de avion, o scriitoare, un balaur

Astăzi (26 iulie 2016)… mă întreb cât de mic ar trebui să fie prețul unui bilet de avion pentru a-l considera mic. Am găsit o ofertă care părea de-a dreptul incredibilă: 16 euro un bilet de avion București – Milano. Am întrebat pe facebook dacă altora le vine să creadă și am descoperit că mulți sunt sceptici, că se tem de taxe ascunse, probabil din cauză că unele firme chiar au încercat să păcălească lumea. Am simulat cumpărarea unui bilet de avion tur – retur și am descoperit că m-ar costa 31,30 euro. Desigur, pentru a ajunge la destinație mai e nevoie și de alți bani (un suc în avion, trasport până la hotel etc), dar dacă stau acasă nu tot beau un suc? Nu tot cheltui bani pe mâncare, pe transport, pe diverse? Dacă am bagaj, e normal să plătesc ceva bani în plus. Orice serviciu se plătește. Dar dacă vreau doar să mă plimb două zile prin lume, să văd locuri pe care nu le-am văzut, ori fac anumite sacrificii (renunțarea la sucul din avion, la bagaje prea multe), ori accept faptul că m-ar putea costa în plus serviciile pentru bagaje, tansport sau altele.

Vă întreb și pe voi: cât de mic ar trebui să fie prețul unui bilet de avion pentru a-l considera mic? Să nu uităm că un bilet de tren Ploiești – Constanța costă, în cel mai fericit caz, în jur de 55 de lei. Dus – întors 110 lei. Câți euro înseamnă?

bilet de avion

(more…)

Ce muzică ascult când mă ajunge oboseala

Prin blogosferă a circulat de multe ori întrebarea referitoare la felul în care ne petrecem dimineața, iar eu m-am grăbit de fiecare dată să povestesc despre cafeaua dulce – amăruie, despre soarele care îmi luminează ecranul monitorului, despre cum mi se încurcă printre picioare animalele când mă îndrept către bucătărie. Dar de ce nimeni nu întreabă ce fac la prânz, seara sau așa, în general? Aș povesti despre cum mi-am cumpărat anul trecut un astfel de scaun de birou, despre cum a reușit soțul meu să îl rupă acum două luni, despre ironiile cu care îl înțepăm astăzi, despre cum uit să mănânc, despre scriitorul de care m-am îndrăgostit, dar și despre muzica pe care o ascult atunci când simt că mă ajunge oboseala. Uneori povestesc și fără să fiu întrebată. Despre țigările pe care le fumez, despre scaune de birou care se cer schimbate, despre câinele care mă obosește și, în același timp, mă face atât de fericită.  (more…)

Dacă n-ai fi existat…

Dacă n-ai fi existat…, viața mea ar fi fost mai simplă, mai comodă, mai searbădă, mai puțin palpitantă. Îmi sunt sentimentele amestecate și mărunt tocate, ca într-un blender nărăvaș. Deseori mă gândesc la cea dintâi întâlnire. Dragoste la prima vedere. Cu inima te-am privit. Stăteai mândru și puțin cam țeapăn în uniforma albă, ca de marinar. Ochii tăi albaștri străluceau precum marea la răsărit. Nu m-am priceput să îți descifrez zâmbetul, dar m-am lăsat cucerită de el. Degeaba rațiunea îmi striga să nu am încredere în bărbații care au dungă roșie. Tu aveai mai multe. Puternic și grațios deopotrivă, conștient de farmecul pe care îl degajai, mi-ai făcut cu ochiul și mi-ai dat de înțeles că vom trăi cea mai frumoasă poveste de dragoste. M-am încrezut în tine mai mult decât în propriile mele simțuri și prea târziu am înțeles că nu voiai să mă tratezi ca pe o zână din povești, nici ca pe o jucărie, ci… (more…)

Despre avocați și o firmă de avocatură

Unui om normal îi este practic imposibil să cunoască toate legile țării, oricât de corect și dornic de informare ar fi el. Cu toate astea, din câte știu eu, legea nu te iartă dacă încerci să te scuzi spunând că nu ai știut că nu e voie să faci x sau y lucru. Din acest motiv este recomandat ca orice om care are o problemă să apeleze la serviciile unui avocat sau ale unei firme de avocatură. Au fost atât de multe cazuri în care avocații au salvat vieți, destine, averi, încât nu cred că are sens să amintesc aici importanța acestei meserii. Desigur, de preferat este să nu avem nevoie de serviicile lor, însă în viață întâlnim situații când nu se poate altfel. Legile au atâtea dedesubturi, încât omul de rând, de cele mai multe ori, nu înțelege nimic. Avocații, prin însăși meseria pe care au ales-o, învață permanent și pot lămuri pe oricine în legătură cu o lege sau alta. În plus, să te prezinți la un proces în care ești acuzat de ceva (real sau fals) fără avocat este un risc enorm pe care ți-l asumi și care îți poate schimba viața într-o clipită.  (more…)

Cele mai atragatoare accesorii pentru telefoane pe care majoritatea persoanelor le detin

Odata cu aparitia noilor modele de smartphone-uri, au mai aparut in vizor si accesoriile ce le protejeaza, ori le permite posesorilor sa se bucure de mult mai multe functii. Datorita preturilor avantajoase pentru care sunt achizitionate, majoritatea oamenilor nu ezita sa si le comande online, ori sa le cumpere din cadrul unui magazin fizic.

Totusi, de unde ar fi mai indicat sa cumparam accesorii?

                Unii dintre noi au deja un magazin favorit din cadrul caruia realizeaza o serie de cumparaturi, pe cand altii pur si simplu vaneaza pe internet reducerile. Totusi, un pret mai mic al produsului poate insemna si faptul ca nu este atat de calitativ. Desi, sunt si cazuri in care multi sunt inselati de faptul ca o suma mai mare de bani impusa pentru cumpararea unui accesoriu, il poate aduce instant la categoria de superioritate din punct de vedere al functionarii. Totusi, intotdeauna sunt si exceptii, astfel ca indicat ar fi sa analizezi bine piata inainte de a lua o decizie.

Magazinele fizice VS Magazinele online (more…)

Hoțul neprins (nedovedit) e negustor cinstit

S-a îmbrăcat, s-a încălțat și a vrut să iasă pe ușă. Încuietoarea era blocată. A învârtit în stânga, a învârtit în dreapta. Ușa a rămas ferecată. Probabil nici iarba fiarelor nu ar fi reușit să o deschidă. A încercat și cu șurubelniță, că era grabă mare. Curgea transpirația pe el mai ceva decât pe Gabriela Szabo după vreo competiție. Sa schimbăm ușa cu totul nu aveam bani. M-am băgat și eu în seamă, ca orice muiere care crede că le poate face pe toate mai bine. Yala a continuat să își păstreze dinții înfipți în tocul de fier al ușii. Dacă ne-a auzit cineva, probabil și-a imaginat că în apartament se desfășoară un simplu concurs de înjurături birjărești. După o oră de chin, ușa s-a deblocat de bunăvoie și nesilită de nimeni, la o simplă învârtire a cheii. Ne-am decis să nu sfidăm norocul.

Nu avem comori în casă, dar ne temem pentru pisicuțe, așa că am căutat o alternativă până la momentul când vom avea timp să scoatem yala, să cumpărăm alta și să o punem în loc. Scaunul de bucătărie întors cu picioarele în sus ni s-a părut cea mai potrivită încuietoare, chiar dacă la plecare trebuie să ne așezăm pe vine și să strecurăm mâna prin fanta îngustă pentru a-l trage cât mai aproape de ușa buclucașă. Avem și sonerie, pentru orele când dormim: un capac de oală rezemat strategic de scaun anunță cu un urlet strident dacă intră hoții în casă. Dar cine să mă anunțe când ușa se deschide din interior? (more…)

Dor de ducă

Regret, în mare secret, că nu am ales să fiu blogger de travel, să profit de diverse oportunități ce li se ivesc acestora pentru a putea vizita întreaga lume. Dacă aș fi avut sau nu succes, habar nu am. Cert este că mă apucă uneori un dor de ducă incredibil, o agitație greu de stăpânit. În astfel de zile caut diverse informații despre țările pe care mi-aș dori să le vizitez, despre obiectivele turistice mai importante, despre obiceiurile altora. Nu mai visez să zbor cu avionul, că e cam scump în perioada verii, dar niște bilete autocar italia mi-aș cumpăra și mâine, dacă soțul meu și-ar putea lua câteva zile libere de la serviciu. Transportul internațional de persoane cu autocarul sau microbuzul este din ce în ce mai bun, iar prețurile sunt cu adevărat atractive. Cu puțină răbdare și un strop de noroc poți găsi și ofertele potrivite pentru cazare, așa că o vacanță se aranjează cât ai bate din palme.  (more…)

Sânge de rottweiler

Influențată de mirarea și laudele necontenite ale oamenilor, mami a încercat în urmă cu un an să afle ce soi de sânge îmi circulă prin vene, căci tare frumușel mai sunt și nu e de crezut că în arborele meu genealogic se regăsesc doar maidanezi. Cineva i-a spus că am alura unui copoi ardelenesc. Îi surâdea ideea. Copoii sunt câini inteligenți, iuți, de încredere. Văzând că merg mult cu botul în jos, adulmecând urme, și că îmi place să scurm în pământ, mami m-a alintat o vreme în secret, numindu-mă copoi. Dar modelul ce îmi acoperă chipul nu îi dădea pace. Și-a amintit într-un final că așa ceva a mai văzut numai la rottweileri. Agresivitatea de care dau uneori dovadă față de masculii de câine, faptul că sunt atât de protector cu ea, că nimeni nu se poate apropia de casa noastră fără permisiune de la mine și că nu agreez străinii au făcut-o să creadă că prin venele mele ar putea curge un strop de sânge de rottweiler.

A râs toată lumea când a auzit enormitatea. Bruno, câine rottweiler? Haha, hihi, hoho! Ce glumă glumeață! A râs și mami, înveselită de idee, dar nimeni nu a putut-o convinge că nu este așa. Oricum, prea puțin îi pasă de fapt dacă am sânge nobil sau dacă sunt maidanez get-beget. (more…)

Trupa de șoc pe panouri publicitare

Cobor din pat și mă îndrept spre bucătărie, să pun cafetiera pe foc. Sunt amorțită de somnul greu. Mă înviorează imediat aerul rece și ușa de la intrare, găsită întredeschisă. A uitat cineva să o încuie aseară, iar Miți a profitat, asa cum face întotdeauna. Pisicile îmi aud pașii. Se întorc spășite din expediție. Încui ușa. Mă îndrept iar spre bucătărie, cu același obsedant gând: să pun cafetiera pe foc. Aud un mârâit pe scara blocului. Al cui câine păzește locatarii? În acea clipă se face lumină. Bruno! Unde e câinele meu? Ies pe scară. Maimuțioiul stă în două labe, rezemat de geam și avertizează trecatorii că nu pot intra în bloc. Chemarea mea, imitând un pupic, îl face să întoarcă mândru capul. “Vezi ce paznic bun sunt, mami?”, pare să spună privirea lui. Îmi promit că voi pune panouri publicitare la vedere: unul pentru a le aminti băieților mei să încuie ușa și unul pentru vecini, să știe că Bruno trebuie plătit pentru serviciile oferite.  (more…)

Cheia în care trebuie rostite cuvintele

Mă strâmb în fel și chip când scriu. Din miez de gând scot zâmbete și cute între sprâncene. Mă strâmb și când citesc, de parcă-n fiecare rând se dă o bătălie între balauri sau de parcă zefirul mi-ar așeza în poală câte un smarald la orișice cuvânt. Unele texte mă impresionează mai tare decât altele. E firesc, îmi veți spune. Tot firesc este să-i deranjez pe alții pentru a le citi fragmentul care mi-a plăcut? Sau asta-mi e ursita ce mă face unică (și enervantă)? Nu știu să citesc “normal”. Trăiesc fiecare propoziție. O citesc în așa fel încât să o poată trăi și alții. Exasperat, soțul își îndreaptă atenția către unicul meu descendent:

-E fenomenală mă-ta! De unde știe ea că acela a fost tonul gândit de autor, că așa trebuie intonată fraza respectivă? Uite cum gesticulează și cum se strâmbă când citește! Nici dacă ar fi scris ea articolul / textul / cartea nu ar fi rostit cuvintele cu atâta înflăcărare, trăind fiecare propoziție de parcă mireasma unui albastru crud, întreaga cerneală a literaturii, i-ar aluneca prin nări.  (more…)